RELAŢII VITREGE

                                                   TOPORUL  ŞI  PĂDUREA




"...(...)
Într-o pădure veche, în ce loc nu ne pasă,
Un ţăran se dusese să-şi ia lemne de casă.
Trebuie să ştiţi însă, şi poci să dau dovadă,
Că pe vremea aceea toporul n-avea coadă.
Astfel se încep toate: vremea desăvârşaşte
Orice inventă omul şi orice duhul naşte.
Aşa ţăranul nostru, numai cu fieru-n mână,
Începu să slutească pădurea cea bătrână.
Tufani, palteni, ghindarii se îngroziră foarte:
"Tristă veste, prieteni, să ne gătim de moarte,
Începură să zică, toporul e aproape!
În fundul unei sobe ţăranu-o să ne-ngroape!"
- "E vreunul d-ai noştri cu ei să le ajute?" (s.n.)
Zise un stejar mare ce avea ani trei sute
Şi care era singur ceva mai la o parte.
- "Nu." - "Aşa fiţi în pace: astă dată-avem parte;
Toporul şi ţăranul alt n-o să izbutească,
Decât să ostenească."
Stejaru-avu dreptate:
După multă silinţă, cercări îndelungate,
Dând în dreapta şi-n stânga, cu puţină sporire,
Ţăranul se întoarse fără de izbutire.
Dar când avu toporul o coadă de lemn tare,
Puteţi judeca singuri ce tristă întâmplare.

Istoria aceasta, d-o fi adevărată,
Îmi pare că arată
Că în fieşce ţară
Cele mai multe rele nu vin de pe afară, (s.n.)
Nu le aduc streinii, ci ni le face toate
Un pământean d-ai noştri, o rudă sau un frate. (s.n.)

(Grigore Alexandrescu)