TRILOGIA SURÂSULUI

                                                  LE  PHILOSOPHE  AU  SOURIRE

Într-un articol din revista Historia, domnul Cristian Delcea îi face un portret destul de obiectiv lui Petre Țuțea, amintind printre altele că a avut o relație cam aventuroasă cu politica, trecând de la comuniști la legionari, făcând 13 ani de temniță sub regimul comunist și sfârșind la bătrânețe, după 1989, ca liberal. Domnul Delcea nu uită să sugereze că adesea Țuțea critica democrația. Toți o criticăm. Nu de-alta, dar e singurul regim politic care ne permite acest lucru.

Domnul Cristian Delcea îl definește pe Țuțea ca fiind “un român anapoda”, adică atipic. Tot ce se poate. Dar dacă el era “anapoda”, cum este românul tipic?

Țuțea a fost un om cu pasiune în el, care nu se repeta și nu se sfia să simtă, care gândea la momentul vorbirii ce spunea și trăia ce gândea. Era un om ce evolua continuu și toate vorbele lui erau memorabile. Merita notat și fotografiat la tot pasul. Era fluid ca gândirea însăși. De aceea era furios, dar nu ranchiunos și a îmbătrânit frumos; pentru că el nu putea îngheța într-un singur gând, și acela urât.

Are popularitate? Bineînțeles! E atât de uman! Cu zâmbetul lui poznaș, înțelegător și atât de dezamăgit. În timpul detenției, eu cred că și pe anchetatori îi privea la fel. Un amestec de om și sfânt.

El nu este “un român anapoda”, decât dacă românii sunt trași la xerox, cópii ale altor copii mai mari ca ei. Și simpli papagali.