Grecia - pământ deschis spre mare şi mare în care pământul înaintează prin insule. Grecia - tărâm al compensaţiilor şi al confruntărilor uneori violente, dar nu lipsite de reguli. Câtă vreme există respect faţă de reguli, şi învinşii au un viitor. Democraţia s-a fundamentat pe această deschidere, cât şi pe speranţa pe care o laşi să trăiască şi in sufletul învinşilor, al sclavilor, al femeilor, deschiderea aceasta fiind singura prin care dovedeşti, de fapt, că eşti Grec şi nu barbar. Restul e iluzie şi spumă de val. Şi nu va trăi. Marea, cea care l-a călit pe Grec şi l-a făcut nemuritor, este, adeseori, primejdioasă, violentă, imprevizibilă, dar, o, zei, atât de deschisă! Greci sunt doar aceia care au curajul să o înfrunte.
***
Am scris aceste rânduri după ce am văzut mai demult, pe TVR Cultural, o lungă emisiune, cum altfel decât culturală, al cărei moderator şi-a început discursul astfel: "Mulţumesc zeilor că sunt grec şi nu barbar, bărbat şi nu femeie, european şi nu..." Nu are rost să continuăm seria acestor opoziţii grosolan şi periculos discriminatorii.
Ca să arate cât este de "grec", moderatorul a mai făcut o gafă: la sfârşitul emisiunii a premiat şi, implicit, a făcut reclamă unei fraze venite din partea unui telespectator, care suna în felul următor:
"Dacă n-ai nicio Medee, stai acasă."
Ne-am fi culcat şi noi plictisiţi, dacă această frază nu "ar străluci", totuşi, prin...
imbecilitate.
Această frază este într-o opoziţie evidentă cu spiritul grec. Grecul a intrat în istorie tocmai pentru faptul că nu a stat acasă. Curios, din fire, şi aventurier, el a devenit navigator mult înainte de a se impune ca artist. Se poate spune, fără putinţă de tăgadă, că marea l-a creat pe grec. Marea şi absenţa Medeei, adică acea stare de nemulţumire care determină căutarea şi te-mpinge mereu înainte. Când n-are nicio Medee, Grecul veritabil o caută, înfruntă marea pentru ea şi, în niciun caz, nu se consolează uitându-se la televizor la emisiuni râncede despre mare, lacuri şi femei de tot felul.
Grecul veritabil îşi caută Medeea lui, iar, dacă n-o găseşte, o inventează, devenind artist. Ca artist, nu trebuie să ni-l imaginăm mulţumit sau, cumva, stupid-arogant că e "grec şi nu barbar" etc., etc. Nu! Grecul e sincer, senzual şi veşnic nemulţumit. Mult mai mult ar fi apreciat o Medee reală, care să-i împodobească viaţa şi corabia, să-i stingă dorul şi să-i desfete simţurile. Dacă n-a fost să fie , s-a întors de pe mare trist, consolându-se cu o Medee de hârtie, sau de piatră, după caz, bună să încânte posteritatea, dar nu pe el, Grecul concret, ahtiat după viaţă, trăire, senzaţii.
"Dacă n-ai nicio Medee, stai acasă" ?!?
Niciodată, răspunde Grecul, mai bine mori pe mare, căutând-o. Şi mori frumos. Mori ca unul care nu s-a împlinit dar, măcar, a cutezat.
În nefericita frază de mai sus, Medeea este văzută ca o femeie de rând. Personalitatea ei, misterul ei nu sunt deloc interiorizate de autorul frazei.
Medeea se caută, Medeea se merită, Medeea trebuie stăpânită şi integrată odată dobândită. Vorba ceea: "Avem o Medee, cum procedăm?" Medeea nu e de nasul oricui. Pentru că nu oricine e Grec.
Una peste alta, atât moderatorul cât şi nefericitul autor al frazei citate au fost prea mici pentru o mare atât de mare, pentru o Grecie atât de bogată şi pentru o Medee atât de adâncă.
În ce-l priveşte pe moderator, probabil că el încă se mai lăfăie pe la vreo emisiune cum altfel decât culturală, spunând cu infatuare că e "grec şi nu barbar, bărbat şi nu femeie", prost şi nu deştept.
El, de fapt, a vrut să transmită, în subliminal, o concepţie elitistă, potrivit căreia zeii au împărţit oamenii în categorii imuabile - într-o parte, lumea civilizată, în alta, barbarii, (ceea ce este susceptibil de rasism şi cineva acolo sus trebuia să se sesizeze), într-o parte, sexul superior - bărbatul, în alta, sexul neglijabil - femeia. Ceea ce nu a sesizat elitistul de serviciu, ceea ce nu avea cum să sesizeze este o glumă a zeilor: după ce au creat categoriile zise imuabile, s-au apucat să presare inteligenţă şi prostie peste capetele oamenilor, distribuindu-le inegal şi arbitrar tuturor...
Râsul e propriu zeilor și de la ei l-am moștenit noi, oamenii.
***
Am scris aceste rânduri după ce am văzut mai demult, pe TVR Cultural, o lungă emisiune, cum altfel decât culturală, al cărei moderator şi-a început discursul astfel: "Mulţumesc zeilor că sunt grec şi nu barbar, bărbat şi nu femeie, european şi nu..." Nu are rost să continuăm seria acestor opoziţii grosolan şi periculos discriminatorii.
Ca să arate cât este de "grec", moderatorul a mai făcut o gafă: la sfârşitul emisiunii a premiat şi, implicit, a făcut reclamă unei fraze venite din partea unui telespectator, care suna în felul următor:
"Dacă n-ai nicio Medee, stai acasă."
Ne-am fi culcat şi noi plictisiţi, dacă această frază nu "ar străluci", totuşi, prin...
imbecilitate.
Această frază este într-o opoziţie evidentă cu spiritul grec. Grecul a intrat în istorie tocmai pentru faptul că nu a stat acasă. Curios, din fire, şi aventurier, el a devenit navigator mult înainte de a se impune ca artist. Se poate spune, fără putinţă de tăgadă, că marea l-a creat pe grec. Marea şi absenţa Medeei, adică acea stare de nemulţumire care determină căutarea şi te-mpinge mereu înainte. Când n-are nicio Medee, Grecul veritabil o caută, înfruntă marea pentru ea şi, în niciun caz, nu se consolează uitându-se la televizor la emisiuni râncede despre mare, lacuri şi femei de tot felul.
Grecul veritabil îşi caută Medeea lui, iar, dacă n-o găseşte, o inventează, devenind artist. Ca artist, nu trebuie să ni-l imaginăm mulţumit sau, cumva, stupid-arogant că e "grec şi nu barbar" etc., etc. Nu! Grecul e sincer, senzual şi veşnic nemulţumit. Mult mai mult ar fi apreciat o Medee reală, care să-i împodobească viaţa şi corabia, să-i stingă dorul şi să-i desfete simţurile. Dacă n-a fost să fie , s-a întors de pe mare trist, consolându-se cu o Medee de hârtie, sau de piatră, după caz, bună să încânte posteritatea, dar nu pe el, Grecul concret, ahtiat după viaţă, trăire, senzaţii.
"Dacă n-ai nicio Medee, stai acasă" ?!?
Niciodată, răspunde Grecul, mai bine mori pe mare, căutând-o. Şi mori frumos. Mori ca unul care nu s-a împlinit dar, măcar, a cutezat.
În nefericita frază de mai sus, Medeea este văzută ca o femeie de rând. Personalitatea ei, misterul ei nu sunt deloc interiorizate de autorul frazei.
Medeea se caută, Medeea se merită, Medeea trebuie stăpânită şi integrată odată dobândită. Vorba ceea: "Avem o Medee, cum procedăm?" Medeea nu e de nasul oricui. Pentru că nu oricine e Grec.
Una peste alta, atât moderatorul cât şi nefericitul autor al frazei citate au fost prea mici pentru o mare atât de mare, pentru o Grecie atât de bogată şi pentru o Medee atât de adâncă.
În ce-l priveşte pe moderator, probabil că el încă se mai lăfăie pe la vreo emisiune cum altfel decât culturală, spunând cu infatuare că e "grec şi nu barbar, bărbat şi nu femeie", prost şi nu deştept.
El, de fapt, a vrut să transmită, în subliminal, o concepţie elitistă, potrivit căreia zeii au împărţit oamenii în categorii imuabile - într-o parte, lumea civilizată, în alta, barbarii, (ceea ce este susceptibil de rasism şi cineva acolo sus trebuia să se sesizeze), într-o parte, sexul superior - bărbatul, în alta, sexul neglijabil - femeia. Ceea ce nu a sesizat elitistul de serviciu, ceea ce nu avea cum să sesizeze este o glumă a zeilor: după ce au creat categoriile zise imuabile, s-au apucat să presare inteligenţă şi prostie peste capetele oamenilor, distribuindu-le inegal şi arbitrar tuturor...
Râsul e propriu zeilor și de la ei l-am moștenit noi, oamenii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu