miercuri, 21 decembrie 2016

TI FARO UN' OFFERTA CHE NON POTRAI RIFIUTARE

        Dragnea către Iohannis:
        Ti faro un' offerta che non potrai rifiutare.





            Oferta în sine:




         Autorul ofertei: Liviu Dragnea (Nașul - Il Padrino)




         Beneficiarul:


marți, 6 decembrie 2016

Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane! sau Poezia Demnității Naționale

        Este poezia pentru care - toată lumea știe - poetul Radu Gyr a fost condamnat la moarte de comuniști în 1959 și, totodată, poezia care-l nemurește. Lui Radu Demetrescu i se luase tot, inclusiv libertatea fizică și dreptul la viitor. Dar o anumită voință, o anumită credință și libertatea dinlăuntru, nimeni nu ți le poate lua. Stă mărturie poezia Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!
Pedeapsa cu moartea a fost comutată în 25 de ani de temniță grea, dar beneficiază de amnistia generală din 1964. Trăiește apoi spre a fi marginalizat, dar moare ca ce-a fost:un om care-a trăit idei, un martir și un poet remarcabil.
        Tot în 1964 a fost eliberat și părintele Iustin Pârvu, ctitorul mănăstirii Petru Vodă, arestat în 1945, după ce luptase în al Doilea Război Mondial, cu Divizia 4 Vânători de Munte.
        Mănăstirea Petru Vodă - superbă, feerică - a fost construită în 1992 și este dedicată martirilor din temnițele comuniste. Suferința dintre acele ziduri s-a metamorfozat în bisericuța asta frumoasă. Viața continuă...
        Citiți și recitiți neapărat poezia de mai jos și nu uitați SĂ VĂ RIDICAȚI, SĂ NU STAȚI deoparte tocmai acum când lumea întreagă se mișcă și fierbe!
        Doamne-ajută!

          RIDICĂ-TE, GHEORGHE, RIDICĂ-TE, IOANE!

Nu pentru-o lopată de rumenă pâine,
nu pentru pătule, nu pentru pogoane,
ci pentru văzduhul tău liber de mâine,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Pentru sângele neamului tău curs prin șanțuri,
pentru cântecul tău țintuit în piroane,
pentru lacrima soarelui tău pus în lanțuri,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Nu pentru mânia scrâșnită-n măsele,
ci ca să aduni chiuind pe tăpșane
o claie de zări și-o căciulă de stele,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Așa, ca să bei libertatea din ciuturi
și-n ea să te-afunzi ca un cer în bulboane
și zărzării ei peste tine să-i scuturi,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Și ca să pui tot sărutul fierbinte
pe praguri, pe prispe, pe uși, pe icoane,
pe toate ce slobode-ți ies înainte,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Ridică-te, Gheorghe, pe lanțuri, pe funii!
Ridică-te, Ioane, pe sfinte ciolane!
Și sus, spre lumina din urmă-a furtunii,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!






  



         

luni, 5 decembrie 2016

VĂ PLACE DON GIOVANNI?

        Azi, 5 decembrie, se împlinesc 225 de ani de la trecerea în dumnezeire a celui mai iubit compozitor al tuturor timpurilor: Wolfgang Amadeus Mozart (1756-1791). Pe acest blog, l-am evocat de mai multe ori în acest an. Astăzi îl vom sărbători cu Don Giovanni.
        De ce Don Giovanni?
        După cum arată și montările care s-au făcut cu această operă (una din ultimele - remarcabilă - ultracurajoasa montare a lui Krzysztof Warlikowski de la teatrul La Monnaie din Bruxelles) și mitul, și creația mozartiană sunt inepuizabile. Don Giovanni este un ”soare negru” la care, din varii motive, te întorci. Întorci măcar privirea, ca și când ai vrea să mai surprinzi un detaliu de care n-ai fost vrednică anterior. Dar în această seară nu-l vom celebra pe Warlikowski (poate altă dată), pentru că nu pe cinismul personajului vrem să pariem.
        Ceea ce ne interesează este finalul. Dacă nu aveți timp și vreți să săriți anumite porțiuni prea bine cunoscute, nu ratați totuși finalul.
        FIINDCĂ PARCURSUL ANUNȚĂ SFÂRȘITUL, IAR ACESTA DIN URMĂ DĂ SEAMĂ DE PARCURS. Iar un parcurs fără principii, nici căință, doar presărat cu nelegiuiri și victime nu poate avea decât un SINGUR deznodământ, nu degeaba presimțit de toată lumea, în timp ce fug toți la vale,  spre acel deznodământ.
        Asistăm la un personaj care-i seacă de energie și de țel în viață pe cei din jurul său, pustiindu-i; primește, ia tot, dar nu dă nimic. Iar echilibrul nu se poate reface decât prin dispariția lui și doar atunci când PIATRA UCIDE PIATRA.
        Veți vrea să vedeți toată opera sau mare parte din ea, dacă vă spun că la pupitru este nimeni altul decât Claudio Abbado, vrăjitorul.
        Să-nceapă deci... festinul! Trebuie! Toți îl așteptăm.