sâmbătă, 1 iunie 2013

Georges Méliès et l'univers fabuleux de l'enfance
































VĂ PLACE EMINESCU?



                       DIN  EROTICA  EMINESCIANĂ

Sub bolta cea înaltă a unei vechi  biserici,
Între făclii de ceară, arzând în sfeșnici mari,
E-ntinsă-n haine albe, cu fața spre altar,
Logodnica lui Arald, stăpân peste avari;
Încet, adânc răsună cântările de clerici. (...)

Și lângă ea-n genunche e Arald, mândrul rege,
Scânteie desperarea în ochii-i crunți de sânge,
Și încâlcit e părul lui negru...gura-și strânge;
El ar răcni ca leii, dar vai! nu poate plânge.
De zile trei își spune povestea vieții-ntrege:

„Eram un copilandru. Din codri vechi de brad
Flămânzii ochi rotindu-i, eu mistuiam pământul,
Eu răzvrăteam imperii, popoarele cu gândul...
Visând că lumea toată îmi asculta cuvântul,
În valurile Volgăi cercam cu spada val.

Domnind semeț și tânăr pe roinicele stoluri
Căror a mea ființă un semizeu părea
Simțeam că universul la pasu-mi tresărea,
Și nații călătoare, împinse de a mea,
Împlut-au sperioase pustiul pân’ la poluri.

Căci Odin părăsise de gheață nalta-i domă,
Pe zodii sângeroase porneau a lui popoară;
Cu creștetele albe, preoți cu pleata rară
Trezeau din codrii vecinici, din pace seculară
Mii roiuri vorbitoare, curgând spre vechea Romă.

Pe Nistru tăbărâsem, poporul tău să-mpil;
Cu sfetnici vechi de zile mă-ntâmpinași în cale,
Ca marmura de albă, cu păr de aur moale;
În jos plecat-am ochii naintea feței tale,
Stătând un îndărătnic – un sfiicios copil.

Zâmbiră între dânșii bătrânii tăi prietini
Și singuri ne lăsară... Te-ntreb într-un târziu

"La ce-ai venit, regină, aicea în pustiu?
Ce cauți la barbarul sub streașina-i de cetini?”

Cu glasul plin de lacrimi, de-nduioșare cald,
Privindu-mă cu ochii în care-aveai un cer,
Mi-ai zis: “Aștept din parte-ți, o, rege cavaler,
Că-mi vei da prins pe-acela ce umilit ți-l cer...
Eu vreau să-mi dai copilul zburdalnic – pe Arald.

Și întorcându-mi fața, eu spada ți-am întins.
Pe plaiuri dunărene poporu-și opri mersul,
Arald, copilul rege, uitat-a Universul,

De-atunci, învingătoareo, iubit-ai pe învins.(...)

Ah! unde-i vremea ceea când eu cercam un vad
Să ies la lumea largă... și fost-ar fi mai bine
Ca niciodată-n viață să nu te văd pe tine –
Să fumege nainte-mi orașele-n ruine,
Să se-mplinească visu-mi din codrii cei de brad!”

Făcliile ridică, se mișc-în line pasuri,
Ducând la groapă trupul reginei dunărene,
Monahi, cunoscătorii vieții pământene,
Cu barbele lor albe, cu ochii stinși sub gene
Preoți bătrâni ca iarna, cu gângavele glasuri.

O duc cântând prin tainiți și pe sub negre bolți
A misticei religii întunecoase cete,
Pe funii lungi coboară sicriul sub părete,
Pe piatra prăvălită pun crucea drept pecete
Sub candela ce arde în umbra unui colț.

                                                          II

Arald pe un cal negru zbura, și dealuri, vale
În juru-i fug ca visuri – prin nouri joacă lună –
La pieptu-i manta neagră în falduri și-o adună,
Movili de frunze-n drumu-i le spulberă de sună,
Iar steaua cea polară i-arată a lui cale. (...)

Pe-un jilț tăiat în stâncă stă țapăn, palid, drept,
Cu cârja lui în mână, preotul cel păgân;
De-un veac el șede astfel – de moarte-uitat, bătrân,
În plete-i crește mușchiul și mușchi pe al lui sân,
Barba-n pământ i-ajunge și genele la piept... (...)

Arald atunci coboară de pe-al lui cal. C-o mână
El scutură din visu-i moșneagu-ncremenit:
-O, mag, de zile vecinic, la tine am venit,
Dă-mi înapoi pe-aceea ce moartea mi-a răpit,
Și de-astăzi a mea viață la zeii tăi se-nchină.

Bătrânul cu-a lui cârjă sus genele-și ridică,
Se uită lung la dânsul, dar gura-nchisă-i tace,
Cu greu a lui picioare din piatră le desface,
Din tronu-i se coboară, cu mâna semn îi face
Ca-n sus să îl urmeze pe-a codrilor potică.

În poarta prăbușită ce duce-n fund de munte,
Cu cârja lui cea vechie el bate de trei ori,
Cu zgomot sare poarta din vechii ei ușori,
Bătrânul se închină... pe rege-l prind fiori,
Un stol de gânduri aspre trecu peste-a lui frunte. (...)

Și în tăcere crudă ei nu știu ce aștept...
Cu mâna-ntinsă magul îi face semn să șadă,
Arald cu moartea-n suflet, a gândurilor pradă,
Pe jeț tăcut se lasă, cu dreapta pe-a lui spadă,
În zid de marmur negru se uită crunt și drept.

Fantastic pare-a crește bătrânul alb și blând;
În aer își ridică a farmecelor vargă
Și o suflare rece prin dom atunci aleargă
Și mii de glasuri slabe încep sub bolta largă
Un cânt frumos și dulce – adormitor sunând.

Din ce în ce cântarea în valuri ea tot crește,
Se pare că furtuna ridică al ei glas,
Că vântul trece-n spaimă pe-al mărilor talaz,
Că-n sufletu-i pământul se zbate cu necaz –
Că orice-i viu în lume acum încremenește.
Se zguduie tot domul, de pare-a fi de scânduri,
Și stânci în temelie clătindu-se vedem,
Plânsori sfîșietoare împinse de blestem
Se urmăresc prin bolte, se cheamă, fulger, gem
Și trec tumultuoase în valuri, rânduri, rânduri...

-Din inimă pământul la morți să deie viață,
În ochii-i să se scurgă scântei din steaua lină,
A părului lucire s-o deie luna plină,
Iar duh dă-i tu, Zamolxe, sămânță de lumină
Din duhul gurii tale ce arde și îngheață. (...)

Atuncea dinaintea lui Arald zidul piere;
El vede toată firea amestecat-afară –
Ninsoare, fulger, gheață, vânt arzător de vară –
Departe vede-orașul pe sub un arc de pară,
Și lumea nebunise gemând din răsputere;

Biserica creștină, a ei catapeteasmă
De-un fulger drept în două e ruptă și tresare;
Din tainiță mormântul atuncea îi apare,
Și piatra de pe groapă crăpând în două sare;
Încet plutind se-nalță mireasa-i, o fantasmă... (...)

Prin vânt, prin neguri vine - și nourii s-aștern
Fug fulgerele-n lături, lăsând-o ca să treacă,
Și luna înnegrește și ceru-ncet se pleacă
Și apele cu spaimă fug în pământ și seacă –
Părea că-n somn un înger ar trece prin infern.

Priveliștea se stinge. În negrul zid s-arată,
Venind ca-n somn lunatec, în pasuri line, ea;
Arald nebun se uită – cu ochii o-nghițea,
Puternicele brațe spre dânsa întindea
Și-n nesimțire cade pe-a jilțului său spată.

Își simte gâtu-atuncea cuprins de brațe reci,
Pe pieptul gol el simte un lung sărut de gheață,
Părea un junghi că-i curmă suflare și viață...
Din ce în ce mai vie o simte-n a lui brațe

Și sufletul ei dulce din ce în ce mai cald...
Pe ea o ține-acuma, ce fu a morții pradă?
Ea-nlănțuiește gâtu-i cu brațe de zăpadă,
Întinde a ei gură, deschisă pentru sfadă:
-Rege,-a venit Maria și-ți cere pe Arald!

-Arald, nu vrei tu fruntea pe sânul meu s-o culci?
Tu zeu cu ochii negri... o, ce frumoși ochi ai!
Las’ să-ți înlănțui gâtul cu părul meu bălai,
Viața, tinerețea mi-ai prefăcut-o-n rai,
Las’ să mă uit în ochii-ți ucizător de dulci. (...)

                                                   III

În salele pustie lumine roși de torții
Rănesc întunecimea ca pete de jeratic;
Arald se plimbă singur, râzând, vorbind sălbatic –
Arald, tânărul rege e-un rege singuratic –
Palatu-i parc-așteaptă în veci să-i vie morții. (...)

De când căzu un trăsnet în dom... de-atunci în somn
Ca plumbul surd și rece el doarme ziua toată,
Pe inimă-i de-atuncea s-a pus o neagră pată –
Dar noaptea se trezește și ține judecată
Și-n negru-mbracă toate al nopții palid domn.

Un obrăzar de ceară părea că poartă el,
Atât de albă fața-i ș-atât de nemișcată,
Dar ochii-i ard în friguri și buza-i sângerată,
Pe inima sa poartă de-atunci o neagră pată,
Iară pe frunte poartă coroană de oțel. (...)

Și azi el se avântă pe calul său arab,
Și drumul, ca săgeții, îi dă peste pustie,
Care sub luna plină lucește argintie –
El vede de departe pe mândra lui Marie,
Și vântu-n codri sună cu glas duios și slab.

În părul ei de aur, rubine-nflăcărate,
Și-n ochii ei s-adună lumina sfintei mări –
S-ajung curând în cale, s-alătură călări,
Și unul înspre altul se pleacă-n desmierdări –
Dar buzele ei roșii păreau că-s sângerate. (...)

-Arald, nu vrei pe sânu-mi tu fruntea ta s-o culci?
Tu zeu cu ochii negri... O! ce frumoși ochi ai...
Las’ să-ți înlănțui gâtul cu părul meu bălai...
Viața, tinerețea mi-ai prefăcut-o-n rai –
Las’ să mă uit în ochii-ți ucizători de dulci! (...)

Cum ei mergând alături se ceartă și se-ntreabă,
Nu văd în fundul nopții o umbră de roșeață,
Dar simt că-n al lor suflet trecu fior de gheață,
De-a morții gălbeneală pieriți ei sunt la față...
Ei simt c-a lor vorbire-i mai slabă, tot mai slabă

-Arald! strigă crăiasa – las’ fața să-mi ascund,
N-auzi tu de departe cucoșul răgușit?
O zare de lumină s-arată-n răsărit,
Viața trecătoare din pieptu-mi a rănit...
A zilei raze roșii în inimă-mi pătrund.

Arald încremenise pe calu-i – un stejar –
Păinjenit e ochiu-i de-al morții glas etern,
Fug caii duși de spaimă și vântului s-aștern,
Ca umbre străvezie ieșite din infern
Ei zboară... Vântul geme prin codri cu amar. (...)

Din tronul lui de piatră bătrânul preot vede
Și-n vânturi el ridică adâncul glas de-aramă,
Pe soare să-l oprească el noaptea o recheamă,
Furtunelor dă zborul, pământul de-l distramă...
Târziu! căci faptul zilei în slavă se repede!

Pornește vijelia adâncu-i cânt de jale,
Când ei soseau alături pe cai încremeniți,
Cu genele lăsate pe ochi păinjeniți –
Frumoși erau și astfel de moarte logodiți –
Și-n două laturi templul deschise-a lui portale.

Călări ei intră-nuntru și porțile recad;
Pe veci pieriră-n noaptea mărețului mormânt,
În sunete din urmă pătrunde-n fire cânt,
Jelind-o pe crăiasa cu chip frumos și sfânt,
Pe-Arald, copilul rege al codrilor de brad. (...)

Pe jilțul lui de piatră înțepenește drept
Cu cârja lui cea veche preotul cel păgân,
Și veacuri înainte el șede-uitat, bătrân,
În plete-i crește mușchiul și mușchi pe al lui sân,
Barba-n pământ i-ajunge și genele în piept.
(Mihai Eminescu – Strigoii, 1 decembrie 1896)























 

vineri, 31 mai 2013

It's My Life

Music and lyrics: Cristian Faur
Voice: Cezar

Love is so bright
Like a diamond in the light
Love is so, so true
I can paint my world in blue

Love is so deep
And it makes my life complete
Like a mountain in the sky
Love is high, so high

It's my life and I know it's not forever
It's my life and I'll share it all with you
It's my life, we were meant to be together
I'll give  my life to you

Love is so strong
In the heart where you belong
It's a dream, a desire
And is burning like a fire

It's my life and I know it's not forever
It's my life and I'll share it all with you
It's my life, we were meant to be together
I'll give my life to you

I'll find my story and fight for my glory of love

joi, 30 mai 2013

EUROVISION 2013

                                     
                                            Oare ce i-ar plăcea lui Mailat?


Cum vă spuneam într-un articol anterior, anul acesta, la Eurovision, România a fost strălucit reprezentată de Cezar Ouatu: o voce remarcabilă, o personalitate puternică, un temperament îndrăzneț și o natură imprevizibilă.
E de remarcat faptul că Cezar a știut să-i convingă pe români. Deși noi nu suntem chiar atât de dedulciți la pop-operă, publicul nostru l-a iubit și l-a urmat din prima. Publicul l-a dus în Suedia, și mai puțin juriul specializat și presa. Publicul e cel care a avut instinct bun, a vrut o schimbare și și-a dorit o aventură.
La noi, elitele din domeniu și o mare parte a presei sunt înfundate în calcule, prejudecăți și frici. Calculele ucid originalitatea și înlătură autonomia. Se naște atunci o specie bizară de artiști ascultători, de fapt simpli executanți ai unor directive culturale care umplu văzduhul patriei preț de câteva zile, după care se sparg ca niște baloane de săpun; în timp ce frica e atât de mare încât mulți nici nu vor îndrăzni să spună c-au văzut baloanele spărgându-se.
După mintea acestor directori culturali, noi, la Eurovision, trebuia să ne prezentăm cu niște cântăreți nici prea-prea, nici foarte, foarte, care să adune voturi de la vecini, de la căpșunari, de la Mailat, dar și de la intelectualii care ghicesc măreața noastră idee de artă ținută strâns în hamuri, de melodie-pițigoi, făcută să placă la toată lumea și să nu miște pe nimeni, făcută să ia niște voturi, dar să treacă neobservată. Întrucât calculele au viață scurtă; calculele nu au suflu și, pe termen lung, nu îți lasă decât amărăciunea micului.
Anul acesta, peste capul acestor socotitori, peste capul acestor contabili de C.A.P., România a votat altfel și a avut curajul, pentru prima dată în istoria ei recentă, să-și ia un amant.
Ce-a urmat a fost într-adevăr o aventură: Cezar nu a avut nicio reținere și, ajuns pe țărmul scandinav, a fost altul de la o zi la alta: masculin și feminin, forță și delicatețe, prinț transilvan și vampir, înger și demon sub aceeași piele. Și, par-dessus tout, frumos ca un zeu. Și vocea lui te vrăjea, și ascultându-l aveai sentimentul că poți să zbori.
"Aș vrea cu tine să mă duc departe
La Polul Nord, sub cerul de opal..." m-am gândit atunci.
Cu Cezar pe scenă, părea că România și-a ieșit din matcă și începe să invadeze lumea cu cele mai neobișnuite și frumoase triluri. Și chiar am cucerit lumea, Cezar având mai multe accesări pe You Tube decât câștigătoarea daneză a Eurovisionului si decât simpaticul și dezlănțuitul reprezentant al Azerbaidjanului, Farid Mammadov, clasat al doilea și a cărui voce o puteți auzi și pe blogul meu.
În țară, însă, unii i-au reproșat lui Cezar că nu s-a priceput să obțină votul conaționalilor plecați la muncă în Europa. N-am avut nici măcar o clipă sentimentul că Cezar ar avea intenția măruntă de a aduna voturi. Tot timpul l-am văzut ca pe un temerar pornit să cucerească inimi. Și apoi, Cezar e o personalitate puternică, un om care trage după el și nu unul care merge cuminte prin țărână, jucând cum i se cântă. E modest, foarte deschis și comunicativ, dar îți dă de înțeles la tot pasul că inițiativa e la el. N-aș zice că nu am fost deloc șocată văzându-i vestimentația și prestația, dar, în același timp, l-am văzut ca pe un uriaș rezervor de imprevizibil și metamorfoză, dar și de forță și voință fermă; un bărbat frumos, afirmându-și cu îndrăzneală atuurile.
"Cât pot dzice că nasc și la Moldova oameni", cum ofta pe vremuri cronicarul...

duminică, 26 mai 2013

Aimez-vous César?

Cette année, à l'Eurovision - ce concours qui fait que l'Europe soit chaque année inondée d'émotion et d'élan, la Roumanie a été brillamment représentée par Cezar Ouatu, un bel homme doué d'une voix surprenante autant qu'émerveillante, dont la présence vous ensorcelle par une extravagance calculée, à même de déboucher à tout moment sur l'aventure de votre vie.
 Il n'est qu'extravagance, ouverture et passion. Sa voix de contreténor l'ouvre à toutes sortes d'expériences: le voilà masculin et féminin, force et délicatesse, prince transylvain et vampire, ange et démon à la fois. Il est imprévisible comme l'amour même.
En Suède, il nous offrit une apparition extravagante et romantique: c'était un prince noir; de sa toge vibrante, émergeaient les démons rouges de l'amour qui faisaient leur danse dévergondée, tandis que la voix de César déversait dans l'arène les trilles surprenants et aigus de la passion. A le regarder, on a l'impression qu'avec lui tout est possible, que tout peut s'ouvrir à l'aventure et à la métamorphose.

Avant lui, la Roumanie a fait l'impression d'une jeune fille modeste et timide, préoccupée à ne pas choquer, à faire ce que fait tout le monde. Elle se mariait presque chaque fois avec l'image de soi la plus médiocre. A voir César, on a l'impression que c'est pour la première fois que la Roumanie eut l'audace de prendre un amant et de se vouer à l'aventure, au risque et à la métamorphose.
Et l'appétit du risque impose du respect et l'extravagance attire les regards.
Voici la liste de mes préférés de cette année:

1 Cezar Ouatu - Roumanie - It's my life (Il est arrivé 13-ème au classement final)
2 Eythor Ingi - Islande (arrivé 17-ème au classement final)
3 Robin Stjernberg - Suède -  You (14-è au classsement final)
4 Farid Mammadov - Azerbaïdjan - Hold me (2-ème)
5 Koza Mostra feat - Grèce - Alcohol is free (6-ème)
6 Alyona Lanskaya - Belarus - Solayoh (16-ème)
7 Marco Mengoni - Italie - L'Essenziale (7-ème)
8Aliona Moon - Moldavie - O mie (11-ème)

La seconde position de ma liste est occupée par l'Islandais Eythor Ingi: une présence pleine de sérénité qui chantait une ballade du pays des glaces, pendant que ses yeux bleus déversaient de l'azur au-dessus des drapeaux et des hommes agités.
Quant à la Roumanie, cette fois-ci, nous avons été les rois de la compétition, nous avons été les meilleurs.