Cazul Eugen Barbu între "centralismul democratic" și nevoia de normalitate

https://redactia9.ro/cazul-eugen-barbu-intre-centralismul-democratic-si-nevoia-de-normalitate/ 

"România educată" se prăbușește peste copiii ei

https://republica.ro/autor/eleonorafojica 

Vom fi împreună până când lumea se va sfârși

 📸 Citiți mai jos articolul meu despre relația Veneției cu marea, publicat pe platforma Republica, în data de 7 decembrie 2023.

https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=pfbid0d7vHsAY3U77ozM9PtjGRSArkE8sJ4KXUFpTdvTX8MAiCGji8V28hEAWSywdbDzcgl&id=100064396433403&sfnsn=mo

 Italia și magia apei: de la Sirmione la Capri

Gheorghe Ursu a fost ucis a doua oară, dar zeilor le e... somn

 

                     Gheorghe Ursu a fost ucis a doua oară, dar zeilor le e... somn

 

            Achitarea celor doi asasini ai lui Gheorghe Ursu – Pîrvulescu și Hodiș - ar fi putut fi scânteia care să aprindă o nouă revoluție în România. ”Înc-o revoluție”?!? Liniștiți-vă! E mult până departe! Dar ar fi fost aproape obligatoriu pentru obrazul nostru, ca națiune, să avem ample mișcări de stradă, cu demonstrații în fața Ministerului Justiției, în cazul în care chiar vrem să schimbăm ceva și să arătăm cu nu suntem încântați de ”minunata” noastră Justiție. Nu a fost nimic din toate astea, doar articole de presă menite să umple un gol supărător și rușinos și – da! – un foarte bine-venit interviu cu Andrei Ursu, fiul disidentului, pe Digi 24, la emisiunea În fața ta.  Ne comportăm de parcă nu am fi un popor sau o comunitate sudată, ci o simplă populație, pe care o poți batjocori sau umili cât îți place pentru că nu are orgoliu, nu are principii și repere morale și nu știe să pună piciorul în prag, să fie hotărâtă!

             Orgoliul, hotărârea și solidaritatea sunt pilonii demnității unei nații. Un popor poate greși, poate avea, în istoria lui,  momente slabe, dar, dacă-i rănești orgoliul, el va compensa prin hotărâre și revoltă clătinarea produsă de rană. Confuzia nu va dura mult. Se va dezmetici și va ieși la luptă, cerând compensare. Un astfel de popor nu poate fi decât solidar, fiindcă nu poți lupta singur, iar țelul luptei e comun: însănătoșirea ca neam și țară! Eu tot mai cred că un astfel de moment – un nou început pentru România – nu e imposibil!

            Doar că populația noastră e împărțită în clanuri. Cine a pus piatra de temelie a acestor clanuri a știut ce face: a perforat pentru mult timp temelia solidarității, învățându-ne să urmăm omul, nu ideea; omul, nu nevoia; omul, nu legea; omul, nu dreptatea. În loc să fim sclavii ideii sau, dacă vreți, cavalerii rațiunii, noi am ales să fim slugile unor bipezi.

            Or, omul este o alegere subiectivă, o emblemă, în cel mai bun caz, ce se poate decolora. Ideea rămâne. Nu servitorii unor oameni care reprezentau vremelnic instituții ale Statului, ci sclavii ideii de dreptate trebuia să fim noi! Să ne adunăm în piețe în numele ei, ori de câte ori ar fi fost nevoie!

            Dar noi, nu! Noi ne uităm la om, la ”ai noștri” și la ”ai lor”, în timp ce ei – ”ai noștri” și ”ai lor” – își bat joc de noi, de toți, pe rând sau toți odată, sub formă de ... Struțocămilă.

            Tot ”la om” s-au uitat și judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție când i-au achitat pe Pîrvulescu și Hodiș. Doar nu voiați să strice traiul liniștit și îndestulat al celor doi torționari comuniști pentru ifosele unor disidenți, pe care ei nu i-au respectat niciodată și i-au urât tot timpul, dar s-au dat de gol tocmai acum, la 33 de ani de la Revoluție, când au anulat amintirea acelui decembre, contestându-i lui Gheorghe Ursu calitatea de disident! Dacă Ursu și Goma sau Doina Cornea nu au fost disidenți, atunci cine?!? Ei au fost mai mulți, disidenții, dar numărătoarea începe de aici! Judecătorii contrariază și nu le pasă, dar chiar și asta pot să înțeleg. Ce nu pot să înțeleg e felul odios în care își exhibă lipsa de logică: Dacă nu era disident și nu era periculos pentru sistemul comunist, de ce l-au închis? De ce l-au urât atâta? De ce l-au omorât? Pentru 17 dolari? Atât face logica lor?

            L-au urât pentru generozitatea lui! Și pentru capacitatea lui de a se solidariza. Îl simțeau ca pe o amenințare la adresa scaunelor lor. Cu mai mulți ”naivi” ca el – așa a fost catalogat deunăzi într-un organ de presă – populația română s-ar fi putut transforma mai iute în popor și devenea o amenințare pentru ei. ”Naivul” trebuia să moară! Și a murit, ucis în bătaie, ca și când noi n-am vrut, dar... s-a întâmplat, fir-ar să fie! Lasă măi că nici măcar nu era disident, citiți cu atenție motivarea deciziei judecătorești; citiți și luminați-vă! Citiți, nu scrieți! Citiți, nu protestați!

             Și am citit. Și am aflat că Gheorghe Ursu, de profesie inginer constructor, a protestat împotriva deciziei lui Ceaușescu de a opri consolidarea clădirilor din București afectate de cutremurul din 1977, pentru care se și primiseră fonduri, sub formă de ajutoare din străinătate. Acele fonduri au mers și ele spre Casa poporului, a acelui popor care nu ar mai fi avut casă la un nou cutremur. Poate nici suflare... Ca inginer, Gheorghe Ursu era prins în planul de consolidare a clădirilor și l-a surprins blocarea acestuia. A protestat la Europa liberă. Și-a destăinuit fapta în jurnalul personal, dar care a căzut în mâna unei colege turnătoare. Aceasta l-a predat securistului din instituție și soarta disidentului imprudent și iubitor de oameni a fost, din acea clipă, pecetluită.

            În tot acest timp, de peste 30 de ani, destinul inginerului constructor, sacrificat implacabil, cu ficatul și rinichii terciuiți, ca un bloc ce se face praf la cutremur, a mers în paralel cu istoria blocurilor înnegrite de timp, cu bulină roșie pe ele. Așa au rămas, neconsolidate, majoritatea dintre ele. Puține au fost reparate, pe banii proprietarilor. Restul își așteaptă sfârșitul într-o resemnare tâmpă. Aceeași resemnare cu care locuitorii lor au aflat despre achitarea torționarilor lui Ursu.   

            Era previzibil că Pîrvulescu și Hodiș urma să fie achitați, dar nu se putea face măgăria pe 4 Iulie – cu majusculă, că a fost ziua unchiului Sam - și atunci s-a decis amânarea pronunțării sentinței pentru 27 iulie, când nu mai era ziua unchiului Sam și judecătorii au putut să judece nestingheriți, cu gândul și la frații de la Securitate: morții cu morții și vii cu banii și interesele de castă... Rămâne totuși tușantă, mișcătoare această atenție a judecătorilor față de simbolistică și față de sentimentele partenerului strategic, de dragul căruia au amânat cu 23 de zile uciderea a doua oară a lui Ursu...! Ei realizează cumva obscur că mațul care-i leagă de Securitate nu dă bine în ochii lumii... Mai și pute, că a funcționat la greu peste 30 de ani...

            Verdictul acesta este de o nesimțire remarcabilă și el vine să omoare și ultima brumă de respect sau încredere în Justiția română.

            Ca tabloul surogatului de dreptate să fie complet, Andrei Ursu, fiul disidentului, va trebui, fiindcă a pierdut procesul, să plătească și cheltuielile de judecată, fiind obligat să bea până la capăt acest... nechezol de Justiție! Este și un soi de avertisment pentru alți temerari...

            Oricât ai mima democrația, cu o astfel de imagine în față – vestala Justiției, care se dă în stambă cu doi securiști și câți vor mai fi fost înaintea lor – nu poți trăi mult timp, fără să nu te anulezi ca neam și țară și fără să nu mori, nu de glonț, ci de rușine!

            Pentru orice popor care nu a degenerat, revoltele vor fi/ar fi/ar fi fost salutare!

            (Acest articol s-a publicat în data de 7 august 2023, pe platforma www.romaniacurata.ro  )

VORBE CU MIEZ

 <<Maint joyau dort enseveli

Dans les ténèbres et l'oubli,

Bien loin des pioches et des sondes;//

Mainte fleur épanche à regret

Son parfum doux comme un secret

Dans les solitudes profondes.>>

            (Charles Baudelaire, Le Guignon)

   

Casele cele noi ale Președintelui sau ”Dulapul” e gol

                                

 

Ce nu s-a vrut să se spună pe timpul grevei

 

            E vorba, evident, de greva din Educație. Am citit numeroase articole și comentarii, în cuprinsul cărora voci ”exigente” exprimau îngrijorări cu privire la săracul buget al României, care va suferi dacă se satisfac revendicările dascălilor de acordare a 2500 de roni brut la salariu.

            ”De unde bani?” ”Cu ce umplem gaura din buget?”

            Între timp, s-a stabilit majorarea salariilor medicilor, deja mărite, conform unei grile de salarizare ”scrofulos” urmate, fără ca acele clasice întrebări, mirosind greu a îngrijorare, să fie puse. Ba la îngrășare au fost puși și polițiștii, rapid și fără multă vorbă, ca să nu se supere omul cu ”bulanul” și, din nou, comentariile au lipsit.

            Părerea mea este că de greva din Educație s-a tras intenționat tocmai pentru a puia comentarii negative, arvunite din vreme, că nu sunt bani, că se creează gaură în buget, că, dacă dai dascălilor, trebuie să dai la toată lumea: la medici, la polițiști, la judecători, la procurori, la funcționarii din primării și de la Parlament. Până și un voucher de vacanță de doar 1450 de roni, pe care guvernarea liberală îl anulase – anunțul triumfător fiind făcut de vajnica Raluca Turcan, vremelnic ministreață la Muncă și ”protecție” socială – dar care voucher s-a întors la oameni cu doi ani înaintea Alegerilor, a fost extins și la medici, fiindcă ar fi fost inechitabil ca ei ”să rămâie pe dinafară” și să nu aibă bieții oameni bani să se relaxeze, deși, când leafa lor a fost pusă la dospit, a dascălilor a fost pusă la postit. Eu aș propune să dea un voucher de 1450 de roni și judecătorilor, ba și parlamentarilor ca să fie echitate, guvernanții noștri fiind atât de proști, în ciuda multiplelor doctorate acumulate, încât nu pot înțelege că un voucher e un ajutor social și că îl dai din diplomație, pentru a obloji niște răni, pentru a ajuta niște oameni să meargă la tratament, și în niciun caz nu îl extinzi în spirit egalitarist, acordându-l acolo unde nici nu e nevoie de așa ceva. Întâi asigură-te că darul e necesar, că el umple realmente un gol.

            Părerea mea e că răbdarea profesorilor e înadins pusă la încercare. Umilința e intenționată. Au nevoie de o pătură umilită, din coșul căreia să ia mereu ca să-și dea lor sau favoriților zilei. Chiar și mărirea de doar 580 de roni net a fost inițial întinsă pe o perioadă de trei ani și împărțită în trei tranșe, parcă înadins să nu rămână nimic din ea și să apară ca o bătaie de joc!

            De ce spun că sunt proști?

            Pentru că ei nu știu și nu au aflat nici până în ziua de azi că pământul se învârtește. Este cea mai mare descoperire a umanității, la care ei nu au reflectat niciodată. În plan social, asta înseamnă că mâine sau la anul vei ajunge să fii victima greșelii pe care o faci azi. Pământul se învârtește și greșeala se va întoarce împotriva ta. Am verificat de multe ori acest gând al meu și l-am trăit cu răutate nedisimulată și cu satisfacție nebună: Vor plăti și chiar mai scump decât își imaginează. Deja mă uit la ei și citesc așa o tristețe și o îngrijorare în privirea lor obosită, chiar dacă ascultă numai cântece vesele, gen “O lume minunată în care...” ne tot mințim și ne tot copilărim. În forul lor interior, ei știu sau banuiesc cel puțin că mișcarea de rotație îi va ajunge din urmă. Da, e tot un fel de ”rotativă”, dar ceva mai radicală, în sensul că pe unii s-ar putea să-i arunce de pe axă; ça arrive, cela est déjà arrivé et arrivera encore.

            Alții au alte îngrijorări... Se va mări cu 25% brutul la toți profesorii, indiferent de performanțe...?!? Aci sunt mai multe de zis; le vom lua pe rând ca nu cumva să omitem vreun caz sau vreo nuanță:

            1 Cunosc profesori care nu-și fac treaba, care, cel mult, o aburesc și o fac cu cinism. Știu unii care se încadrează la această categorie și au avut și gradația de merit! Știu pe una care avea soțul inspector general-adjunct, iar dânsa să tot fi făcut vreo 3-4 ore pe an scolar și avea gradație de merit! Nu doar leafa leafă, ci gradație de merit! Da, nepoate! Știu parlamentari, foști miniștri, foști profesori de română, care au de cinci ori leafa mea, după importanța socială a muncii depuse, care punctează, și punctează, și punctează, de la tribuna Parlamentului, că ”aceste legi este despre viitor”! Aferim!

            Sunt alții care muncesc și nu oricum, ci cu pasiune. Au și rezultate. Dar cum să-i diferențiem?!? Cum să-i diferențiem, când în comisia de salarizare diferențiată o ai pe doamna ministră ”Pepsiglas”, o ai pe soția inspectorului general-adjunct, cu gradație de merit, îl ai pe d-l inspector în persoană, ai o grămadă de politruci care nu-ți inspiră încredere. Rezultatul evaluării în vederea salarizării diferențiate ar putea fi unul care nu ar face decât să-i demotiveze pe niște oameni care totuși munceau. Să mai spunem și că rezultate se obțin în școlile și liceele bune, unde se lucrează cu material uman de calitate. E foarte greu să faci din cacao bici și să scoți medii mari și olimpici în școli în care profesorul trebuie să fie și psiholog, și polițist! Plată diferențiată este, de exemplu, în școlile de Stat din SUA, dar iată cum: în școlile bune, cu elevi instruiți și cuminți, în care ți-e drag să lucrezi și rezultatele vin relativ ușor, doar făcându-ți treaba, plata este bună, dar nu grozavă! Vrei bani mai mulți, rămânând în învățământ? Se poate? Sigur că da! Leafa se poate tripla, dar te duci dumneata într-o școală de periferie, o școală cu probleme, o școală cu mulți imigranți, cu mulți africani-americani și, dacă reziști acolo, vei avea o leafă pe cinste! Chiar dacă nu-l vei putea preda ca lumea pe Faulkner, chiar dacă fiecare zi la catedră va fi o aventură, vei avea o leafă pe cinste și îți vor crește abilitățile de psiholog și de polițist. S-ar putea chiar să te gândești să-ți schimbi profesia...!

            Criteriile după care s-ar face departajarea la leafă ar trebui stabilite de oameni deștepți, cu multă experiență la catedră, fără amestecul politicului, al traficului de influență și al pilelor!

            Dar mai există și o altă modalitate de a crește performanța în Educație. Una specifică sistemului liberal, capitalist, bazat pe cerere și ofertă: să crești rezonabil lefurile în Învățământ, să faci sistemul, dacă nu atractiv, măcar competitiv, să aduci oameni deștepți în cadrul lui, cu dorința de a lucra aci măcar o vreme – spun asta pentru că, în capitalism, în ăla autentic, tentațiile sunt multe, iar plecările din sistem sunt și ele benefice; astfel, sistemul se împrospătează, se primenește, cei vechi au experiență, dar cei noi vin cu entuziasm. Este România un stat autentic capitalist? Eu cred că nu. Este un stat mafiot, unde nu există liberă concurență, din cauza unui control abuziv, care are tendința să se accentueze, unde oamenii sunt demotivați să caute, fiindcă ofertele seamănă... C’est la même Jeannette autrement coiffée... Ptiu!

            Se spune că Educația s-a degradat în ultimii 20 de ani. Am constatat și eu această degradare în ultimii 10-11 ani: ne vin la liceu elevi tot mai... împrăștiați. Cauzele sunt multiple, dar demotivarea profesorilor nu poate să nu fie printre ele. Și totuși eu știu mulți profesori care-și fac treaba, uneori mult peste obligații, dar mai știu că doar cei mai modești dintre elevii mei se mai duc la Universitate să studieze umanioarele sau nici aceia! Învățământul e socotit un domeniu puțin atractiv, din cauza salarizării. Nimeni nu vrea să fie muritor de foame și toți cei cu posibilități intelectuale își adaptează pasiunile la domenii de muncă atractive financiar și care promit deschidere și evoluție ulterioară. Dacă mă întrebați pe mine, Învățământul nu promite în acest moment decât mai multă scriptologie, legi neconcludente și salarii demotivante; eu nu recomand această profesie. Cunosc gustul pasiunii, dar știu că nu ține de foame. Mai știu și că pofta vine mâncând și că nu suntem oamenii unei singure opțiuni. Și da, salarizarea contează încă de la alegerea facultății. Acum nu mai poți amăgi pe nimeni decât dacă e prost! La cinism se răspunde cu brutalitate.

            2 Să departajăm leafa profesorilor după performanță, carevasăzică! Sunt gurițe ”competente” și indignate care grăiesc după cum urmează: ”Cum să mărești cu 25% salariul brut unor profesori slab pregătiți, fără tragere de inimă la clasă și ahtiați după meditații?” Altfel spus, cu o vorbă celebră, culeasă din Rebreanu, ”răi, proști și leneși”! Respectivele gurițe pledează pentru departajarea sau chiar ignorarea profesorilor! ”Dă-i în...”, vorba lui Mateiu Caragiale.

            Haideți acum să punem gurițele sub lupă, că mie îmi place lucrul bine făcut și observat cu migală. Deh, deformare profesională! Gurițele cu pricina sigur nu lucrează în Educație. Au și un tupeu cretin pe care profesorii nu-l au. Obișnuiți să aibă răbdare cu copiii, cu guvernanții, ei ratează de multe ori ocazia de a da peste gură unor obrăznicături semețe, putând părea proști.

            Se cere leafă diferențiată în Educație, carevasăzică... Dar Sănătatea nu este tot un domeniu de Stat în majoritatea situațiilor? Dar Justiția nu este un domeniu integral de Stat? Ați auzit vreodată în 33 de ani vreo fufă cerând leafă diferențiată pentru medici sau pentru procurori?!? De medici, de procurori și de judecători depind cele mai importante lucruri din viața noastră: sănătatea, justiția și libertatea. Gurițele vor spune că și Educația e la fel de importantă. Este, dar, de la o vârstă, te mai educi și singur. Cele mai bune cărți pe care le-am citit în viața mea nu mi-au fost cerute și nici recomandate. Le-am ales eu singură la raft. Oamenii cei mai importanți spiritual pentru mine au fost oameni de hârtie, cărora le sunt recunoscătoare că au scris, fiindcă altfel nu ne întâlneam. Și eu, fără ei, aș fi fost mai săracă, și numele meu ar fi fost mai șters. Mă simt cumva asistată de ei.

            Sunt destui medici proști, pe care pacienții îi evită, fiindcă țin la viața lor; la ușa cabinetului lor nu stă nimeni, în timp ce la alții se formează coadă; au aceeași leafă și ăia, și ăia. N-am auzit nicio fufă să ceară vreo diferențiere salarială și leafa medicilor s-a mărit constant.

            Hai acum în Justiție că acolo e și mai pasionant! Au lefuri astronomice, avantaje penibile și nesimțite (le plătește Statul, adică noi toți, chiria la casă) și nu au răspundere juridică pentru greșelile profesionale pe care le fac: dacă un procuror face un rechizitoriu greșit sau rău intenționat, în baza căruia un judecător cu o perspicacitate discutabilă sau o onoare fragilă pronunță o condamnare nedreaptă, care va duce la închisoare un om, distrugându-i viața, pătându-i reputația, punându-i cruce carierei și anulându-i libertatea, omul legii nu pățește absolut nimic! Și doctorii, și profesorii plătesc pentru greșelile lor. Omul legii, cel care îi anchetează și îi judecă pe toți, nu pățește nimic când o face de oaie! Greșelile lui le plătim tot noi! Și după o viață de greșeli neplătite, mai vine și o pensie specială mai mare decât leafa nesimțită și, detaliu important, tot fără diferențiere!

 

Despre legi și ordonanțe de urgență

            Adevărul e că nici profesorii nu sunt uniți: unii au dus greva până la capăt (un capăt văzut în mod diferit), alții nici n-au început-o! Dintre aceștia din urmă, unii s-au simt rușinați, alții...

            Alții nici nu sunt ei de vină că nu au început greva. Marea găselniță a acestui an școlar a fost ”săptămâna verde”. A fost bună și ea la ceva, fiindcă în cazul de față a reușit să îngroape greva. Păi cum?

            În unele licee, în ”săptămâna verde”, s-au organizat excursii. Excursiile trebuie făcute, fiindcă plătite și dorite de elevi. Majoritatea durează trei zile și trei nopți, timp în care profesorii organizatori și însoțitori își fac și își depășesc norma didactică pe o săptămână (18 ore). De aceea, în unele licee din Capitală s-a amânat cu o săptămână începerea grevei, pentru care se votase deja, și s-a desfășurat, conform planificării, Săptămâna verde.

            Dar Guvernul ce-mi făcu?

            El dădu, mări dădu o OUG, care, deși compromite grav ideea de grevă, niciun analist nu s-a aplecat până acum  serios asupra ei.

            Pe mine m-a șocat destul de mult ca să vreau să mă uit atent la ea, în ciuda repulsiei pe care mi-o provoacă.

            Să intrăm mai întâi în istoricul ordonanțelor de urgență de la noi. Ele avură în persoana Președintelui Iohannis un dușman declarat. Dar s-a schimbat domn’ profesor, nu e cum îl știi, mai ales de când bătu palma cu PeSeeDeee!!! În așa hal s-a schimbat încât a uitat între două meciuri de golf și un zbor că în 2019 a organizat chiar un referendum împotriva OUG. Admiratorii Domniei Sale doar ce au sărbătorit, cu surle și trâmbițe, pe 26 mai, trei ani de la Referendum. Au cântat și au dansat în stradă, de era să se împiedice greviștii de ei la miting. Cităm cu emoție din discursul de atunci al domnului Președinte:

                        ”Societatea a obosit să urmărească dacă cei interesați și-au mai dat o ordonanță de urgență și trăiește cu teamă fiecare zi în care este anunțată ședință de Guvern, a cărei ordine de zi reală nu se cunoaște.” (Sursa: europalibera.org, din 4 aprilie 2019)

            Vai! Ce bine se potrivesc spusele Președintelui din 2019 zilei de azi, când la Putere este ”Guvernul meu”, altoit, ce e drept, cu PeSeeDeee, că altfel pica și guvernarea, și ”Guvernul meu”; poate chiar eu însumi...

            Și iată că la fix trei ani de la vestitul Referendum, pe 24 mai 2023, Guvernul Ciucă dă  OUG nr. 42 care pune cruce dreptului la grevă, și nu numai în Educație, și, deși ce se întâmplă este extrem de grav, niciun deontolog de serviciu, niciun brac, niciun ”pedant cu ochii cei verzui” nu stă să ”pună la cântari” ”aticismul”, eleganța limbii din OUG 42. Deontologii nu au nevoie de grevă, dânșii au venituri nenumărate...

            Ce spune OUG 42?

            Spune foarte multe... Lectura ei e un chin și fără meditații cu un jurist te uiți ca mâța-n calendar, fiindcă important este un singur articol de lege, care se modifică, dar acea modificare poate să ascundă multe parșivenii; chiar și juriștii au dubii și concluzii diferite.

            OUG 42 s-a dat pentru modificarea și completarea Legii nr. 367/2022 privind dialogul social și a Legii 53/2003 – Codul muncii. Propoziția cea mai importantă de acolo se leagă de modificarea articolului 160 (1) din Legea nr. 367 care devine:

                        ”Pe toată durata participării la grevă, contractul individual de muncă (CIM) se suspendă la inițiativa angajatului. Pe perioada suspendării se mențin doar drepturile de asigurări de sănătate.” (s.n.)

            În Legea nr.367/2022, formularea era ”se suspendă de drept”, adică din oficiu. Carevasăzică treaba se personalizează, fiind prezentată ca o inițiativă a angajatului care poate fi refuzată de angajator și atunci CIM nu mai este suspendat, iar salariatul în grevă, care refuză să muncească deci, este considerat absent. O ticăloșie! Chiar dacă nu este interzis dreptul la grevă ca în regimurile totalitare, el este serios amenințat. Mai precizează ticăloasa OUG că pe perioada grevei se întrerupe vechimea în muncă, pierzându-se toate drepturile ce decurg din aceasta și mult timp s-a crezut că și sporul de fidelitate de 12%. Se pare că nu, dar unii s-au speriat suficient de tare ca să nu mai vrea să intre în grevă! Undeva cred că a fost un fel de ”gând la gând cu bucurie, zăbavă un bob...”

            Această decizie ticăloasă s-a luat pe șest, ”noaptea ca hoții”, evitându-se dezbaterea parlamentară, deși vorbim despre dreptul la protest, care ne ține pe linia de plutire și nu ne lasă să decădem la condiția de sclavi salarizați.

            Cum spunea o lozincă de la ultimul miting al profesorilor, “O lume-a imposturii schimbați-o, orice-ar fi,/Pentru copii.” Altfel, ițele viitorului vor fi tot mai greu de descurcat.