Ministerul Cercetării faţă cu predicativa

                  MINISTERUL  CERCETĂRII  FAŢĂ  CU  PREDICATIVA

La examenul de limba română de anul acesta, la clasa a VIII-a, s-a propus următoarea frază:

„Ceea ce mă jena 1/ era dificultatea răsfoirii. 2/”

Se cerea să se bifeze varianta corectă pentru prima propoziţie:

a)      subordonată subiectivă

b)      subordonată predicativă

c)      subordonată atributivă

În baremul stabilit de Minister, se prevedea drept variantă corectă subordonata subiectivă.

Ea nu poate fi, conform gramaticii structurale şi tradiţionale, decât subordonată predicativă. Ea nu poate fi subordonată subiectivă, întrucât verbul era are subiect în chiar propoziţia din care face parte: substantivul dificultatea. Era este verb copulativ şi împreună cu subordonata predicativă Ceea ce mă jena formează predicatul nominal al subiectului dificultatea, arătând ce este subiectul: Dificultatea răsfoirii era ceva, „era ceea ce mă jena”.

Pentru ca domnii şi doamnele din Minister să înţeleagă mai bine ce au greşit, vom suci un pic topica frazei, dar fără să-i modificăm anatomia: Dificultatea răsfoirii era ceea ce mă jena. Aşa se face la clasă şi la meditaţii, ori de câte ori un copil înţelege mai greu predicativa şi o confundă, firesc până la un punct, cu subordonata subiectivă.

În condiţiile frazei de mai sus, chiar şi domnii şi doamnele din Minister ar fi zis că suntem în prezenţa unei subordonate predicative. Sunt multe astfel de fraze cu topică răsucită în manualul de clasa a VIII-a.

Părintele gramaticii generativ-transformaţionale, Noam Chomsky, şi câţiva psiholingvişti de extracţie chomskyană consideră că ar fi normal ca subiectul şi implicit subiectiva, indiferent cum se materializează, să se identifice cu prima poziţie din frază. Sigur, noi nu îi bănuim pe domnii şi doamnele din Minister de lecturi chomskyene, dar, în cazul în care le-ar avea, tot nu ar trebui să le ceară copiilor de clasa a VIII-a astfel de delicatese, cu atât mai mult cu cât propoziţia în cauză rămâne predicativă şi în litera, şi în spiritul ei, recomandarea lui Chomsky nefiind decât una... fină, vorba lui DSK, nefiind pentru toate gurile şi negăsindu-şi aplicabilitate decât de la un nivel foarte înalt în sus.

Pe scurt, fraza este grea din două motive:

1)      Copiii sesizează foarte greu predicativa atunci când ea precede verbul copulativ.

2)      Fraza este atât de grea încât nici măcar propunătorul din Minister nu a ştiut să o re

zolve. Nu jena era dificultatea răsfoirii, ci dificultatea răsfoirii era jenantă, în care adjectivul nume predicativ jenantă subîntinde subordonata predicativă Ceea ce mă jena.

Ministerul ar fi putut să iasă mai puţin şifonat din ecuaţie, dacă ar fi avut, în urma greşelii, măcar eleganţa de a admite drept corecte ambele variante, reducând şi din dificultatea itemului. Nu a făcut-o. Ba mai mult, o grămadă de ciraci s-au îngrămădit pe posturi, scornind un nou tip de subiectivă: subiectiva ministerială atipică. Ar trebui să indice şi bibliografia aferentă. TVR1, independentă ca-ntotdeauna, a dat şi ea o mânuţă de ajutor, vorbind despre elevi care vor numai note de zece, dragă, ca şi când nimic nu ar fi mai normal decât să-i pedepseşti degeaba pe cei mai buni care şi-au dat seama că aceea este o subordonată predicativă. În loc să încerce să iasă elegant din ecuaţie, Ministerul Educaţiei, pus în slujba cercetării subiectivei atipice, duce o politică de intimidare şi de intransigenţă în prostie.

Ceea ce mă jenează este nu atât dificultatea revenirii asupra atitudinii, cât încăpăţânarea rămânerii în greşeală şi a prostirii populaţiei, ca şi când, în ţara tuturor nedreptăţilor, celor de la Putere le este permis orice: greşeala lor devine lege şi se naşte, nu fără pârţuri, subiectiva ministerială atipică.

Eu propun ca în fiecare an să comemorăm subiectiva ministerială atipică, ce se născu moartă în trista, nedreapta şi...jenanta zi de 25 iunie.

Fie-i ţărâna ...dificilă!