joi, 29 iulie 2010

D-l Boc faţă cu computerizarea sistemului sanitar

Motto:"Puşca şi cureaua lată
Ce reţete-aveam odată!"


În seara zilei de miercuri priveam liniştită la televizor, pe Realitatea, o emisiune care-i avea ca invitaţi pe nişte oameni de afaceri. Domnul Ioan Niculae, patronul Interagro, îşi povestea necazurile şi şicanele la care este supus, până la a-i face afacerea imposibilă, pe care, de altfel, intenţionează să o mute în Bulgaria, ţara vecină dar mult mai prietenoasă cu mediul de afaceri. Un alt om de afaceri, prezent în emisiune, i-a replicat că, de plecat, e mai logic să plece guvernanţii, nu poporul. Sentimentul pe care-l ai e că se mişcă ţara, se mişcă pădurile, dar guvernanţii, nu!
Dezbaterea era interesantă, chiar dacă tristă, pentru că, acolo unde sărăceşte mediul de afaceri, sărăcim toţi, iar imobilismul şi cenuşiul invadează totul.
După ce s-au declarat de dreapta, ce interes au politicienii portocalii să sufoce mediul de afaceri?
Eu zic că au! Voinţa dumnealor e să controleze totul. Să instituie un regim autoritar, bazat pe control şi teroare:
Bugetarii TREBUIE SĂ SE TEAMĂ pentru locul de muncă şi leafa ciuntită pe care-o mai primesc.
Investitorii TREBUIE SĂ SE TEAMĂ că-şi vor pierde afacerile.
Opoziţia TREBUIE SĂ SE TEAMĂ de reducerea scaunelor parlamentare, de încălecarea sau "disciplinarea" parlamentului şi ieşirea unor partide de pe scena politică.
"De ce le e frică, nu scapă!" - avertiza Băsescu, cel din campania electorală.
"De ce vă e frică, de ceea ce detestaţi, de ciuma portocalie, nu scăpaţi" - pare să spună el acum.
În tot acest timp, surd la tot şi la toate, domnul Boc lucrează: "Eu muncesc, nu gândesc", pare să spună el, fiindcă cititorul trebuie să ştie că dezbaterea de miercuri seara a fost întreruptă, întrucât şeful guvernului avea un comunicat către ţară. Când am auzit, am îngheţat, aşteptându-mă la tot ce poate fi mai rău. În privinţa aceasta, comunicatul a fost benign, dar "a strălucit" sub alte aspecte.
În comunicat, domnul Boc arăta că are planuri mari privind reforma sistemului sanitar. Ca de obicei, tonul era solemn, pentru a compensa o realitate interioară mai searbădă, şi uşor victorios, pentru a compensa tăvălugul înfrângerilor.
De ce a întrerupt domnul Boc emisiunile televiziunilor de ştiri?
Ca să ne spună că a rezolvat o problemă sanitară care trena din 2002: guvernul Năstase a abandonat-o, Tăriceanu a ignorat-o altier, pentru ca, în sfârşit, în anul de graţie 2010, călare pe cal alb, el, Emil Boc, să-i vină de hac!
Domnilor, n-o să vă vină să credeţi! E bună şi computerizarea la ceva! Ea ar servi la a ne împiedica pe noi, cei care primim reţete compensate de la medic, la a le folosi, chipurile, în mai multe farmacii. Pasămite, eu merg la farmacie, mi se eliberează conţinutul reţetei şi farmacista, în loc să reţină reţeta, aşa cum face de fiecare dată, ca document concret prin care justifică preţul mai redus plătit, mi-o dă înapoi, iar eu merg cu ea, crede domnul Boc, într-o veselie, prin mai multe farmacii, acumulând la preţ redus, acelaşi tip de produse. Dar odată cu computerizarea introdusă de domnul Boc s-a terminat cu şmecheria: farmacista se uită pe computer, mă priveşte mustrător şi-mi atrage atenţia că am mai beneficiat o dată.
Dar şmecheria nu era posibilă, reţeta rămânând la farmacistă, iar domnul Boc s-a lăudat degeaba. Aşa înţelege domnul Boc să facă reformă fiscală!
Domnilor, cum e posibil?! Vorbim totuşi de Primul-Ministru al României! Nici domnul Boc, nici Ministrul Sănătăţii, nici consilierii Ministrului Sănătăţii, nici consilierii domnului Boc nu au ştiut un lucru elementar. Toţi sunt naivi, toţi sunt fără minte, toţi sunt rupţi de realitate?!
Cum a putut să-şi imagineze că ceilalţi primi-miniştri au rămas pasivi în faţa unei posibilităţi de fraudă atât de înlesnite?!? Pe care doar domnul Boc, prin computerizare, o va eradica. Mai bine ar computeriza sistemul de vot, fiindcă acolo se foloseşte ştampila în mai multe..."farmacii", determinând fraudă, hoţie, îmbolnăvirea populaţiei şi prezenţa în guvern a unor oameni jalnici şi complet rupţi de realitate.
Pasămite, pe vremea lui Tăriceanu, eu mergeam cu aceeaşi reţetă la vreo 5-6 spiţeri, cumpăram, la preţ redus, o poală de leacuri şi veneam cu ele acasă şi le băgam sub pat. Şi astăzi mai umblu la rezerva mea medicamentoasă de sub pat, scot de-acolo o sticluţă de sirop, iau o înghiţitură şi gândesc în nimicnicia mea, cu vinovată recunoştinţă: "Asta, bre, e de pe vremea liberalilor..."
Vecinul meu, om cu iniţiativă privată, şi-a deschis o drogherie cu acele produse. Mi-a zis şi mie să intru în afacere:
"Niet!" - am răspuns, ca o bugetară temătoare ce sunt - "Niet!"
Şi bine am făcut; că lui îi ridică Boc acum drogheria şi-l bagă şi la pârnaie, în timp ce eu îmi păstrez încă proviziile de sub pat.
Măsura computerizării reţetelor e complet inutilă, iar tam-tamul cu care a fost lansată, complet ridicol.
Domnul Eugen Nicolăescu, Ministrul Sănătăţii sub liberali, avea de ce să nu se ocupe cu asemenea prostii. Domnia Sa a instituit obligativitatea şi gratuitatea analizelor anuale, în luna de naştere a fiecăruia. În lumea civilizată există 4-5 tipuri de consultaţii medicale care se fac anual, obligatoriu şi gratuit. În Franţa şi endoscopia este anuală, obligatorie şi gratuită. Domnul Nicolăescu făcuse un prim pas. Şi ce s-a ales?! Nu au fost în stare guvernanţii actuali nici măcar să continuie un lucru bun început de alţii.
A mai încercat Eugen Nicolăescu să înlocuiască conducerea spitalelor cu economişti de profesie, ceea ce ar fi redus mafia uriaşă din spitale. Nu a reuşit, din cauza mafiei, dar a încercat.
Dar după patru guvernări Boc, cu ce rămâne concret poporul ăsta în domeniul prioritar al sănătăţii?!?
Boc şi Băsescu sunt puşi pe exterminare, nu pe însănătoşire.
Gafa e atât de mare încât eu am crezut la un moment dat că, pervers, mogulul a întrerupt emisiunea şi l-a pus pe Boc să se facă de râs cu un comunicat oarecare în direct. N-a fost aşa; comunicatul s-a produs la cererea domnului Boc.
Cum a fost cu putinţă, cititorule, o asemenea gafă?!?
Vorbim, totuşi, de Primul-Ministru al României şi de guvernul dumnealui!

luni, 26 iulie 2010

PREŞEDINTELE "TUTULOR" CANGURILOR


INCOMPETENŢA LA PUTERE







Acesta nu este un blog politic. M-am ferit cât am putut să cedez ispitei şi intenţionez să-l transform treptat într-un blog în limba franceză despre filmul european şi, mai ales, filmul francez, francofon în sensul larg şi românesc. Dar sunt cazuri când viaţa bate filmul şi când politica intră brutal în căminul fiecăruia dintre noi.
A trecut ceva timp de când, în ziua flăcării violete şi în locul Primului-Ministru, Preşedintele jucător Traian Băsescu a anunţat degajat măsurile de austeritate pe care ar fi nevoită să le ia România pentru a evita colapsul economic. Patru lucruri au frapat şi, după atâta timp, continuă să lovească cu brutalitatea unei măciuci la discursul de avarie al „marinelului”. Le vom lua pe rând:

1. Umilirea funcţiei de prim-ministru – nu a domnului Boc, personal, Domnia Sa consimţind la această umilinţă – prin punerea Premierului sub un soi de protectorat şi control prezidenţial, situat în afara constituţiei

S-a încălcat Constituţia, iar Premierul a fost castrat şi de iniţiative, şi de răspundere, fiind pus în situaţia jenantă de executant umil al unor ordine care îl transcend şi pe care el le pune în practică prin intermediul unui cabinet, ce nu pe el îl ascultă. Domnia Sa este doar un intermediar. Acestui guvern îi lipseşte minima tensiune necesară între oameni care ar conlucra la realizarea unui bine comun, dar care au şi pot avea idei, opinii şi mod de abordare uşor diferite.În această administraţie unui singur om îi este permis să aibă idei şi el chiar le are şi le etalează. Ele, ideile, vreau să spun, sunt simpliste, rudimentare şi foarte brutale în întruparea lor socială. Mai sunt 2-3 oameni care gândesc, dar sunt prea sfioşi ca să deschidă gura şi să contrazică, iar restul stau în poziţie de drepţi. Un preşedinte jucător a vrut să-nsemne că doar el trage mingi şi pumni, ceilalţi doar încasează. Ceea ce nu i-a mers deloc lui Băsescu pe vremea fostului premier Călin Popescu-Tăriceanu - care s-a ţinut drept, ba chiar uşor rigid în calea valurilor - pune acum în practică nezdruncinat cu acest alter ego al său de proporţii reduse, domnul Emil Boc. Este şi motivul pentru care nu poate renunţa la Boc, aşa cum nu poţi renunţa la un organ obosit, uzat şi bolnav, dar care e al tău şi te-a slujit mult timp. Popescu-Tăriceanu şi Băsescu nu aveau cum să stea în aceeaşi barcă şi, din fericire pentru noi la vremea aceea, s-au separat.

2. BRUTALITATEA ŞI UNIFORMITATEA REDUCERILOR BUGETARE

Domnul Băsescu şi servitorii dumnealui din guvern şi din presă ţin morţiş la reducerea cu 25% a salariilor bugetarilor, indiferent de cuantumul salariului, fără să le pese, adică, cine va muri de foame şi cine va supravieţui. Cinismul băseilor este un soi de aisberg, de ale cărui dimensiuni ucigaşe nu-ţi dai seama până ce nu te loveşte.
Dintr-o leafă de 1400 roni redusă cu un sfert nu se mai poate trăi, în timp ce una de 14000 de roni, redusă, rămâne fabuloasă pentru majoritatea românilor; iar una de 24000 de roni, redusă, tot leafă nesimţită se cheamă.
Pasămite, românii trebuia să-i compătimească pe guvernatorul BNR şi pe prezidentul României că, doar, li se taie şi lor, măi...
Ce li se taie lor?
Cumva speranţa de viaţă, alimentele, medicamentele, sănătatea, dinţii şi organele pe care nu şi le mai pot trata la Viena, banii necesari copiilor pentru continuarea studiilor? Asta pierd ei?
Ei nu pierd nimic.
Ziaristul Petru Calapodescu nuanţa această ipocrizie infectă în felul următor:
„Culmea cinismului a fost când prezidentul a zis că el, personal, îşi va reduce indemnizaţia. Adică se va mulţumi doar cu vreo 7000 de lei, ba poate-şi va reduce şi coloana de maşini la doar 6-7, cu numai vreo 25 de sepepişti. Mai convingător ar fi fost dacă ar fi explicat cum ar putea trăi el şi familia lui cu 700-800 de lei şi nevasta şomeră, având de crescut şi două fiice.”
Îngrozitor rămâne procentul extrem de mare de tăiere a lefurilor, a chefului de viaţă, a dreptului la hrană, la sănătate şi la a avea copii al bugetarilor, mă refer aici la cei cu un salariu net de 700-2000 de roni. Nici FMI nu a cerut aşa ceva. Dominique Strauss-Kahn (DSK) vorbea despre o reducere a salariilor cu 15-20%, în condiţiile în care FMI nu se aşteaptă niciodată, dar niciodată ca indicaţiile să-i fie urmate întocmai, ba chiar să-i fie depăşite aşteptările, aşa cum s-a întâmplat, în premieră mondială, în România lui Băsescu. Chiar şi în Grecia, ţară aflată pe marginea prăpastiei, veniturile bugetarilor s-au redus cu 15%.
Nu au vrut să crească TVA la 24%, aşa cum recomandase DSK? Este oul mai deştept decât găina?
Dacă da, de ce au mai apelat la serviciile FMI? De ce nu au mers pe sfatul lui Călin Popescu-Tăriceanu, un adversar declarat al împrumutului la FMI?
Evident, ei au vrut să nu piardă de tot votul oamenilor de afaceri, deşi reducerea pensiilor cu 15% era o ilegalitate, pe care pensionarii urmau să o atace la CEDO ; noroc că Justiţia română nu a vrut să se facă de râs şi a reparat în timp util această porcărie. Chiar şi aşa o TVA de 24% este enormă şi România se poate făli că are cea mai mare TVA din Europa.
De unde foamea aceasta de bani şi ce ascunde ea?
Dan Suciu, un analist economic remarcabil, chiar dacă scrie la „22”, observa pe bună dreptate: „Pe medie, ţara noastră are un deficit cam la două treimi din cel al statelor cu probleme şi o datorie publică de 3-4 ori mai mică.”
Şi-atunci, de unde foamea aceasta de bani şi ce ascunde ea?
Voi încerca să răspund mai târziu.
Bizară este, la vreme de criză, şi obsesia pentru cota unică de 16%, deşi ţări cu tradiţie în aplicarea unor politici economice de dreapta – S.U.A., Germania – nu au dezvoltat această obsesie şi acolo unde economişti importanţi ca Liviu Voinea, directorul Grupului de Economie Aplicată, sau Sebastian Vlădescu vorbesc încă din 2009 de necesitatea revenirii la impozitul progresiv. Liviu Voinea recomanda încă din vara lui 2009 introducerea unei TVA sporite la produsele de lux. De ce nu se ia nici măcar această măsură minimală, care nici măcar nu i-ar afecta pe cei mai bogaţi?!? Sunt mai importanţi pantofii de lux ai Elenei Udrea decât pâinea şi carnea de pe mesele copiilor săraci? Şi cum a fost cu putinţă să se ducă la femeile sinistrate de la sate cu ajutoare constând în pantofi cu toc înalt?
În niciun stat european, oamenii nu ar fi tolerat aşa ceva. La noi faptul a fost răbdat şi a scăpat, în presă, foarte puţin comentat. Ca astfel de oameni să poată guverna, este absolută nevoie să se menţină în rândul maselor ignoranţa şi sărăcia. Nu degeaba se taie 25% din salarii, nu degeaba „are Băsescu intelectuali”. Asemenea guvernanţi nu pot stăpâni şi nu pot oferi spre consolare pantofi cu toc, fără să aibă măcar bănuiala unei gafe ireparabile, decât unui popor sărac şi prost şi care trebuie să rămână ASTFEL. ALTFEL, tăierile de salarii cu 25% nu ar fi posibile fără proteste de stradă înverşunate, organizaţiile sindicale ar fi veritabile, cu lideri nemăsluiţi, iar Băsescu nu ar mai avea „intelectuali”.
Sau poate că erau buni pantofii. Poate că ministresa a cumpărat anume pantofi eleganţi de damă, cu toc, în loc de adidaşi, bascheţi (sunt şi la modă bascheţii) şi pantofi comozi, înţelegând, în elitismul ei radical, să ridice ASTFEL nivelul celor din satele lovite de inundaţii şi noroaie. E grav! Înseamnă că ministresa nu are minte nici cât duce flecul pantofilor ei cu toc şi că degeaba „are Băsescu intelectuali”.
Să tai egal toate salariile bugetarilor şi să creşti TVA la toate produsele este o măsură pe care şi un analfabet putea s-o ia. Încă din vara lui 2009, Liviu Voinea era îngrijorat şi declara, într-un interviu pentru revista francofonă „Regard”, că „une augmentation générale de la TVA serait la mesure la plus facile à prendre, mais toucherait davantage les petits salaires et aurait un coût social très important.”
Este părerea celui care trece drept cel mai pesimist economist român, dar nici chiar el, cu ăştia la putere, nu şi-a putut imagina atunci că la o TVA mărită uniform pentru toate tipurile de produse se poate adăuga o amputare cu 25% a salariilor bugetare la fel de uniformă şi că presimţitele măsuri de austeritate se vor transforma în unele de exterminare; şi că mult trâmbiţata modernizare a României, posibilă numai sub dictatura luminată a lui Băsescu, va începe prin înjumătăţirea populaţiei, făcută cu barda, „pe-un picior de plai/ pe-o gură de rai”, în care cei rămaşi „vor trăi bine”, călcând pe cadavrele celor înfometaţi.
Veţi întreba de ce vorbesc de înjumătăţirea populaţiei, acolo unde bugetarii săraci nu reprezintă chiar jumătate din populaţia ţării?
E simplu: adăugaţi-i la bugetari şi pe angajaţii din sfera privată care vor fi concediaţi, şi pe cei care vor rămâne dar pentru lefuri de mizerie, cât şi pe patronii care vor da faliment în urma reducerii drastice a consumului.
Cade mai bine cine cade de sus!
Sper că în ţara mea, în România, nu există niciun patronel sau patronoi atât de naiv încât să-şi imagineze că, în condiţiile în care agricultura, sănătatea şi educaţia sunt în suferinţă, când nu ai ce pune pe masă, nu ai bani să-ţi tratezi dinţii şi nici să înnoieşti ghiozdanele copiilor se va duce cineva să dea cu ultimii bani în ce bruma sau rahat produce patronul.Unii dintre ei s-au bucurat ca idioţii, acum o lună şi jumătate, de răul nostru, al bugetarilor. Când nu ai fantezie economică e bine, măcar, să ştii să te stăpâneşti. Fiindcă vei atârna în cui, în galantare, alături de marfa nevândută, şi te vei usca la soare precum peştele afumat, cu diferenţa esenţială că peştele se caută, dumneata, nu!
Cade mai bine cine cade de sus! Minimalismul, mie, prieten, ţie, duşman, te va distruge; te va arunca într-o lume în care tot ce produci dumneata e inutil. Criza, stimabile, e ca războiul. Minimalismul le însoţeşte pe-amândouă. Soluţia la criză e solidaritatea şi nu bucuria nătângă de răul celuilalt. Şi nu te mai bucura ca prostul că moare şi capra bugetarului, fiindcă , de murit, moare a doua oară tot capra dumitale!
Băselu ţi-a întins o momeală când ţi-a vorbit de sacrificarea bugetarilor „ graşi” şi de punerea matale la-ngrăşat în locul lor, iar dumneata – ştii ce-ai făcut? – ai înghiţit momeala cu viermi şi cu cârlig cu tot. Nu cred că mai rezişti până la viitoarele alegeri să dai cu votul tot în el. Asta, fiindcă te-ai bucurat de răul meu şi i-ai dat şi Băselului o satisfacţie, una din ultimele pe care le mai poate avea: învrăjbirea oamenilor. E bun la băgat fitiluri.
Deşi membru al cabinetului Boc, domnul Sebastian Vlădescu nu ar fi lipsit de idei raţionale. Evident, nu le poate comunica Premierului, pentru că acesta nu este decât un executant al unor ordine primite de la Cotroceni şi de la Banca Naţională.
Bietul Vlădescu, ce să facă?
Se uită-n vistierie şi nu vede nimic... Se uită la domnul Boc şi, din nou, nu vede nimic... şi-atunci îşi ia inima-n dinţi, pentru că are, şi fuge la „Ziarul financiar”, unde apucă măcar să-şi expună ideile, înaintea prăpădului.
Sinteza ideilor lui Vlădescu, eu o preiau după blogul lui Adrian Năstase. Aşadar:
„Vlădescu anunţă că MFP lucrează la un proiect de reformă fiscală, în baza căruia va fi construit şi bugetul pe 2011 şi care va avea următoarele principii:
- cote de impozitare progresivă a veniturilor, inclusiv a tuturor pensiilor, în trepte foarte mici şi cu zona de scutire plasată foarte jos, aproape de salariul minim pe economie care în prealabil să fie majorat cel puţin cu 30% pentru descurajarea evaziunii pe piaţa forţei de muncă
- (…)
- impozit pe profit şi impozit pe dividende reduse de la 16% la 15% pentru menţinerea competitivităţii fiscale a României
- cota de TVA redusă cu două-trei puncte procentuale faţă de nivelul actual de 24% »
Analistul Dan Suciu, deşi scrie la „22”, remarca şi el că „toate celelalte state care reacţionează la criză au avut şi acţiuni de creştere a veniturilor, nu doar de scădere a cheltuielilor...Creşteri de venituri se pot obţine fie prin majorările impozitelor importante, fie prin extinderea fiscalizării şi reducerea evaziunii. În această direcţie la noi nu s-a făcut nimic semnificativ.”
Ba iată că se-ncearcă acum câteva măsuri de reacţie la criză care par sănătoase, logice şi adecvate şi care, tocmai de aceea, sub administraţia Băsescu, nu vor fi aplicate niciodată. Este imposibil ca un singur om, oricât de genial ar fi – vezi cazul Băsescu, vezi cazul Ceauşescu – să aibă competenţe pentru toate ministerele unui guvern, să facă, adică, „marinelul” toate reformele, de la educaţie la finanţe, în dispreţul specialiştilor şi spre consternarea „beneficiarilor”. Aşa ceva nu se poate!
Criza ar fi fost mai puţin acută dacă Vlădescu ar fi fost lăsat să fie Vlădescu. Dar se doreşte, şi la nivelul guvernului, aceeaşi uniformizare pe care o vedem în sfera reducerilor bugetare. Şi apoi domnului Vlădescu i-au trebuit două luni şi jumătate ca să conceapă un proiect serios de reformă fiscală, în timp ce Băsescu a avut nevoie doar de câteva minute ca să anunţe nişte simple, rudimentare şi brutale amputări.
Este uimitor apetitul domnului Boc pentru aceste tăieri egale din viaţa fiecărui bugetar. Putea, de pildă, să aibă mai mult respect pentru miniştrii dumnealui, acel respect pe care Traian Băsescu nu îl are pentru dânsul, şi să le dea autonomie şi dreptul de a reduce cheltuielile bugetare LA NIVEL DE MINISTER cu 15% sau 20%. Românii sunt deştepţi, inventivi şi omenoşi, şi mulţi miniştri, chiar portocalii, s-ar fi descurcat mult mai bine decât domnul Boc. S-ar fi evitat atunci prăbuşirea în sondaje, cumpărarea liderilor de sindicat, care au fost dăruiţi cu sedii noi de domnul Boc, pentru merite deosebite în lupta împotriva guvernului şi căsăpirea egală a majorităţii bugetarilor. Miniştrii performanţi s-ar fi evidenţiat mult mai uşor, iar cei buni de remaniat s-ar fi văzut cu ochiul liber.
Sub administraţia Băsescu, acest lucru este definitiv imposibil! Pentru că Domnia Sa nu-şi doreşte miniştri performanţi, ci doar ascultători. Doar dictatorul are creier, doar dictatorul are idei, ceilalţi sunt simpli executanţi. Dictatorul nu are încredere decât dacă îi arăţi supunere. Această uniformitate, care e mama tuturor relelor, este inevitabilă sub dictatura Băsescu.
Vă mai dau un exemplu:
Pe vremea lui Boc al III-lea cel Mic, când Partidul Portocaliu guverna în acelaşi suc cu Partidul Roşu, era în fruntea Ministerului Educaţiei doamna Ecaterina Andronescu, o femeie cu tact şi foarte bună negociatoare. Faţă cu criza, El Presidente Băsescu şi Boc cel Mic au luat decizia istorică de reducere a salariilor bugetarilor cu 15,5%, timp de două luni. Dar, nefiind toţi portocalii, mai înţelepţi, cei din Partidul Roşu au cerut puţină autonomie pentru ministerele gospodărite de ei. Strâns cu uşa, Boc cel Mic dar al dracu’ a trebuit să cedeze. Doamna Ecaterina Andronescu nu şi-a pierdut cumpătul. S-a aşezat la masa negocierilor cu sindicatele şi, în scurt timp, a dovedit, cu pixul pe hârtie, că elevii nu trebuie alungaţi din şcoli, iar profesorii nu trebuie băgaţi în concediu fără plată, timp de două săptămâni. Era suficient, la vreme de criză, să se renunţe la salariul de merit şi la prima lunară de 2% şi procentul de 15,5% pe două luni era acoperit. Mai trebuia să se intre în concediu fără plată doar O SINGURĂ ZI; s-a convenit ca acea zi să fie ultima zi de şcoală de dinaintea vacanţei de Crăciun, când, oricum, foarte mulţi elevi lipsesc. În felul acesta, elevii nu ar mai fi pierdut două săptămâni de şcoală, profesorii nu ar mai fi avut leafa ciuntită timp de două luni, iar procentul de 15,5% la pătrat ar fi fost integral acoperit. Dar când Incompetenţa este la putere, normalitatea, bunul simţ şi tactul nu au nicio şansă. Băsescu a continuat să facă ce ştie el mai bine: să învrăjbească. Partidul Roşu s-a supărat şi a ieşit de la guvernare. Boc al III-lea a devenit Boc al IV-lea, dar tot mic, rău şi insipid.
Bine, bine, dar măsurile anticriză luate de Ecaterina Andronescu trebuia să rămână, măcar de dragul faptului că elevii nu mai erau alungaţi din şcoli două săptămâni.
Ei bine, NU!
După plecarea PSD-ului, ciuma portocalie, invadând şi înecând toate ministerele, a hotărât uniformizarea ucigaşă: nu ai voie să ai idei, nu ai voie să ai soluţii. Trebuie să asculţi şi să te supui. În contact cu Băsescu, liderii de sindicat, aceşti milionari în euro – oare pe spinarea cui? – au devenit, din nou, suspect de obedienţi şi au acceptat amputarea, FĂRĂ NICIUN FEL DE COMENTARIU, deşi aveau soluţia în buzunar: doar nu se tăia de la ei. Dimpotrivă, ei şi-au primit tainul. Mă amuză să rezum, pentru cititorii mei, sensurile cuvântului tain:
1. „porţie de alimente sau de băutură care se dădea zilnic ienicerilor, ostaşilor pământeni, subalternilor, de către domnitor sau boieri”
2. „sumă de bani care se dă zilnic servitorilor, echivalentă cu raţia lor alimentară”
3. „porţie de nutreţ care se dă animalelor într-o anumită perioadă de timp”
Această amputare care putea fi evitată FOARTE UŞOR, folosind munca altuia, este oribilă.
Să fie doar prostie, în amestec cu răutate şi câinoşenie?
Eu cred că nu. Chiar şi prostia are o limită.
Eu cred c-a fost atunci şi acolo o repetiţie generală. Ei ştiau ce măgărie au de gând să declanşeze în vară; aşa că i-au arvunit pe liderii de sindicat, după care au testat gradul de suportabilitate al salariaţilor.
Pentru ce atrocităţi au de gând să facă în continuare le trebuie supunere. Supunere deplină.

3.INEXISTENŢA MĂSURILOR DE REDRESARE ECONOMICĂ

La criză se reacţionează prin reducerea cheltuielilor, prin măsuri de creştere a veniturilor la bugetul de stat, dar şi prin acţiuni de stimulare a economiei şi mediului de afaceri. Aşa ceva lipseşte cu desăvârşire din discursul domnilor Băsescu şi Boc.
Pe blogul său intitulat „ministru >> prim-ministru >> blogger”, toate trei ipostazele devenirii fiind asumate cu un orgoliu egal, domnul Adrian Năstase comentează:
„Ceea ce continuă să mă şocheze este însă lipsa oricărei discuţii despre alte soluţii. Din partea Puterii vedem că nu mai avem decât o soluţie cu două variabile negative. Nu există nimic pozitiv, nu se propune nicio perspectivă, alta decât cea a dezastrului. Refuzul obstinat al actualei guvernări de a discuta şi despre alte soluţii denotă nu curajul sacrificiului politic de care vorbea Traian Băsescu, ci o doză de autism incredibil. Oamenii aceştia sunt setaţi pe o linie care duce într-o fundătură şi nu mai aud niciun semnal de alarmă.”

4. ABSENŢA TOTALĂ A REFERIRILOR LA CHELTUIELILE PENTRU BUNURI ŞI SERVICII

Pentru că îl cunoaştem pe domnul Traian Băsescu şi pe partidul dumnealui, nici nu ne-am fi aşteptat să facă referiri la reducerea sau stoparea achiziţiilor publice, care, dimpotrivă, au crescut într-un ritm aiuritor. Vedeţi, aci sunt banii dumneavoastră!
Iar eu mi-am notat cu grijă unde trebuie să mergem ca să vedem în ce s-au dus lefurile noastre ciopârţite, umilinţa sărăciei şi durerea fizică netratată.
Rămâneţi cu mine şi nu veţi regreta. Sunt lucruri pe care, parţial, le ştiţi dar eu le voi face palpitante.
Pentru început, ne vom îmbarca pentru comuna Vădăstriţa, judeţul Olt. Vom călători cu „Gazeta sporturilor” şi Cătălin Tolontan.
Ce credeţi dumnavoastră că se înalţă la Vădăstriţa, în judeţul Olt?
Desigur, aţi ghicit: o sală de sport! S-au umplut satele patriei de săli de sport. Copii nu prea mai sunt pe la ţară, profesori de sport calificaţi, nici atât, dar, pe măsură ce aceştia din urmă sunt ameninţaţi cu reduceri de personal, creşte vertiginos numărul sălilor de sport ridicate sau – atenţie! – măcar contractate.
Pentru că, de fapt, la Vădăstriţa nu am nimic să-ţi arăt, iubite cititor. Tocmai de aceea e palpitant. Lucrările au început abia pe 14 iunie a.c., după ce pe 7 iunie CNI (Compania Naţională de Investiţii, aflată sub autoritatea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului) a emis ordinul nr.5812, prin care firma SC TCM Nord se putea apuca de treabă. Ceea ce ea a şi făcut numai că n-o lasă presa, care, iată, incită populaţia flămândă să afle că PLATA PENTRU LUCRARE S-A FĂCUT CU ŞASE LUNI ÎNAINTE DE EMITEREA ORDINULUI DE CONSTRUIRE ŞI DE PUNEREA PRIMEI PIETRE DE TEMELIE.
În decembrie 2009 firma SC TCM Nord primeşte de la CNI aproximativ 150.000 de euro din totalul de 750.000 de euro, cât valorează lucrarea.
GSP s-a interesat în virtutea cărui punct din contract s-au făcut plăţi în avans. Tolontan a vrut să vadă contractul şi ordinul de plată. Răspunsul CNI este unul aiuritor:
„Datorită complexităţii informaţiilor solicitate transmiterea acestora se prelungeşte, în conformitate cu prevederile legale, până la 30 de zile.”
Şi Tolontan explică:
„Complexitate” înseamnă două documente elementare şi tocmai acet răspuns al CNI, care tergiversează lămurirea, arată cât de straniu este cazul. Pentru că SC TCM Nord a câştigat mai multe săli, nu doar pe cea de la Vădăstriţa. Pentru că CNI a căpătat în media reputaţia de „puşculiţă electorală”, DUPĂ CE S-AU REVELAT NUMEROASE INVESTIŢII CĂTRE SPONSORII CAMPANIILOR ELECTORALE. În perioadele sau în proximitatea imediată a alegerilor s-au făcut plăţi importante, dar nimeni nu a ştiut până la cazul Vădăstriţa că s-au plătit bani în avans!”(s.n.)
La ei merg banii dumneavoastră! La sponsorii campaniei electorale! Câştigarea alegerilor prezidenţiale a fost dorită cu înverşunare, prin orice mijloace, indiferent de costuri şi, pe la începutul lunii mai, a venit scadenţa.
Eu cred că cel mai cinstit şi sănătos mod de a reacţiona la criză este, în primul rând, prin reducerea achiziţiilor publice. Pentru ce ne trebuie săli de sport, patinoare foarte scumpe, noi centre Spa, indicatoare turistice în relief, cele mai scumpe din Europa, mături inteligente şi sofisticate de spart gheaţa, de 13.000 de euro bucata, şi preşuri din fibră de cocos, când noi reducem raţia la alimente, oricum modestă, şi trăim sub ameninţarea zilei de mâine?!?
Păi, ne trebuie! Fiindcă, în Republica Moldova, toţi alegătorii – dar toţi – au votat cu domnul Băsescu, în Autralia şi cangurii au votat cu domnul Băsescu, iar la Paris, se spune că au fost mult mai multe voturi decât alegători. Toate s-au făcut cu scuza „modernizării României”, iar fidelitatea costă şi-atunci vrem, nu vrem, contribuim şi noi cu 25% din venit la „o campanie electorală de zeci de ori mai scumpă decât a fost declarată”, după cum notează GSP.
De la Vădăstriţa şi Paris, haideţi să ne întoarcem la Bucureşti. Aici, edilul sectorului 3, domnul Liviu Negoiţă, sparge, în plină criză, 4 milioane de euro pentru două săli de sport şi o sală de fitness. Bani publici, domnilor! Toată lumea susţine, de voie, de nevoie, aceste achiziţii năucitoare dar noi, bugetarii, prin tăierile care ni se aplică, le plătim de două ori. Ce-o fi în sufletul nostru?!
Dar de unde obsesia aceasta pentru sălile de sport?
Vedeţi dumneavoastră, sălile de sport nu necesită cine ştie ce proiectare, ele având aceleaşi tipare şi devenind astfel candidatele ideale la a-i recompensa gras pe nişte sponsori fideli pentru o muncă nu tocmai grea.
Se-ntâmplă exact ca pe vremea lui Ceauşescu, când noi muream de foame dar „ţara întreagă era un şantier”, cu simpla diferenţă, vizibilă cu ochiul liber, că, totuşi, construcţiile erau atunci mai consistente, mai de „doamne-ajută” şi chiar mai necesare.
„Au prezentul nu ni-i mare? N-o să-mi dea ce o să cer?/ N-o să aflu într-ai noştri vre un falnic juvaer?”
Ba,cum să nu! Juvaerul se află la Răchiţele, comună istorică, unde a văzut lumina zilei Premierul Crizei, domnul Emil Boc, valorează 600.000 de mii de euro – juvaerul, nu domnul Boc - şi are forma unei măricele...săli de sport cu 150 de locuri în tribune. Domnul Boc a mai spart 190.000 de euro pentru a transforma Căminul cultural din Răchiţele într-un mic teatru... Ce le lipsea Răchiţelor! Aci trăieşte mama Premierului, doamna Anuţa Boc, în vârstă de 71 de ani, care, contactată de Antena 1 pentru a comenta tăierea pensiilor şi a salariilor decisă de fiul ei, a avut un discurs de-a dreptul... elitist, usturător şi halucinant: „Lumea nu vrea să mai lucre nimic. Vrea doar să doarmă, să doarmă cât or putea.”
Dumnezeule, ce babă rea! Putea, ca o femeie bătrână, să fie împăciuitoare, să spună că e greu... ea, nimic! Repetiţia „să doarmă, să doarmă” exprimă ură cu violenţă, iar vorbele „cât or putea” cad ca un balon dezumflat la capătul unui discurs răzbunător dar care nu şi-a găsit satisfacţia.
Legenda spune că-l bătea pe Boc când era mic şi de aceea Premierul a ieşit atât de ascultător şi, cum se spune în popor, incapabil să întoarcă vorba, să se încăpăţâneze, să fie el. Între timp domnul Boc a crescut, a ajuns prim-ministru şi locul măicuţei Anuţa a fost luat de preşedintele Traian Băsescu, despre care nu s-a auzit că şi-ar bate premierii şi, prin urmare, nici legenda nu povesteşte dar domnul Boc tot ascultător a rămas. Aşa s-a rupt dumnealui...
Din inima Ardealului, din judeţul Cluj, venim din nou în Babilonul modern, Bucureştiul. Mergem în Sectorul 6, pe strada Dezrobirii, stradă care se primeneşte cu borduri noi pe care le îmbracă peste cele vechi, măcar că şi acestea sunt noi-nouţe. La vreme de criză, primarul are bani de spart, BORDURILE ÎNTINZÂNDU-SE PE CÂTEVA ZECI DE KILOMETRI şi ajungând la modesta sumă de 20.000 de euro. Şi sunt bani care se sparg pentru o treabă perfect inutilă, domnilor! Sunt bani furaţi din buzunarul nostru!
La ei sunt banii dumneavoastră!
Dar haideţi să mai mergem prin ţară să vedem ce mai găsim. Ne oprim la Bârlad, unde vedem străzi fără canalizare şi localnicii ne spun că nu au nici apă curentă. Şi ce contează, că doar nu au votat pentru aşa ceva! Ei au votat pentru un cinematograf 3D şi pentru un centru Spa. Unui popor care e departe de a fi campion la consumul de apă şi săpun îi faci centru Spa; şi acolo unde cinematografele patriei stau goale în ciuda modicităţii preţului, mai trânteşti unul, şi încă 3D, şi încă la Bârlad, domnilor! Când ele stau goale în oraşe mai mari. Cei 19 consilieri ai oraşului Bârlad au votat după cum urmează:
13 consilieri PSD au vrut să facă şi masaj şi să se uite şi la filme 3D. Dolce vita la vreme de criză sau „trai neneaco” pe banii publici.
Cei trei consilieri PDL au votat doar pentru masaj şi pentru „tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte”, Doamne fereşte!
Spre cinstea lor, au votat împotriva proiectului doar cei trei consilieri PNL: nu au vrut, la vreme de criză, nici masaj, nici 3D!
Dar asta e mizilic, cititorule, faţă de ce avem la Braşov. Aicea ne întâmpină unul din cele mai costisitoare patinoare acoperite din Europa. (sursa: GSP). S-au spart pentru el fix 12 milioane de euro!!! Vecinii unguri au avut mai puţin noroc: ei au construit două patinoare, unul acoperit şi altul în aer liber dar au spart pentru ele doar 4 milioane de euro. Ce fraieri! Adică, să fii la putere, să poţi s-arunci cu banii şi să-ţi fie ruşine, totuşi, de propriul popor?! Ce oameni! Au dreptate ungurii să se ţină măreţi.
Democraţia costă, s-a spus. Dar au şi ungurii alegeri, au şi ungurii campanii electorale! De ce costă la ei două patinoare doar 4 milioane de euro, iar, la noi, unul singur triplează această sumă?!? Şi încă la vreme de criză!
Ruşinea e atât de mare încât nu mai pot comenta.
Da, dar ungurii nu au indicatoare turistice în relief. E drept că nu au nici nevoie de aşa ceva. Doar o singură ţară europeană se mai făleşte cu asemenea indicatoare şi, după ăia, noi! Indicatoarele 3D au atât de puţină căutare în Europa încât se produc doar într-un singur loc pe bătrânul continent. Ceea ce frapează este completa lor inutilitate. La fel de bine îţi faci treaba şi cu indicatoare plate. România are nevoie de indicatoare 3D, tot atât cât au nevoie ţărăncile sinistrate de pantofi cu toc. Numai Elena Udrea putea să comande asemenea marfă şi să spargă pentru ea fix 840.000 de euro, fără TVA.
„Bravissimo!”, îi strigă măgarul lui Goya, maimuţoiului care cântă la ghitară. „Bravissimo” vor striga măgarii patriei la indicatoarele Elenei Udrea.
Haideţi acum, pour la bonne bouche, să facem o vizită la Cotroceni. La final de mandat, familia prezidenţială se va poza în faţa palatului cu un aparat de fotografiat pentru care-au spart, din bani publici, 10.000 de euro. Au cheltuit anul acesta, într-o jumătate de an, mai mult decât în 2009. Probabil s-au gândit că vor părăsi palatul şi, barem, să se simtă bine. Eu vă rog să vă ştergeţi bine pe picioare şi să călcaţi cu milă: din cauza recesiunii, s-au pus pe jos preşuri din fibră de cocos! Ce-i lipsea chelului!

***

Cultura va suferi şi ea. Minimalismul va face legea în teatru şi film şi ravagii pe scenele de operă. Înţeles în esenţa lui, minimalismul nu este un duşman. El te-ajută să nu te scufunzi când apele sunt prea reci şi mulţi au făcut carieră sub semnul lui. Ca să îl adopţi, ai nevoie de trei calităţi: inteligenţă cu tentă pragmatică, vitalitate şi un oarece spirit spartan; adică să nu îţi pară rău de lucrurile la care renunţi, să nu priveşti înapoi, să mergi înainte, ca soldatul, cu sau fără lacrimi în ochi; contează mai puţin.
Dar eu, acum, sunt ridicolă fiindcă vorbesc ca despre artişti autentici. În realitate, artiştii români sunt versatili. Majoritatea a adoptat dessous-uri portocalii. Cei mai mulţi directori de teatru sunt simpatizanţi PDL şi când, din cauza crizei, spectatorii se vor rări, iar invitaţiile plătite de la buget se vor termina, li se va putea face trampa, bine mersi, cu teatrul din Răchiţele, unde au la dispoziţie şi o sală de sport pentru montări mai grandioase.
În faţa crizei şi a dictaturii, extrem de puţine proteste au venit din partea scriitorilor şi artiştilor. Cultura este, după armată, al doilea domeniu de activitate din România în care se stă foarte mult în poziţie de drepţi. Lipsa banilor şi, mai ales, a libertăţii te ajută să ghiceşti calitatea „creatorilor”.
Lucrul cel mai trist e că primii care vor suferi sunt cei mai complecşi şi mai cultivaţi dintre artişti: cântăreţii de operă.
Artiştii plastici, ei, o vor duce bine. O vor picta pe Elena Udrea, cu sau fără zvastică pe crupă, şi vor trăi bine!



***



La mitingul din 19 mai, sindicatul poliţiştilor a avut cel mai frumos şi mai hotărât slogan:
„Băsescu, Băsescu,/ Ia-ţi piticul/ Şi te du!”(bis)
Dar unde să se ducă?
La Constanţa, la Radu Mazăre, care pregăteşte în secret serbări fastuoase pentru revenirea lui Băsescu, cu salve de tun şi foc de artificii?
În Bulgaria?
E criză şi acolo şi nu au covoare din fibră de cocos.
La unguri?
Mi-e teamă că n-au să-i placă patinoarele. Ale noastre sunt mai scumpe.
La alegerile din 6 decembrie 2009, pe teritoriul României, ţara în care îşi imaginează că poate tăia salarii şi pensii, Traian Băsescu nu a obţinut majoritatea voturilor. Alegerile le-a câştigat cu ajutorul moldovenilor, al parizienilor şi al cangurilor din Australia. Găsesc natural să se ducă la cei care l-au votat.
Dacă Radu Mazăre se răzgândeşte şi nu-l mai vrea, la ei să se ducă.
La canguri.