PAGES DE JOURNAL
André Georges Malraux est mort le 23 novembre 1976. Aujourd’hui, quand j’écris, c’est le 23 novembre 2009. Je feuillette Histoire de la France des origines à nos jours , ouvrage écrit sous la direction de cet extraordinaire Georges Duby, mon idole en matière d’histoire. La présence de ce livre dans ma bibliothèque remplit ma vie et me rend heureuse. J’y trouve quelques lignes admirables sur Malraux et son action en tant que Ministre de la Culture : un « Bonaparte qui serait à soi-même son Chateaubriand ».
Le texte est écrit à la manière synthétique de Malraux et je ne vis en ce moment que pour faire entrer ces lignes dans mon journal. Je veux, de cette manière, être avec lui, à trente-trois ans de sa mort :
« C’est peut-être la première fois, et probablement la dernière,qu’on aura vu,dans les trente années du milieu de notre siècle, l’invention dramatique et le génie de l’acteur,à la mesure de l’histoire, se saisir de l’histoire ; la dernière fois – qu’on le veuille ou non, ce drame, péripétie et dénouement, reste unique – que le héros, l’acteur et le poète tragique en un seul homme aura taillé son poème et sa représentation à même l’histoire. Mais pas tout à fait : dans les intervalles et à la fin il lui restait à écrire ses Mémoires d’outre-tombe. »
J’ai lu ces lignes comme si elles avaient été écrites pour moi, pour que je les lise. Je me réjouis de voir qu’il y a en France et ailleurs des personnes qui l’ont lu,l’ont admiré,l’ont aimé et qui se sont épanouies sous les rayons de son génie. Mais moi ? Réussirai-je jamais à me sauver, à mûrir, à m’épanouir et à porter des fruits grâce à ses rayons ? Je l’invoque comme une païenne un dieu. Je le ressens bienveillant mais lointain, très lointain. Je souffrirai jusqu’à la fin de son absence.
luni, 23 noiembrie 2009
duminică, 15 noiembrie 2009
PAGINI DE JURNAL
PAGES DE JOURNAL
Début septembre, j’ai fait un voyage en Grèce. Magnifique. J’ai visité Athènes. J’ai vu l’Acropole. J’ai beaucoup aimé le Théâtre Odéon. Je me suis baladée à travers le quartier turc de Plaka et j’ai pris du repos dans les Jardins Nationaux.
Ce sont les rochers de Meteora qui m’ont émue le plus. Ils sont fascinants, ces rochers, surmontés de monastères. Ils sont les témoins de l’évolution géologique et spirituelle du monde. Ils sont les témoins du devenir de la terre et de l’humanité.
Last but not least – la statue de Léonidas à Thermopyles. Comme il m’a troublée ce guerrier qui a su sauver son honneur au prix de sa vie. Sacrifié par les siens et par l’histoire, il a su en avoir raison finalement. Je ne peux pas oublier son regard acharné et son corps tout nu qui n’est paré que d’un casque, d’un écuyer et d’une lance. De ces trois outils du guerrier, il a su faire, il a su bâtir son entrée dans l’Eternité. A Thermopyles la chaleur était implacable et violente comme la passion même. J’ai pensé qu’il était impossible de ne pas l’aimer.
Début septembre, j’ai fait un voyage en Grèce. Magnifique. J’ai visité Athènes. J’ai vu l’Acropole. J’ai beaucoup aimé le Théâtre Odéon. Je me suis baladée à travers le quartier turc de Plaka et j’ai pris du repos dans les Jardins Nationaux.
Ce sont les rochers de Meteora qui m’ont émue le plus. Ils sont fascinants, ces rochers, surmontés de monastères. Ils sont les témoins de l’évolution géologique et spirituelle du monde. Ils sont les témoins du devenir de la terre et de l’humanité.
Last but not least – la statue de Léonidas à Thermopyles. Comme il m’a troublée ce guerrier qui a su sauver son honneur au prix de sa vie. Sacrifié par les siens et par l’histoire, il a su en avoir raison finalement. Je ne peux pas oublier son regard acharné et son corps tout nu qui n’est paré que d’un casque, d’un écuyer et d’une lance. De ces trois outils du guerrier, il a su faire, il a su bâtir son entrée dans l’Eternité. A Thermopyles la chaleur était implacable et violente comme la passion même. J’ai pensé qu’il était impossible de ne pas l’aimer.
joi, 12 noiembrie 2009
GRECII SI MAREA
Grecia - pământ deschis spre mare şi mare în care pământul înaintează prin insule. Grecia - tărâm al compensaţiilor şi al confruntărilor uneori violente, dar nu lipsite de reguli. Câtă vreme există respect faţă de reguli, şi învinşii au un viitor. Democraţia s-a fundamentat pe această deschidere, cât şi pe speranţa pe care o laşi să trăiască şi in sufletul învinşilor, al sclavilor, al femeilor, deschiderea aceasta fiind singura prin care dovedeşti, de fapt, că eşti Grec şi nu barbar. Restul e iluzie şi spumă de val. Şi nu va trăi. Marea, cea care l-a călit pe Grec şi l-a făcut nemuritor, este, adeseori, primejdioasă, violentă, imprevizibilă, dar, o, zei, atât de deschisă! Greci sunt doar aceia care au curajul să o înfrunte.
***
Am scris aceste rânduri după ce am văzut mai demult, pe TVR Cultural, o lungă emisiune, cum altfel decât culturală, al cărei moderator şi-a început discursul astfel: "Mulţumesc zeilor că sunt grec şi nu barbar, bărbat şi nu femeie, european şi nu..." Nu are rost să continuăm seria acestor opoziţii grosolan şi periculos discriminatorii.
Ca să arate cât este de "grec", moderatorul a mai făcut o gafă: la sfârşitul emisiunii a premiat şi, implicit, a făcut reclamă unei fraze venite din partea unui telespectator, care suna în felul următor:
"Dacă n-ai nicio Medee, stai acasă."
Ne-am fi culcat şi noi plictisiţi, dacă această frază nu "ar străluci", totuşi, prin...
imbecilitate.
Această frază este într-o opoziţie evidentă cu spiritul grec. Grecul a intrat în istorie tocmai pentru faptul că nu a stat acasă. Curios, din fire, şi aventurier, el a devenit navigator mult înainte de a se impune ca artist. Se poate spune, fără putinţă de tăgadă, că marea l-a creat pe grec. Marea şi absenţa Medeei, adică acea stare de nemulţumire care determină căutarea şi te-mpinge mereu înainte. Când n-are nicio Medee, Grecul veritabil o caută, înfruntă marea pentru ea şi, în niciun caz, nu se consolează uitându-se la televizor la emisiuni râncede despre mare, lacuri şi femei de tot felul.
Grecul veritabil îşi caută Medeea lui, iar, dacă n-o găseşte, o inventează, devenind artist. Ca artist, nu trebuie să ni-l imaginăm mulţumit sau, cumva, stupid-arogant că e "grec şi nu barbar" etc., etc. Nu! Grecul e sincer, senzual şi veşnic nemulţumit. Mult mai mult ar fi apreciat o Medee reală, care să-i împodobească viaţa şi corabia, să-i stingă dorul şi să-i desfete simţurile. Dacă n-a fost să fie , s-a întors de pe mare trist, consolându-se cu o Medee de hârtie, sau de piatră, după caz, bună să încânte posteritatea, dar nu pe el, Grecul concret, ahtiat după viaţă, trăire, senzaţii.
"Dacă n-ai nicio Medee, stai acasă" ?!?
Niciodată, răspunde Grecul, mai bine mori pe mare, căutând-o. Şi mori frumos. Mori ca unul care nu s-a împlinit dar, măcar, a cutezat.
În nefericita frază de mai sus, Medeea este văzută ca o femeie de rând. Personalitatea ei, misterul ei nu sunt deloc interiorizate de autorul frazei.
Medeea se caută, Medeea se merită, Medeea trebuie stăpânită şi integrată odată dobândită. Vorba ceea: "Avem o Medee, cum procedăm?" Medeea nu e de nasul oricui. Pentru că nu oricine e Grec.
Una peste alta, atât moderatorul cât şi nefericitul autor al frazei citate au fost prea mici pentru o mare atât de mare, pentru o Grecie atât de bogată şi pentru o Medee atât de adâncă.
În ce-l priveşte pe moderator, probabil că el încă se mai lăfăie pe la vreo emisiune cum altfel decât culturală, spunând cu infatuare că e "grec şi nu barbar, bărbat şi nu femeie", prost şi nu deştept.
El, de fapt, a vrut să transmită, în subliminal, o concepţie elitistă, potrivit căreia zeii au împărţit oamenii în categorii imuabile - într-o parte, lumea civilizată, în alta, barbarii, (ceea ce este susceptibil de rasism şi cineva acolo sus trebuia să se sesizeze), într-o parte, sexul superior - bărbatul, în alta, sexul neglijabil - femeia. Ceea ce nu a sesizat elitistul de serviciu, ceea ce nu avea cum să sesizeze este o glumă a zeilor: după ce au creat categoriile zise imuabile, s-au apucat să presare inteligenţă şi prostie peste capetele oamenilor, distribuindu-le inegal şi arbitrar tuturor...
Râsul e propriu zeilor și de la ei l-am moștenit noi, oamenii.
***
Am scris aceste rânduri după ce am văzut mai demult, pe TVR Cultural, o lungă emisiune, cum altfel decât culturală, al cărei moderator şi-a început discursul astfel: "Mulţumesc zeilor că sunt grec şi nu barbar, bărbat şi nu femeie, european şi nu..." Nu are rost să continuăm seria acestor opoziţii grosolan şi periculos discriminatorii.
Ca să arate cât este de "grec", moderatorul a mai făcut o gafă: la sfârşitul emisiunii a premiat şi, implicit, a făcut reclamă unei fraze venite din partea unui telespectator, care suna în felul următor:
"Dacă n-ai nicio Medee, stai acasă."
Ne-am fi culcat şi noi plictisiţi, dacă această frază nu "ar străluci", totuşi, prin...
imbecilitate.
Această frază este într-o opoziţie evidentă cu spiritul grec. Grecul a intrat în istorie tocmai pentru faptul că nu a stat acasă. Curios, din fire, şi aventurier, el a devenit navigator mult înainte de a se impune ca artist. Se poate spune, fără putinţă de tăgadă, că marea l-a creat pe grec. Marea şi absenţa Medeei, adică acea stare de nemulţumire care determină căutarea şi te-mpinge mereu înainte. Când n-are nicio Medee, Grecul veritabil o caută, înfruntă marea pentru ea şi, în niciun caz, nu se consolează uitându-se la televizor la emisiuni râncede despre mare, lacuri şi femei de tot felul.
Grecul veritabil îşi caută Medeea lui, iar, dacă n-o găseşte, o inventează, devenind artist. Ca artist, nu trebuie să ni-l imaginăm mulţumit sau, cumva, stupid-arogant că e "grec şi nu barbar" etc., etc. Nu! Grecul e sincer, senzual şi veşnic nemulţumit. Mult mai mult ar fi apreciat o Medee reală, care să-i împodobească viaţa şi corabia, să-i stingă dorul şi să-i desfete simţurile. Dacă n-a fost să fie , s-a întors de pe mare trist, consolându-se cu o Medee de hârtie, sau de piatră, după caz, bună să încânte posteritatea, dar nu pe el, Grecul concret, ahtiat după viaţă, trăire, senzaţii.
"Dacă n-ai nicio Medee, stai acasă" ?!?
Niciodată, răspunde Grecul, mai bine mori pe mare, căutând-o. Şi mori frumos. Mori ca unul care nu s-a împlinit dar, măcar, a cutezat.
În nefericita frază de mai sus, Medeea este văzută ca o femeie de rând. Personalitatea ei, misterul ei nu sunt deloc interiorizate de autorul frazei.
Medeea se caută, Medeea se merită, Medeea trebuie stăpânită şi integrată odată dobândită. Vorba ceea: "Avem o Medee, cum procedăm?" Medeea nu e de nasul oricui. Pentru că nu oricine e Grec.
Una peste alta, atât moderatorul cât şi nefericitul autor al frazei citate au fost prea mici pentru o mare atât de mare, pentru o Grecie atât de bogată şi pentru o Medee atât de adâncă.
În ce-l priveşte pe moderator, probabil că el încă se mai lăfăie pe la vreo emisiune cum altfel decât culturală, spunând cu infatuare că e "grec şi nu barbar, bărbat şi nu femeie", prost şi nu deştept.
El, de fapt, a vrut să transmită, în subliminal, o concepţie elitistă, potrivit căreia zeii au împărţit oamenii în categorii imuabile - într-o parte, lumea civilizată, în alta, barbarii, (ceea ce este susceptibil de rasism şi cineva acolo sus trebuia să se sesizeze), într-o parte, sexul superior - bărbatul, în alta, sexul neglijabil - femeia. Ceea ce nu a sesizat elitistul de serviciu, ceea ce nu avea cum să sesizeze este o glumă a zeilor: după ce au creat categoriile zise imuabile, s-au apucat să presare inteligenţă şi prostie peste capetele oamenilor, distribuindu-le inegal şi arbitrar tuturor...
Râsul e propriu zeilor și de la ei l-am moștenit noi, oamenii.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
