Este o caracteristică
generală a televiziunilor de știri de a da date despre prezența coronavirusului
în România și în lume, fără a se uita mai deloc la vecinii noștri. Înainte de a
se compara cu S.U.A., Spania, Italia, Franța, Iran, România ar trebui să se
uite prin vecini. Numai așa românii pot să-și dea seama cât de vulnerabili sunt
în fața acestei ciume de secol 21: Covid-19.
Singura sursă lămuritoare
de informație pe care am găsit-o pe internet a venit de la o televiziune
generalistă - situl stirileprotv.ro Sigur, nu toate cifrele sunt de ultimă oră,
dar, oricum, ne putem face o idee sau putem vedea, fără putință de tăgadă, că
stăm ceva mai prost decât vecinii noștri, mai prost decât ne place să
recunoaștem.
De ce televiziunile de
știri ne tot compară cu Franța și Germania, dacă nu chiar cu Italia?
E simplu! Sunt arondate
politic. Cele jurate Puterii nu au interes să aflăm că stăm mai prost decât
țările vecine. Cele ale Opoziției vor acum să inducă ideea unei necesare
relaxări: dacă ne uităm la Europa, ”nu stăm chiar atât de rău” - spun ele -
prin Europa înțelegând partea vestică a continentului, fără nicio referire la
suratele din Est, mult mai sănătoase și mai în putere la această dată de grea
cumpănă.
Ne vom raporta la data de
19 aprilie 2020, când, în ziua de Paște, au decedat de coronavirus 30 de români,
după ce numărul deceselor părea în scădere - cu o zi în urmă fuseseră doar 10
morți. La această dată, în România, numărul persoanelor infectate a fost de
8746, din care decedaseră 451. Ca să fim absolut obiectivi, fiindcă mie așa îmi
place, am calculat, pentru fiecare țară luată în discuție, și rata deceselor la
numărul de infectați, care și ea spune ceva, echilibrând impresia de ansamblu. În
comparație cu vecinele ei, România are cel mai mare număr de cazuri și cel mai
mare număr de morți, rata deceselor fiind de 5,15%, la acest capitol fiind
depășiți doar de Ungaria care are o rată de 9,86%. În țara vecină erau, pe 19
aprilie a.c., 1916 cazuri de îmbolnăvire, soldate cu 189 de morți.
Tot atunci , Serbia avea
și ea 5994 de îmbolnăviri la o populație mult mai mică decât a României (7
milioane de locuitori, față de 22 de milioane ale României), dar numărul
deceselor nu trecea, la ei, de 117, rata fiind foarte mică, de 1,95%.
Lăudabil stă Bulgaria. Nu
știu ce sfânt îi ocrotește pe bulgari, dar pe 17 aprilie, ei aveau doar 800
îmbolnăviri, soldate cu doar 38 de decese! Rata este de 4,75%, dar numărul
deceselor este impresionant de redus!
E rușinos că se vorbește
atât de puțin în România și în lume despre Bulgaria, când ea dă clase Europei
întregi!
În timpul acestei
pandemii, bulgarii au fost model de fermitate, de generozitate, de sacrificiu
de sine și de religiozitate. Când aveau doar 17 cazuri confirmate, au decis,
fără să clipească, închiderea școlilor. Chiar și mie mi s-a părut exagerat.
Însă ce s-a întâmplat pe 8 aprilie este de-a dreptul memorabil: Parlamentul
bulgar, dominat de partidul conservator, după ce a votat prelungirea stării de
urgență până pe 13 mai, a decis ca parlamentarii și membrii guvernului să
renunțe la salarii, începând de la 1 aprilie până la sfârșitul stării de
urgență! Vorbim de o sumă de 740 000 de euro.
Ce gest admirabil! De ce mass media din România nu vorbesc mai deloc despre astfel de
fapte care se întâmplă atât de aproape de noi?! Ne comparăm doar cu S.U.A. și
cu Germania? Săracii de noi!
Ai noștri guvernanți se
căznesc de un car de vreme să găsească un procent la care să reducă lefurile
demnitarilor, în timp ce parlamentarii tac mâlc. Vă spun eu ce vor face:
procentul cu pricina se va naște până la urmă în chinuri foarte mari, dar nu îi
va afecta doar pe demnitarii cu lefuri grase, ci pe toți bugetarii, cu excepția
medicilor, oricum, greu încercați. Pentru demnitari, va fi un mizilic; pentru
noi, un dezastru!
Ce departe suntem de
bulgari! Ne-au întrecut la turism, la grădinărit, la mobilizare pe timp de
criză, la demnitate (Noblesse oblige!),
la toate!
Ministrul Sănătății din
Bulgaria a anunțat că va începe în curând testarea în masă a populației,
Bulgaria având deja 20 000 de teste PCR și așteptându-se noi transporturi și
donații. (sursa: știrileprotv.ro) La noi, se căznesc de un car de vreme să
înceapă o testare în masă a bucureștenilor, Bucureștiul fiind, după orașul
calvarului, Suceava, cel mai afectat, și tot nu reușesc! Care o fi cauza
acestei teribile neputințe?! Păi, când vrură ai noștri, nu vrură ai lor. Când
vrură și ai noștri și ai lor, ce să vezi?! - Nu fu tuș la librărie pentru
semnarea acordului!
...Dar ce acord?! Nu
există așa ceva în România! La noi în plină pandemie se dezgroapă securea
războiului. Doctorul Adrian Streinu-Cercel a fost demis cu surle și trâmbițe de
la șefia Comisiei anti-COVID a Ministerului Sănătății, după ce tot Ministerul
l-a pus în această funcție. Păi, ce-a greșit doctorul?
Păi, n-a greșit nimic.
Dimpotrivă, ideile lui - deloc obligatorii, făcând parte dintr-un document de
lucru de uz intern la care au contribuit mai mulți specialiști și care a fost
elaborat în februarie și scăpat în presa lachee peste două luni, au fost aplicate în mare parte până acum:
bătrânii chiar au fost izolați la domiciliu. Dar nu toți au rude, nu toți sunt
în putere, nu toți au resurse de viață. Pentru aceștia, izolarea în hoteluri
sau cămine improvizate putea fi o soluție de viață. Streinu-Cercel nu putea să
impună ”scoaterea bătrânilor din case”, pentru că nici nu a propus așa ceva și
pentru că nici nu avea puterea s-o facă: acea comisie pe care o conducea era
subordonată MS. I s-a căutat nod în papură pentru ca, pe un fond emoțional de
toată jena, croit pe măsura unui popor pe care l-au considerat imbecil sau
iremediabil amorezat de ei - ceea ce e același lucru - să-l demită. Verdictul,
elaborat unde trebuie, a fost rostit de Nelu Tătaru și Cercel a fost demis.
Punct, dar de la capăt va fi greu, cu boii slabi și epuizați de boli, de
nemâncare... Va fi greu de tot. Și dragostea, oricât de oarbă, trece prin
stomac. Dar ”toate la vremea lor” - vorba românească.
În rezumat, lucrurile s-au
petrecut în felul următor: în luna februarie a anului de Covid 2020, o bătrânică
s-a așezat și ea la gura sobei. Pe sobă, autoritățile liberale ale țării au
observat un drob de sare, ce sta, încă de atunci, să cadă în capul bătrânicăi. Și
timp de două luni de zile, liberalii au stat cu ochii țintă când la bătrână,
când la drob și tot așa. Mai riguros, Streinu-Cercel a propus mutarea bătrânei
într-un centru de plasament, ca să nu pice drobul de sare în capul femeii,
fiind puțin probabil că aceasta ar rezista șocului în plină pandemie. Legenda
spune că bătrâna țipa ca din gură de șarpe că nu pleacă din căscioara ei. Pe
acest fond emoțional a intervenit domnul Președinte al României, Klaus Werner
Iohannis, dând asigurări că nici bătrâna, nici drobul nu vor părăsi locuința.
Ca să salveze situația, ce perdura din luna februarie, s-a băgat în vorbă,
într-un sfârșit de april, ministrul Nelu Tătaru, decretând că bătrâna, din
motive umanitare și din respect pentru opinia publică din România, va rămâne
lângă sobă, iar cel mutat va fi Cercelul din fruntea comisiei. Și uite-așa,
între Cercel și drob, s-a ales drobul! Iar drobul e Covidul care amenință. Și
situația e sumbră. Cu adevărat sumbră!
***
O sugestie de viitor ar fi
aceasta: când se va putea reveni la muncă, în întreprinderi și în școli, să se
amplaseze neapărat în toate orașele, la intrarea în fiecare instituție, nu
droburi de sare cu încărcătură emoțională, ci camere cu termo-viziune; toate
persoanele cu febră să fie testate de Covid-19 și izolate până vine rezultatul
testului. La 3 persoane infectate, instituția să fie închisă pentru două
săptămâni și dezinfectată. Restul instituțiilor de același profil își pot
continua activitatea, evitându-se astfel această omogenizare a inactivității;
pentru că s-ar putea ca acest virus să nu cedeze ușor, eu îl găsesc destul de
capricios, e ca un fel de criminal în serie căruia îi place să-și bată joc de
autorități și care atacă la întâmplare și va trebui să învățăm să trăim cu el.
Știu, va fi nevoie de inteligență și de capacitate de adaptare rapidă,
schimbând ordinea priorităților ori de câte ori Covid face valuri acolo unde
oamenii noștri au fost obișnuiți doar să execute ordine și să joace un rol
previzibil ce le-a devenit o a doua natură; și va fi greu la Covid cu boii
slabi și dresați s-o țină hăis...! Consecința?
Vor muri oameni. Dar va
scădea inevitabil și încrederea în marii dresori.
Camerele cu termo-viziune
vor fi obligatorii la intrarea în școli pentru că e suficient să existe un
singur profesor sau elev bolnav, fără simptome specifice, și acela va fi o
adevărată bombă epidemiologică pentru colegii lui, pentru familiile celorlalți
elevi și profesori, pentru tot orașul!
Dar să ne întoarcem la
Bulgaria.
Cu o situație atât de ferm
ținută sub control, de Paștele ortodox, Bulgaria a făcut gestul creștinesc de a
permite credincioșilor, în plină stare de urgență, să meargă în curtea
bisericii, să asculte slujba de Paște cei doritori, să ia Sfintele Paști și
lumina și să plece acasă cei temători. La vreme de ciumă, puterea lui Dumnezeu
e mai mare ca oricând și doar el știe ce va fi! Uitați-vă la personajele din
tabloul Filistinii loviți de ciumă,
de Poussin, pictor francez ce a trăit mulți ani la Roma, tabloul fiind inspirat
de ciuma care a bântuit Italia și în anii 1629-1631; atunci a durat doi ani. Uitați-vă cum fug care încotro, fără apărare și fără
lumină, ducând instinctiv mâna la gură și la nas, intuind că acolo e locul de
intrare în trup a morții. Ei sunt singuri în fața pierzaniei... Biserica e
stâlp de lumină în beznă, pentru că biserica înseamnă rugă în cor și
solidaritate prin rugă. Și noi tocmai am lăsat în urmă cea mai mare sărbătoare
a creștinătății! Întâmplată la vreme de ciumă! Dar la acest aspect, voi reveni.
Și în Ucraina li s-a
permis credincioșilor să vină în curtea bisericii și să ia Paște (sursa:
Realitatea TV). Ucraina este vecina noastră, despre care jurnaliștii români
vorbesc atât de rar că ai zice că ne despart mări și țări. Ea este cea mai mare
țară din Europa - exceptând Rusia care se lățește pe două continente - și are o populație de 41 de milioane, dublu
față de România. La această populație de 41 de milioane, Ucraina avea pe 16
aprilie doar 4161 de infectați, la jumătate față de România, din care îi
muriseră doar 116 bolnavi, cu o rată a mortalității raportată la numărul de
îmbolnăviri destul de mică: 2,78%.
Dar ”frații ruși”? Cum
stau ei?
Stau foarte bine. Au fost
fermi! Încă de la sfârșitul lunii ianuarie, rușii au închis granița lor cu China
de 4250 de kilometri, punându-și la adăpost populația de 144 de milioane. Și
roadele s-au văzut. Până pe 19 aprilie, din 144 de milioane s-au îmbolnăvit de
Covid-19 doar 47 121 de ruși, din care au decedat 405; cam câți au murit la noi
din doar 8746 de bolnavi. Rata mortalității la ei este una impresionant de
mică: 0,85%!
În Rusia, ca și în Serbia
și Grecia, au fost închise bisericile în noaptea de Înviere și nu li s-a permis
credincioșilor să ia Paște.
În România, Biserica
Ortodoxă Română a fost alături de credincioși cu o atitudine cumpănită și nu
lipsită de diplomație. BOR împreună cu domnul Ministru de Interne, Marcel Vela,
au convenit un acord echilibrat și inteligent, cu priză la credincioși, care nu
erau expuși în niciun fel, periculoase au fost vânzoleala prin piețe, fără
mască pe față, grătarele la iarbă verde, cât și acea recomandare letală, emisă
de Guvernul României: ”folosiți masca de protecție numai dacă sunteți răcit sau suspectați că vă găsiți în apropierea
oamenilor bolnavi”, recomandare păstrată și în momentul de față, radiat fiind
doar cuvântul numai, acolo unde, până
acum, ieșim cu mâinile goale în fața lui Covid, ne apără doar masca și
Dumnezeu. Nu se găseau măști? E adevărat, nici în Franța nu se găseau. Aveau și
francezii o reclamă aproape identică pe Mezzo. Doar că francezii au fost
deștepți și nu au pomenit nimic de măști până la vremuri mai bune. Mai bine
taci decât să faci o recomandare letală, trimițând oamenii să-l înfrunte pe
Covid cu căile respiratorii goale, până când și-au dat seama și cei mai proști
că trebuie să-și apere nasul și gura și că prostia se plătește. Și ce e mai
greu abia urmează, avertizează OMS. În plus, cei care am cerut să ni se aducă
acasă Paște și lumină, prin voluntari, nu am fost așa de numeroși, la ușa
bisericii nu s-ar fi creat cozi uriașe, ca la aeroport. Nu, deloc. Oricum, și
BOR, și Ministrul Vela s-au descurcat onorabil, deschiși dialogului, dar fermi,
iar noi, în ciuda ciumei, ne-am primit Paștele și lumina. Mai nostim a fost
pentru cei care stau la case, fiindcă ei au avut interdicție de a deschide
poarta preotului sau voluntarilor și acolo Paștele... s-a dat cumva prin gard...
Așa e la vreme de criză...
Dar au fost și momente
tulburătoare, înălțătoare!
O prietenă, doctoriță
într-un oraș din provincie, mi-a povestit că, de la balconul ei, se vede foarte
bine curtea bisericii; și că, în noaptea Învierii, a stat pe balcon și a privit
slujba oficiată de preoți în curte. Preoții erau singuri sub lumina lunii,
având, drept unici spectatori, jandarmii și câțiva credincioși spânzurați de
balcoane. Slujba, trimisă spre cer, a fost fără cusur și s-a întors la oameni
în mirosul de tămâie. Ce straniu trebuie să fi fost, dar și ce înălțător! Fiind
liniște și lume puțină, ”Dumnezeu pășea apropiat”.
La mine, Paștele în Anul
Ciumei a fost mai domestic. După ce am primit pâinea sfințită și lumina, m-am
liniștit și mi-am petrecut noaptea de Înviere cu... Wagner! Da, din nou Mezzo!
Dar nu a fost Parsifal, ci Tristan și Isolda, în montarea nonconformistă a lui Dmitri Cerniakov, care a făcut din nou
echipă cu Daniel Barenboim.
Îmi place Cerniakov? Nu
știu ce să spun... Parsifal, mi-a
plăcut, chiar foarte mult. Dar un Tristan atât de rus m-a contrariat destul și
nu e momentul acum să spun tot.
A fost un Paște atipic, în contextul în care
evenimentele atipice se vor înmulți. Ne vor face să suferim, ne vor face mai
buni, îi vor scoate din tipare pe unii, lăsându-i în pielea goală, fiindcă, în
afară de tipar, ei nu mai au nimic?
Nu știm ce va fi. A fost
un Paște atipic, dar deloc lipsit de sfințenie. E bine că am primit Paște și
lumină; acest lucru a transformat Paștele atipic într-un eveniment; altfel nu
era nimic. Era o sărbătoare în întuneric, fără să știi de ce te bucuri și
simțindu-te și mai amenințat.
Pentru ce am trăit și
simțit în acea Săptămână Sfântă, eu vreau să mulțumesc Ministrului Marcel Vela
care, echilibrat, ferm, dar omenos, empatic și deștept și, nu în ultimul rând,
bun creștin, a înțeles apelul bisericii și nu l-a lăsat fără răspuns. Înțeleg
acum că a riscat și îl apreciez cu atât mai mult.
O mențiune deosebită
merită Biserica Ortodoxă Română, în frunte cu Preafericitul Părinte Daniel,
care, în aceste vremuri de ceață deasă, îmbibată de viruși letali nevăzuți, ce
scot la iveală ce e mai rău în oameni, a stat stâlp de lumină în fața
credincioșilor săi, propovăduind speranța și salvarea întru credință.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu