luni, 6 februarie 2023

DR. BODE - BRAND DE ȚARĂ

 



              Bode e metrul etalon al politicii românești. Istoria lui Bode e istoria României postdecembriste. Nu e vorba de istoria evenimențială, ci de cea civilizațională, demnă de... Annales d’histoire économique et sociale. Istoria lui Bode este istoria casei, a familiei și a relațiilor interpersonale din societatea românească postdecembristă. Bode e în fiecare român. Bode e-n toate/În cele ce sunt/Si-n cele ce mâine vor râde de noi. E-n elevul din bancă, ce-l poate lua de model arivistic, și-n absolventul de doctorat, e-n plagiatul ce, fără Șercan, nu murea și care, oricum, va dăinui. Fiindcă Bode va rezista! El îi ține spatele lui Ciucă, iar acesta i-l ține lui Iohannis. Bode e o verigă fundamentală în civilizația românească contemporană. El este piatră de încercare pentru verticalitatea societății academice române!

            Țara, în acest moment, are chipul lui Bode. Ar trebui pus pe drapel în locul stemei comuniste sau în locul găurii revoluționar-decembriste. Păcat, păcat de sângele vărsat, fiindcă s-a scurs în solul patriei fix ca să crească, să trăiască și să înflorească... dr. Bode! Dr. Bode este rațiunea de a fi a României postdecembriste: asta a rezultat în fruntea țării după 30 de ani de ”evoluție” în libertate, ajutată de servicii...

            E vița noastră făurită de susținătorii taciți a trei feluri de câini: maidanezii, de care nu ne putem despărți, fiindcă sunt oglinda noastră, a delăsării, a lipsei de responsabilitate și a ”bunătății” noastre de-o clipă, fără suport și fără viziune; rasa Amstaff, străină și foarte periculoasă, pe care am adoptat-o fără rețineri și fără verificări prealabile, și corciturile, simbol al îngăduinței noastre.

            Să ne trăiești, dr. Bode! Ești brand de țară! Cu tine începe, dar se și termină o civilizație...! După dr. Bode, potopul!

            De-ar veni odată!

    (Acest articol s-a publicat pe platforma Republica.ro, în data de 2 februarie 2023. Titlul inițial era În veci s-or naște pui de... câini sau Vă place Bode?)


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu