Kerkyra! Kerkyra!
Am fost pe insula Corfu în vara aceasta. Trăirile au fost numeroase și îmi va fi greu să le ordonez... Grecia e un dar al soarelui și al mării.
Grecia, pământ deschis spre mare și mare în care pământul înaintează prin insule. Grecia, pământ al devenirii și al compensațiilor. Grecia, o aventură fără sfârșit, un loc de unde grecul a plecat pe mare să caute bogăția - lâna de aur - , dar și pe Medeea lui.
Nu întâmplător am ales o insulă pentru sejur și nu întâmplător îmi voi începe relatarea cu vizita mea la alte două insule din apropiere: Paxos și Antipaxos.
Ce le leagă?
Legenda spune că amândouă au fost darul lui Poseidon pentru Amphitrita, nimfa care, la început, nu a fost atrasă de zeu. Ea era fiica lui Nereus și își avea locașul în Marea Egee. Viclean, Poseidon pune doi delfini să o ademenească pe nimfă în Marea Ionică, unde îi dăruiește două insule de vis: Paxos și Antipaxos. Aici a început idila lor, care s-a concretizat prin nașterea lui Triton, jumătate om, jumătate pește. Grecia este și ea un amestec de pământ și ape, de oameni și zei, ce se află într-o continuă concurență și confruntare... Așa se nasc miturile, care înalță Grecia, un pământ cu bune și rele, spre stele...
Haideți să vedem cum înaintează pământul în mare:
Seamănă cu o balenă uriașă. Dar haideți să vă arăt o limbă de pământ ca un bot de crocodil:
Nu seamănă cu un crocodil? Ba da! Și e plin de alge! I se văd și botul, și ochii. Ieșise și el să se uite la noi cum îl fotografiem.
Drumul pe apă:
Iată stânci care răsar din apă. Li s-a urât și lor pe fundul mării. Vor la lumină:
Și acum ne apropiem de faimoasele Grote albastre de la Paxos:
Mai aproape:
Dar nu vreau să intrăm în Grote, până nu privim atent stâncile cu care marea s-a luptat pentru a sculpta aceste minuni. Stâncile, ele însele, au fost fasonate de vânt și apă. La început s-au dușmănit, dar cu timpul au înțeles că o creație adevărată, un spectacol adevărat sunt posibile numai în colaborare. Și vedeți ce a ieșit:
Aceste stânci seamănă cu un templu indian. Nu știi ce să admiri și ce să fotografiezi mai întâi: marea sau stâncile. Nicicând ochiul n-a fost mai însetat și nici mai răsfățat!
Ne continuăm periplul pe lângă stânci:
Înainte de a intra în grotă, nu pot să nu vă arăt superba culoare pe care o îmbracă marea la Paxos, culoarea care trebuia să o seducă pe Amphitrita și chiar a reușit să o învăluie:
Vedeți? - O mare cu diamante, asta i-a oferit Poseidon Amphitritei! Iar ei i-au trebuit ”rânduri de vieți” ca să le poarte. Și asta nu e tot, vă mai arăt:
Cu această fotografie, cred că am izbutit să pătrundem în măruntaiele mării, unde lumina soarelui a reușit să profileze un chip de minotaur...
Ne pregătim să intrăm în grotă. Veți vedea locul unde marea penetrează stânca. Imaginea conține violență, dragoste, devenire:
Pătrundem și noi în grotă:
.jpg)
Mergem acum să vedem insula Antipaxos:
Aici veți fi fericiți. Veți putea face baie, sărind de pe punte în mare. Spre deosebire de Paxos, insula Antipaxos e nelocuită. Mai vin pe-aci niște greci din Paxos ca să îngrijească niște podgorii. Ambele insule sunt renumite pentru vinurile lor.
Aerul sărat vă face poftă de mâncare și sete de bere. Am mâncat un sandvici pe vapor și am băut o bere, iar când am coborât la Gaios, cel mai mare oraș de pe insula Paxos, am intrat în primul restaurant pe care l-am văzut; am comandat gyros de porc, un fel de shaorma, destul de bun, și o bere. Am mai cerut o apă tonică, dar gâtul a rămas tot uscat. Era foarte cald. Am preferat să rămân la umbră pe terasă. Nu vă sfătuiesc să faceți cumpărături oriunde în Grecia. La Gaios, cel puțin, și uleiul de măsline, și vinurile, și poșetele zise din plută de stejar sunt toate falsuri, toate făcături. Nicăieri nu veți găsi șarlatani mai mari. Viclenia greacă a cunoscut și ea un proces de devenire, dar în jos. O vânzătoare s-a căznit să-mi vândă o poșetă din PVC de China, ca fiind din ”cork”. Nu avea nici eșantionul de calitate, nici plăcuța cu imaginea stejarului, dar ea insista și până nu am deschis poșeta și am dat de eticheta cu precizarea PVC, nu a tăcut.
La Vechea Fortăreață Venețiană
Am ajuns pe insula Corfu, într-o sâmbătă, în stațiunea Moraitika Chiar a doua zi am plecat în portul Kerkyra să văd orașul. Nu am dorit să fac turul insulei și nici nu vă recomand. Pierzi o zi întreagă și nu vezi nimic: la Corfu town, se face doar turul orașului, fără să se viziteze ceva, iar, în rest, ești plimbat ca țăranul pe la plaje celebre, unde abia apuci să-ți înmoi și tu picioarele în apă, și dus să vezi din autocar sătuce pitorești. Lăsați...! Am plecat deci de capul meu să văd Corfu town. Știam deja că nu se poate vizita Achilleion Palice, palatul lui Sissi, fiindcă în renovare de un an de zile. Aflând vestea asta foarte neplăcută pentru mine, care sunt ahtiată după excursii și vizite, m-am gândit că uite-așa ne integrăm, că de fapt suntem în Europa: la ei, ca la noi; când intră în renovare un obiectiv turistic, zace în renovare vreo câțiva ani! Renovare aprofundată! Se vrea lucru bine făcut... Cei care au avut proasta idee să facă turul insulei au oprit și la Achilleion, unde nu puteai să vizitezi decât pe fugă o parte din grădini și nici pe-acelea în întregime și au plătit, ca popa, 4 euro intrarea. Prostia se plătește.
Am ajuns în Kerkyra duminică spre prânz. M-am interesat de Vechiul Fort Venețian. L-am găsit. Am stat la rând, am luat bilet și am intrat. Aveți mai jos intrarea în Vechea Fortăreață:
Impozantă! Păcat că n-aveau ghizi, n-aveau nimic... Când spun nimic mă refer la niște plăcuțe în engleză care să-i spună vizitatorului ce vede... Plăcuțe erau vreo câteva, dar... - țineți-vă bine! - în greacă, cu alfabetul acela imposibil! Și atunci m-am gândit cu recunoștință la țărișoara mea, la România, unde există și ghid sau, dacă nu, măcar sunt plăcuțe în română și în engleză. Trebuie să mai știi, cititorule, că atât Kerkyra, cât și stațiunea Moraitika erau pline ochi de turiști englezi, nemți și italieni. Erau și francezi, dar puțini. Mai întâlneai și câțiva români și ceva unguri. Vorbim de o insulă, un adevărat dar al mării și al soarelui, asaltată de turiști. Ce bine e să fii grec! Te umpli de bani fără să faci nimic.
Cum o arată și numele, Fortăreața a fost construită de venețieni, care, dornici să-și mențină dominația în zonă, au făcut o treabă atât de bună încât această structură fortificată nu a căzut niciodată în mâna otomanilor, în ciuda insistenței cu care aceștia au tot asaltat cetatea.
Fortăreața e așezată pe o peninsulă, care, prin construirea unui canal artificial, a devenit insulă; scopul era să fie apărată mai bine.
Asemenea imagini fac din Kerkyra un dar al mării, al istoriei și al arhitecturii; un dar al apei, al timpului și al măiestriei umane. Canalul e un drum. Marea însăși e un drum.
La poalele Fortăreței se întinde marea:
În zilele noastre, galerele au fost înlocuite cu vapoarele de croazieră:
Oriunde ai fi în Vechiul Fort, se vede Turnul cu ceas. Timpul trece...
Priviți această imagine care mi-a plăcut cel mai mult, cu scări ce odinioară duceau undeva... E o imagine impregnată de mister și de patina timpului:
Et in Kerkyra ego:
M-am fotografiat în dreptul unor stânci, că doar le iubesc atât de mult...
Dar hai să mergem mai departe:
Să vă arăt Corfu, văzut de la înălțimea Fortăreței:
În margine, în dreapta, se vede Turnul venețian cu clopot.
Și o nouă imaginea cu aceeași Kerkyra văzută din Fort, în care veți zări, dacă măriți, și Turnul venețian cu clopot, situat mai în centru:
În dreapta se vede și impozanta clădirea a Muzeului de artă asiatică, de care ne vom ocupa imediat.
Avem în Vechea Fortăreață Venețiană și o biserică cu aspect de templu roman, construită la ordinul englezilor, în perioada 1815-1864, când Fortăreața era sub ocupație engleză. Poartă hramul Sfântului Gheorghe:
.jpg)
Palatul Sfinților Mihail și Gheorghe care adăpostește Muzeul de Artă asiatică
Dacă ajungeți în Corfu, vizitați-l și nu veți regreta. Merită! E artă veritabilă, surprinzătoare, variată. Muzeul conține carpete, sculpturi, basoreliefuri, altoreliefuri, ceramică. De neratat sunt Sala indiană și cea japoneză. Nu am să vă plictisesc cu tot felul de imagini; voi urmări doar să vă arăt cât de complex și surprinzător e Orientul. Dar și cât de... erotizat!
Haideți să intrăm în Sala indiană! Celor care au intoleranță la imagini erotice li se recomandă să rămână la ușă. Începem, de aceea, cu ceva mai inocent.
În altorelieful de mai jos, fața eroului nu se vede așa bine din cauza luminii, dar observați ce face cu mâna dibace și tenace:
Mai departe:
Dragostea nu are limite...
Pentru a trece la altă stare, haideți să-l admirăm acum pe cumintele Buddha:
Ce liniștit șade el!
Din nou Buddha, în mai multe ipostaze:
Vă place porțelanul japonez?
Catedrala Sfântul Spiridon
Sfântul Spiridon, celebrat pe 12 decembrie, este patronul spiritual al orașului Corfu. Catedrala care-i poarta hramul este foarte aproape de Vechiul Fort Venețian și de Muzeul de Artă asiatică. Se găsește pe o străduță îngustă, plină de prăvălii și tarabe. Este cel mai bun loc de unde puteți cumpăra suveniruri și cadouri.
Hai să intrăm și înăuntru să vedem plafonul:
Catedrala adăpostește moaștele Sfântului Spiridon. Puteți să intrați și să vă închinați la acele moaște. Sfântul Spiridon este considerat făcător de minuni, fiind, pentru lumea ortodoxă greacă, ceea ce e Sfântul Anton de Padova pentru catolici și pentru noi toți.
La pas prin Corfu
Am plecat de la mormântul Sfântului Spiridon hotărâtă să găsesc și Catedrala Madonei din Peșteră. Trebuia să fie undeva prin zonă. Am întrebat cu gura aprinsă în dreapta și în stânga. Englezii răspundeau simplu: ”I don't know." Grecii ridicau din umeri sau nu erau ei; până am nimerit, frate, un italian: ”The Cathedral Our Lady of the Cave” am întrebat eu. Și răspunsul lui: ”Sono italiano. Speak italian!”
Ia la el, macaronarul! Se credea omberlico del mondo!
”Notre-Dame de la Grotte”, am insistat eu.
Eee! Și mai rău!
Am hotărât să nu mai insist. Se însera. Peste Corfu pleoapa nopții se-nchidea...
N-am mai căutat nici Noua Fortăreață Venețiană, de pe Colina Saint Marc. Oricum, nici acolo nu era ghid și văzusem destul pentru o zi. M-am interesat de o stație de autobuz ca să mă întorc la Moraitika. Era căldură mare în Corfu. Și nu e căldura aceea uscată, benefică, din Grecia continentală, care-ți pătrunde atât de plăcut în oase... Nu! Pe toată insula e zăpușeală. Veți fierbe în suc propriu! Insula e foarte apropiată de continent și, cel puțin pe coasta estică, nu se vede marea à n'en plus finir... Ești mărginit de dealuri din toate părțile. Și nu există briză. La hotel, fără aer condiționat, nu se poate trăi. Noroc că nu erau țânțari! Asta mai lipsea.
Am găsit și stația de autobuz. Era aproape pustie... Pe o bancă ședea un francez. Sceptic, ca toți francezii, nu părea deloc sigur că va trece un autobuz pe-acolo. Bietul om lăsa impresia că-l așteaptă pe Godot, în timp ce eu încercam să-i explic că, dacă acolo scrie stație, un autobuz va veni în cele din urmă ca să mă ducă pe mine la Moraitika și pe el la aeroport... Or fi ei greci, dar nici chiar așa! Și, uite-așa, compătimeam împreună când, da, autobuzul a venit. Am urcat și ne-a dus...
