Pe blogul personal, domnul Senator Dan Voiculescu ne-a invitat pe la începutul lunii să răspundem la două întrebări legate de timiditate. Tema mi-a plăcut, fiind eu preocupată de noţiunile psiho-morale. Am scris despre invidie (vezi articolul Viziunea Elenei Silves, din 4 ianuarie a.c.), scriu despre timiditate şi voi scrie despre trădare, vitregie, ticăloşie şi manipulare.
Mulţumindu-i încă o dată domnului Senator pentru generozitate şi deschidere, voi posta şi pe blogul meu rândurile pe care le-am scris pe blogul dumnealui, la incitarea Domniei Sale.
Aşadar.
Este timiditatea un defect?
Şi da, şi nu.
Timiditatea este un defect pentru că-l împiedică pe individ să se manifeste aşa cum ar dori şi aşa cum, poate, ar merita, izolându-l într-o lume a lui, din care unii timizi nu ies niciodată.
Dar, la drept vorbind, timiditatea nu este un defect, ci o stare temporară a personalităţii care poate fi educată şi depăşită. Odată învinsă, timiditatea aduce o bogăţie de caracter, o rasare a temperamentului şi un anume ascendent faţă de aceia care odinioară îl intimidau sau, altfel zis, îndrăzneau să-l intimideze pe timid. Ei nu ştiu ce s-a întâmplat cu timidul, dar timidul ştie prea bine de unde vine deruta lor.
Timiditatea nu ascunde neapărat mari calităţi, dar, odată depăşită, ea poate să dezvolte în timp o serie de însuşiri. Mă gândesc la o anume fineţe psihologică, la o mai mare capacitate de înţelegere şi compasiune. Arareori timidul va deveni un expansiv. El va fi mai degrabă reţinut şi prudent, două însuşiri care pot fi atuuri mari în ziua de azi când foarte multe confruntări se pierd pre limba celui care vorbeşte prea mult..., se deschide prea uşor în faţa cui nu trebuie. Numai deschiderea pe blog nu ai cum s-o eviţi. Ştii că eşti spionat. Hahalera stă la pândă şi, totuşi, continui să scrii la patru ochi.
În sfârşit, fostul timid va fi întotdeauna imprevizibil pentru adversarii săi. Pentru că un timid nu e lipsit de temperament. E o prostie să crezi asta. Faptul că nu te dezbraci în public nu înseamnă că nu ai ce arăta. Cu cât e mai treptată etalarea, cu atât ea pare mai inepuizabilă. Şi uneori chiar este inepuizabilă, fostul timid devenind imprevizibil pentru el însuşi.
Arareori poate fi învins cel care s-a învins pe sine.
Mulţumindu-i încă o dată domnului Senator pentru generozitate şi deschidere, voi posta şi pe blogul meu rândurile pe care le-am scris pe blogul dumnealui, la incitarea Domniei Sale.
Aşadar.
Este timiditatea un defect?
Şi da, şi nu.
Timiditatea este un defect pentru că-l împiedică pe individ să se manifeste aşa cum ar dori şi aşa cum, poate, ar merita, izolându-l într-o lume a lui, din care unii timizi nu ies niciodată.
Dar, la drept vorbind, timiditatea nu este un defect, ci o stare temporară a personalităţii care poate fi educată şi depăşită. Odată învinsă, timiditatea aduce o bogăţie de caracter, o rasare a temperamentului şi un anume ascendent faţă de aceia care odinioară îl intimidau sau, altfel zis, îndrăzneau să-l intimideze pe timid. Ei nu ştiu ce s-a întâmplat cu timidul, dar timidul ştie prea bine de unde vine deruta lor.
Timiditatea nu ascunde neapărat mari calităţi, dar, odată depăşită, ea poate să dezvolte în timp o serie de însuşiri. Mă gândesc la o anume fineţe psihologică, la o mai mare capacitate de înţelegere şi compasiune. Arareori timidul va deveni un expansiv. El va fi mai degrabă reţinut şi prudent, două însuşiri care pot fi atuuri mari în ziua de azi când foarte multe confruntări se pierd pre limba celui care vorbeşte prea mult..., se deschide prea uşor în faţa cui nu trebuie. Numai deschiderea pe blog nu ai cum s-o eviţi. Ştii că eşti spionat. Hahalera stă la pândă şi, totuşi, continui să scrii la patru ochi.
În sfârşit, fostul timid va fi întotdeauna imprevizibil pentru adversarii săi. Pentru că un timid nu e lipsit de temperament. E o prostie să crezi asta. Faptul că nu te dezbraci în public nu înseamnă că nu ai ce arăta. Cu cât e mai treptată etalarea, cu atât ea pare mai inepuizabilă. Şi uneori chiar este inepuizabilă, fostul timid devenind imprevizibil pentru el însuşi.
Arareori poate fi învins cel care s-a învins pe sine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu