Aceste imagini cu diaspora românească ce a votat în ploaie, în ură, în nedreptate, în dispreț au schimbat cursul votului, și al istoriei și au scris o nouă istorie, schimbând mentalitatea noastră. Ce tenacitate uimitoare, câtă încăpățânare reconfortantă, câtă determinare! E aci un nou mod de-a face revoluție, un nou mod de-a ieși în stradă, ce dovedește că nicicând tenacitatea nu poate fi învinsă, că niciodată sacrificiul nu e inutil! Și că esența democrației e votul! Și că nu există silnicie mai mare decât să împiedici acest vot, și nici cinism mai odios decât să spui că ceea ce vedem nu e real; realitatea ar fi minciunile vomitate de o anumită televiziune și de un anumit purtător de cuvânt...
Acești oameni au înțeles să se sacrifice. Sunt momente în viață când realizezi că sacrificiul e cel mai bun lucru pe care poți să-l faci; o forță brutală vrea să-ți frângă voința și tot ce poți e să reziști. Ei s-au sacrificat, dar sacrificiul lor nu a fost inutil. Cei care nu au reușit să voteze au avut darul să trezească votul celor din țară; tenacitatea lor a fost molipsitoare și astfel s-a creat un arc peste Europa care i-a unit pe românii de pretutindeni, un arc-en-ciel care a consfințit legământul românilor rămași în țară cu cei plecați peste mări și țări, o ploaie fecundă care i-a izolat pe nesimțiți, dându-le măsura incorigibilei lor nesimțiri, dându-le măsura incapacității lor de a ieși din sfera interesului de grup.
Și trebuia să poarte un nume aceste cozi imense, animate de generozitate, devotament și spirit de sacrificiu. Ele sunt formate din trupuri de români, dar pe pământ străin, și atunci au luat simplu numele unui român, dar de etnie germană și religie protestantă, vorbind lumii despre toleranța și maturizarea noastră politică. S-au numit simplu Klaus Iohannis, Președintele ales al României, un om harnic care, prins între două limbi și două culturi, dovedește mefiență față de cuvânt, preferând SĂ FACĂ în loc să vorbească. Cuvântul servește și la a minți, și la a amâna, și la a acoperi, pe când fapta rămâne și dă seamă de adevăratele intenții și capacități. Ploaia fecundă care i-a îmbrățișat și i-a unit pe alegătorii din țară și cei din diaspora l-a spălat și pe Klaus Iohannis de mizeriile care, prin cuvânt, au fost revărsate asupra lui.
Asemenea votanților din diaspora ce au așteptat în ploaie un vot care, în jumătate din cazuri, li s-a refuzat, Iohannis a dovedit răbdare, tenacitate și fermitate. Izbânda lui la Prezidențiale este, pentru mine, cel mai bun eveniment al anului 2014. Este victoria mea, a lui și a țării întregi împotriva unui sistem bazat pe silnicie și abuz. Este un moment în care noi toți am fost mai buni și mai puternici decât credeam că putem fi.
În anul de grație 2014, s-a numit Iohannis omul care a adus ploaia; ploaia care ne-a curățat de îndoieli, de mizerii, de lașitate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu