Se afișează postările cu eticheta dionisiac. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta dionisiac. Afișați toate postările

luni, 14 mai 2018

EUROVISION 2018 - CEA MAI PROMIȚĂTOARE FINALĂ

        


         Am ezitat să scriu despre EUROVISION 2018, dat fiind tensiunile fără precedent din țara noastră, dar și din lume. M-am temut, dar nu mă mai tem să nu pară futil. În fond, viața merge înainte, cu bune și rele, și să nu uităm că suntem într-un an dionisiac (Nietzsche, 1872) în care răsturnările de situație, dramele sunt la ordinea zilei, ele vin să dinamizeze viața, iar muzica, într-un astfel de an, este onorată peste tot în lume. Un an dionisiac ca acesta abia ne mai scoate viețile din ghips! Abia respirăm și noi aer adevărat. Fiindcă 2018 este un an autentic dionisiac! Obișnuiții acestui blog știu la ce mă refer: este dionisiac! Ce-am dorit a venit!
         Așa se și explică această finală de excepție de la EUROVISION. Muzica, în acest  an, va fi la ea acasă, în domiciliu, cum spun astrologii. Nu am văzut de mult cântăreți atât de buni, cu prestații atât de reușite, înfruntându-se pentru un singur premiu. Au fost unii mai buni ca alții. Mi-a venit foarte greu să fac obișnuitul clasament final. Oricum, primii 9 din topul meu sunt toți foarte buni.
         Dar România?
         Haideți să nu turnăm gaz pe foc. Adevărul e că nu au cântat rău deloc. Solista de la The Humans are voce bună, puternică, nuanțată, cu multe posibilități și se mișcă frumos pe scenă. Dar melodia nu a convins: n-a avut șarm, n-a avut sex-appeal, nu vino-ncoa', nu chichirez... N-a avut nimic cu care să agațe. Și n-a avut forță. Suspiciuni a trezit și faptul că trupa nu are decât un an de viață și a crescut în eprubetă cât alții în zece. E ea din... ”alt aluat”...?
         Eeeee! Dar a crescut degeaba! E greu să te impui la un asemenea concurs, într-un astfel de an, cu asemenea concurenți, și tu abia ieșit din eprubetă...
         De-aceea tot ce au putut cânta a fost Goodbye, Eurovision! și le-a ieșit. La vremea lui, Cliff Richard a cântat Congratulations și tot a pierdut... Dar mi-au plăcut din nou moldovenii - inspirați cu My Lucky Day - și așa a fost, că au ajuns în finală și s-au clasat pe locul 10, ceea ce, într-o astfel de competiție, într-un asemenea an, e foarte bine.
         Dar să trecem la muzică! Eu am întocmit un top 13 cu cei pe care i-am găsit cei mai buni și care arată astfel:
         1 Irlanda cu Ryan O'Shaughnessy, cântând Together, cea mai cantabilă melodie din concurs, plină de sensibilitate. Au fost mai buni în Semifinală. (Locul 16 în clasamentul oficial.)
         2 Danemarca cu vikingii lui Rasmussen, cântând Higher Ground. Au fost mai buni în Semifinală, când s-au sincronizat foarte bine, dar au fost fascinanți tot timpul; păreau că vin din negura vremurilor, din secolul IX, puși să cucerească din nou Europa, dar cu arcușul, nu cu sabia. De câte ori mă voi gândi la EUROVISION 2018, pe ei am să-i văd - o ceată de pletoși venind călare cu arcușul în mână și apropiindu-se, apropiindu-se să ne cucerească cântând. (Locul 9)
         3 Germania cu Michael Schulte, cântând You let me walk alone. A avut simplitate, dar și emoție. (4)
         4 Estonia cu Elina Nechayeva, cântând La Forza și făcând să curgă în sală, odată cu faldurile rochiei de zână, cea mai bună voce din concurs. (8)
         5 Bulgaria cu trupa Equinox, cântând Bones. Frumoși, bulgarii, plini de vitalitate și foarte hotărâți să valorifice minunatul specific local al Balcanilor. Bravo lor! (14)
         6 Anglia, reprezentată de SuRie, o muziciană rasată, care a cântat impresionant Storm. În timpul cântecului, un descreierat s-a repezit și i-a smuls microfonul din mână pentru 1-2 secunde, dar fără să reușească să o destabilizeze pe englezoaică. (24)
         7 Italia, reprezentată de doi furioși - Ermal Meta și Fabrizio Moro - care au plăcut foarte mult publicului și destul de puțin juriului. Candidații fiind atât de buni, în apreciere, a tronat subiectivismul. Dar trebuie să mai iei în calcul și că acești cântăreți care pleacă de la EUROVISION vor reprezenta muzica de mâine și trebuie să te gândești foarte serios dacă au forța de a rămâne pe locul pe care li-l atribui. Eu garantez pentru primii 9 din topul meu; mulți dintre ei, inclusiv italienii, sunt deja celebri. Cei doi au cântat Non mi avete fatto niente. (5)
         8 Serbia cu Sonia Ilič și Balkanika, cântând cu suflet Nova Deca. Ca dunăreancă, mi-au plăcut mult sârbii pentru că nu se rușinează cu ceea ce sunt și-și pun în evidență specificul național. Trebuie să valorificăm ce avem, și avem mult, Dumnezeu ne-a dat, nu să furăm ce-i al altora. (19)
         9 Finlanda, reprezentată de Saara Aalto, care a intrat pe scenă cu Monsters. A fost formidabilă: muzică, mișcare, vitalitate; a cântat și cu capul în jos. E deja celebră, chiar dacă s-a clasat doar pe penultimul loc. A cântat mai bine în Semifinală, Finala prinzând-o cu vocea un pic obosită. (25)
         10 Israel cu Netta, cântând Toy. Netta e un fel de ”bebelușă”, un fel de păpușică, nițeluș obeză, dar n-are a face. D-aia nu s-a impus ea pe locul I, surclasându-i pe vikingii lui Rasmussen? Se mai întâmplă. (1)
         11 Albania cu Eugent Bushpepa, cântând Mall. (11)
         12 Moldova cu trupa DoReDoS, cântând My Lucky Day, o melodie foarte rusească, frumoasă, compusă de Filip Kirkorov, unul din cei 5 soți pe care-i avu Alla Pugaciova de-a lungul vremii, mare cântăreață rusă care în 1995, la un an de la căsătoria ei cu Kirkorov, ce s-a încheiat în 2005, a concurat și ea la EUROVISION și s-a clasat doar pe locul... 15. D-aia nu e ea vestita Pugaciova?! Se mai întâmplă. Moldovenii au avut nerv, au cântat frumos și au ocupat locul (10).
         13 Grecia cu Yianna Terzi, care a cântat Oniro Mou. Yianna nu s-a calificat în finală, dar a fost minunată, îmbrăcată în alb, ca o preoteasă în templu, cu ochi strălucitori, cântând un cântec ce evocă folclorul grecesc. Mi-a plăcut mult și am zis că merită să vă dau ocazia să o reascultați.
         Ar mai fi de zis câte ceva despre atitudinea posturilor de radio românești, care nici duminică, nici luni nu au găsit de cuviință să transmită vreo 9-10 sau 5-6 melodii de la EUROVISION, de anul acesta. Au dat-o doar pe câștigătoare. Preferă să dea muzică din tinerețea bunicii, spunând că aia se caută (?!) și ignoră grosolan un concurs foarte important, care adună telespectatori cât o finală de fotbal și care încă nu s-a răcit. Oare de ce?! Nici la premiile Grammy nu au reacționat altfel. Abia dacă au spus cine a câștigat, dar fără să vorbească despre viața și activitatea lui și fără să ne dea ocazia să-i reascultăm și noi pe Bruno Mars, Shakira sau Luis Fonsi cu faimosul Despacito! Why? Why?!
         Cum Dumnezeului să trezești interesul românilor pentru EUROVISION dacă nu faci niciun fel de reclamă fenomenului, nici măcar cât acesta e cald, nici măcar când a fost o ediție foarte bună, de excepție?!
Le e greu să înregistreze niște melodii? Preferă așa-zisele șlagăre de pe vremea bunicii?
         Vă invit să ascultați muzica bună de mai jos:
  
          
         


miercuri, 20 septembrie 2017

Festivalul Enescu 2017 (VII) - Orchestre National de France

             


         Luni 18 septembrie a continuat la Sala Mare seria Mari orchestre cu Orchestra Națională a Franței (ONF), avându-l la pupitru pe Christoph Eschenbach, care nu este dirijorul ei permanent. Orchestra și-a propus un program ademenitor: lieduri de Mahler și apoi tot Mahler - Simfonia a V-a în do diez minor.
         Eu am urmărit programul în fața televizorului meu, fiindcă s-a transmis și pe TVR3.
         Personal, eu nu cred că Orchestra Națională a Franței este una de prestigiu și nici că a fost surprinsă într-un moment de minunată expansiune. Nu am să vorbesc despre lieduri. Eu am vrut să ascult Simfonia a V-a și pot să spun cu mâna pe inimă că instrumentiștii grupați sub denumirea ONF au tras un Mahler de coșmar, fără să reușească să fie o orchestră. Cred că au știut și ei că a fost un eșec. La sfârșit, când s-au auzit chiar și aplauze, se uitau unii la alții mirați ca și când s-ar fi întrebat: ”Pe noi ne-aplaudă ăștia? Chiar așa?!”
         Bine măcar c-au fost drăguți și n-au dat și-un bis. Asta mai lipsea! Aplauze au fost totuși acolo unde se cădea o atitudine mai rezervată, întrucât biletele au fost la preț de festival chiar și pentru ONF și eu nu știu dacă dânșii au nivel de festival... Bănuiesc că în sală majoritatea spectatorilor au avut invitație. Dacă totuși unii au intrat acolo cu bilet de dragul lui Mahler și fără să știe ce înseamnă ONF, a fost motiv de plâns în pumni după banii pierduți, de zgâriat pe față și nu de aplauze prelungite.
         Și-ar mai fi ceva... Ce urmează să spun nu este din capul meu: am citit-o de mai multe ori pe bloguri, dar și-n articole de presă, cum c-ar exista în sală, în orice sală, nu doar la Festival, un grup de presiune, plasat mai mereu tot acolo, care se trezește ovaționând când vrei și când nu vrei, când trebuie și când nu trebuie, ei cu drag - dar cu un drag egal! - ovaționează! Să ne înțelegem! Ce înseamnă ovațiile?
         Ovațiile sunt urale care pornesc dintr-un preaplin sufletesc, dintr-o emoție puternică, de nestăvilit! Vezi, de-aceea se zice, de la Nietzsche citire, că dionisiacii se exprimă preponderent prin muzică, muzica fiind domeniul emoțiilor directe, necontrafăcute. Și cum dracului putea să te emoționeze în așa hal Mahler-ul lui ONF care a fost chinuit, fals și fără niciun pic de caracter?! Dacă și-ăștia au fost de ovaționat, ”e-ntors și ateu”, vorba poetului! Și uite-așa ajungi să crezi, om nevinovat, în Teoria conspirației! Fiindcă a fost un grup în sală care a ovaționat Orchestra Națională a Franței exact cum făcuse cu o seară mai înainte cu Filarmonica din Israel, în fruntea căreia mult experimentatul Zubin Metha parcă vrăjise și acustica Sălii Palatului și o făcuse minunată, de nerecunoscut! Or ei au ovaționat egal două realități muzicale complet diferite! Și-atunci începi să rememorezi și să vezi că din 1990 încoace s-a tot aplicat la noi o pedagogie a nivelării emoționale în fața unor produse culturale complet diferite, scopul fiind obținerea unei atitudini egale, bazate pe o politețe egală, practic lipsa de reacție și scoaterea dionisiacilor din peisaj.  Vreau să spun că, în lumea civilizată, prestația Orchestrei Naționale a Franței la Sala Palatului ar fi fost ușor huiduită, dacă nu cumva s-ar fi scandat <<Rem-bour-sez! Rem-bour-sez!>> adică, pe românește, ”Vrem banii înapoi! Vrem banii înapoi!", iar ovațiile tembelissime ale grupului de presiune n-ar fi făcut decât să toarne gaz pe foc! Chiar și-așa, în condițiile unui popor blajin, grupul de presiune s-a devoalat și s-a făcut de râs! Mai bine se abținea.

         E bine totuși că mai avem filarmonici prin țară și că poate continua acest  prestigios festival!