sâmbătă, 20 mai 2017

V-AȚI UITAT LA EUROVISION? ȘI EU


Programul foarte încărcat, traficul infernal și multele evenimente politice la zi m-au împiedicat să scriu despre această excepțională ediție a EUROVISION 2017. Dar ziua de sâmbătă 13 mai a fost ceva mai relaxată. Seara, de la ora 20.00 la 22.00, am ascultat pe România muzical Bărbierul din Sevilla cu un foarte bun cântăreț în rolul lui Figaro, un barbiere di qualita, di qualita, iar la ora 10 fix m-am grăbit la televizor să nu pierd finala de la EUROVISION. Candidații au avut un nivel deosebit, în special cei din Europa de Est, unde s-a văzut mult accent pe specificul național (Armenia, Ungaria) multă culoare, tonus puternic și diversitate. România s-a prezentat și ea foarte bine, iar Moldova a strălucit!
Rămâne regretabilă în continuare supremația criteriului geopolitic: țări izolate precum Elveția (reprezentată remarcabil, ca voce și melodie, de românca Miruna) sau Irlanda, care și ea s-a prezentat foarte bine, dar care fiind țară insulară ar trebui să o voteze apele, nici măcar nu au intrat în finală. Îmi aduc aminte că în 2013 mi-a plăcut foarte mult islandezul Eythor Ingi care, foarte bun fiind, a intrat în finală desigur, dar s-a clasat abia pe locul 17. A cântat o baladă superbă din Țara de gheață, dar care, în mod bizar, nu a încălzit prea multe inimi, Islanda fiind percepută ca țară insulară, izolată, care nu vrea în Uniune și care se încăpățânează să trăiască din pește, oi și balade. Minunata baladă a lui Eythor - Eg A Lif - este singurul cântec de la EUROVISION pe care am reușit să-l rețin și să-l fredonez. Și, de câte ori o fac, îmi încălzește inima.
Ce vreți, domnilor, mai contează și muzica, și vocea... 
Ca în fiecare an am să fac un top al preferințelor mele și apoi un scurt comentariu al acestor preferințe:

1. Croația, reprezentată de Jacques Houdek (locul 13 în clasamentul final)
2. Belgia - Blanche - (4)
3. Moldova - Sunstroke Project - (tot locul 3 și în clasamentul oficial)
4. Armenia - Artsvik - (18)
5. Bulgaria - Kristian Kostov - (2)
6. România - Ilinca și Alex Florea - (7)
7. Norvegia - JOWST - acesta este numele de scenă al lui Joakim With Steen, care colaborează cu cântărețul Aleksander Walmann (10)
8. Ungaria - Joci Papai (8)
9. Portugalia - Salvador Sobral (1)
Jacques Houdek din Croația, supranumit Mister Voice, a fost o prezență remarcabilă la EUROVISION. Fără el în program această ediție ar fi fost mult mai săracă. E clar că are formație de cântăreț de operă și încă unul di qualita, di qualita, dar și pe teritoriul muzicii ușoare a înregistrat deja 13 albume, fiind cunoscut și bine cotat în țara sa și în Europa. Numărul său a demonstrat voce, diversitate, fantezie în punerea în scenă a melodiei, siguranță de sine. Lui nu i se poate reproșa nimic. Noi și mai ales juriile de specialitate nu am fost la înălțimea momentului. Ar fi bine să se gândească jurații că cei votați de ei va trebui să țină piept muzicii anglo-americane și latino, ceea ce fără accent pe specificul național nu vor reuși. Oricum nu vor reuși. Dar ne bucurăm și noi de longevitatea acestui concurs de muzică, ce continuă să întrețină speranță, bucurie și emoții.
Belgianca Blanche a dovedit emoție și muzicalitate.
Moldovenii au fost trăsnet, iar armeanca s-a remarcat prin voce și complexitate.
Bulgarul e foarte promițător, iar românii au fost reprezentați de doi tineri frumoși și liberi. Glumesc. Chiar au fost foarte buni. Au avut ritm, dinamism și s-au armonizat bine.
Nici ungurii nu au fost mai prejos: s-au prezentat cu un gitan di qualita, care putea s-aducă voturi atât prin calitate, cât și prin etnie. Atâta doar că voturile s-au dus masiv în Portugalia...
Îi aveți mai jos, în videoclip, pe toți preferații mei, cu certitudine unii dintre cei mai buni ai ediției 2017. 


Blanche - City Lights (Belgium) LIVE at the first Semi-Final

Sunstroke Project - Hey Mamma (Moldova) LIVE at the first Semi-Final

Artsvik - Fly With Me (Armenia) LIVE at the first semi-final

Kristian Kostov - Beautiful Mess (Bulgaria) LIVE at the second Semi-Final

România este în finala Eurovision Song Contest 2017! Felicitări, Ilinca ...

JOWST - Grab The Moment (Norway) LIVE at the second Semi-Final

Joci Pápai - Origo (Hungary) LIVE at the Grand Final of the 2017 Eurovis...

Salvador Sobral - Amar Pelos Dois (Portugal) Eurovision 2017 - Official ...

miercuri, 17 mai 2017

DUELUL

     Nu, nu este vorba despre filmul Duelul, un film extraordinar, cu Woody Harrelson și Liam Hemsworth, în rolul șerifului, film difuzat de Cinemax 2, un foarte bun canal de filme.
     Nu, nu ne ducem în lumea filmului; rămânem în realitatea imediată, care de foarte multe ori bate filmul, nu și pe cel de mai sus, ce e drept, care e unul cum nu vedeți des, având și un titlu captivant.
     La un duel am asistat și noi astăzi, între judecătorul Cristi Danileț, nemulțumit de dezvăluirile lui Dan Andronic, și acesta din urmă, care ridică mănușa, fără ezitare.
     Despre ce e vorba?
     Rezumatul ultimului episod din serialul Noi suntem Statul, de Dan Andronic, l-am făcut în postarea precedentă, intitulată Patimile după Andronic (V). Danileț reacționează la dezvăluirile lui Andronic, dându-l în judecată pe ziarist, sub pretext că ”nu am sustras, copiat, stocat, dezvăluit informații cuprinse în notele consultate de mine din arhiva SIPA.” (s.n.)
     Așa să fie?
     În duelul care a început deja, Andronic îl prinde pe Danileț cu garda jos de cel puțin trei ori.
     O dată când spune că nu a dezvăluit nimănui și nicăieri informații din dosarele SIPA; rețeaua WikiLeaks a divulgat de mult că oficiali ai Ambasadei SUA au fost informați de Danileț despre conținutul unor dosare SIPA, și Andronic are ce și de unde cita.
     Dar mult mai important decât informația WikiLeaks mi se pare faptul că, odată desființat SIPA, la inițiativa Ministrei Monica Macovei, miile de documente NU AU FOST PREDATE ARHIVELOR NAȚIONALE, așa cum se stipula în Hotărârea de Guvern. Lăsând la o parte încălcarea arogantă și grosolană a Legii, ne interesează unde au fost trimise și unde au ajuns documentele sau copiile lor. Cum a fost posibilă o asemenea prădăciune, comisă de chiar oamenii legii și cum putem admite să trăim într-o țară în care analiști și intelectuali să aibă pretenții mai mari de la penali decât de la cei plătiți să aplice legea: peștele se curăță de la cap și tot de acolo se-mpute!
     Mai sunt și suspiciuni rezonabile, de care Andronic se poate servi: când comisia formată din doar doi oameni - Danileț și Dumitriu - lucra la arhivele SIPA, funcționarea camerelor de supraveghere video, nelipsite la simulările de bac ce se fac prin licee, nu mai vorbesc la examenul propriu-zis, s-a defectat și defectă a rămas timp de trei luni, cât să nu se vadă dacă domnul Danileț a copiat sau nu vreun document și, în genere ce-au mai făcut dânșii pe- acolo. RASIROM, firmă a SRI, care montase camerele, AVEA OBLIGAȚIA SĂ VINĂ SĂ LE REPARE ÎN CEL MULT 24 DE ORE. Nu au făcut-o nici în trei luni!!! Why? - îl întreabă acum Andronic pe Danileț, în timp ce-i fixează spada în beregată - Why?!
     Uitați-vă și la susținătorii DNA, care făceau ca trenul acum două luni, uitați-vă la ei cum tac! Dar uitați-vă la ei cum tac!!! Sunt îngroziți! Au dulapul plin de cadavre. Nu simțiți duhoarea? Operațiunea SIPA s-a repetat de-a lungul țării, timp de 27 de ani, și în forme mai mici, dar tot de cadavre e vorba și ei tac acum și cugetă cum vor arăta Patimile după Andronic în săptămânile ce vin.
     Hai, Dan Andronic! Hai, Dan Andronic!
     Jos corupția din Justiție!
     (Citiți pe pagina mea de facebook și postările lui Danileț și Dan Andronic.)

marți, 16 mai 2017

PATIMILE DUPĂ ANDRONIC (V)


PATIMILE DUPĂ ANDRONIC (V) sau CÂND ALBĂ CA ZĂPADA ÎȘI PIERDE SCUTECELE, IAR MEDICII CARE AU ANALIZAT MATERIILE APRECIAZĂ CĂ SITUAȚIA E GRAVĂ ȘI CĂ ALBA TREBUIE NEAPĂRAT SCHIMBATĂ SAU CHIAR CERCETATĂ PENAL


     Această postare se referă la articolul lui Dan Andronic din Evenimentul zilei, episodul al XV-lea din serialul Noi suntem Statul, distribuit și de mine pe pagina mea de facebook, care conține cele mai grave dezvăluiri de până acum: suntem actori în lumi paralele; intr-una se acționează efectiv, dar secret, iar în cealaltă ne agităm, oferind o acoperire celor care acționează efectiv.
     Povestea - și odioasă, și fascinantă - începe în 1991, când Mircea Ionescu-Quintus înființează, fără să bănuiască probabil ce cutie a Pandorei deschide, Serviciul Independent de Protecție și Anticorupție (SIPA), aflat în subordinea Ministerului Justiției. Oficial, SIPA se ocupa cu colectarea de date din sistemul penitenciar, strângând interceptări ale discuțiilor din celulele penitenciarelor, cât și delațiuni directe sau indirecte, prin provocatori, ale unor deținuți. Dar cum băieții sunt conștiincioși și inventivi, munca se extinde și se nuanțează, SIPA realizând dosare întregi despre cariera și viața privată a procurorilor și judecătorilor, mergând până la picanterii documentate din viața sexuală a magistraților. Vă dați seama ce comoară strângeau băieții acolo și ce copios putea fi folosită ea ori de câte ori vreun proces nu mergea bine, adică nu mergea cum trebuie. Noroc că existaseră oameni prevăzători care puteau extrage o informație de la dosar și... ”pac cu ea la Războiu'”. Nici politicienii nu au fost ocoliți de această cercetare, dar, în același timp, nimic nu-i oprește să cerceteze la rândul lor.
     Dan Andronic propune și o definiție subiectivă a SIPA:
          Arhiva SIPA este o fantomă a trecutului, folosită de politicieni, servicii de informații și alte persoane interesate pentru a obține ce doresc de la Justiție.
     Dar cum s-a ajuns la această încălecare rușinoasă a Justiției?
     Andronic sugerează că răspunsul trebuie căutat ”în chermezele SRI de la K2, seminariile cu tematică anti-teroristă servite judecătorilor de către cadre SRI, echipele mixte SRI-DNA, protocoalele secrete ș.a.m.d., care merită analizate.”
     Dar cum nu!
     Și când treaba mergea ca unsă, în 2006, Monica Macovei, ajunsă Ministră a Justiției, desființează SIPA, pe motiv că a făcut abuzuri și că Ministerul nu are nevoie de un serviciu secret.
     Dar așa o bunătate de serviciu nu putea să dispară pur și simplu: se strânseseră 3000 de dosare; 3000 de dosare, vă dați seama ce comoară?! Cine le deține ajunge Stăpânul inelelor și poate prinde în mreje pe cine-i place lui. Trai neneaco cu fundul pe dosare! Și unii spun c-ar fi mult mai multe... Ce romane s-ar putea scrie de-acolo! Problema e că, pentru a putea scrie și publica, trebuie mai întâi să intri la pârnaie; la România totul este strict reglementat și urmează un anumit dichis, ca la porțile Orientului.
     Dar lucrurile se mai și schimbă... În 2007 vine în fruntea Ministerului Tudor Chiuariu căruia nu-i miroase bine felul grăbit în care a fost desființat serviciul ăsta și cere o comisie de anchetă care să verifice modul în care doamna Macovei a dus la îndeplinire HG de desființare a SIPA. Intenția e bună și necesară, dar în 2008 Chiuariu pleacă și, în locul lui , vine Predoiu care stă până în 2012. Acesta preia comisia instituită de Chiuariu, o finalizează și face un raport, dar fără să sesizeze vreo instituție a Statului. Dar nici Statul nu întreabă de raport și nici nu se gândește să depună vreo coroană pe mormântul lui SIPA. Lucrurile rămân ca-n tren, în ciuda faptului că se-ntâmplaseră treburi halucinante: nicicând Statul mafiot n-a mers mai departe. Eu cred că nici nu se poate mai rău de-așa. Poate că Predoiu s-a speriat și el sau i s-a sugerat să tacă.
     Despre ce e vorba?
     Păi, multe dosare din cela întocmite de SIPA au fost fotocopiate, după care sustrase și probabil distruse pentru că NU au fost predate Arhivelor Naționale, cum se specifica în HG. Magistrații care făceau subiectul unor dosare ce au fost fotocopiate, sustrase și distruse au fost răsplătiți și avansați până la cel mai înalt nivel, fiindcă urmau să fie ascultători, pentru că ”produși ai celei mai bune selecții”, erau perfect șantajabili.
     Dan Andronic susține că poate dovedi ”oricând” cele avansate în articol. De această trebușoară de fotocopiere, sustragere și distrugere de dosare s-a ocupat o comisie instituită de Ministrul Macovei și formată din doar doi oameni discreți și de încredere, care au lucrat cu mâinile curate și nu au întocmit niciun proces-verbal referitor la fapta lor acolo, așa cum ar fi cerut totuși eticheta...
     Dar când oamenii sunt bine intenționați, au mâinile curate și știi bine că fac parte din echipa celor buni, a albilor, ce nevoie mai ai de forme și de etichete?! Totuși, mă gândesc eu în prostia mea că un cap măcar ar trebui să cadă, vorba lui Brucan!
     Cele două capete care s-au ocupat de această treabă, la ordinul expres al doamnei Macovei au aparținut judecătorului Cristi Danileț și procurorului Paul Dumitriu, șeful Corpului de Control al Ministerului Justiției, la acea dată. Cei doi sunt bine mersi și azi, chiar foarte bine. Și, în fond, toată lumea vrea să fie bine și magistrații să prospere, ceea ce s-a și-ntâmplat. Atâta doar că mai sunt și ciudățenii... Auzi dumneata poznă - Drace! - în anul de grație 2007, camerele de supraveghere instalate în incinta arhivei SIPA, camerele alea care trebuia să-i vadă pe Danileț și pe Dumitriu cum copiau cu drag dosarele nu i-au văzut!!! Nu au funcționat ele... Enigmatice și cuminți, s-au blocat pentru trei luni, cât să-și facă băieții treaba. Camerele au fost ascultătoare pentru că trăiesc în România și au fost montate de RASIROM, o firmă a SRI care, comentează Andronic, în stilul lui plat și răutăcios,trebuia să intervină și să le repare în cel mult 24 de ore... Auzi dumneata platitudine!
     Ei, aș! C-eșt' copil!?
     Și ancheta își reia cursul.