E TOT PREDICATIVĂ, STIMABILILOR!

                       E  TOT  PREDICATIVĂ,  STIMABILILOR!

Motto: „Ci-gît Piron,/ Qui ne fut rien/ Même pas académicien.” (Aici odihneşte Piron/ Care nu fu nimic la viaţa lui/ Nici măcar academician, bietu’ om.”

La unele televiziuni (Realitatea şi B1), problema predicativei de la examen, transformată brusc, conjunctural şi fără argumente palpabile în subiectivă ministerială atipică a părut tranşată: s-a vorbit fără ruşine de un război al părinţilor cu...specialiştii, recte cu academicienii, care ar fi sărit cu poala plină de argumente în apărarea subiectivei deposedate de drepturi.

Dezinformare şi porcărie mai mare ca cele proferate pe ecranele televizoarelor nu se poate. De ce?

1)      Pentru că părinţii nu aveau de unde să cunoască baremul; ei nu aveau de unde să ştie că, în baremul ministerial, predicativa e subiectivă. Necunoscând baremul, ei nu aveau cum să se opună academicienilor iubitori de subiectivă.

2)      Cei care cunoşteau baremul şi primii care au sesizat Ministerul că baremul e greşit au fost profesorii corectori. Dar aceştia sunt specialişti şi cei mai în măsură să ştie ce li se poate pretinde unor copii de clasa aVIII-a. Profesorilor li s-a dictat să tacă mâlc şi să aplice baremul în prostie. Ei s-au străduit, dar spre cinstea lor, nu au reuşit: au vorbit şi, ajutaţi de părinţi, au protestat on-line.

Ministrul Liviu Pop a avut înţelepciunea să închidă conflictul decretând că, atunci când o problemă ştiinţifică stârneşte atâtea pasiuni printre specialişti, e bine să potoleşti copiii şi părinţii admiţând ca posibile cele două variante aflate în litigiu. Ministrul Pop merită mulţumiri pentru atitudinea înţeleaptă pe care a avut-o.

Dar fraza noastră continuă aventura. Pentru că la Realitatea şi B1 s-a vorbit despre o victorie a părinţilor împotriva academicienilor, fără să se spună ce academicieni au fost întrebaţi şi nici ce domeniu ştiinţific reprezintă aceia în cadrul Academiei, fraza noastră continuă aventura.

În faţa unei formulări atât de tranşante şi neroade, nouă nu ne mai rămâne decât o singură soluţie: să mergem la Gramatica Academiei, ultima ediţie.

Mai întâi să revedem ciudata şi, de acum, celebra frază:

„Ceea ce mă jena era dificultatea răsfoirii.”

 Subordonata „Ceea ce mă jena” este predicativă, ea formând împreună cu verbul copulativ era predicatul nominal al subiectului dificultatea. Argumentele mele le găsiţi în articolul precedent, MINISTERUL  CERCETĂRII  FAŢĂ  CU  PREDICATIVA, din 30 iunie a.c.

Ajunşi în acest punct, cititorul este rugat să lectureze acum sau după ce termină acest articol căteva pagini din  GRAMATICA  LIMBII  ROMÂNE, vol.II ENUNŢUL, Bucureşti, Editura Academiei Române, 2005, p.263-290 şi p. 313-352. Cele două capitole la care mă refer vizează Numele predicativ şi Subiectul. Toţi gramerienii ştiu că, în gramatica structurală, la capitolul Numele predicativ se tratează şi subordonata predicativă, aceasta nefiind decât o formă de realizare a numelui predicativ, care, la nivelul unei structuri ternare – S + copulă + NP, ordinea în frază poate să difere, evident, – spune ceva despre subiect.

Cele două capitole sunt redactate de doamna profesor doctor Gabriela Pană Dindelegan, care a redactat şi capitolul despre Grupul verbal şi multe alte capitole, făcând parte şi din comisia de revizie a întregii lucrări, ca responsabil. Aflăm din GLR, 2005, că numele predicativ „reprezintă o clasă de substituţie (adică de echivalente funcţionale substituibile în acelaşi context verbal) având ca termeni prototipici adjectivul şi nominalul în nominativ (altul decât nominalul-subiect), iar ca relaţie sintagmatică specifică, o relaţie obligatoriu (s.n.) ternară, implicând verbul-centru de tip copulativ şi un nominal subiect.” (p.263)

Dacă facem contragerea (reducerea la elementele cele mai simple) frazei de mai sus, obţinem:

Jenantă era dificultatea răsfoirii, cu NP realizat prin adjectiv sau

Dificultatea răsfoirii era disconfortul meu, cu NP realizat prin grup nominal.

Prin termen prototipic se înţelege „model originar”.

Adepţii subiectivei s-au agăţat cu ghiarele de poziţia1 în frază a subordonatei „Ceea ce mă jena”, subîntinsă de grupul nominal disconfortul meu, pe care l-au luat ca subiect al unui fantezist predicat nominal era dificultatea. Fraza lor prototipică ar fi:

• Disconfortul meu era dificultatea răsfoirii, frază aproape nereperabilă, care se reformulează corect:

Disconfortul meu era cauzat de dificultatea răsfoirii, ceea ce ne trimite la un cu totul alt tip de construcţie: dispare verbul copulativ, care ia cu el şi predicatul nominal, avem, de această dată, predicat verbal exprimat prin verb predicativ la diateza pasivă, urmat de complement de agent.

Dacă citiţi capitolul Numele predicativ, din GLR, 2005, veţi înţelege că elementul de bază al structurii ternare predicative este verbul copulativ, care face legătura între S şi NP. CÂND SUBIECTUL  SAU  NUMELE  PREDICATIV  SE  REALIZEAZĂ  PRINTR-O  ÎNTREAGĂ  PROPOZIŢIE, DIFERENŢA  DINTRE  SUBIECTIVĂ  ŞI  PREDICATIVĂ  O  FACE  VERBUL  COPULATIV.  El va arăta că am acolo o predicativă şi nu o subiectivă.

De altfel, dacă veţi căuta în GRL, 2005, în tot capitolul despre Numele predicativ şi Subiect,  NU  VEŢI  GĂSI verb copulativ care să dezvolte un predicativ propoziţional şi acela –CULMEA!  - să nu fie o predicativă, ci subiectivă!!!, tot aşa cum nu veţi găsi propoziţie subiectivă formată pe lângă un verb copulativ.

Şi atunci, cine sunt academicienii care au văzut în subordonata plasată pe lângă un copulativ „Ceea ce mă jena era...” una subiectivă?!? Şi din ce gramatică se inspiră dânşii?

Să invoci aici argumente legate de topică şi de intonaţie este pur şi simplu ridicol. Înseamnă să treci la nivelul transfrastic, or itemul era riguros de gramatică, iar copilaşii de clasa a VIII-a nu au idee de nivelul transfrastic, ei abia dacă ştiu diferenţa dintre frază şi enunţ. ŞI, ORICUM, ERA PREDICATIVĂ TOATĂ ZIUA, 24 din 24 de ore, stimabililor!

Ceea ce au dorit inspectorii din Minister a fost să facă uitată predicativa ,prin intimidare, necrezând că în ţara Mioriţei bucălaie vor reuşi să trezească doar îndârjire. Refuz să cred că nu şi-au dat seama că e predicativă şi nu înţeleg de ce nu au cedat în faţa primelor semnalări de barem incorect venite de la noi, ăştia, practicienii, pălmaşii, cu ochii încercănaţi pe ogoarele gramaticii tradiţionale, că aia se cere la clasă în România, structurale şi chomskyene. Au sperat să ne intimideze, au preferat crima împotriva conştiinţei. (Nu sunt prima care folosesc această sintagmă.)

Închei spunând că, în ciuda supărărilor de tot felul pe care le-a adus această vară, mie îmi place. Îmi place că e fierbinte. Fierbinte şi neîmblânzită. Al dracului de fierbinte! Oare ne vom plictisi iar?

Doar „doritul soare” ştie.