Mi-am
petrecut noaptea începutului de an, dar și de deceniu cu Ceaikovski, Debussy și
Saint-Saëns. A fost o întâlnire magică, o mână a destinului, în sensul că eu nu
am organizat nimic și nici nu aveam de gând să intru pe blog să scriu vreun
rând. Dar România Muzical a transmis
seara Simfonia a IV-a, în Fa minor, de Ceaikovski și așa a început seara magică.
Îl iubesc pe Ceaikovski fără rezerve, dar Simfonia a IV-a e preferata mea:
impetuoasă, tumultuoasă pe alocuri, rupând zăgazurile firii, surprinzătoare,
dar și mângâietoare, consolatoare... Cum ai putea să nu-l iubești? E prea minunat! E Ceaikovski!
Ce a
început pe România Muzical a continuat
pe Mezzo cu François-Xavier Roth și
Les Siècles. Am fost sigură că vor cânta Debussy și Saint-Saëns și am sperat,
am visat la Bachanala din Samson și
Dalila. Fr.-Xavier Roth cu orchestra sa au fost și la București, în 2017,
la festivalul Enescu. Aceeași pasiune, aceeași știință de a compune un program
variat și, mai ales, același entuziasm: un fel de a spune că muzica o trăiești
de fiecare dată altfel, orice interpretare e unică, iar sentimentele,
irepetabile. Muzica ne ține tineri.
Și, da,
au cântat Bachanala! Și, da, am trăit din nou magia depărtărilor, a basmului, a
vinului în expansiune, a vinului care se face sânge, a păcatului, a căderii și a
răzbunării, pe sunete ce nu păreau să vină din lumea asta! S-au zămislit o
singură dată în negura unei pasiuni tulburi, luminate de un magic corn de lună
și de-atunci inundă inimi și săli de concerte, creând o emoție de care nu te
poți apăra.
Pentru
ca sărbătoarea să fie completă, la Mezzo Voce, a fost dat un interviu mai vechi
cu Valery Gherghiev. A fost încântător: Rusul a spus că e francofil, că-i
iubește pe Debussy și pe Berlioz, dar și pe Prokofiev. Și eu îi iubesc pe
Debussy, Berlioz și Prokofiev, cu atât mai mult când îi dirijează Gherghiev. Am
privit fascinată cum se întâlnesc Franța și Rusia pe buzele acestui dirijor
celebru și atât de uman.
Întrebat
ce bucăți muzicale ar lua cu el pe o insulă pustie, Gherghiev a răspuns că vrea
să plece cât mai târziu cu putință spre acea insulă, dar că ar lua Preludiu la După-amiaza unui faun, de
Debussy și Romeo și Julieta, de
Berlioz. Eu aș lua și Damnațiunea lui
Faust, de Berlioz, dar și Romeo și
Julieta, de Prokofiev.
În Noul
An am trecut pe Lacul lebedelor, de
Ceaikovski. Mă uit de câte ori pot la acest balet de dragul muzicii și a
poveștii pe care o spune despre o prințesă transformată în lebădă și un prinț
care nu-și poate împlini iubirea.
Muzica,
apa, aripile lebedelor, pașii de dans, Ceaikovski m-au învăluit și mi-au oferit
tunelul fermecat spre Noul An. Am trecut cu bine. Și ca și când toate astea nu
ar fi de-ajuns, astă seară, când scriu, pe Mezzo, Valery Gherghiev dirijează
Simfonia a VI-a, Patetica, de
Ceaikovski, pe care am ascultat-o și în 2019, la Festivalul Enescu, la Ateneu,
într-o versiune electrizantă a lui Maxim Vengerov, care, din când în când, lasă
arcușul pentru baghetă și, de data asta, a făcut-o cu un succes remarcabil. A urmat, tot pe Mezzo, o nouă poveste: Șeherezada, de Nikolaï Rimski-Korsakov, spusă de orchestra Capitole, din Toulouse, aflată sub bagheta lui Tugan Sokhiev Ba,
mai mult, înainte să trec la calculator, am deschis radioul, pe România Muzical, évidemment, și am
tresărit de la primele acorduri auzite: era el! Eu mai încurc uneori simfoniile și baletele lui, dar, de data asta, nu puteam
să-mi cred urechilor: era el, cu
aceeași Simfonie a IV-a în Fa minor. Astfel, Muzicalul mi-a pus povestea în ramă.
Așa am
trecut în noul an. Acum să vedem ce va fi. Dar știu că a început frumos!
La mulți
ani, tuturor!
