Coșulețe de țelină pline ochi cu ciuperci și cașcaval ras

             Coșulețe de țelină pline ochi cu ciuperci și cașcaval ras

         Se iau trei căpățâni de țelină mari. Se curăță, se taie-n două și se pun la fiert în apă cu sare. Vor fierbe 1 oră și 1/4 - 1 oră și 1/2. După aceea, le lăsați acoperite cu capacul să se mai înmoaie până pregătiți restul legumelor.

         Pentru umplutură, aveți nevoie de 2-3 cepe, 1-2 morcovi, 1-2 dovlecei, 1kg. de ciuperci și pulpa de la cele 3 țeline. Ceapa, morcovii, dovleceii și ciupercile se curăță și se toacă mai mărunțel decât în mod obișnuit, dar fără să exagerați, fiindcă oricum se călesc. Adăugați și puțin ardei iute.

         După ce ați tocat legumele de mai sus, scoateți jumătățile de țelină și secționați miezul, lăsând o margine de un centimetru. Pulpa secționată se toacă mărunțel și se pune la călit un pic mai târziu decât restul legumelor, fiindcă a fiert în prealabil. Insist ca ceapa să se călească în același timp cu ciupercile pentru că ceapa călită în sucul lăsat de ciuperci și dovlecei dă un gust delicios mâncării. Pentru încă și mai mult gust, se pun, la sfârșit, mirodenii: o linguriță de busuioc, una de măghiran, una de rozmarin, dar și ghimbir. Mestecați bine și ridicați de pe foc.

         Acum luați jumătățile de țelină și umpleți-le cu această compoziție, presărați pe deasupra cașcaval ras și dați-le la cuptorul bine încins. Le lăsați acolo, la foc potrivit spre mic, până se rumenește cașcavalul.

         Toate bune, se va spune, dar de ce e nevoie de 1 kg. de ciuperci? Nu sunt prea multe?

         E nevoie de 1 kg. de ciuperci din două motive:

1) Fiindcă îmi plac mie.

2) E nevoie de mai multă umplutură decât pentru șase coșulețe. Țelina e foarte sățioasă, foarte indicată în curele de slăbire; veți mânca foarte puțină pâine la masă și e nevoie de mai multă compoziție decât e în coș, pe care să o presărați cu pătrunjel sau frunze de țelină și să o puneți pe farfurie în jurul coșulețului.

Țelina este o legumă foarte reputată: îmbunătățește vederea prin conținutul de vitamina A, scade colesterolul și distruge bacteriile dăunătoare din organism, conținând poliacetilenă, produs ce are și efecte antiinflamatorii, ajutând și la circulația sângelui. Este bună deci contra artritei și artrozei. Mai poate trata insomnia și durerile de cap. (Cf. D. Grotto, 101 Alimente care vă pot salva viața, Polirom, 2009, p. 374-375). Țelina este și un surprinzător și excelent energizant. Nu o evitați, fiindcă nici nu știți ce pierdeți!

         Coșulețele de țelină se așază pe un pat de salată verde. Dacă aveți la masă musafiri cu fantezie sau doar pretențioși, puteți imagina, din tulpini de pătrunjel sau de frunze de țelină, tortițe pentru coșulețe: aspectul contează! Coșulețele se pot așeza sub formă de opturi, de piramidă sau de cerc. Dacă ați optat pentru ultima versiune, puteți pune în mijloc o lămâie tăiată în sferturi, o ceapă vânătă sau o roșie crestată pentru culoare și apetit.

         Poftă bună!  

Aimez-vous Prélude à l'Après-midi d'un faune?

                   Aimez-vous Prélude à l'Après-midi d'un faune ?

         Le 22 août, Achille-Claude Debussy (1862-1918) a soufflé ses 155 bougies. Le 22 août 1862, c'est une date incontournable dans l'histoire de la musique, annonçant une rupture, une métamorphose et un grand renouvellement. Avec Debussy, fait son entrée dans la musique l'impressionnisme. Mais Debussy ne traduit pas l'impressionnisme pictural dans la musique ni le symbolisme. De la musique avant toute chose, c'est ça l'idée. L'impressionnisme est un état spirituel qui se manifeste à la fin du XIX-è et au début du XX-è siècle; ce n'est pas un état profond. C'est plutôt quelque chose de fugitif, c'est un devenir continu, une suggestion, c'est <<L'homme ivre d'une ombre qui passe>> (Baudelaire). L'impressionnisme, c'est un état artistique qui trouve presque simultanément son expression dans Impression, soleil levant (1872), chez Claude Monet, dans L'Après-midi d'un faune (1865-1876) poème longuement travaillé par Mallarmé ou dans Prélude à l'Après-midi d'un faune (1892-1894), la composition de Debussy, pour ne puiser dans la vaste et mirobolante création artistique de l'époque que les titres les plus suggestifs. Ce sont des œuvres où <<Les parfums, les couleurs et les sons se répondent.>> (Baudelaire) et cela pour éviter la simple, la traditionnelle et déjà insupportable littérature. Tout y devient aventureux et imprévisible, fuyant l'insipide littérature:

Que ton vers soit la bonne aventure

Eparse au vent crispé du matin

Qui va fleurant la menthe et le thym...

Et tout le reste est littérature. (Verlaine)

         Et le vers correspond au son et à la couleur et tous sont des suggestions. J'ai dit couleur.Non! Il nous faut la nuance! Car elle seule sert à unir les choses, elle seule sert à fondre les couleurs et les sons dans une œuvre d'art qui ne soit pas de la littérature:

Car nous voulons la Nuance encor,

Pas la Couleur, rien que la nuance!

Oh! la nuance seule fiance

Le rêve au rêve et la flûte au cor! (Verlaine)

          Le son, la nuance et la parole sont faits pour se rencontrer et fondre dans le vers, dans le chant ou dans le tableau. Et là, tout chante:

Le piano que baise une main frêle

Luit dans le soir rose et gris vaguement,

Tandis qu'avec un très léger bruit d'aile

Un air bien vieux, bien faible et bien charmant

Rôde discret...

(...)

Qu'est-ce que c'est que ce berceau soudain

Qui lentement dorlote mon pauvre être?

Que voudrais-tu de moi, doux chant badin?

Qu'as-tu voulu, fin refrain incertain,

Qui vas tantôt mourir vers la fenêtre...? (Verlaine - Ariettes oubliées V)

         Chez Verlaine ou Debussy, le poème est un air ou une ariette et l'air est un poème. Et la fenêtre de Verlaine est ouverte sur le monde, tout comme la musique de Debussy, sur les nuances et les harmonies du monde, et la mort est ouverte, elle aussi, sur la vie, sur la réincarnation et sur la métamorphose. C'est ainsi que  l'aventure continue!

<<Les sons et les parfums>> deviennent <<langoureux vertige>> et même <<valse mélancolique>>. Cette métamorphose se passe à l'arrivée du soir, moment magique où le jour se fait nuit, attendu que le soleil blessé par une branche de Vénus <<s'est noyé dans son sang qui se fige>> - superbe métaphore pour le crépuscule, puisée dans les vers de Baudelaire.

         Le fugitif et l'incertain règnent chez les symbolistes. L'heure du crépuscule est incertaine, <<brumeuse>> chez Verlaine. La fumée du soir transfigure le paysage:

La lune est rouge au brumeux horizon;

Dans un brouillard qui danse, la prairie

S'endort fumeuse...

(...)

Les chats-huants s'éveillent, et sans bruit

Rament l'air noir avec leurs ailes lourdes,

Et le zénith s'emplit de lueurs sourdes.

Blanche, Vénus émerge, et c'est la Nuit. (L'Heure du Berger)

         Le faune de Mallarmé est lui aussi attiré par le <<bosquet arrosé d'accords>>, mais , chez lui, la passion est plus ardente. Mais le feu du désir renferme déjà la cendre de l'oubli:

Tu sais, ma passion, que, pourpre et déjà mûre,

Chaque grenade éclate et d'abeilles murmure;

Et notre sang, épris de qui le va saisir,

Coule pour tout l'essaim éternel du désir.

A l'heure où ce bois d'or et de cendres se teinte

Une fête s'exalte en la feuillée éteinte:

Etna! c'est parmi toi visité de Vénus

Sur ta lave posant ses talons ingénus,

Quand tonne un somme triste où s'épuise la flamme.

Je tiens la reine!

O sûr châtiment...

(...)

Couple, adieu; je vais voir l'ombre que tu devins.

         Chez Mallarmé, l'amour est plus violent, poussant à l'enlèvement des nymphes:

<<Mon œil trouant les joncs, dardait chaque encolure

Immortelle, qui noie en l'onde sa brûlure

Avec un cri de rage au ciel de la forêt;

Et le splendide bain de cheveux disparaît

Dans les clartés et les frissons, ô pierrerries!

J'accours; quand, à mes pieds, s'entrejoignent (meurtries

De la langueur goûtée à ce mal d'être deux)

Des dormeuses parmi leurs seuls bras hasardeux;

Je les ravis, sans les désenlacer, et vole

A ce massif, haï par l'ombrage frivole

De roses tarrissant tout parfum au soleil,

Où notre ébat au jour consumé soit pareil.>>

Je t'adore, courroux des vierges, ô délice

Farouche du sacré fardeau nu qui se glisse

Pour fuir ma lèvre en feu buvant, comme un éclair

Tressaille! la frayeur secrète de la chair:

Des pieds de l'inhumaine au cœur de la timide

Que délaisse à la fois une innocence, humide

De larmes folles ou de moins tristes vapeurs.>>

         Il y a plein de chair, de sang, de feu, mais aussi de larmes et <<de moins tristes vapeurs>> dans la poésie de Mallarmé; il y en a plus que vous n'auriez deviné. Vous allez chercher cette même chair, sang, feu, larmes et vapeurs dans le Prélude... de Debussy  qui vous attend plus bas. Il y en a énormément! Mais, attention! Pour casser l'os et sucer la moelle d'une telle poésie et une telle musique, il est bon de les écouter plusieurs fois. Tâchez de vous teinter de leurs nuances qui seules fiancent/Le rêve au rêve et la flûte au cor... Et la poésie à la musique. Bon courage!

           

Kathia Buniatishvili - Claude Debussy: Clair de lune

     Debussy et Verlaine prennent rendez-vous sous les mains de Kathia Buniatishvili pour nous faire revivre un <<calme clair de lune triste et beau/ Qui fait rêver les oiseaux dans les arbres/Et sangloter d'extase les jets d'eau, / Les grands jets d'eau sveltes parmi les marbres>>, tout en nous assurant que... <<Votre âme est un paysage choisi/ Que vont charmant masques et bergamasques/ Jouant du luth et dansant et quasi/ Tristes sous leurs déguisements fantasques.>>
     Kathia Buniatishvili va jouer cet automne au Festival international G. Enesco, avec l'orchestre philharmonique d'Israel, ayant à sa tête Zubin Metha. Ce sera pour les plus chanceux des Roumains.

Sonate pour Violoncelle et piano, Claude Debussy

      Finalement, vous allez écouter la sonate en ré mineur pour violoncelle et piano de Claude Debussy, avec Gautier Capuçon au violoncelle et Jorge Viladoms au piano. Avec le célèbre violoncelliste Gautier Capuçon, les plus veinards des Roumains vont se rencontrer cet automne, le 11 septembre, au Festival Georges Enesco, où il va jouer, parmi autres, cette même sonate en ré mineur de Debussy, dont il semble être amoureux. 

Somn pe pat de orez cu ciuperci

                      Somn pe pat de orez cu ciuperci

         După ce se spală, somnul întreg se freacă bine cu sare și se stropește din belșug cu lămâie. Se lasă să se pătrundă cel puțin o oră. După aceea se dă la cuptor pe pat de legume - ceapă, morcovi, dovlecei - să nu se prindă. Cel puțin din 10 în 10 minute se umblă la cuptor, se adaugă la început vin alb și apoi apă care, împreună cu grăsimea, vor forma un sos mult responsabil de gustul peștelui, ce trebuie stropit din abundență și des cu acest sos ca să se pătrundă, să se frăgezească și să iasă bun. Pe lângă somn puteți să puneți la rotisat pălării mari de ciuperci sărate în prealabil și alimentate cu piper sau boia de ardei iute la cotor. Vor fi și ele stropite cu sosul care se formează și care nu trebuie lăsat să sece. De multe ori, somnul care este un pește foarte fraged se face înaintea ciupercuțelor.

         Separat se fierbe orezul cu sare, dar nu prea tare, orezul nu trebuie omorât.

         Separat se călește înăbușit ceapă cu un pic de ardei iute și ciuperci. Ceapa călită înăbușit în sucul lăsat de ciuperci dă un gust delicios oricărei mâncări.  Când e gata, se adaugă mirodeniile: ghimbir, piper/boia, busuioc, măghiran, rozmarin, cimbru. Peste acest preparat se adaugă orezul și se mestecă bine. Pe un platou se întinde orez cu ciuperci. Deasupra se așază somnul, ca un trofeu, înconjurat de ciupercile mari, rotisate și lămâi tăiate în sferturi. Somnul are un gust fraged și consistent și este un pește foarte convenabil: e mare, nu are oase, nu are solzi, dar, atenție, la somn, lămâia este absolut obligatorie; somnul se mănâncă înecat în lămâie!

         Toate bune, se va spune, dar ce facem cu patul de legume pe care s-a înmuiat somnul? Ele se pot servi ca antreu împreună cu ciupercile rotisate sau se pot adăuga, pentru și mai mult gust, în pilaf. E uimitor cât de bun poate fi orezul când are companie. Totul e să nu îl lași singur, să nu se simtă abandonat, să te pricepi să-l alinți. Și orezul se poate face cu pește, cu porc sau fiert în supa de pasăre. Dar n-ați făcut nimic dacă nu-i căliți ceapa cu ciuperci; cu multe ciuperci. Ciupercile conțin seleniu și potasiu și sunt cea mai  bună sursă de vitamina D. Conțin și antioxidanți - ergotioneină - care întăresc sistemul imunitar. (Cf. D. Grotto, 101 Alimente care vă pot salva viața, Polirom, 2009, pp. 128-129)

         Poftă bună!

Un suc rece de sfeclă, ce ziceți?

Mie-mi place sfecla, îmi place culoarea sucului ei. Dacă tot ați instalat storcătorul de legume și fructe, nu vă limitați doar la sfeclă, adăugați și morcovi, și mere; oricum sfecla își impune și culoarea, și gustul. Despre morcovi nu vă vorbesc, fiindcă sunt oricum cea mai lăudată legumă, dar vreau să vă spun câteva vorbe despre preferata mea, sfecla. Nu doar culoarea mă atrage la ea irezistibil, ci și gustul dulce-consistent, dar și beneficiile: conține vitamina E, fier, magneziu, potasiu și mangan. Ca și morcovii, protejează vederea, conținând luteină și zeaxantină. (Cf. D. Grotto, 101 Alimente care vă pot salva viața, Polirom, 2009, p.335). Tratează bolile vederii, ale inimii, ulcerul, anemia... și, deși e dulce (ca mierea), combate diabetul. Pentru efect maxim, sucul de sfeclă se bea încet, se savurează.
Când faceți salată de roșii, și eu v-o recomand la fiecare masă, azvârliți peste ea și o mână de sfeclă dată pe răzătoare, e delicioasă. Se poate face și salată doar din rădăcinoase - sfeclă, țelină, morcovi, păstârnac..., combinate cu măr - , dar se digeră mai greu.
Așadar, fiind vară și atât de cald, nu uitați să încercați un suc de legume, dar nu oricum, ci autentic, direct de la storcătorul vostru.

Salade de fruits

Eu, salata de fructe, o fac neapărat cu ananas și lămâie. Sunt, după mine, fructele indispensabile într-o salată. Merită să muncești să cureți ananasul: el e corpul și sufletul salatei; el îi dă volum și savoare. Lămâia e indispensabilă, fiindcă eu fac salata cu miere, nu cu frișcă, iar mierea care se dizolvă în sucul de lămâie și de ananas e tot ce poate fi mai delicios și mai sănătos! Face bine din creștet până-n tălpi! Beneficiile lămâilor nu mai au nevoie de nicio prezentare: ”Datorită capacității de a rămâne în sânge o perioadă lungă de timp, cercetătorii cred că acestea sunt cele mai potrivite pentru suprimarea creșterii celulelor canceroase, față de oricare alte substanțe nutritive.” (D. Grotto, 101 Alimente care vă pot salva viața, Polirom, 2009, p. 203)
Atât ananasul, care conține bromelaină - o substanță foarte lăudată - cât și lămâia au acțiune antiinflamatorie, tratând atât artrita cât și tromboflebita. Aceste două fructe trebuie să fie baza oricărei salate, zic eu, după care putem adăuga tot ce mai avem prin frigider. Eu am mai pus: mere, pere, piersici, banane și un pic de pepene verde. Bananele sunt foarte recomandate după lămâie și ananas, dând salatei consistență și o aromă deosebită.
Această salată se poate face și într-o variantă mai sobră, de iarnă - doar cu citrice (lămâi, portocale, grapefruit) și miere - , fiind foarte bună în caz de răceală.
 După ce tocați frutele, adăugați mierea și mestecați bine. Nu se mănâncă imediat, fiindcă-i stricați efectul. Lăsați-o la frigider 24 de ore, dați voie fructelor să-și lase suc și mierii să se dizolve în sucul lor și abia a doua zi ”Poftă bună!”