Se afișează postările cu eticheta sănătate. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta sănătate. Afișați toate postările

joi, 29 iulie 2010

D-l Boc faţă cu computerizarea sistemului sanitar

Motto:"Puşca şi cureaua lată
Ce reţete-aveam odată!"


În seara zilei de miercuri priveam liniştită la televizor, pe Realitatea, o emisiune care-i avea ca invitaţi pe nişte oameni de afaceri. Domnul Ioan Niculae, patronul Interagro, îşi povestea necazurile şi şicanele la care este supus, până la a-i face afacerea imposibilă, pe care, de altfel, intenţionează să o mute în Bulgaria, ţara vecină dar mult mai prietenoasă cu mediul de afaceri. Un alt om de afaceri, prezent în emisiune, i-a replicat că, de plecat, e mai logic să plece guvernanţii, nu poporul. Sentimentul pe care-l ai e că se mişcă ţara, se mişcă pădurile, dar guvernanţii, nu!
Dezbaterea era interesantă, chiar dacă tristă, pentru că, acolo unde sărăceşte mediul de afaceri, sărăcim toţi, iar imobilismul şi cenuşiul invadează totul.
După ce s-au declarat de dreapta, ce interes au politicienii portocalii să sufoce mediul de afaceri?
Eu zic că au! Voinţa dumnealor e să controleze totul. Să instituie un regim autoritar, bazat pe control şi teroare:
Bugetarii TREBUIE SĂ SE TEAMĂ pentru locul de muncă şi leafa ciuntită pe care-o mai primesc.
Investitorii TREBUIE SĂ SE TEAMĂ că-şi vor pierde afacerile.
Opoziţia TREBUIE SĂ SE TEAMĂ de reducerea scaunelor parlamentare, de încălecarea sau "disciplinarea" parlamentului şi ieşirea unor partide de pe scena politică.
"De ce le e frică, nu scapă!" - avertiza Băsescu, cel din campania electorală.
"De ce vă e frică, de ceea ce detestaţi, de ciuma portocalie, nu scăpaţi" - pare să spună el acum.
În tot acest timp, surd la tot şi la toate, domnul Boc lucrează: "Eu muncesc, nu gândesc", pare să spună el, fiindcă cititorul trebuie să ştie că dezbaterea de miercuri seara a fost întreruptă, întrucât şeful guvernului avea un comunicat către ţară. Când am auzit, am îngheţat, aşteptându-mă la tot ce poate fi mai rău. În privinţa aceasta, comunicatul a fost benign, dar "a strălucit" sub alte aspecte.
În comunicat, domnul Boc arăta că are planuri mari privind reforma sistemului sanitar. Ca de obicei, tonul era solemn, pentru a compensa o realitate interioară mai searbădă, şi uşor victorios, pentru a compensa tăvălugul înfrângerilor.
De ce a întrerupt domnul Boc emisiunile televiziunilor de ştiri?
Ca să ne spună că a rezolvat o problemă sanitară care trena din 2002: guvernul Năstase a abandonat-o, Tăriceanu a ignorat-o altier, pentru ca, în sfârşit, în anul de graţie 2010, călare pe cal alb, el, Emil Boc, să-i vină de hac!
Domnilor, n-o să vă vină să credeţi! E bună şi computerizarea la ceva! Ea ar servi la a ne împiedica pe noi, cei care primim reţete compensate de la medic, la a le folosi, chipurile, în mai multe farmacii. Pasămite, eu merg la farmacie, mi se eliberează conţinutul reţetei şi farmacista, în loc să reţină reţeta, aşa cum face de fiecare dată, ca document concret prin care justifică preţul mai redus plătit, mi-o dă înapoi, iar eu merg cu ea, crede domnul Boc, într-o veselie, prin mai multe farmacii, acumulând la preţ redus, acelaşi tip de produse. Dar odată cu computerizarea introdusă de domnul Boc s-a terminat cu şmecheria: farmacista se uită pe computer, mă priveşte mustrător şi-mi atrage atenţia că am mai beneficiat o dată.
Dar şmecheria nu era posibilă, reţeta rămânând la farmacistă, iar domnul Boc s-a lăudat degeaba. Aşa înţelege domnul Boc să facă reformă fiscală!
Domnilor, cum e posibil?! Vorbim totuşi de Primul-Ministru al României! Nici domnul Boc, nici Ministrul Sănătăţii, nici consilierii Ministrului Sănătăţii, nici consilierii domnului Boc nu au ştiut un lucru elementar. Toţi sunt naivi, toţi sunt fără minte, toţi sunt rupţi de realitate?!
Cum a putut să-şi imagineze că ceilalţi primi-miniştri au rămas pasivi în faţa unei posibilităţi de fraudă atât de înlesnite?!? Pe care doar domnul Boc, prin computerizare, o va eradica. Mai bine ar computeriza sistemul de vot, fiindcă acolo se foloseşte ştampila în mai multe..."farmacii", determinând fraudă, hoţie, îmbolnăvirea populaţiei şi prezenţa în guvern a unor oameni jalnici şi complet rupţi de realitate.
Pasămite, pe vremea lui Tăriceanu, eu mergeam cu aceeaşi reţetă la vreo 5-6 spiţeri, cumpăram, la preţ redus, o poală de leacuri şi veneam cu ele acasă şi le băgam sub pat. Şi astăzi mai umblu la rezerva mea medicamentoasă de sub pat, scot de-acolo o sticluţă de sirop, iau o înghiţitură şi gândesc în nimicnicia mea, cu vinovată recunoştinţă: "Asta, bre, e de pe vremea liberalilor..."
Vecinul meu, om cu iniţiativă privată, şi-a deschis o drogherie cu acele produse. Mi-a zis şi mie să intru în afacere:
"Niet!" - am răspuns, ca o bugetară temătoare ce sunt - "Niet!"
Şi bine am făcut; că lui îi ridică Boc acum drogheria şi-l bagă şi la pârnaie, în timp ce eu îmi păstrez încă proviziile de sub pat.
Măsura computerizării reţetelor e complet inutilă, iar tam-tamul cu care a fost lansată, complet ridicol.
Domnul Eugen Nicolăescu, Ministrul Sănătăţii sub liberali, avea de ce să nu se ocupe cu asemenea prostii. Domnia Sa a instituit obligativitatea şi gratuitatea analizelor anuale, în luna de naştere a fiecăruia. În lumea civilizată există 4-5 tipuri de consultaţii medicale care se fac anual, obligatoriu şi gratuit. În Franţa şi endoscopia este anuală, obligatorie şi gratuită. Domnul Nicolăescu făcuse un prim pas. Şi ce s-a ales?! Nu au fost în stare guvernanţii actuali nici măcar să continuie un lucru bun început de alţii.
A mai încercat Eugen Nicolăescu să înlocuiască conducerea spitalelor cu economişti de profesie, ceea ce ar fi redus mafia uriaşă din spitale. Nu a reuşit, din cauza mafiei, dar a încercat.
Dar după patru guvernări Boc, cu ce rămâne concret poporul ăsta în domeniul prioritar al sănătăţii?!?
Boc şi Băsescu sunt puşi pe exterminare, nu pe însănătoşire.
Gafa e atât de mare încât eu am crezut la un moment dat că, pervers, mogulul a întrerupt emisiunea şi l-a pus pe Boc să se facă de râs cu un comunicat oarecare în direct. N-a fost aşa; comunicatul s-a produs la cererea domnului Boc.
Cum a fost cu putinţă, cititorule, o asemenea gafă?!?
Vorbim, totuşi, de Primul-Ministru al României şi de guvernul dumnealui!