Vom fi împreună până când lumea se va sfârși

 📸 Citiți mai jos articolul meu despre relația Veneției cu marea, publicat pe platforma Republica, în data de 7 decembrie 2023.

https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=pfbid0d7vHsAY3U77ozM9PtjGRSArkE8sJ4KXUFpTdvTX8MAiCGji8V28hEAWSywdbDzcgl&id=100064396433403&sfnsn=mo

 Italia și magia apei: de la Sirmione la Capri

Gheorghe Ursu a fost ucis a doua oară, dar zeilor le e... somn

 

                     Gheorghe Ursu a fost ucis a doua oară, dar zeilor le e... somn

 

            Achitarea celor doi asasini ai lui Gheorghe Ursu – Pîrvulescu și Hodiș - ar fi putut fi scânteia care să aprindă o nouă revoluție în România. ”Înc-o revoluție”?!? Liniștiți-vă! E mult până departe! Dar ar fi fost aproape obligatoriu pentru obrazul nostru, ca națiune, să avem ample mișcări de stradă, cu demonstrații în fața Ministerului Justiției, în cazul în care chiar vrem să schimbăm ceva și să arătăm cu nu suntem încântați de ”minunata” noastră Justiție. Nu a fost nimic din toate astea, doar articole de presă menite să umple un gol supărător și rușinos și – da! – un foarte bine-venit interviu cu Andrei Ursu, fiul disidentului, pe Digi 24, la emisiunea În fața ta.  Ne comportăm de parcă nu am fi un popor sau o comunitate sudată, ci o simplă populație, pe care o poți batjocori sau umili cât îți place pentru că nu are orgoliu, nu are principii și repere morale și nu știe să pună piciorul în prag, să fie hotărâtă!

             Orgoliul, hotărârea și solidaritatea sunt pilonii demnității unei nații. Un popor poate greși, poate avea, în istoria lui,  momente slabe, dar, dacă-i rănești orgoliul, el va compensa prin hotărâre și revoltă clătinarea produsă de rană. Confuzia nu va dura mult. Se va dezmetici și va ieși la luptă, cerând compensare. Un astfel de popor nu poate fi decât solidar, fiindcă nu poți lupta singur, iar țelul luptei e comun: însănătoșirea ca neam și țară! Eu tot mai cred că un astfel de moment – un nou început pentru România – nu e imposibil!

            Doar că populația noastră e împărțită în clanuri. Cine a pus piatra de temelie a acestor clanuri a știut ce face: a perforat pentru mult timp temelia solidarității, învățându-ne să urmăm omul, nu ideea; omul, nu nevoia; omul, nu legea; omul, nu dreptatea. În loc să fim sclavii ideii sau, dacă vreți, cavalerii rațiunii, noi am ales să fim slugile unor bipezi.

            Or, omul este o alegere subiectivă, o emblemă, în cel mai bun caz, ce se poate decolora. Ideea rămâne. Nu servitorii unor oameni care reprezentau vremelnic instituții ale Statului, ci sclavii ideii de dreptate trebuia să fim noi! Să ne adunăm în piețe în numele ei, ori de câte ori ar fi fost nevoie!

            Dar noi, nu! Noi ne uităm la om, la ”ai noștri” și la ”ai lor”, în timp ce ei – ”ai noștri” și ”ai lor” – își bat joc de noi, de toți, pe rând sau toți odată, sub formă de ... Struțocămilă.

            Tot ”la om” s-au uitat și judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție când i-au achitat pe Pîrvulescu și Hodiș. Doar nu voiați să strice traiul liniștit și îndestulat al celor doi torționari comuniști pentru ifosele unor disidenți, pe care ei nu i-au respectat niciodată și i-au urât tot timpul, dar s-au dat de gol tocmai acum, la 33 de ani de la Revoluție, când au anulat amintirea acelui decembre, contestându-i lui Gheorghe Ursu calitatea de disident! Dacă Ursu și Goma sau Doina Cornea nu au fost disidenți, atunci cine?!? Ei au fost mai mulți, disidenții, dar numărătoarea începe de aici! Judecătorii contrariază și nu le pasă, dar chiar și asta pot să înțeleg. Ce nu pot să înțeleg e felul odios în care își exhibă lipsa de logică: Dacă nu era disident și nu era periculos pentru sistemul comunist, de ce l-au închis? De ce l-au urât atâta? De ce l-au omorât? Pentru 17 dolari? Atât face logica lor?

            L-au urât pentru generozitatea lui! Și pentru capacitatea lui de a se solidariza. Îl simțeau ca pe o amenințare la adresa scaunelor lor. Cu mai mulți ”naivi” ca el – așa a fost catalogat deunăzi într-un organ de presă – populația română s-ar fi putut transforma mai iute în popor și devenea o amenințare pentru ei. ”Naivul” trebuia să moară! Și a murit, ucis în bătaie, ca și când noi n-am vrut, dar... s-a întâmplat, fir-ar să fie! Lasă măi că nici măcar nu era disident, citiți cu atenție motivarea deciziei judecătorești; citiți și luminați-vă! Citiți, nu scrieți! Citiți, nu protestați!

             Și am citit. Și am aflat că Gheorghe Ursu, de profesie inginer constructor, a protestat împotriva deciziei lui Ceaușescu de a opri consolidarea clădirilor din București afectate de cutremurul din 1977, pentru care se și primiseră fonduri, sub formă de ajutoare din străinătate. Acele fonduri au mers și ele spre Casa poporului, a acelui popor care nu ar mai fi avut casă la un nou cutremur. Poate nici suflare... Ca inginer, Gheorghe Ursu era prins în planul de consolidare a clădirilor și l-a surprins blocarea acestuia. A protestat la Europa liberă. Și-a destăinuit fapta în jurnalul personal, dar care a căzut în mâna unei colege turnătoare. Aceasta l-a predat securistului din instituție și soarta disidentului imprudent și iubitor de oameni a fost, din acea clipă, pecetluită.

            În tot acest timp, de peste 30 de ani, destinul inginerului constructor, sacrificat implacabil, cu ficatul și rinichii terciuiți, ca un bloc ce se face praf la cutremur, a mers în paralel cu istoria blocurilor înnegrite de timp, cu bulină roșie pe ele. Așa au rămas, neconsolidate, majoritatea dintre ele. Puține au fost reparate, pe banii proprietarilor. Restul își așteaptă sfârșitul într-o resemnare tâmpă. Aceeași resemnare cu care locuitorii lor au aflat despre achitarea torționarilor lui Ursu.   

            Era previzibil că Pîrvulescu și Hodiș urma să fie achitați, dar nu se putea face măgăria pe 4 Iulie – cu majusculă, că a fost ziua unchiului Sam - și atunci s-a decis amânarea pronunțării sentinței pentru 27 iulie, când nu mai era ziua unchiului Sam și judecătorii au putut să judece nestingheriți, cu gândul și la frații de la Securitate: morții cu morții și vii cu banii și interesele de castă... Rămâne totuși tușantă, mișcătoare această atenție a judecătorilor față de simbolistică și față de sentimentele partenerului strategic, de dragul căruia au amânat cu 23 de zile uciderea a doua oară a lui Ursu...! Ei realizează cumva obscur că mațul care-i leagă de Securitate nu dă bine în ochii lumii... Mai și pute, că a funcționat la greu peste 30 de ani...

            Verdictul acesta este de o nesimțire remarcabilă și el vine să omoare și ultima brumă de respect sau încredere în Justiția română.

            Ca tabloul surogatului de dreptate să fie complet, Andrei Ursu, fiul disidentului, va trebui, fiindcă a pierdut procesul, să plătească și cheltuielile de judecată, fiind obligat să bea până la capăt acest... nechezol de Justiție! Este și un soi de avertisment pentru alți temerari...

            Oricât ai mima democrația, cu o astfel de imagine în față – vestala Justiției, care se dă în stambă cu doi securiști și câți vor mai fi fost înaintea lor – nu poți trăi mult timp, fără să nu te anulezi ca neam și țară și fără să nu mori, nu de glonț, ci de rușine!

            Pentru orice popor care nu a degenerat, revoltele vor fi/ar fi/ar fi fost salutare!

            (Acest articol s-a publicat în data de 7 august 2023, pe platforma www.romaniacurata.ro  )

VORBE CU MIEZ

 <<Maint joyau dort enseveli

Dans les ténèbres et l'oubli,

Bien loin des pioches et des sondes;//

Mainte fleur épanche à regret

Son parfum doux comme un secret

Dans les solitudes profondes.>>

            (Charles Baudelaire, Le Guignon)

   

Casele cele noi ale Președintelui sau ”Dulapul” e gol

                                

 

Ce nu s-a vrut să se spună pe timpul grevei

 

            E vorba, evident, de greva din Educație. Am citit numeroase articole și comentarii, în cuprinsul cărora voci ”exigente” exprimau îngrijorări cu privire la săracul buget al României, care va suferi dacă se satisfac revendicările dascălilor de acordare a 2500 de roni brut la salariu.

            ”De unde bani?” ”Cu ce umplem gaura din buget?”

            Între timp, s-a stabilit majorarea salariilor medicilor, deja mărite, conform unei grile de salarizare ”scrofulos” urmate, fără ca acele clasice întrebări, mirosind greu a îngrijorare, să fie puse. Ba la îngrășare au fost puși și polițiștii, rapid și fără multă vorbă, ca să nu se supere omul cu ”bulanul” și, din nou, comentariile au lipsit.

            Părerea mea este că de greva din Educație s-a tras intenționat tocmai pentru a puia comentarii negative, arvunite din vreme, că nu sunt bani, că se creează gaură în buget, că, dacă dai dascălilor, trebuie să dai la toată lumea: la medici, la polițiști, la judecători, la procurori, la funcționarii din primării și de la Parlament. Până și un voucher de vacanță de doar 1450 de roni, pe care guvernarea liberală îl anulase – anunțul triumfător fiind făcut de vajnica Raluca Turcan, vremelnic ministreață la Muncă și ”protecție” socială – dar care voucher s-a întors la oameni cu doi ani înaintea Alegerilor, a fost extins și la medici, fiindcă ar fi fost inechitabil ca ei ”să rămâie pe dinafară” și să nu aibă bieții oameni bani să se relaxeze, deși, când leafa lor a fost pusă la dospit, a dascălilor a fost pusă la postit. Eu aș propune să dea un voucher de 1450 de roni și judecătorilor, ba și parlamentarilor ca să fie echitate, guvernanții noștri fiind atât de proști, în ciuda multiplelor doctorate acumulate, încât nu pot înțelege că un voucher e un ajutor social și că îl dai din diplomație, pentru a obloji niște răni, pentru a ajuta niște oameni să meargă la tratament, și în niciun caz nu îl extinzi în spirit egalitarist, acordându-l acolo unde nici nu e nevoie de așa ceva. Întâi asigură-te că darul e necesar, că el umple realmente un gol.

            Părerea mea e că răbdarea profesorilor e înadins pusă la încercare. Umilința e intenționată. Au nevoie de o pătură umilită, din coșul căreia să ia mereu ca să-și dea lor sau favoriților zilei. Chiar și mărirea de doar 580 de roni net a fost inițial întinsă pe o perioadă de trei ani și împărțită în trei tranșe, parcă înadins să nu rămână nimic din ea și să apară ca o bătaie de joc!

            De ce spun că sunt proști?

            Pentru că ei nu știu și nu au aflat nici până în ziua de azi că pământul se învârtește. Este cea mai mare descoperire a umanității, la care ei nu au reflectat niciodată. În plan social, asta înseamnă că mâine sau la anul vei ajunge să fii victima greșelii pe care o faci azi. Pământul se învârtește și greșeala se va întoarce împotriva ta. Am verificat de multe ori acest gând al meu și l-am trăit cu răutate nedisimulată și cu satisfacție nebună: Vor plăti și chiar mai scump decât își imaginează. Deja mă uit la ei și citesc așa o tristețe și o îngrijorare în privirea lor obosită, chiar dacă ascultă numai cântece vesele, gen “O lume minunată în care...” ne tot mințim și ne tot copilărim. În forul lor interior, ei știu sau banuiesc cel puțin că mișcarea de rotație îi va ajunge din urmă. Da, e tot un fel de ”rotativă”, dar ceva mai radicală, în sensul că pe unii s-ar putea să-i arunce de pe axă; ça arrive, cela est déjà arrivé et arrivera encore.

            Alții au alte îngrijorări... Se va mări cu 25% brutul la toți profesorii, indiferent de performanțe...?!? Aci sunt mai multe de zis; le vom lua pe rând ca nu cumva să omitem vreun caz sau vreo nuanță:

            1 Cunosc profesori care nu-și fac treaba, care, cel mult, o aburesc și o fac cu cinism. Știu unii care se încadrează la această categorie și au avut și gradația de merit! Știu pe una care avea soțul inspector general-adjunct, iar dânsa să tot fi făcut vreo 3-4 ore pe an scolar și avea gradație de merit! Nu doar leafa leafă, ci gradație de merit! Da, nepoate! Știu parlamentari, foști miniștri, foști profesori de română, care au de cinci ori leafa mea, după importanța socială a muncii depuse, care punctează, și punctează, și punctează, de la tribuna Parlamentului, că ”aceste legi este despre viitor”! Aferim!

            Sunt alții care muncesc și nu oricum, ci cu pasiune. Au și rezultate. Dar cum să-i diferențiem?!? Cum să-i diferențiem, când în comisia de salarizare diferențiată o ai pe doamna ministră ”Pepsiglas”, o ai pe soția inspectorului general-adjunct, cu gradație de merit, îl ai pe d-l inspector în persoană, ai o grămadă de politruci care nu-ți inspiră încredere. Rezultatul evaluării în vederea salarizării diferențiate ar putea fi unul care nu ar face decât să-i demotiveze pe niște oameni care totuși munceau. Să mai spunem și că rezultate se obțin în școlile și liceele bune, unde se lucrează cu material uman de calitate. E foarte greu să faci din cacao bici și să scoți medii mari și olimpici în școli în care profesorul trebuie să fie și psiholog, și polițist! Plată diferențiată este, de exemplu, în școlile de Stat din SUA, dar iată cum: în școlile bune, cu elevi instruiți și cuminți, în care ți-e drag să lucrezi și rezultatele vin relativ ușor, doar făcându-ți treaba, plata este bună, dar nu grozavă! Vrei bani mai mulți, rămânând în învățământ? Se poate? Sigur că da! Leafa se poate tripla, dar te duci dumneata într-o școală de periferie, o școală cu probleme, o școală cu mulți imigranți, cu mulți africani-americani și, dacă reziști acolo, vei avea o leafă pe cinste! Chiar dacă nu-l vei putea preda ca lumea pe Faulkner, chiar dacă fiecare zi la catedră va fi o aventură, vei avea o leafă pe cinste și îți vor crește abilitățile de psiholog și de polițist. S-ar putea chiar să te gândești să-ți schimbi profesia...!

            Criteriile după care s-ar face departajarea la leafă ar trebui stabilite de oameni deștepți, cu multă experiență la catedră, fără amestecul politicului, al traficului de influență și al pilelor!

            Dar mai există și o altă modalitate de a crește performanța în Educație. Una specifică sistemului liberal, capitalist, bazat pe cerere și ofertă: să crești rezonabil lefurile în Învățământ, să faci sistemul, dacă nu atractiv, măcar competitiv, să aduci oameni deștepți în cadrul lui, cu dorința de a lucra aci măcar o vreme – spun asta pentru că, în capitalism, în ăla autentic, tentațiile sunt multe, iar plecările din sistem sunt și ele benefice; astfel, sistemul se împrospătează, se primenește, cei vechi au experiență, dar cei noi vin cu entuziasm. Este România un stat autentic capitalist? Eu cred că nu. Este un stat mafiot, unde nu există liberă concurență, din cauza unui control abuziv, care are tendința să se accentueze, unde oamenii sunt demotivați să caute, fiindcă ofertele seamănă... C’est la même Jeannette autrement coiffée... Ptiu!

            Se spune că Educația s-a degradat în ultimii 20 de ani. Am constatat și eu această degradare în ultimii 10-11 ani: ne vin la liceu elevi tot mai... împrăștiați. Cauzele sunt multiple, dar demotivarea profesorilor nu poate să nu fie printre ele. Și totuși eu știu mulți profesori care-și fac treaba, uneori mult peste obligații, dar mai știu că doar cei mai modești dintre elevii mei se mai duc la Universitate să studieze umanioarele sau nici aceia! Învățământul e socotit un domeniu puțin atractiv, din cauza salarizării. Nimeni nu vrea să fie muritor de foame și toți cei cu posibilități intelectuale își adaptează pasiunile la domenii de muncă atractive financiar și care promit deschidere și evoluție ulterioară. Dacă mă întrebați pe mine, Învățământul nu promite în acest moment decât mai multă scriptologie, legi neconcludente și salarii demotivante; eu nu recomand această profesie. Cunosc gustul pasiunii, dar știu că nu ține de foame. Mai știu și că pofta vine mâncând și că nu suntem oamenii unei singure opțiuni. Și da, salarizarea contează încă de la alegerea facultății. Acum nu mai poți amăgi pe nimeni decât dacă e prost! La cinism se răspunde cu brutalitate.

            2 Să departajăm leafa profesorilor după performanță, carevasăzică! Sunt gurițe ”competente” și indignate care grăiesc după cum urmează: ”Cum să mărești cu 25% salariul brut unor profesori slab pregătiți, fără tragere de inimă la clasă și ahtiați după meditații?” Altfel spus, cu o vorbă celebră, culeasă din Rebreanu, ”răi, proști și leneși”! Respectivele gurițe pledează pentru departajarea sau chiar ignorarea profesorilor! ”Dă-i în...”, vorba lui Mateiu Caragiale.

            Haideți acum să punem gurițele sub lupă, că mie îmi place lucrul bine făcut și observat cu migală. Deh, deformare profesională! Gurițele cu pricina sigur nu lucrează în Educație. Au și un tupeu cretin pe care profesorii nu-l au. Obișnuiți să aibă răbdare cu copiii, cu guvernanții, ei ratează de multe ori ocazia de a da peste gură unor obrăznicături semețe, putând părea proști.

            Se cere leafă diferențiată în Educație, carevasăzică... Dar Sănătatea nu este tot un domeniu de Stat în majoritatea situațiilor? Dar Justiția nu este un domeniu integral de Stat? Ați auzit vreodată în 33 de ani vreo fufă cerând leafă diferențiată pentru medici sau pentru procurori?!? De medici, de procurori și de judecători depind cele mai importante lucruri din viața noastră: sănătatea, justiția și libertatea. Gurițele vor spune că și Educația e la fel de importantă. Este, dar, de la o vârstă, te mai educi și singur. Cele mai bune cărți pe care le-am citit în viața mea nu mi-au fost cerute și nici recomandate. Le-am ales eu singură la raft. Oamenii cei mai importanți spiritual pentru mine au fost oameni de hârtie, cărora le sunt recunoscătoare că au scris, fiindcă altfel nu ne întâlneam. Și eu, fără ei, aș fi fost mai săracă, și numele meu ar fi fost mai șters. Mă simt cumva asistată de ei.

            Sunt destui medici proști, pe care pacienții îi evită, fiindcă țin la viața lor; la ușa cabinetului lor nu stă nimeni, în timp ce la alții se formează coadă; au aceeași leafă și ăia, și ăia. N-am auzit nicio fufă să ceară vreo diferențiere salarială și leafa medicilor s-a mărit constant.

            Hai acum în Justiție că acolo e și mai pasionant! Au lefuri astronomice, avantaje penibile și nesimțite (le plătește Statul, adică noi toți, chiria la casă) și nu au răspundere juridică pentru greșelile profesionale pe care le fac: dacă un procuror face un rechizitoriu greșit sau rău intenționat, în baza căruia un judecător cu o perspicacitate discutabilă sau o onoare fragilă pronunță o condamnare nedreaptă, care va duce la închisoare un om, distrugându-i viața, pătându-i reputația, punându-i cruce carierei și anulându-i libertatea, omul legii nu pățește absolut nimic! Și doctorii, și profesorii plătesc pentru greșelile lor. Omul legii, cel care îi anchetează și îi judecă pe toți, nu pățește nimic când o face de oaie! Greșelile lui le plătim tot noi! Și după o viață de greșeli neplătite, mai vine și o pensie specială mai mare decât leafa nesimțită și, detaliu important, tot fără diferențiere!

 

Despre legi și ordonanțe de urgență

            Adevărul e că nici profesorii nu sunt uniți: unii au dus greva până la capăt (un capăt văzut în mod diferit), alții nici n-au început-o! Dintre aceștia din urmă, unii s-au simt rușinați, alții...

            Alții nici nu sunt ei de vină că nu au început greva. Marea găselniță a acestui an școlar a fost ”săptămâna verde”. A fost bună și ea la ceva, fiindcă în cazul de față a reușit să îngroape greva. Păi cum?

            În unele licee, în ”săptămâna verde”, s-au organizat excursii. Excursiile trebuie făcute, fiindcă plătite și dorite de elevi. Majoritatea durează trei zile și trei nopți, timp în care profesorii organizatori și însoțitori își fac și își depășesc norma didactică pe o săptămână (18 ore). De aceea, în unele licee din Capitală s-a amânat cu o săptămână începerea grevei, pentru care se votase deja, și s-a desfășurat, conform planificării, Săptămâna verde.

            Dar Guvernul ce-mi făcu?

            El dădu, mări dădu o OUG, care, deși compromite grav ideea de grevă, niciun analist nu s-a aplecat până acum  serios asupra ei.

            Pe mine m-a șocat destul de mult ca să vreau să mă uit atent la ea, în ciuda repulsiei pe care mi-o provoacă.

            Să intrăm mai întâi în istoricul ordonanțelor de urgență de la noi. Ele avură în persoana Președintelui Iohannis un dușman declarat. Dar s-a schimbat domn’ profesor, nu e cum îl știi, mai ales de când bătu palma cu PeSeeDeee!!! În așa hal s-a schimbat încât a uitat între două meciuri de golf și un zbor că în 2019 a organizat chiar un referendum împotriva OUG. Admiratorii Domniei Sale doar ce au sărbătorit, cu surle și trâmbițe, pe 26 mai, trei ani de la Referendum. Au cântat și au dansat în stradă, de era să se împiedice greviștii de ei la miting. Cităm cu emoție din discursul de atunci al domnului Președinte:

                        ”Societatea a obosit să urmărească dacă cei interesați și-au mai dat o ordonanță de urgență și trăiește cu teamă fiecare zi în care este anunțată ședință de Guvern, a cărei ordine de zi reală nu se cunoaște.” (Sursa: europalibera.org, din 4 aprilie 2019)

            Vai! Ce bine se potrivesc spusele Președintelui din 2019 zilei de azi, când la Putere este ”Guvernul meu”, altoit, ce e drept, cu PeSeeDeee, că altfel pica și guvernarea, și ”Guvernul meu”; poate chiar eu însumi...

            Și iată că la fix trei ani de la vestitul Referendum, pe 24 mai 2023, Guvernul Ciucă dă  OUG nr. 42 care pune cruce dreptului la grevă, și nu numai în Educație, și, deși ce se întâmplă este extrem de grav, niciun deontolog de serviciu, niciun brac, niciun ”pedant cu ochii cei verzui” nu stă să ”pună la cântari” ”aticismul”, eleganța limbii din OUG 42. Deontologii nu au nevoie de grevă, dânșii au venituri nenumărate...

            Ce spune OUG 42?

            Spune foarte multe... Lectura ei e un chin și fără meditații cu un jurist te uiți ca mâța-n calendar, fiindcă important este un singur articol de lege, care se modifică, dar acea modificare poate să ascundă multe parșivenii; chiar și juriștii au dubii și concluzii diferite.

            OUG 42 s-a dat pentru modificarea și completarea Legii nr. 367/2022 privind dialogul social și a Legii 53/2003 – Codul muncii. Propoziția cea mai importantă de acolo se leagă de modificarea articolului 160 (1) din Legea nr. 367 care devine:

                        ”Pe toată durata participării la grevă, contractul individual de muncă (CIM) se suspendă la inițiativa angajatului. Pe perioada suspendării se mențin doar drepturile de asigurări de sănătate.” (s.n.)

            În Legea nr.367/2022, formularea era ”se suspendă de drept”, adică din oficiu. Carevasăzică treaba se personalizează, fiind prezentată ca o inițiativă a angajatului care poate fi refuzată de angajator și atunci CIM nu mai este suspendat, iar salariatul în grevă, care refuză să muncească deci, este considerat absent. O ticăloșie! Chiar dacă nu este interzis dreptul la grevă ca în regimurile totalitare, el este serios amenințat. Mai precizează ticăloasa OUG că pe perioada grevei se întrerupe vechimea în muncă, pierzându-se toate drepturile ce decurg din aceasta și mult timp s-a crezut că și sporul de fidelitate de 12%. Se pare că nu, dar unii s-au speriat suficient de tare ca să nu mai vrea să intre în grevă! Undeva cred că a fost un fel de ”gând la gând cu bucurie, zăbavă un bob...”

            Această decizie ticăloasă s-a luat pe șest, ”noaptea ca hoții”, evitându-se dezbaterea parlamentară, deși vorbim despre dreptul la protest, care ne ține pe linia de plutire și nu ne lasă să decădem la condiția de sclavi salarizați.

            Cum spunea o lozincă de la ultimul miting al profesorilor, “O lume-a imposturii schimbați-o, orice-ar fi,/Pentru copii.” Altfel, ițele viitorului vor fi tot mai greu de descurcat.

              

 

 

 

 

 

Expresul zapezii

 Snowpiercer, de Bong Joon-ho, cineastul sud-coreean care a regizat și Parazit, este filmul pe care am ales să îl prezint în cadrul Clubului de cinema din liceul meu. S-a întâmplat mai demult și am tot amânat, fiind preocupată de greva noastră, a profesorilor. Nu mai amân, fiindcă foarte multe din ideile filmului sunt de o actualitate frapantă căci, deși filmul este un SF, ideile lui au rădăcini adânc înfipte în pământul realității și amenință la fiecare pas să străpungă scoarța și să iasă la suprafață. Unele deja aleargă pe străzi, se intersectează cu noi, ne plesnesc peste față și ne forțează să ne oprim un pic să reflectăm la cât mai poate dura o anumită stare de fapt.

Din fericire, nici în Expresul zăpezii, nici în Apă pentru elefanți, o stare societală inumană și sacrificială nu a durat. I s-a pus capăt cu aceeași brutalitate cu care a reușit să supraviețuiască ani în șir.

VORBE CU MIEZ sau Hazardul contra aroganței

 

    ”Buturuga mică răstoarnă carul mare.”

Dacă legislația e șchioapă, va curge sânge, nu petrol!

 

                              Dacă legislația e șchioapă, va curge sânge, nu petrol! -

                                                   Despre violența în școli

 

            Titlul acestui articol e inspirat de filmul american There will be blood (2007), scris și regizat de Paul Thomas Anderson, după romanul Oil din 1927 al lui Upton Sinclair.

            Dar cum viața bate filmul, lăsăm cinematograful cu magia lui în urmă, indiferent câte ar avea să ne spună, asemeni celor trei arbori din proza lui Proust, pentru a ne ocupa de viața noastră cea de toate zilele, care nu este și nici nu ar trebui să fie vraiște, ci atent reglementată de legi. Și aceste legi există, doar că nu fac lumină, becul e chior, amplificând confuzia.

            Ca profesor-diriginte, am prezentat în toamna anului trecut, părinților și elevilor, noul ROFUIP (Regulamentul de Organizare și Funcționare a Unităților de Învățământ Preuniversitar), aprobat prin Ordinul de ministru nr. 4183, din 4 iulie 2022.

            Cu toții auziserăm că exmatricularea elevilor nu mai e de actualitate, că ea a devenit o vechitură a anilor de tristă amintire, dar mă așteptam ca în ROFUIP-ul aprobat de d-l Ministru Cîmpeanu și conștiincios conspectat de mine să găsesc o mențiune clară a acestui fapt de curaj. Ei bine, nu este! Avem în ROFUIP doar o mențiune indirectă a acestuia, din care noi toți, presă și profesori, am concluzionat că exmatricularea a fost deturnată și orientată spre lada de gunoi a istoriei, fără ca acest lucru să fie spus clar, cu subiect și predicat, pentru a rămâne spre lauda propunătorilor, ci indirect, așa cum se arată la Titlul VII (Elevii), cap. I, art. 120, (1) e) din ROFUIP:

                        ”Sunt declarați repetenți elevii exmatriculați din învățământul postliceal, cu drept de reînscriere;”

            Faptul că art. 120, (1) e) se referă la exmatriculare ca fiind posibilă doar în învățământul postliceal trebuia să ne semnalizeze nouă instantaneu că exmatriculării i-a sunat ceasul pentru învățământul obligatoriu, adică primar, gimnazial și liceal. Normal ar fi fost să se facă, din capul locului, o asumare clară a acestei schimbări.

            Dar iată că fix a doua zi – 5 iulie 2022 – , pe site-ul ME, ni se aduce la cunoștință că a fost aprobat prin Ordin de ministru ROFUIP și că, printre altele, s-a procedat la eliminarea dispozițiilor referitoare la exmatricularea elevilor, întrucât ”dreptul la educație este de ordin constituțional. Prin urmare, măsura exmatriculării va fi posibilă numai pentru învățământul postliceal, care nu are caracter obligatoriu.”

            Vasăzică educația este un drept. Așa fiind, elevul nu poate fi exmatriculat, indiferent ce-ar face, fiindcă i se încalcă un drept. Așa ar fi, dacă am vorbi despre un principiu, dar nu vorbim, de fapt, decât despre o șmecherie. Fiindcă exmatricularea nu era fără drept de reînscriere; această aberație nu se mai poartă de mult. Ca dovadă, iată ce citim într-un ROFUIP mai vechi, tot la titlul VII (Elevii), cap. 3, de astă dată, referitor tot la evaluare:

                        „Sunt declarați repetenți... (...) elevii exmatriculați, cu drept de reînscriere; acestora li se înscrie în documentele școlare’Repetent prin exmatriculare cu drept de reînscriere în aceeași unitate de învățământ sau în altă unitate...’ respectiv ’fără drept de înscriere în nicio unitate de învățământ pentru o perioadă de trei ani.”

            Perioada de trei ani cuprindea și anul în curs în care se produsese fapta penalizată.

            Să le luăm pe rând:

            Mai întâi, ”eliminarea dispozițiilor referitoare la exmatricularea elevilor” nu a fost asumată clar în ROFUIP-ul aprobat de Ministrul Cîmpeanu. Domnia Sa a părut să facă cu ochiul părinților doritori de un Regulament mai blând pentru odrasle și, în același timp, a oferit grăbit și un argument: acela cu dreptul la educație, pe care exmatricularea prevăzută legal nu îl împiedica nicicum, întrucât copilul se reînscria în învățământ în anul următor.

             Ce făcea în lunile în care stătea acasă?

            Am fost întotdeauna stupefiată de faptul că elevul exmatriculat nu putea să intre într-un program de consiliere cu psihologul școlii sau cu unul din afară, dacă părintele nu-și dădea consimțământul!!!

            Serios?!? Este ca și cum ai încuraja faptele antisociale ale elevilor și le-ai sufla în ceafă părinților. De fapt ME se gândește că de unde să iei și de unde să plătești atâția psihologi pe care să îi ții în școli degrevați de ore pentru a oferi consiliere acelor elevi care par să aibă o problemă sau chiar comit o boacănă. Totul cade pe umerii diriginților care aproape sunt arătați cu degetul pentru orice nefăcută a elevilor lor. În România, un psiholog se ocupă și de 2000 de elevi, cât poate avea un liceu. Abia în 2020 s-a vorbit la noi să se reducă norma psihologului la 500 de elevi, dar nu s-a putut aplica, din lipsă de fonduri. Fără bani, nu poți să faci nici meseria de profesor atractivă și nici să aduci în școli mai mulți psihologi.

            Normal, cred eu, ar fi să se reintroducă exmatricularea. Un fost ministru al Educației – domnul Mircea Miclea – s-a pronunțat deja în acest sens pe RFI. Exmatricularea să se reintroducă, dar numai pentru lucruri extrem de grave. Până în acest an școlar, erau exmatriculați elevi și pentru un număr de 40 de absențe nemotivate! Și aceasta în condițiile în care știm cu toții cum obțineau scutirile părinții influenți...! Mulți elevi au scăpat de scăderea unor puncte la purtare sau de exmatriculare doar datorită indulgenței sau înțelepciunii unor profesori-diriginți, care au aplicat regulamentul interpretându-l și nu în forma lui brută. Eu propun ca niciodată să nu se mai aplice exmatriculare pentru absențe. Media la purtare se poate scădea pentru absențe numai acelor elevi care nu vin la ore, împiedicând examinarea lor ritmică la unele obiecte sau la toate; atunci trebuie să se reunească consiliul profesorilor clasei și, fără un regulament absurd și constrângător, în cunoștință de cauză, să aplice scăderea mediei la purtare pentru elevi care nu răspund cerinței unei evaluări ritmice. Sunt și elevi care chiulesc mai mult de 40 de ore, dar motivează prin metode de toți știute. ROFUIP-ul de anul acesta prevede că părinții pot motiva 40 de ore pe an copilului printr-o cerere tip, FĂRĂ SĂ SE PRECIZEZE MOTIVUL PENTRU CARE COPILUL A FOST ȚINUT ACASĂ și care putea fi, până acum, stare de rău, eveniment în familie, prezență obligatorie la o instituție a Statului... Nu! Copilul e ținut acasă pur și simplu și dirigintele e doar înștiințat că asta e voia familiei! Mi se pare un afront! De altfel și cererea de motivare a absențelor e adresată directorului, dirigintele fiind doar omul din spate care motivează absențele. Practic, el nu decide nimic, doar motivează ce i se arată...! Să nu mi se spună că toate aceste... lucruri se petrec fără voie și acum vin eu și despic firul în patru. Nu! E vorba despre o desconsiderare progresivă a cadrului didactic. Mais vous devenez agaçant, vorba lui Mateiu Caragiale...

            Un nou regulament judicios ar trebui să prevadă exmatriculare pentru fapte antisociale petrecute în școală și în afara ei, avându-i ca făptași pe elevi, dar și obligația acceptării de către părinți a consilierii psihologice în școală sau în privat. Dacă părinții refuză, să fie supuși unei amenzi drastice, cu interdicția ca fătul lor să se mai poată înscrie la aceeași școală. Nu văd niciun motiv pentru care un părinte să refuze consilierea psihologică a copilului în urma unui act antisocial.

            Cât privește exmatricularea fără drept de înscriere într-o unitate de învățământ pe o perioadă de trei ani, această perioadă mi se pare exagerat de lungă; doi ani ar fi de ajuns pentru consiliere, căință și îndreptare; trei ani ar fi prea mult și ar împiedica reluarea procesului de învățământ și terminarea lui la o vârstă rezonabilă. Noi vrem și trebuie să vrem să sancționăm și să îndreptăm, nu să ne răzbunăm și să distrugem! Nu știu de ce trebuie să ne situăm pe extreme: ori îngăduitori, ori răzbunători...

            Unde mai pui că și sindicatele propun revenirea la exmatriculare, dar într-un fel halucinant, care nu prea convinge, ele vorbind despre ”exmatriculare limitată în termen de 3-5 zile sau definitivă” (s.n. -  Sursa: EduPedu, din 11 aprilie 2023) Asta înseamnă frunză verde de nimic, adică 3-5 zile nu sunt decât o nemeritată vacanță pentru elevul-problemă, iar excluderea definitivă este și neconstituțională, și nepedagogică, și inumană, și prostească. Chiar și un criminal are dreptul la șansa îndreptării. Măsurile nu trebuie luate pe repede înainte sub imperiul panicii. Legea Educației nu trebuie votată oricum, dacă nu e cel puțin mai bună decât precedenta.

            Mai propune domnul Nistor de la FSE Spiru Haret ”detenția școlară, prin care se înțelege faptul că elevii stau într-o clasă după ore sub supravegherea unui cadru didactic folosind acest timp sa reflecteze asupra faptelor comise”!

            De noaptea minții! Domnul Nistor nu propune nimic nou; aceste măsuri au existat în istoria veche a Învățământului românesc. Cât am fost eu elevă, nu am știut de ele. Nu le-am întâlnit niciodată de zeci de ani de când sunt profesoară, iar în școala de acum să îți imaginezi că poți face asta cu elevii zilelor noastre este inimaginabil...! Noroc că scriem pe internet fiindcă hârtia nu ar fi suportat una ca asta. S-ar fi înroșit de rușine!

            Elevul care comite o faptă antisocială gravă trebuie exmatriculat pentru un an, maxim doi, punând la socoteală și anul în care a comis fapta, timp în care să participe la ore de terapie psihică, individuală și de grup, în care elevi cu aceleași tare să povestească întâmplările care i-au marcat, sfătuindu-se între ei și beneficiind de concluziile și îndrumarea psiho-terapeutului. În tot acest timp, familia copilului cu probleme trebuie consiliată și ea, iar, la sfârșitul terapiei, profesorii care, cu voie sau fără voie, chiar bine intenționați fiind, au agravat problemele minorului trebuie și ei să stea de vorbă cu psihologul pentru diversificarea și nuanțarea practicii pedagogice. E nevoie de mai mulți psihologi. Bani sunt, că doar avem pentru pensii speciale. Dacă sunt bani cu căldarea pentru cei care judecă faptele antisociale, ar trebui să se găsească cu lingurița și pentru cei care ar putea să le prevină.

             Exmatricularea trebuie păstrată pentru a sancționa faptele antisociale grave ale elevilor, îndreptate împotriva profesorilor, împotriva unor copii mai mici, împotriva bătrânilor sau altor cetățeni sau a colegilor lor.

            Să luăm câteva exemple de fapte antisociale, lucru destul de ușor întrucât informațiile din ultimele săptămâni abundă în așa ceva.

            Vom merge mai întâi la Liceul Ion Creangă din capitală, unde la o clasă de-a X-a, de filologie, se predă limba japoneză. La acest liceu, titulara catedrei de japoneză intrase în concediu de maternitate și era suplinită de vreo doi ani de o tânără în vârstă de 26 de ani. Aflăm de la Antena 1, via YouTube, din spusele unei eleve, că noua profesoară avea relații bune cu ei: ”Ne înțelegeam foarte bine cu ea și toate clasele se înțeleg foarte bine cu ea.”

            Eu am vizionat foarte multe videoclipuri și am înțeles că la clasa a X-a de filologie era un test anunțat la japoneză, în ultima săptămână înainte de vacanță, lucru ce i-a nemulțumit destul de tare pe elevi. Toată lumea a putut să vadă pe YouTube o captură de pe whatsappul elevilor clasei în care un elev întreabă: ”Mergem sau nu la amărâta aia?” Plănuiseră un chiul în masă ca să evite testul. Nu par foarte timorați... ”Amărâta” merita respect măcar pentru faptul că terminase facultatea de limbi orientale, că era specialistă în limbă și civiliație japoneză și că vorbea o limbă pe care nu o vorbește și nu o învață oricine. ”Amărâta” merita respectată sau, măcar, să nu fie înjunghiată, să fie lăsată să trăiască, să-i învețe japoneză pe cei care chiar vor să știe această limbă. Doar că unul dintre elevii ei, recte cel reținut de Poliție, pune o întrebare-cheie: ”Ar merita să o omor?” Un singur elev i se opune! Lucrul surprinzător este că niciun elev nu a simțit nevoia să-l anunțe pe unul din părinții lui că un coleg are o intenție criminală față de profa de japoneză, intenție despre care băiatul mai vorbise anterior. Acest părinte putea să o anunțe pe dirigintă, iar aceasta să o prevină pe profesoară, pe părinții elevului cu porniri criminale, conducerea școlii și, evident, Poliția, pentru a face cuvenitul control asupra elevului, descoperind cuțitul, control care ar fi putut împiedica încercarea de asasinat, cât și arestarea pentru 30 de zile a elevului, plus ce va mai urma. Elevul are 16 ani. A premeditat crima.S-a documentat chiar și asupra pedepsei pe care o poate primi. Odată arestat, la interogatoriu, a făcut declarații șocante: ”Am simțit nevoia să omor pe cineva.”

            În peisaj mai apare cineva: Președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți, d-l Iulian Cristache. Acesta declară că i-a șoptit lui o păsărică, dacă nu chiar unul din părinții copiilor de la clasa care a evitat in extremis, eroic aș zice, testul la japoneză, că elevii erau terorizați de ”amărâtă”: ”De doi ani de zile erau terorizați de profesoara de japoneză”!

            Știrea este preluată cu poftă de organele de presă, de la Antena 3 la comunicate.info, trecând prin realitatea.net, gândul.ro, click.ro, ziare.com, spynews.ro, stiridinsurse.ro și educatieprivata.ro. Se titrează: ”Răsturnare de situație”! Să analizăm puțin această sintagmă: răsturnare de situație! Deci nu mai e ce știam noi: profa, victimă; putea să-i fie atinsă artera carotidă și să moară garantat! Nuuu! Ea îi teroriza pe copii! Copiii sunt victime! Oricum ea a scăpat! Și acum nu e normal să ne gândim și la copilul ăla de 16 ani, care a simțit și el nevoia ”să omoare pe cineva” – e firesc, se-ntâmplă-n viață - și acum riscă ”7 ani de închisoare”, spun surse juridice, nu e normal să îl scăpăm și pe el?

            Niciun factor de presă, dar niciunul nu a simțit nevoia să întrebe cum se numește părintele care a dat informația lui Cristache. Omul nu riscă absolut nimic. Noi, profesorii, riscăm, dacă nu intrăm la clasă cu zale și coif. Profesoara suplinitoare de japoneză urmează să plece de la Creangă, iar copilul celui care ar fi dat informația (încă) nu a omorât pe nimeni și nici nu avem suspiciuni că o va face. Ceea ce este uluitor e că niciun ziarist de la ziarele și site-urile care au preluat ”știrea” spusă lui Cristache de păsărică nu a avut onestitatea să verifice informația, căutând  cea de-a doua sursă...

            Călătoria noastră continuă. Mergem acum în satul Căldărăști, comuna Pogoanele, din județul Buzău. Acolo trei copii în vârstă de 9, 10 și 15 ani au săvârșit o crimă în jur de 22 martie a.c. E adevărat, erau în afara școlii și vorbim de copii săraci, provenind din familii monoparentale. Problema e că vârsta fragedă nu i-a împiedicat să înfăptuiască o crimă răscolitoare, urmată de jaf. Mobilul crimei a fost furtul unei biciclete ce aparținea unui bătrân de 81 de ani, ce se deplasase în afara satului spre a-și cârni via. Polițiștii au găsit bicicleta în curtea celui de 15 ani. Copiii au confirmat că omorul descoperit pe 23 martie avusese loc cu o zi în urmă. Doar cel de 15 ani va răspunde penal. (Sursa: B1 TV) Aici ar mai fi o problemă: mulți dintre copiii delincvenți nu prea mai frecventează școala. Un studiu al Avocatului Poporului din 2014 arată că jumătate dintre copiii cercetați penal au terminat doar școala primară sau nu mai frecventau școala în anul încarcerării. Dar eu știu că se poate continua școala în închisoare. Am vizitat cu foști elevi de-ai mei un astfel de penitenciar la vreo 7-8 ani de la Revoluție. Copiii făceau școală și lucrurile păreau să se îndrepte spre bine. Acum aflăm dintr-o documentație amănunțită făcută de APADOR-CH în 2013 (Sursa: Scoala 9, din 10 aprilie 2023) că mulți copii nu se mai înscriu la școală în sistemul de detenție, iar eu am înțeles că Statul român încurajează această tendință. Cum? Foarte ingenios: copilul are de ales între școală și muncă; pentru fiecare an de studii absolvit, copilului i se scad 30 de zile din arest; pe când pentru fiecare zi de muncă i se reduce o zi din pedeapsă. Și anul are 365 de zile! Cât cinism! M-aș mira să mai fie copii delincvenți care să aleagă școala. E adevărat că nu sunt bani pentru spații, pentru educatori fiindcă noi nu avem bani de investit în viitorul copiilor noștri. Noi îi investim în pensionari de lux. Noi investim mai mult în cei care îi judecă pe infractori decât în prevenirea infracțiunilor!

            Spuneam în titlul acestui articol că dacă legislația e șchioapă, va curge sânge, nu petrol. Sângele înseamnă și omor, dar și hemoragia de creiere capabile, care se unduiesc spre Vest, fiindcă, oricum, aici nu s-ar putea împlini. Ar fi colegi de doctorat cu Lucian Bode și ar sta în dosul celor care dau doctorate Lucienilor. Petrolul? Petrolul – ehei! – simbolizează bogăția, care nu va curge la noi, fiindcă nu va avea loc de legislația năclăită, care și ea favorizează scurgerea. 

            Dar călătoria noastră continuă. Părăsim Buzăul și mediul concentraționar și ne ducem și noi să luăm  o gură de aer proaspăt în  satul Pietriceaua, comuna Brebu. HotNews.ro relatează obiectiv cele întâmplate la o oră de engleză din comuna Pietriceaua, cu elevi de 13 ani. În ciuda relatării obiective și destul de exacte, eu vă spun că nu veți ști nimic până nu veți vedea videoclipurile: mergeți pe YouTube și vedeți mai multe videoclipuri; unul este mai șocant decât altul și unul singur e complet. Ce arată acela? Arată o clasă vraiște, complet scăpată de sub control. Niciun elev nu stă în bancă, niciunul nu pare să urmărească lecția. Profesoara nu impune nimic și nici nu încearcă. În această atmosferă de dezintegrare, în care nimic nu se mai poate lega sau construi, doi-trei elevi mai cu moț vin la catedră și pun mâna pe profesoară ca pe un sac, simulează actul sexual pe la spate, o apucă de cap și i-l apleacă în față, ba chiar, de mai multe ori, încearcă să-i bage le doigt d’honneur în gură. Profa ține gura închisă și dinții strânși, dar, în rest, nu are niciun fel de reacție: nu ripostează, nu amenință, nu umblă la catalog, nu plesnește, nu iese din clasă. Încearcă să scrie pe tablă în timp ce este agresată din față și din spate de doi elevi. Al treilea filmează. Tot el va pune filmulețul online, probabil ca să o facă de râs pe profesoară. Este clar că nicio clipă celor trei nu le trece prin cap că ar putea fi trași la răspundere pentru ce fac. Este clar că niciodată cei trei nu ar fi intrat în discuția consiliului profesoral, dacă nu apărea caseta video cu isprava lor! Nu am văzut niciodată ceva mai degradant! Este punctul limită până la care poate coborî învățământul unei țări! Mai jos de-așa nu există. Am mai auzit de clase unde disciplina lipsește cu desăvârșire, dar să pui mâna pe un profesor ca pe un sac...?!

            Am mai citit că în țări civilizate, care se confruntă și ele cu acte de indisciplină în școli, directorii fac cursuri ce îi pregătesc pentru a putea gestiona cazurile de bullying și de violență din școli; există pârghii prin care părinții sunt responsabilizați atunci când copilul lor nu respectă codul de disciplină al școlii. Directorul trebuie să cunoască profilul psihologic al fiecărui cadru didactic. Unii nu au autoritate. Nu au deloc, pentru că nu au fost înzestrați cu așa ceva. La ei, lipsa autorității e ca lipsa vocii la muzică. Mereu vor avea probleme la câte o clasă. Dar trebuie consiliați. Profesoara de la Pietriceaua trebuie învățată să reacționeze, să își apere demnitatea și onoarea. Să ceară sprijinul altora atunci când nu poate singură și aceia să coopereze.

            Directorii trebuie învățați că sunt pe funcție ca să ajute. Că sunt acolo ca să știe, să vrea și să poată!

             Copilul trebuie învățat de mic că, în societate, în relațiile cu adultul, în viața de grup, nu totul e permis. Că, în general, greșelile se plătesc și, de cele mai multe ori, îți ia ani din viață ca să le repari! Că cine nu a primit o astfel de lecție o va plăti mai târziu. În societate, nimic nu se uită; totul se plătește.

            (Acest articol s-a publicat pe platforma ”Republica”, în data de 14 aprilie 2023, sub titlul Renunțarea la exmatriculare este o șmecherie care nu are legătură cu dreptul la educație)     

     

Indochina, ca sursă a Francofoniei și mărturie vie a colonialismului

 

    Poate că niciodată filmul Indochina (1992), al lui Régis Wargnier, nu a fost mai actual ca acum.

    Sigur, filmul ne vorbește despre începuturile Francofoniei, despre sursele ei, care se împletesc cu istoria colonialismului. Dar acest film este și o mărturie vie a unei confruntări între Est și Vest; o confruntare care nu a încetat niciodată, chiar dacă nu întotdeauna a fost vizibilă. Penetrarea Asiei de către Occident a început ca un element civilizator, fără să reușească să acopere felul lacom în care i-au secat de resurse pe băștinași. Este o scenă spre sfârșitul filmului care arată o pădure de arbori de cauciuc uscată; toți acei copaci fuseseră secați de seva lor, de bogăția lor, bogăție care nu se răsfrânsese și asupra indigenilor. Lor le rămânea pădurea secată cu arborii veștejiți. În fine, în perioada 1946-1954 avem Războiul din Indochina, căruia i se pune capăt prin Acordurile de la Geneva din 1954, redate în film, dar, deși Franța se retrage din Indochina, aici creându-se Vietnamul, Laos și Cambodgia, pace nu va fi în zonă, și, mai ales, nu în Vietnam, unde, un an după, în 1955, începe războiul între Vietnamul de Nord, comunist, condus de Ho Si Min, și Vietnamul de Sud, susținut de americani. Războiul din Vietnam se termină în 1975, lăsând fiecare din cele două puteri devastată și sur sa soif, fără învinși și învingători. Americanii s-au întors bredouilles acasă la ei, iar Occidentul a trebuit să admită că nu a reușit nici să înțeleagă, nici să cucerească Asia; că au mers pe drumul Damascului fără să aibă absolut nicio revelație...!

SIMULARE ISTORICĂ LA BACĂU sau TEXTUL DOMNULUI LĂZĂRESCU

 

            Pentru mai bine de-o săptămână Bacăul a reușit să se impună pe harta României. Simulările naționale la clasa a VIII-a vor avea loc în perioada 20-22 martie a.c. Dar fiecare județ își poate organiza mai înainte propriile simulări. Așa a făcut și Bacăul. Dacă toate județele au dreptul la presimulări, de ce nu ar avea și Bacăul presimularea sa?! Doar că alte județe care au organizat presimulări au fost mai discrete... În schimb, de Bacău, s-a dus vestea-n toată țara...!

            Dar ce-a făcut Bacăul atât de special?!

            Ei, a făcut el ceva; vorba românului: ”Nu iese fum fără foc”.

            Bacăul a făcut subiecte pentru proba de română și matematică. Dacă la matematică subiectul a fost rece, cum e el de felul lui, dacă la gramatică apreciez că subiectele au fost complexe, judicioase și motivante, chiar dacă s-au numărat greșit diftongii, la literatură avem o bubă! Dacă am avea doar o bubă, nu ar fi nimic, se tratează, dar nu știu de ce am impresia că, la literatură, se prefigurează o adevărată criză. Semnele crizei sunt vechi, doar că acum buba a început să crape și miroase un pic...

            Precizez că acest articol se adresează doar celor care au avut curiozitatea elementară să citească în întregime subiectul la limba și literatura română propus elevilor din județul Bacău și publicat de EduPedu.ro, în data de 17 februarie 2023. Absolut necesară este lectura textului literar, care servește ca punct de plecare pentru itemi și care este extras din povestirea Lampa cu căciulă de Florin Lăzărescu. Școala 9 face o trimitere la EduPedu.ro, dar, din păcate, aceasta se limitează la bareme și la controversa cu diftongii.

            Fără lectura textului literar în baza căruia s-au formulat itemii, practic nu putem discuta. Nu poți judeca cerințele, fără să cunoști subiectul. Este cum ai vorbi despre un roman pe care nu l-ai citit. Pe elevi îi înțeleg, pe profesori, nu! Este ceea ce au făcut mare parte dintre comentatorii articolului doamnei Cristina Radu, publicat în 20 februarie 2023 pe această platformă.

            Motivul disputei l-a constituit subiectul numărul 8 al probei, cel de eseu literar, care, în formularea autorilor, a sunat așa:

                        ”Crezi că credința în Dumnezeu te ajută să depășești necazurile? Motivează-ți răspunsul, în 50-100 de cuvinte, valorificând textul 1”, textul 1 fiind cel literar.

            Să analizăm pentru început formularea: cam grăbită și stângace. Se vede treaba că Inspectoratul școlar Bacău nu beneficiază de un sistem de corectură. Remarcăm mai întâi o mică... cacofonie... Și nu, nu e George Călinescu, cel din ”o mică capodoperă”, à propos de Miezul iernei de Vasile Alecsandri! E Bacăul, care mă întreabă ”Crezi că credința...?”

            În aceste trei cuvinte nu supără doar mica... cacofonie, perfect admisibilă în vorbirea curentă, dar inadmisibilă în limba scrisă, îngrijită, a unui expert ce formulează subiecte pentru examen, ci, mai ales, repetarea a două cuvinte ce fac parte din aceeași familie lexicală: a crede și credința. Se putea formula simplu: ”Consideri că a crede în Dumnezeu...?” Restul frazei ”te ajută să depășești necazurile...” are o problemă legată de folosirea formelor pronominale clitice conjuncte, adică acelea ce se opun cliticelor libere; ele nu au statut silabic, fiind nevoite să se asocieze cu un cuvânt suport și să formeze silabă alături de acesta. Așa fiind, eu susțin că segmentul de frază ”te ajută să depășești necazurile” este formulat stângaci și corect ar fi fost ”te ajută să-ți depășești necazurile”, cu introducerea cliticului conjunct cu valoare posesivă -ți-.

            Acestea fiind zise, am terminat cu forma itemului. Trecem acum să analizăm fondul. Li se cere copiilor să scrie un eseu argumentativ, ”valorificând textul 1”!!! Aici e-aici!

            Ați citit textul 1? V-am prins! Pe voi, pe adulți, nu pe copii, că elevii l-au citit, avându-l pe foaia de concurs. Dar voi, ca adulți, nu aveați voie să comentați și să înfierați până nu aveați minima curiozitate și fairplay-ul de a da o fugă pe EduPedu să vedeți textul și atunci v-ați fi dat seama că li se impune elevilor o argumentare într-un singur sens, ceea ce e un nonsens! Eseul argumentativ trebuie să-ți dea posibilitatea să alegi, dintre două sau mai multe variante, pe cea pe care dorești să o susții. Or, dacă e să valorifici textul lui Lăzărescu, argumentarea nu poate merge decât într-un singur sens!

            Amuzant foarte, să râzi cu lacrimi este și faptul că majoritatea comentatorilor au interpretat Subiectul 8 fie din punct de vedere al ateului, fie din punct de vedere religios, al omului cu frica lui Dumnezeu, fără să aibă nicio idee de text.

            Hai atunci să mergem la text! Hai!

            Să începem cu începutul! Textul este scris de Florin Lăzărescu. Ați auzit de acest autor? E cunoscut și premiat. A scris niște proze, unele reușite. A scris și șcenarii de film, colaborând frecvent cu Radu Jude. Dar când ai la dispoziție carnea întregii literaturi române clasice, moderne și contemporane, e mai mult decât ciudat să alegi... Lampa cu căciulă, care nu este cel mai bun text al domnului Lăzărescu, și nu mă refer la domnul Lăzărescu care a murit între spitale, în celebrul film al lui Cristi Puiu, ci la Florin...

            Foarte mulți dintre cei care au comentat articolul doamnei Cristina Radu au avut impresia că textul lui Lăzărescu are un caracter religios și, de pe pozițiile ateismului, au concluzionat că nu mai suntem un stat laic, că devenim fundamentaliști...! Dincolo de umorul de situație, bazat pe contrast, asta arată cât suntem de emoționali și de superficiali! Foarte puțini au avut curiozitatea să caute subiectul pe EduPedu pentru a citi textul, dacă nu-l cunoșteau direct de la autor.

            Textul domnului Florin Lăzărescu este cât se poate de corect politic, ceea ce nu e un lucru rău. Nici dacă era religios nu era un lucru rău. Suntem totuși o societate democratică în care ambele poziții sunt sau ar trebui să fie acceptate. Doar că în literatură contează sau ar trebui să conteze talentul. Iar, la un examen, textul selectat, că e de un autor clasic, modern sau contemporan, trebuie să fie de valoare sau, măcar, foarte reușit.

            Textul domnului Lăzărescu este unul confecționat după toate criteriile corectitudinii politice; este perfect comparabil cu textele de manual care se scriau pe vremea comuniștilor pentru a servi ideologia partidului unic. În textul domnului Lăzărescu, vechiul se confruntă cu noul și religiosul cu ateul. De fiecare dată primul este ridiculizat, dar nu inteligent, ci cât se poate de plat – vom da citate - și grosolan. Avem opoziție între bunici și nepoți. Bunica este bigotă – ”scuipă-n sân” -  și incapabilă să discute cu un nepoțel surprinzător de savant. Nu e doar bătrână și ramolită, dar e prezentată fără pic de empatie ca fiind... inutilă, bună de nimic; nu știe nici măcar să gătească: ”N-avea rost să-i spun că nu mănânc, ca de obicei, că niciodată nu-mi place mâncarea ei.”

            Fraza domnului Lăzărescu e căznită, împiedicată și dezarticulată. Nu curge; băltește. Acel ”ca de obicei”, din mijlocul frazei stă ca negelul în vârful nasului. Fraza începe cu imperfectul – ”N-avea rost...” și se termină oblu și dezarticulat cu prezentul – ”nu-mi place...” De fapt, nu-i plăcea... În prezent, bunica, creionată fără niciun pic de empatie, ca un obiect, e moartă și nepotul s-a eliberat, a evoluat, mănâncă fast-fooduri și toată recuzita prozelor proaste, confecționate după o rețetă un pic prea transparentă... Cât s-o înțeleagă toți scriitorii...

            Dar nu se poate spune că textul ar fi lipsit de complexitate... Personajul bunicii, de exemplu, este caracterizat și direct, și indirect, prin dialog. Iată o mostră de caracterizare directă:

                        ”Așa era bunica. Dumnezeu, în sus, Dumnezeu, în jos. Ce să știe săraca? Așa-s femeile vădane. Totuși m-am întins la vorbă.”

            Din punct de vedere al lăudacilor domnului Lăzărescu, ar fi de remarcat în citatul de mai sus ironia condescendentă a nepoțelului: ”Ce să știe săraca? ...(...) Totuși m-am întins la vorbă.” (!)

            Dar eu mai remarc ceva: sintagma ”femeile vădane”! I-a scăpat autorului, arde-o-ar focul! Este o sintagmă cât se poate de incorectă politic, în mijlocul unui text care, dacă nu este corect politic, nu e nimic! Nu are altă însușire. Fraza ”Așa-s femeile vădane” exprimă un dispreț suveran al masculului față de femeie. Este incredibil de falocrată! Lipsită de falus, lipsită de sprijinul viril, femeia devine... ”saraca...”, nu valorează doi bani la propriu și la figurat! Și frica de ziua de mâine o conduce la Dumnezeu...!

             Hai, lasă-mă! Chiar așa?! Atât de simplu și simplist?! Într-o societate cu adevărat corectă politic, și nu ipocrită ca a noastră, o asemenea frază l-ar fi omorât pe intrus! La noi, trece bine mersi neobservată! Intenția contează... Eticheta contează... Ce se ascunde sub ea e pentru chițibușari... pe care, oricum, nu-i ia nimeni în seamă... Pe când băiatul ăsta, Lăzărescu, e de viitor! S-ar putea să-l găsiți prin manualele școlare și iată-l prezent și în subiectele de examen.

             ”Acum, de curând, a primit Crucea de Onoare.”

             Cu asemenea texte niciodată nu veți trezi apetitul pentru lectură al copiilor. Cu asemenea texte, îl omori! Sunt și plicticoase, ceea ce e sfârșitul experienței în ochii unui copil.

             Dar să nu pierdem vremea și să trecem la caracterizarea indirectă a bunicii, prin intermediul dialogului, din care va rezulta că este bigotă și ramolită:

” – Deci Dumnezeu l-a făcut pe om? (întreabă perfid nepoțelul)

-          Normal.”

Și acum vine întrebarea de baraj:

”Bunică, zic, dar ia spune-mi și mie cine l-a făcut pe Dumnezeu?” (?)

No comment!

 

                                                   ***

 

Acesta este, în linii mari, textul literar care a servit ca punct de plecare itemilor. Acest

text trebuia valorificat în răspunsul la întrebarea subiectului 8: ”Crezi că credința în Dumnezeu te ajută să depășești necazurile?”

            Este limpede acum că subiectul nu are nici cel mai mic caracter religios și că argumentarea bazată pe text nu se putea face decât în spiritul ateismului; unul simplist, de doi bani, predat de nepoțel unei bunici bigote și decrepite, de care nimeni nu mai are nevoie, trăiește în picioarele celorlalți, care o acceptă ca pe-un obiect inutil, doar pentru că ocupă un loc în spațiu: ”Ce să știe săraca? (...) Totuși m-am întins la vorbă.” (s.n.) Suntem în prezența unui fals eseu argumentativ, care nu-i lasă elevului posibilitatea să aleagă între două concepții de viață – cea atee și cea religioasă – ambele argumentabile, ci îl orientează, prin intermediul unui umor căznit și grosolan, spre prima. I s-a cerut astfel elevului de clasa a VIII-a să fie abil și să se descurce în fața unui item de 6 puncte, formulat anapoda, cum l-o lumina Dumnezeu, în mare mila Lui!

            De fapt, textul literar dat nu putea fi valorificat în niciun fel, fiind prea sărac și confecționat după criterii străine literaturii. Este exact textul care trebuie pentru a-i convinge pe copii că literatura nu valorează nici cât o ceapă degerată! Aș zice că la Bacău avu loc un experiment ratat, dar nu! Sunt pline manualele și volumele acelea, care-i antrenează pe copii pentru examene de texte sans appas, ce îi fac, poate, mai deștepți la examene, dar îi îndepărtează cu siguranță de lectură. Lectura va rămâne ciuntită și practicată doar pentru teste și probe și niciodată de plăcere...

             Acum lucrurile stau cam așa: Autorii – parte din ei – își fac ”datoria”, adică livrează în numele corectitudinii politice; profesorii își fac datoria și predau comentariile, oferind modele de abordare; copiii învață la greu, de dragul examenului... Dar unde e plăcerea, plăcerea aceea care te face să salivezi în fața unei mâncări bune? S-a dus pe pustii și teamă mi-e c-a-nghețat...

            Ceea ce mă îngrijorează e că nimeni nu pare muncit de bănuiala că plăcerea aceea s-ar putea să nu se mai întoarcă niciodată și că domnii Lăzărescu se vor citi între ei...

 

            (Acest articol s-a publicat pe platforma Scoala9.ro , în data de 27 februarie 2023)