miercuri, 2 februarie 2022

SEVERIN CONTRA MUNGIU - UN DUEL IMPOSIBIL

                     Severin contra Mungiu - Un duel imposibil: Nu s-a căzut de-acord asupra armei


    Pe 30 ianuarie 2022, Adrian Severin publică în Cotidianul un articol care se vrea zdrobitor la adresa doamnei Mungiu, în care îi reproșează, într-o manieră foarte generală și ambiguă, atitudinea față de ortodoxie și față de pandemia nenorocită care a împărțit românii în vacciniști și anti vacciniști.

    Articolul d-lui Severin pare o răzbunare neinspirată și e de o brutalitate care nu își găsește egal decât în reaua-credință. Alina Mungiu a exprimat o opinie la care avea dreptul, pe care a argumentat-o și cu care poți fi sau nu de acord. În cazul din urmă, o poți combate. Severin nu face asta. El nu combate. El insinuează, punându-i în gură doamnei Mungiu lucruri pe care nu le-a spus, pretinzând că sunt o ”continuare logică” a altor spuse aparținând efectiv doamnei Mungiu, dar ”continuarea logică” se produce doar în capul d-lui Severin, răsfrângându-se însă asupra doamnei Mungiu. Adrian Severin preferă insulta presupus zdrobitoare pentru victimă și total descalificantă pentru agresor. Fiindcă este o agresiune în toată regula! O agresiune care nu reușește să fie un pamflet! Un adevărat pamfletar chiar știe să-și încolțească victima. Aici încolțirea nu reușește: lipsesc argumentele, lipsește verva. Găsim doar insulte adunate sub formă de lături și aruncate în direcția cuiva, în speranța de a atrage un public amator de borâtură. Un public care nu are nevoie de argumente, nici de construcții bazate pe dovezi, nici de vervă. Vrea doar vorbă otrăvită, pe care să o molfăie și să o scuipe înapoi infectată și mai rău. E vorba de un public știrb, anonim, care, în mod normal, nu are curajul să muște decât dacă-l întărâți. Este ceea ce s-a întâmplat în majoritatea comentariilor care încoronează articolul domnului Severin. Dezlănțuirea a fost din păcate orgiastică, frenetică, de o vulgaritate puțin mai sus decât cea din articol; a fost o răsplată pe cinste a d-lui Severin, venită din partea cititorilor anti Mungiu, care nu cred că au citit-o vreodată pe inculpată. Aceasta argumentează tot ce spune, niciodată isteric, uneori categoric, dar răbdător și tenace.

    Doar proștii îți cer să gândești ca ei. Fiindcă nu au încredere în gabaritul lor și orice opoziție îi sperie și îi irită. Iar Alina Mungiu are gabarit, unul bine precizat! În plus, noi chiar suntem o civilizație înapoiată, respectuoasă cu dogmele, cu miturile vechi și noi, cu vorbele bine meșteșugite, dar goale de conținut și o femeie atât de deșteaptă, cu o minte atât de alertă, de o inteligență atât de agresivă, care evoluează și se nuanțează atât de repede nu are cum să nu irite.

    În orice cultură mare, intelectualii polemizează între ei. E  natural și aproape obligatoriu. Doi oameni nu au aceleași idei decât dacă unul e maimuța celuilalt sau se pune capră în fața lui. Polemica e detaliată, are argumente și e pe idei. Pamfletul e pe vervă. Aici a fost altceva, creând o stare de lectură jenantă.