FAPTE REPROBABILE

                                                FAPTE  REPROBABILE

Aflu de pe Ziare.com că un  cetăţean din Turnu Severin a fost amendat/tâlhărit de autorităţi de 2 milioane de lei vechi pentru simplul fapt că l-a huiduit pe Boc, « Căci nu-i iertat nici glasul teribilei nevoi », vorba poetului.

În ce ţară democrată din lumea asta aţi mai pomenit ca un cetăţean să fie tâlhărit de autorităţi pentru simplul fapt că a strigat lucruri neprietenoase şi şi-a botezat conducătorii cu ouă şi roşii? La noi, oamenii nu au nici măcar banii sau obişnuinţa de a arunca cu ouă şi roşii. Simplul fapt că sunt în stradă şi strigă ceva e prilej de amendă. Sufletul lui Boc se bucură scârnav de un bir în plus: birul pe revoltă. Mai face un ban pentru campaniile electorale, după tot ce-a jumulit de la bugetari.

ESTE  O  MĂSURĂ  CLARĂ  DE  INTIMIDARE ! Aceasta deja nu mai e democraţie, este democratură. Ceilalţi participanţi la miting trebuia să se mobilizeze şi să-l apere pe protestatar. Iar el nu trebuia să plătească amenda. Eu aş fi zis că nu am bani şi că cer să mi se transfere amenda în zile de detenţie. La ieşirea din puşcărie aş fi povestit pe blog cum am stat eu la pârnaie pentru unul ca Boc, fiindcă aşa înţelege Statul băsescian să se mobilizeze împotriva cetăţenilor, privându-i de libertate şi tâlhărindu-i, o dată în plus, de puţinii bani pe care nu li i-a furat încă.

Vă imaginaţi cum ar fi reacţionat dulăii de presă prezidenţială şi căţelele lor dacă astfel de orori s-ar fi întâmplat, fie şi doar pe sfert, în alt regim?!? Vă imaginaţi ce isterie ar fi ieşit din gurile şi de sub degetele lor? Dar acum e bine, fiindcă astfel de fapte reprobabile satură, cu asupra de măsură, pântecul lor blestemat!

Chiar şi în statele cu regim semidemocrat, cu căţele şi dulăi bine-hrăniţi la putere, se dă, la mitinguri, libertatea de a huidui, fiind văzută ca o supapă de descărcare a tensiunilor sociale. Numai guvernanţii noştri nu au nici această minimă inteligenţă. La noi, prin asemenea acţiuni de intimidare, se pun bazele dictaturii băsesciene. Este un exemplu clar că nu ai voie să protestezi. Pe străzile României nu sunt permise şi nu se produc decât surogate de manifestaţii, un nechezol de proteste, ca să folosim un termen ceauşist. Cum este dibuit în cineva Protestatarul cu majusculă, acela e pe loc umflat şi buzunărit.

Ce legi din România prevăd cât costă un strigăt de protest?

Costă două milioane?

Costă o bâtă în cap?

Costă şocuri electrice?

Costă un glonte?

Costă toate astea la un loc, dar progresiv!

De ce presa scrisă nu comentează întâmplarea oribilă de la Turnu Severin?

Umflat de jandarmi şi urcat cu forţa şi cu sila într-o dubă a fost şi Vasile Teofil, locotenent-colonel în rezervă, participant la mitingul cadrelor militare pensionate de la Constanţa, din ianuarie a.c. Vasile Teofil a fost acuzat că a încercat, chiar dacă nu a reuşit şi deci nu s-a putut proba, să rupă o pancartă cu portretul lui Băsescu. Întreb şi eu, pe urmele lui Marin Preda: „Dar ce suntem noi? Popor de idioţi?” La un miting de protest, fie el chiar şi-n România, nu poţi să porţi portretul lui Băsescu şi al Elenei Udrea, precum odinioară pe cel al lui Ceauşescu şi al lui Nuţi CO2 cu „stima noastră şi mândria” scrise dedesubt; la un miting de protest, portretele, chiar caricaturi, sfârşesc prin a fi rupte sau arse. Da, domnilor, ţine tot de tactica descărcării tensiunilor sociale. Înainte de a scrie acest articol, am revăzut cele mai bune videoclipuri postate de trei televiziuni şi tot nu am reuşit să înţeleg de ce a fost umflat acel militar şi amendat cu suma halucinantă pentru un pensionar căruia i-ai tăiat pensia, „Prin grija lui, grija lui/A Udrea-Băselului”, de 10 milioane de lei vechi, cam cât câştiga un profesor după tăierile din iulie, da-le-ar Dumnezeu lumânări în casă, de banii ăştia!

O televiziune mai ghizdavă a relatat că Teofil a vrut să treacă de un gard de jandarmi şi să ajungă în sediul Prefecturii Constanţei.

Da, dar nu a reuşit. El a fost trântit în iarbă de jandarmi, lovit, împachetat şi dus la dubă, unde, pentru că nu voia să urce, i-au aplecat capul în piept, i-au imobilizat braţele şi l-au înghesuit în dubă. La mitingul „vânjos”, cum l-ar fi calificat corifeul Puterii, Andrei Pleşu, participau taman... 400 de oameni. „Curat vânjos” şi „curat murdar” din partea Puterii să se poarte astfel. Vreau un jurist care să-mi explice ce-a făcut acel om, de fapt, şi pentru ce a fost el amendat. În articolul său de tristă amintire, intitulat Proprietatea termenilor şi publicat în „Dilema veche”, nr. 368, din 3 martie a.c., domnul Andrei Pleşu nota: „Mi-e greu să-mi închipui o dictatură în care sindicaliştii, după ce înjură, în mitinguri vânjoase, Guvernul şi Preşedinţia, se duc frumuşel acasă şi dorm liniştiţi.” Eu, când am văzut la televizor ce i se face acelui om, m-am temut şi pentru sănătatea, şi pentru viaţa lui. Dar, pentru liniştirea domnului Pleşu, cel foarte iritat, din articolul citat mai sus, haideţi să spunem că doi militari pensionaţi au murit în urma şocului provocat de tăierea pensiilor şi doi bolnavi au decedat în urma desfiinţării spitalelor din localităţile lor.

Câţi trebuie să mai moară şi să dea bani la Boc ca să trăiască portocaliii în sfârşit bine, nestingheriţi de mitinguri" vânjoase" şi necontenind să se admire reciproc.

N-am să pot uita niciodată faţa lui Vasile Teofil marcată de revoltă şi de neputinţă şi ochii lui albaştri, plini de durere. Reprezentanţii unui popor normal se gândesc că oricare dintre ei ar putea fi în locul acelui om lovit de urgie. Din ce-i cunosc eu pe compatrioţii mei, ei gândesc că, în fond, şi omul are o vină. În locul lui, ei nu s-ar fi dus la miting. Dacă s-ar fi dus la miting, ar fi jucat pinguinul şi, în niciun caz, nu s-ar fi luat la trântă cu jandarmii. Nu e frumos. Dacă se luau la trântă cu jandarmii şi pica măgăreaţa pe ei să fie urcaţi în dubă şi amendaţi, asta e – se resemnau şi dădeau banii, fără blesteme şi alte prostii, „Să fie de sufletul lui Boc”, că mult ne-a muls şi mulţi n-au simţit.

Dar faţa lui Vasile Teofil şi ochii lui albaştri n-am să-i pot uita niciodată şi nici n-am să-mi iert că nu m-am putut mobiliza şi că n-am găsit o noapte în care să scriu despre cele întâmplate la Constanţa, încă din luna ianuarie.

Despre paradoxurile românilor am mai scris (vezi articolul Paradoxul român, din 23 octombrie 2010), dar ce ziceţi de ăsta: Noi suntem amendaţi pentru că ne e foame, nouă ni se pune bir până şi pe foame şi ...grecii protestează! Aflaţi că în Grecia, astăzi, de 1 Mai, sunt mitinguri într-adevăr „vânjoase”, ce l-ar speria de-a dreptul pe intelectualul Puterii, Andrei Pleşu, care a trudit din greu, cu pana, ca, în ţara sa, să nu vadă aşa ceva. Şi, până acum, nici n-a văzut. Dar eu încep să nu mai fiu atât de sigură că nici nu va vedea, căci, vorba domnului Preşedinte Băsescu, „De ce le e frică, nu scapă.” De, „gura păcătosului adevăr grăieşte...”

Mai trebuie spus că oamenii Greciei nu ies singuri şi de-a valma în stradă; ei o fac la chemarea unor confederaţii sindicale adevărate, unor lideri adevăraţi. La noi, nemulţumirea e extremă, dar nu are cine să îi dea contur, să o pună într-o formă. Nu numai că nu există lideri credibili, dar ăia care sunt nici măcar nu cheamă lumea la miting! N-au făcut-o de 16 decembrie, n-au făcut-o de 21 şi nici de 22 decembrie. Nu o fac nici măcar acum, de 1 Mai, bucuroşi că poporul e bleg , că rolul le-a fost uşor şi că au scos pe el un preţ bun.

În această zi şi în acest an, peste tot în ţările democrate, cu regim pluripartidist, partidele de stânga cheamă lumea în stradă pentru a-şi manifesta încrederea în VICTORIA  SOLIDARITĂŢII  ÎMPOTRIVA  INDIVIDUALISMULUI.

La noi, fiind recesiune, ce se gândi PSD-ul? Ce-i trecu lui Victor Ponta, precum odinioară lui Ştrul, prin cap? O, nu, nu un glonte de calibrul patru, ci o idee generoasă: să nu mai cheme lumea la bere, fiindcă oamenii sunt nemâncaţi şi, dacă beau pe nemâncate, se-mbată şi, dacă se-mbată, se-apucă să-l înjure pe Boc şi, dacă-l înjură pe Boc, jandarmii îi amendează şi, dacă jandarmii îi amendează, oamenii se supără pe Ponta şi ,atunci ,ce-i trecu lui Victor prin cap?

O idee de calibrul patru: să-şi cheme membrii de partid şi simpatizanţii să planteze nu-mă-uita pe marginea drumurilor; să-şi aducă aminte alegătorii de cel care fuse liderul Opoziţiei – Victor Ponta.

Ideea e generoasă, cititorule, şi miroase bine, dar eu zic că mult mai bine dădea să planteze nişte... roşii: ţin şi de foame, au vitamine, pot fi folosite şi ca arme într-o posibilă încăierare, fără să producă răni sau tumefacţii, că românul e fricos. Şi mai e ceva, cititorule, roşiile sunt... roşii, „culoarea social-democraţiei”, vorba lui Radu Mazăre.

ŢARA MORŢILOR

Faţă cu ce se întâmplă în prezent în Sănătate niciodată nu o să ne indignăm îndeajuns: spitale renovate cu doi ani în urmă şi cu bani grei, dotate cu aparatură modernă sunt închise, urmând să devină aziluri. De ce aziluri? DE  CE  AVEM  ATÂTA  ZOR  DE  AZILURI ?!?
Într-o ţară în care oamenii mor ca muştele, fără bani de medicamente, fără bani de hrană, fără bani de investigaţii sanitare amănunţite şi rămaşi fără spitale, ei nu vor mai prinde oricum trenul senectuţii care să-i ducă spre tristul azil fondat de Boc-Băsescu, faimosul cuplu B-B, cu aromă de cioclu.
Cum remarca undeva un forumist, celebrul "Să trăiţi bine!" s-a transformat acum că Tăriceanu a plecat într-un cinic "Să muriţi bine!", adică în număr mare, cu ghiotura, să se bucure şi sufletul lui Boc că a făcut şi el ceva: a distrus economia, a înfometat ţara, a închis spitale, a închis şcoli, condamnând copiii săraci la plafonare intelectuală, şi, mai nou, îşi omoară conaţionalii. Cum remarca Radu Tudor în editorialul din 7 aprilie a.c., din "Jurnalul naţional", nepăsarea şi brutalitatea guvernanţilor amplifică "agonia unor muribunzi cărora în Postul Paştelui trebuia să le oferi un medicament şi o vorbă bună. Am senzaţia că tot răul ăsta imens prăvălit de la cel mai înalt nivel asupra unor fiinţe în vârstă şi fără nicio posibilitate de apărare se va întoarce împotriva noastră. Oamenii fără Dumnezeu care ne conduc ne oferă o perspectivă lungă a unui viitor dureros, pe care-l merităm cu vârf şi îndesat."
Doar Radu Tudor mi s-a părut că a avut suflul patetic necesar pentru a surprinde şi a înfiera această situaţie inadmisibilă şi abominabilă, în care moartea bântuie ţara în numele legii şi al lui Boc şi oricine îndrăzneşte să comenteze este blamat că nu lasă guvernul să lucreze. Şi ce lucrare! Căci moartea şi-a început secerişul în România. Oamenii cad ca spicele la poarta zăvorâtă a spitalului, cum s-a întâmplat la Bălceşti şi Băneasa, cele două localităţi ale morţii, având aceeaşi iniţială cu guvernanţii groazei Boc-Băsescu.
Eu cred că s-a atins o culme a cinismului:
Se calcă pe cadavre doar ca labe portocalii să poată să-şi adjudece ieftin mândreţe de spitale proaspăt renovate, ce nu vor deveni niciodată aziluri goale, ci clinici private, scumpe, vopsite portocaliu. Ziariştii de investigaţie vor avea de lucru în lunile ce vin.
După ce zoaiele portocalii vor înceta să mai brăzdeze chipul împietrit al ţării, eu aş readuce aceste clădiri la statutul lor de spitale publice. Doar pe câteva, alese pe sprânceană, le-aş transforma în case de nebuni. I-aş închide acolo pe cei care au luat decizia desfiinţării spitalelor şi pe susţinătorii lor. Ar avea condiţii bune de viaţă şi ar putea să filozofeze liniştiţi, izolaţi de poporul ingrat, pe tema modernizării României. În paralel cu aceasta, aş întocmi nişte liste negre pe care aş trece toate aceste ospicii private de condiţie bună:
Cine ar vrea să le dea foc să o poată face!

OPOZIŢIA UNITĂ

                                                       OPOZIŢIA  UNITĂ

Despre ideea şi realitatea opoziţiei unite am mai scris, dar am participat sâmbătă, 5 februarie a.c., ca blogger, la reuniunea Consiliului Naţional al PSD, desfăşurată la Palatul Parlamentului, în sala Alexandru Ioan Cuza, şi gândurile, îndoielile, încrederea, reţinerea şi speranţa au revenit, rechemându-mă pe blog.

Programul reuniunii a fost următorul:

1. Dezbaterea şi aprobarea hotărârii de constituire a Uniunii Social-Liberale, din Partidul Social Democrat şi Alianţa de Centru Dreapta.
2. Rezoluţia Consiliului Naţional al PSD pentru sprijinirea aleşilor locali împotriva abuzurilor actualei puteri.
3. Semnarea acordului politic de constituire a Uniunii Social-Liberale, incluzând Protocolul de colaborare şi Agenda politică.

I.                   REZUMATUL  SUBIECTIV  AL  DISCURSURILOR  ROSTITE

Este obligatoriu ca rezumatul să fie subiectiv, pentru că relatări găsiţi pe toate drumurile. Ceea ce contează este ca articolul să reuşească să-l ţină pe cititor în faţa computerului. Eu selectez ce m-a convins sau nu m-a convins pe mine şi transmit mai departe. Dar ce scriu eu nu va fi retransmis decât dacă va convinge sau emoţiona pe cineva. Bloggerii nu au aplaudaci la comandă şi, când cade unul, nu cad toţi. Bloggerii se bat pentru bucăţica lor de on line. Sunt nişte navigatori foarte liberi şi solitari, ceea ce nu exclude posibilitatea întâlnirii unor nave-pereche.

Aşadar!

Primul vorbitor şi, evident, susţinător al alianţei a fost Liviu Dragnea, din discursul căruia am reţinut un enunţ ce mi s-a părut de maximă importanţă: „Vrem să înlăturăm orice posibilitate de fraudă electorală.”

Dacă este aşa, de ce nu am auzit vorbindu-se deloc până acum de introducerea cărţii  de alegător  şi de computerizarea sistemului de vot. Cum vrea opoziţia să înlăture ALTFEL furtul electoral?

Doar domnul Geoană, când încă era răvăşit de flacăra violetă, s-a revoltat şi a spus ceva despre nevoia securităţii alegerilor. Dar flacăra s-a stins şi nimeni de atunci n-a mai vorbit despre siguranţa şi corectitudinea sistemului de vot. Sub Boc-Băsescu, votul s-a transformat în umilinţă sau afacere, după caz, în timp ce domnul Tăriceanu impusese un sistem greoi, trimiţându-i pe oameni să voteze în localitatea de domiciliu. Mulţi nu au votat, premierul promovând, cu bună ştiinţă, absenteismul.

De ce nu vreţi să introduceţi cartea de alegător, domnilor parlamentari de toate culorile?!?

La unii curge şi la alţii pică?

Dar hoţi sunt şi unii şi-alţii!

Ne trebuie în Parlament oameni care, precum Cato cel Bătrân, să-şi încheie fiecare discurs cu fraza: „Trebuie distrusă Cartagina” câtă vreme ameninţă Roma; sau „TREBUIE  INTRODUSĂ  CARTEA  DE  ALEGĂTOR”; sau „Hoţia este o ruşine”; sau „Corupţia este mama tuturor relelor.” Altfel, Palatul Parlamentului va fi confiscat de impostori, care nu reprezintă nici votul real, exprimat şi nici interesele alegătorilor. Parlamentul va reprezenta doar interesul oamenilor care-l populează şi cu care votanţii reuşesc cu greu să se identifice.

Despre „statul fără stat”, ce caracterizează guvernarea actuală, a vorbit Adrian Nătase, Preşedintele Consiliului Naţional al PSD. Statul nu există atunci când trebuie să-şi protejeze cetăţenii, dar e foarte prezent atunci când trebuie să-i jupoaie, să le pună biruri.

De ce plătim aceste biruri dacă Statul nu ne întoarce protecţia socială pe care ne-o datorează? Între Statul lui Boc şi populaţie nu mai există niciun contract, populaţia fiind folosită pentru a fi deposedată de drepturi şi de banii de hrană: Munca mea îi satură pe alţii, munca mea este furată.

Băsescu, la începuturile domniei sale, curta doar America, îşi permitea să ... ironizeze Franţa (?!), făcea nazuri de Moscova şi se prefăcea şi se preface că n-a auzit de China. Il retarde, le pauvre bougre!

China este a doua mare putere economică mondială. A depăşit fulgerător Japonia (!) şi se pregăteşte acum să se ia la trântă cu SUA. Adrian Năstase conchide: „Doar la sfârşitul epocii Ceauşescu, România era atât de izolată în plan internaţional cum este acum... (...) El (Băsescu) nu este primit nici de Obama, nici de Sarkozy, nici la Moscova, nici la Beijing.”

După carnaval urmează postul, fiţele nejustificate fiind compensate acum de slugărnicie, România lui Băsescu consimţind „să devină un poligon de încercare pentru diverse experimente economice şi sociale, acceptate de o putere ilegitimă şi coruptă.”

Într-un articol mai vechi, publicat în Jurnalul naţional, Adrian Năstase spunea că „modernizarea statului”, în accepţiunea lui Traian Băsescu, „frizează suprarealismul şi, pe alocuri, dadaismul în formele lui cele mai acute.” Aşa se face că ţara este condusă în acest moment cu ajutorul unui partid, UNPR, pentru care niciun român nu a votat niciodată.

Interesant, nu?

Şi Năstase continuă: „Ţara noastră merită să fie guvernată de un guvern legitim, susţinut de cetăţeni, nu de o coaliţie toxică, menţinută prin şantaj şi prin cumpărarea voturilor cu banii românilor.”

Nu putea să treacă neobservat nici discursul domnului Radu Mazăre, primarul de Constanţa. Acesta, plecând de la tema dragostei cu care ne-au bombardat prin 2003-2004 ideologii şi intelectualii lui Băsescu, vrând astfel să pregătească terenul pentru paternalism şi un autoritarism deghizat, a povestit degajat despre iubirea reală, aventuroasă, încărcată de afaceri, daruri, fapte şi bani, dintre Traian şi Elena, cea dăruită cu cel mai bănos minister şi care – adaug eu - , precum odinioară Semiramida, transformă ţara întreagă într-un şantier, după ce şi-a pus, foarte „inspirat”, nişte „pantaloni pescăreşti”. Aceasta este Semiramida din „grădina carpatică” nesuspendată. Mazăre n-a pregetat să atragă atenţia că ne aflam acolo ca „să scăpăm de ciclop şi de dragostea lui.” Să-l audă Dumnezeu!

Cel mai bun discurs l-a avut domnul Ion Iliescu, Preşedintele de onoare al PSD. Nu mai e „cârlan, ca la 70 de ani”, dar, la venerabila vârstă de 80 de ani, încă face toţi banii. Este discursul în care s-a vorbit cel mai mult şi s-a explicat cel mai convingător necesitatea alianţei dintre cele trei partide. Iliescu a caracterizat actuala putere ca fiind „diletantă”, sistemul Băsescu dovedindu-se „incapabil să aducă bani la buget, să stimuleze munca sau să reducă evaziunea fiscală.” De diferenţele doctrinare dintre social-democraţi şi liberali, Iliescu nu s-a arătat îngrijorat; ele pot fi depăşite printr-un „efort sincer de comunicare”, subliniind că prioritatea momentului este înlăturarea guvernului Boc şi ieşirea din criză: „Nici stânga, nici dreapta nu pot oferi oamenilor o viaţă mai bună, dacă nu fac economia să funcţioneze mai bine.”

Dar ideea cea mai importantă şi cea mai adâncă a fost subliniată atunci când Iliescu a atras atenţia că alianţele „se destramă nu din cauza ideologiilor, ci din cauza oamenilor.”

Efortul acestei construcţii atât de riguros concepute trebuie continuat şi transpus în viaţă. Fiecare actor va trebui să joace rolul pe care regizorii i l-au încredinţat şi pe care l-a acceptat. E în joc cuvântul actorului! Un regizor nu e mai mult decât un actor. Doar că fiecare trebuie să-şi îndeplinească, cu rigoare, partea lui de muncă.

Întâmpinat cu aplauze deosebit de călduroase, a luat cuvântul la reuniune liderul liberal Crin Antonescu. Victor Ponta i-a atras atenţia asupra numărului MARE de social-democraţi din sală. Vorbim, cititorule, de un partid într-adevăr mare. Dar să ştii că şi replica liberalului a fost pe măsura mărimii partidului domnului Ponta:

„Apreciez nu atât mărimea, cât entuziasmul.” Adică, traduc eu, apreciez nu atât ce şi câţi suntem, ci ce putem să facem împreună.

Vezi, cititorule, de-aceea va câştiga el alegerile din primul tur.

Pentru semnarea acordului de constituire a USL ne-am deplasat în altă sală, fiecare cu bucuria şi îndoielile lui. Dar, oricum, momentul a fost frumos. S-au auzit acordurile din Odă bucuriei şi mai mulţi participanţi au ridicat mobilurile pentru a imortaliza momentul semnării actului de naştere a USL şi îmbrăţişarea celor doi lideri: liberal şi social-democrat. Chiar a fost frumos.

II.                CARE  ESTE  SENSUL  TREBII ? (ÎN  LOC  DE  CONCLUZII)

Se spune că Uniunea Social-Liberală a fost creată cu scopul debarcării guvernului portocaliu. Am  vorbit şi eu despre acest lucru într-un articol anterior. Ceea ce vreau să remarc acum este rigoarea şi scopul precis cu care a fost concepută. Ea nu are nimic din alianţele pre şi postelectorale, nimic din dezordinea şi pământescul acelora. Ceea ce înseamnă că scopul nu e doar pur electoral. Se doreşte izolarea politică definitivă a PDL-ului şi a domnului Traian Băsescu. Participanţii la această Uniune nu prea mai au liber-arbitru. Iar, dacă şi-l vor crea, riscă să-şi piardă onoarea, atâta câtă e. În toată această construcţie, admirabilă rămâne regia. S-a lucrat cu dinţii strânşi şi cu o rigoare chomskyană: elementele analizate au fost catalogate şi „legate”, ca nimic din ce e necesar să nu rămână în afara scenei, nimic să nu scape neinventariat; după care s-a purces la distribuirea rolurilor, cu accent pe explicarea fiecărui rol în parte. Aici nu este vorba să se schimbe un partid cu altul, aici e vorba, cum arăta Adrian Năstase în discursul său, de o putere imensă acumulată în mâna unui singur om, de zorii statului minimal, dar represiv-poliţienesc, de umilirea repetată a Parlamentului şi de desconsiderarea grobiană şi fascistă a cetăţenilor. Noi toţi suntem nimeni. Contează doar zeghele portocalii. La ei sunt banii dumneavoastră!

Începutul acestei Uniuni este bun, concepţia, foarte bună, „cât pot dzice, vorba cronicarului, că nasc şi-n România oameni” politici. Dar organismul ar putea să fie greoi. Părerea mea e că această structură are nevoie de rapiditate, pentru a nu lăsa loc de contraatac şi de o serie de hotărâri „dadaiste”: vot prin corespondenţă, spitale desfiinţate, afaceri oneroase, tăieri salariale crâncene, fără economii la buget care să le justifice cât de cât şi, colac peste pupăză, „ţara întreagă -  un şantier”, pe banii noştri. Da, nepoate!

Uniunea Social-Liberală a fost bine concepută şi n-a început rău.

„Pourvu que ça dure”, vorba mamei lui Napoleon.

"GURA PĂCĂTOSULUI ADEVĂR GRĂIEŞTE"

Ea este într-adevăr toxică, majoritatea.
Cum "ce majoritate"?
Cea parlamentară, evident.
E toxică pentru că emană de la nişte oameni care stau strâns-uniţi, unul în putoarea celuilalt, fără ca vreun principiu sau vreo doctrină să-i apropie sau să-i aducă împreună. Ei sunt extrem de heterogeni şi ca doctrină, şi ca limbă; este ciudat cum au putut minorităţile să se unească împotriva poporului român, dar şi contra etniilor pe care le reprezintă. Numai idioţii sau cei plătiţi s-o facă pot să mai creadă că doar portocaliii, ungurii, ucrainenii, lipovenii şi găgăuzii vor "binele" infantilului popor român şi li-l aplică diferenţiat, tăind din lefurile mici şi protejând "lefurile nesimţite" din companiile de stat. Fiindcă toată "reforma" s-a redus la tăieri, cititorule.
Ea este toxică, majoritatea, pentru că s-a constituit pe bază de bani, şantaj, interese de pântec şi tot ce are situat mai jos organismul uman şi firea omenească.
Parlamentul, Cotroceniul şi Palatul Victoria emană toxine. Poporul român este un popor gazat. De aceea e năuc şi nu are niciun fel de reacţie.
Această "majoritate toxică" nu are niciun fel de legitimitate. Parlamentul va intra în legalitate doar în momentul constituirii unei noi majorităţi axate pe partidele care s-au confruntat în precedenta campanie electorală şi care au obţinut votul şi girul nostru, majoritate care să nu aibă alt scop şi altă ambiţie decât să scoată ţara din criză şi să organizeze alegeri anticipate.
Abia aştept să-i văd în genunchi, implorând votul.
Un singur om nu mai poate participa niciodată la nicio campanie. Acela se numeşte simplu Boc. Felul cinic în care a fost instrumentat, lipsa lui de personalitate şi de reacţie, rolul prea mare şi prea greu pentru statura şi potenţialul său fac din Domnia Sa un om uzat, terminat.
Aceasta în varianta optimistă în care nu ne epuizează, ne terorizează şi ne termină el pe noi...
Majoritatea parlamentară e toxică şi pentru faptul că exotică, portocalie, ruptă de realitate şi neromânească fiind ea, a ajuns cu poporul român în raporturi de..."care pe care".

Post scriptum:
Am o întrebare pentru domnul Isărescu:
De ce în condiţiile în care Boc a anunţat cu largheţe că oferă 250 000 de roni, pentru colegiul lor, parlamentarilor Puterii care se abţin de la vot în cazul moţiunii de cenzură, nu a avut niciun fel de reacţie, cu toate că până atunci avertizase cu nesaţ şi nitam-nisam, fiind citat copios de căţeii de presă, că promisiunile dintr-o eventuală campanie electorală ar putea costa foarte mult bugetul ţării. Dar risipa şi incompetenţa lui Boc nu costă mai mult?
De când Guvernatorul Băncii Naţionale are vizibile opţiuni politice şi ce ştie Guvernatorul şi nu ştim noi despre circuitul banilor în guvernarea portocalie?
Ce face Boc nu e risipă?
Dar atitudinea lui Isărescu ce nume poartă?

PARADOXUL ROMÂN

I) Pe vremea lui Ceauşescu circula o anecdotă despre productivitatea muncii, care promova o imagine paradoxală, dar şi exactă a poporului român, care nu ar fi o legumă de popor, ci o enigmă nedezlegată, un nod gordian, un popor imprevizibil şi paradoxal.
Bancul suna astfel:
"Deşi productivitatea muncii creşte, produse nu sunt pe piaţă.
Deşi pe piaţă nu sunt produse, cămările oamenilor sunt pline.
Deşi cămările le sunt pline, oamenii sunt nemulţumiţi.
Deşi sunt nemulţumiţi, oamenii bat din palme şi strigă "Urrraaaa!"
II) Mă gândesc că putem teleporta cu succes acest banc din Epoca Ceauşescu în Epoca Bocbăsescu. Cele două epoci au nu puţine similitudini:
1) Şi una şi alta sunt de austeritate, dar, ca să fim drepţi cu nea' Nicu sau, mă rog, domnul Ceauşescu, trebuie spus că acela nicioddată nu s-a atins de salariile oamenilor şi, mai ales, NU cu un procent atât de zdrobitor cum este cel bocbăsel de 25%.
2) Ambele epoci îşi justifică austeritatea prin nevoia de însănătoşire fiscală.
3) Ambele epoci se caracterizează printr-un lux orbitor şi sfidător la vârf şi prin mizerie neagră la poale.
4) Ambele epoci sunt rigide şi obsedate să controleze "şi în urechi". Ceauşescu nu a avut niciun fel de înţelegere faţă de micii investitori care ar fi putut reduce foametea în România. Bocbăsescu nu vrea, în ruptul capului, să dea autonomie ministerelor şi primăriilor să reducă ele, cum se pricep mai bine, cheltuielile globale cu 25%.
5) În ambele epoci, guvernanţii sunt rupţi complet de realitate şi de popor: nu văd codrii din Birnam pornind în marş împotriva Palatului Cotroceni; nu aud larma care creşte, nu simt tensiunile care se acumulează; nu au, vorba lui Adrian Năstase, minima inteligenţă relaţional-pragmatică "de a ridica uşor capacul de pe oala sub presiune. Dimpotrivă, ei dau focul mai tare. Reacţia lor se rezumă la dispreţ, la respingere, la negarea dialogului, a solidarităţii şi, din ce în ce mai mult, şi a umanităţii...(...) Poate că sună cam dur, dar dacă lucrurile vor continua în aceeaşi direcţie, populaţia este condamnată la moarte prin înfometare. Guvernul Băsescu-Boc ia decizii împotriva românilor."(vezi articolul "Are şi apatia o limită" de pe "ministru >> prim-ministru >> blogger"). Năstase se referă la guvernarea lui Boc, dar ai impresia că rememorează anii Epocii Lumină.
6) În ambele epoci se ascultă telefoanele şi, mai nou, se spionează calculatoarele, dar şi la acest aspect Ceauşescu iese mai puţin şifonat, întrucât oamenii lui lucrau discret şi, chiar dacă conţinutul convorbirilor era folosit împotriva cetăţeanului respectiv, nu era, ca acum, făcut public şi utilizat pentru discreditarea şi batjocorirea persoanei respective. Pe vremea lui Ceauşescu, toţi aveam sentimentul că a asculta telefoanele cetăţenilor este o mare ruşine; acum ori asistăm la reabilitarea acestei urâte trebuşoare, ori ăştia au pierdut complet sentimentul ruşinii.
7) În ambele epoci serviciile secrete "trăiesc bine", pentru că sunt plătite "după importanţa socială a muncii depuse", ca să citez dintr-o lege ceauşistă, perfect actuală astăzi.
8) Ambele epoci sunt duşmănoase cu presa. Dacă, pe vremea lui Ceauşescu, Napoleon I ar fi răsuflat uşurat, comentând cu recunoştinţă că, la o astfel de presă, nici nu se va afla ca a pierdut Waterloo, acum presa liberă, presa neaservită este atacată de toţi "intelectualii lui Băsescu" şi socotită "vulnerabilitate" în Strategia Naţională de Apărare şi o ameninţare la adresa Statului român. Din nou România atrage atenţia Europei prin atmosfera dictatorială ce se încheagă aici şi liderii a trei grupuri politice din Parlamentul Europei - Martin Schulz, Guy Verhofstadt şi Daniel Cohn-Bendit - au adresat Parlamentului României o scrisoare cerând respingerea paragrafului nr.10 al articolului 6, intitulat "Vulnerabilităţi", din Strategia Naţională de Apărare, catalogat ca venind în conflict cu normele juridice europene, în special cu art.11 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, cu art.10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi cu art.6 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene. Suntem o ţară vulnerabilă din punt de vedere al respectării dreptului omului la informare şi liberă exprimare şi cei trei lideri atrag atenţia României că este în interesul ei să-şi "consolideze credibilitatea în cadrul Uniunii Europene."
9) Atât sub Ceauşescu, cât şi sub Băsescu, uniunile de creaţie din România "au rezistat prin cultură". Este aceasta o formulă searbădă şi bombastică de a scuza, de a băga sub preş lipsa de implicare şi de reacţie socială, răsplătită financiar sub ambele dictaturi; răsplătită gras. Tot o formulă bombastică este şi "societatea civilă" menită a-i împacheta şi a-i vinde frumos pe intelectualii de dreapta care sunt şi publicişti,mai toţi în barca lui Băsescu, în acest moment.
"Societatea civilă" în înţelesul de mai sus al cuvântului nu mai există; ea a devenit un braţ al Puterii; există acum în România un stat dictatorial, era să zic poliţienesc, dacă nu mi-aş fi amintit că, paradoxal, poliţiştii sunt cei mai curajoşi şi eficienţi luptători împotriva dictaturii, nişte partide democratice care fac şi ele ce pot; sperăm să nu plece în exil şi o societate care nu reprezintă Poliţia şi Armata, care nu este înregimentată politic, care este instruită şi care se poate numi civilă. Această societate nu are niciun chef să reziste flămândă prin cultură, de altfel, fatalmente, orizonturile culturale s-au lărgit, depăşind cu mult limitele spaţiului mioritic, "avantajele înapoierii" - după o formulă aparţinând fostei societăţi civile - au căzut, şi ea, această nouă societate civilă, este în căutare de lideri.
10) În ambele epoci, poporul s-a dovedit pasiv, vegetativ, apatic. Are un comportament de copil întârziat pe care îţi vine să-l iei în braţe, să te uiţi în ochii lui plângând şi să-l rogi:
"Sparge, mamă, şi tu ceva. Te roagă mămica ta plângând, sparge şi tu ceva, să vadă lumea că spargi!"
El pare înduioşat, copilul, şi, cum se uită-n ochii tăi, în loc de "mamă", "tată", sau "spalg", gângureşte:
"Boc-Boc".
Paradoxal, singura realizare a lui Traian Băsescu, preşedintele care a rostit în Parlament un discurs de condamnare a comunismului, este un soi de reabilitare a lui Nicolae Ceauşescu.
Şi acum, haideţi să procedăm la teleportarea anecdotei în epoca actuală:


Deşi productivitatea muncii scade, produse sunt cu ghiotura pe piaţă.
Deşi produse sunt cu ghiotura pe piaţă, cămările oamenilor sunt tot mai goale şi Boc dă asigurări că se vor goli detot.
Deşi cămările oamenilor sunt goale, Băsescu se-aşteaptă să fie iubit şi oamenii să chiuie de bucurie.
În ciuda aşteptărilor lui Băsescu, oamenii sunt nemulţumiţi.
Deşi sunt nemulţumiţi, oamenii stau închişi în casă şi nu ies să protesteze.

III) Pe 27 octombrie se votează în Parlamentul României moţiunea de cenzură depusă de PSD împotriva guvernării actuale.
Paradoxal, ar fi bine şi pentru actuala putere ca moţiunea să treacă. Dacă, Doamne fereşte, moţiunea nu are noroc, PDL-ul cu codiţa lui iredentistă, flancat de târfa progresistă nu va mai rezista decât până în martie-aprilie, anul viitor. Boc este un premier letal, o iarnă cu el este ca un flm horror trăit pe viu şi să te ferească Dumnezeu, cititorule, de mânia sfiosului. "Când nu vor mai putea răbda,/Când foamea îi va răscula", românii răscumpără şi răzbună toţi anii de privaţiuni pe care i-au îndurat.
Vom avea din nou o revoluţie a foamei şi a violenţei. Vom dovedi lumii că nici după 20 de ani de relativă libertate nu suntem în stare de o revoluţie de catifea. Absenţa societăţii civile şi colaboraţionismul unei largi părţi a intelectualităţii îşi vor spune din nou cuvântul.
PDL-iştii ar trebui să se gândească bine dacă mai vor sau nu în Parlament şi în alte legislaturi.
Chiar şi pentru ei este vital să treacă moţiunea!

PACIENTUL ROMÂN

PACIENTUL ROMÂN



Mulţi dintre cititorii mei se vor gândi, văzând titlul acestui articol, la romanul scriitorului olandez, trăitor în Canada Michael Ondaatje, „Pacientul englez” şi, mai ales, mai ales, la filmul omonim al regretatului Anthony Minghella (1954-2008), distins cu 6 premii Oscar. Un film monumental,sfâşietor şi de neuitat; unul din acele filme pe care-l porţi cu tine, îţi populează biografia emoţională şi care, ca şi „Revolta de pe Bounty”, film analizat pe acest blog (vezi 26 martie 2010), reuşeşte să surprindă cu acuitate disperarea şi fatalitatea unei situaţii-limită.
Nu a venit momentul să întrerup seria articolelor politice cu o nouă analiză de film, dar am să te rog, iubite cititor, să rememorăm împreună o scenă din filmul şi romanul „Pacientul englez”. Scena se leagă de personajul lui David Caravaggio, canadianul care este reţinut de fasciştii italieni pentru spionaj, în timpul celui de-al II-lea Război Mondial. Pe torţionarul său îl cheamă Ranuccio Tommasoni: el este organizatorul şi regizorul torturii; dar nu o execută el. Pentru execuţie – şi scena e mult mai puternică în film decât în carte – Tommasoni se foloseşte de o infirmieră musulmană. O ironie a sorţii: o infirmieră ar trebui să-i îngrijească pe răniţi şi nu să-i mutileze. Cineastul Minghella insistă pe religia infirmierei. Tommasoni o prezintă ca pe o persoană care nu simte nimic pentru creştini, avertizând că nu se uită la ei ca la oameni; un motiv în plus să execute impasibilă ce i se cere. Şi i se cere să-i taie policarii lui Caravaggio. Filmul are meritul că Minghella nu se teme să insiste pe acest moment.
„Te rog, nu face asta”, suspină Caravaggio. Ea nici măcar nu înţelege limba lui, iar expresia lui de durere nu o perturbă în niciun fel. Ea taie, rând pe rând, cu aceeaşi mină de animal impasibil, degetul mare al fiecărei mâini, acesta fiind doar începutul torturii, care, din fericire, încetează, fiindcă sună telefonul. Cu mâinile mânjite de sângele prelins, Tommasoni ridică receptorul, după un prealabil şi caustic: „Mă scuzaţi”.
„Au încetat să te tortureze pentru că veneau aliaţii”, avea să comenteze Hana mai târziu, auzind istorisirea şi privind mâinile definitiv mutilate.
Coşmarul nu s-a legat atât de pierderea policarilor şi de sângele care a curs pe masă, cât de teroarea din creierul lui Caravaggio: „Nu mi-au atins deloc capul, se gândi, ce ciudat. Cel mai rău e când începea să-şi imagineze ce ar fi urmat să-i facă mai departe, SĂ TAIE MAI DEPARTE. În astfel de momente se gândea întotdeauna la cap.” (s.n.)
E filmul şi romanul la care m-am gândit cel mai mult în ultima vreme.
Vezi dumneata, cititorule, când am analizat „Revolta de pe Bounty” m-am ferit cât am putut de extrapolări politice, deşi filmul se preta. Nu voi face aceeaşi greşeală acum, fiindcă ei oricum ne mutilează fizic şi psihic prin măsurile pe care le iau. Măsurile care s-au luat în ultimele luni împotriva poporului român sunt discriminatorii: toţi românii sunt obligaţi să contribuie la cheltuielile pantagruelice ale unei trecute campanii prezidenţiale, având în spate un partid portocaliu, deşi nu toţi consimt la acest lucru, nu toţi stau închişi în casă când sunt proteste şi nu toţi sunt simpatizanţii sau graşii acelui partid. Deşi s-au tăiat salarii şi s-au făcut disponibilizări, colectările la buget în 2010 sunt cele mai slabe din ultimii 20 de ani. În prima jumătate a lui 2010, 8000 de bugetari au fost concediaţi, dar fondul de salarii a crescut în loc să scadă şi a făcut-o cu uriaşa sumă de 300 de milioane de roni; bani trimişi în buzunarele clientelei politice angajate la Stat şi puse la-ngrăşat; bani trimişi la sponsorii campaniei prezidenţiale, prin achiziţii publice aiuritoare oricum şi, cu atât mai mult, la vreme de criză. (Vezi articolul meu „Preşedintele „tutulor” cangurilor” din 26 iulie).
Guvernanţii noştri seamănă tot mai mult cu infirmiera musulmană. Guvernanţii, ca şi infirmiera, ar trebui să ne servească pe noi şi să ne oblojească rănile. Poporul îşi desemnează aleşii, iar aleşii desemnează un guvern care să aplice legile în folosul oamenilor.
Ei guvernează prin ordonanţe de urgenţă şi fură voturile în Parlament în văzul celor care nu i-au votat şi întru sfidarea ţării întregi. Democraţia a ajuns o vorbă goală sau, în cel mai bun caz, un paravan.
Premierul Emil Boc, acest Mengele al României, (Iosef Mengele a avut ca şi Boc două doctorate: în antropologie şi în medicină) seamănă cel mai bine cu infirmiera musulmană: el execută nişte ordine, taie ce i s-a spus să taie. Nu are niciun fel de compasiune pentru poporul pe care a fost pus să-l jupoaie, să-l chinuiască şi, în final, să-l omoare. Toţi cei care nu vor mai putea plăti vor muri. Ei sunt utili atâta vreme cât dau bani, cât pot fi jupuiţi.
În film, veştile comunicate la telefon întrerup tortura; altfel, după policari, i-ar fi tăiat toate degetele.
După infirmieră, ne îndreptăm atenţia asupra lui Tommasoni şi al său cinic „Mă scuzaţi”, adresat lui Caravaggio.
Cinic a fost preşedintele Băsescu când a vorbit de „bugetarii cei graşi” care trebuie să contribuie la costurile crizei, alături de privaţi. Bugetarii plăteau criza oricum prin lefurile mici îngheţate şi prin preţurile mari, crescute de producătorii privaţi în lupta cu criza. Războiul artificial izit între bugetari şi privaţi a fost bun doar pentru a întărâta proştii dintr-o tabără şi din alta. Bugetarii cei graşi – profesorii, poliţiştii, doctorii – plătesc, cu lefurile lor sfârtecate, achiziţiile publice demenţiale ale guvernului Boc.
Cinic a fost Guvernatorul Mugur Isărescu când şi-a cerut scuze pensionarilor pentru încercarea eşuată de sfârtecare a pensiilor, inclusiv a celor care nu erau deloc nesimţite. Nesimţită era măsura de sfârtecare a lor. Cinică a fost presa care a lăudat atitudinea isărească; a fost cinism sau prostie, depinde. Isărescu şi-a cerut scuze pensionarilor, ca şi când oamenii ar putea mânca scuze.
Sub conducerea înţeleaptă a lui Băsescu-Boc/ Băse cu Boc/ Băsescuboc, economia României arată ca după război.
Dar Caravaggio a avut noroc: supliciul lui a fost întrerupt de sosirea forţelor aliate, care i-au pus pe fugă pe nemţi şi i-au descumpănit pe fasciştii italieni.
În cazul pacientului român, ajuns pe mâna lui Boc – ce sinistru! – cine, oare, va juca rolul aliaţilor?
Există două scenarii:
1. Cele două partide de opoziţie reuşesc să-l descăuneze pe Boc. Şi repede.
2. Actuala aliată a Puterii – UDMR – iese din coaliţie şi se întoarce cu faţa spre electorat. Aceasta s-ar întâmpla fatalmente mai târziu.

Această a doua variantă ar fi fără glorie; dar este posibil să prindă. Fără Timişoara şi fără pastorul reformat Laszlo Tökés, nici Revoluţia din 1989 nu ar fi avut loc. Oiţa lui Bucur ar dormi şi acum „în linişte”, sub Ceauşescu, „mulţumind din inimă partidului” pentru fiecare 100 de lei, daţi în dar, nederanjată de larma niciunui protest.
Nefiind om, oiţa lui Bucur, cea mai oaie între oi, nu poate avea temerile lui Caravaggio: şi anume că, după ce se taie degetele, urmează capul.
NOAPTE bună!

CONTRADICŢIILE LUI BOC

A scris o teză de doctorat despre avantajele parlamentului bicameral, dar se pregăteşte să fie groparul unui astfel de parlament.
A făcut un doctorat şi mai face unul, dar este premierul care a dispus tăierea plăţii aferente acestui examen, transformându-l într-un titlu onorific.
A făcut studii de istorie şi de drept şi a ajuns profesor universitar. Deşi este profesor, a avut faţă de dascăli cea mai infectă atitudine.
Ne-a umilit? E puţin zis. Când un om este investit cu autoritate, în exerciţiul funcţiunii fiind, el poate fi dur sau nedrept; ça arrive. Având autoritatea de partea lui, nedreptatea devine decizie şi poate umili. S-a întâmplat în toate guvernările şi, vorba lui Funeriu, nimeni n-a murit din asta, fiindcă România n-a mai avut până la Boc un premier autist.
Ce se întâmplă sub autistul Boc este o escaladare a atrocităţilor. Cititorule, mi-e imposibil să mă uit la Boc ca la un om. Îl văd ca pe un cioclu vesel sau, măcar, impasibil, care a primit ca misiune - de la Băsescu, de la Isărescu, de la F.M.I. - să-i conducă pe români pe ultimul drum, el neavând niciun comentariu la această misiune şi nici voinţa sau capacitatea de a opera schimbări sau adaptări. Cu el în barcă, orice speranţă e interzisă. Cu el în barcă, doar proştii mai sunt optimişti, afară numai dacă optimismul nu este totuşi cumpărat.
Ca să revenim la tema articolului, deşi e profesor, domnul Boc i-a făcut pe mai toţi dascălii să plângă ochii premierilor ingineri.
Alte contradicţii?
Deşi e mic de stat, nu corespunde zicalei, fiind prost la sfat.
Deşi vrea să pară ferm, iar unii îl văd crud,e doar autist.
Deşi vrea să fie Premierul crizei şi al economiilor încrâncenate, sub stăpânirea sa s-au făcut cele mai aiuritoare cheltuieli bugetare (vezi articolele mele "Preşedintele "tutulor" cangurilor" din 26 iulie şi "Partidul Disperat al Lăcustelor" din 3 septembrie).
Deşi e mic de stat şi nu s-a aflat a fi sportiv, a finanţat cele mai multe săli de sport, stadioane şi patinoare.
Deşi a tăiat din salarii un procent enorm şi a făcut mii de disponibilizări, anul 2010 a adus cele mai reduse încasări la buget din ultimii 20 de ani. Asta, da, contradicţie! Urmează să-i impoziteze şi pe muncitorii zilieri cărora, odată cu banul, le va sfârteca stomacul şi viaţa. Parlamentarii Opoziţiei ar trebui să-l cheme în Parlament şi să-i ceară socoteală ce a făcut cu banii tăiaţi şi de ce are încasări la buget atât de mici, fiindcă până acum doar presa s-a mirat de furtişagul acesta practic nedisimulat; presa şi folclorul românesc modern: "Foaie verde de dai, n-ai/Ne furi Boc şi tot nu ai"
Deşi este cel mai impopular premier din câţi îşi mai aduc aminte românii să fi avut, a fondat cea mai ramificată dinastie, ajungând la Boc al V-lea cel Rău.
Deşi conduce cel mai detestat guvern şi, chipurile, trăim într-o democraţie, putând noi sancţiona prin vot pe cei ce ne dispreţuiesc, ne înfometează şi ne ameninţă viaţa, a reuşit să confecţioneze o curioasă majoritate parlamentară care, în frunte cu detestabila Roberta, cea mai parşivă fiică a ţării din ultimii 1000 de ani, conduce ţara cum făcea pe vremuri Marea Adunare Naţională; Roberta - O Nuţi CO2/A vremurilor noi.
E adevărat, Anastase a fost missă; dar şi Nuţi CO2 a fost savantă de renum e mondial. Mai trebuie doar ca poporul român "să recunoască valoarea acolo unde este" şi, dacă nu e, să dea cu recipientul de pământ. Nuţi CO2 ştie de ce. Şi ştie şi cum!
Deja aud în stradă lumea strigând: "Roberta, nu uita,/Va veni şi vremea ta!" şi "Locul lui Băsescu,/Lângă Ceauşescu!"
Contradicţia celor din jurul domnului Boc este că, deşi s-au proclamat cei mai democraţi, cei mai puri, cei mai cinstiţi şi cei mai intelectuali, s-au dovedit a fi cei mai hoţi, cei mai parşivi, cei mai dictatoriali şi cei mai modeşti intelectual din câţi au guvernat până acum.
Cititorule, dacă mai sunt şi alte contradicţii ale lui Boc, te aştept pe blogul meu să intri şi să le adaugi.

Jocul de-a remanierea şi alte peripeţii

JOCUL DE-A REMANIEREA ŞI ALTE PERIPEŢII




Am fost şocată să citesc în presă tot felul de interpretări la remanierea de nimic care s-a făcut la Palatul Victoria ; interpretări care mai de care mai psihologice, mai « sado-maso », mai conspirative, mai şoptite, mai fanteziste. Uitându-mă bine la relaţia Băsescu-Boc (B-B) sunt tot mai convinsă că cei doi vor ieşi din istorie împreună. Domnul Boc este portavocea domnului Băsescu (vezi articolul meu « Preşedintele « tutulor » cangurilor I – Incompetenţa la putere ». D-l Boc este idealul de colaborator şi cel mai frumos vis al domnului Băsescu, este ce şi-au dorit toţi dictatorii, este obedienţa întruchipată.
Dar există ceva nou în jocul Puterii în ultima vreme: o anumită nerăbdare de a înlocui pâinea cu circul, o anumită apetenţă pentru spectacol şi pentru regie. Este adevărat că mai nimeni nu mai are chef să meargă la teatru acum când viaţa bate chiar şi filmul şi când ai circ social în fiecare zi , pe gratis.
Pe scurt, lumea aştepta o schimbare de tactică în cadrul guvernării. Corifeii guvernanţilor, care se află la Cotroceni, nu sunt în stare de nicio schimbare, nu îndreptăţesc nici cea mai mică speranţă, dar au, în schimb, fantezie: pentru a distrage atenţia propun şarade cu Albă ca Zăpada, Punguţa de doi bani şi Capra cu trei iezi, fac scenarii de remaniere sau propun ghicitori de genul: „A-nceput de ieri să cadă/ Câte un mogul pe stradă/ Acuzat, chiar cu mânie,/ Că din mândra Românie/ A trimis, prin bănci ciudate,/ Bani în ţări îndepărtate./ Ghici ghicitoarea mea/ În a cui epocă trăia?”
(Răspuns: Trăia într-o epocă foarte asemănătoare cu cea a întunericitului nea Ceaşcă. Ca şi domnul Băsescu, tovarăşul Nicolae Ceauşescu refuza orice schimbare de scenariu, încredinţându-ne la fiecare adunare populară că „România nu va abandona niciodată calea socialismului victorios”, tot aşa cum astăzi emulul dumnealui, „marinelul”, ne asigură că nu ne vom abate de la „măsurile de austeritate” la care nu mai ştie să adauge nimic.)
... Şi totuşi, România a abandonat „calea socialismului victorios”. A fost ultima ţară europeană, fostă comunistă care a făcut-o, dar, ajutată şi impulsionată de un pastor reformat ungur, a făcut-o, totuşi. Acum Băsescu şi ai lui guvernează cu ajutorul ungurilor.
Ce ruşine pentru „minoritatea imperială” maghiară!
Să fiu în locul ungurilor din Harghita şi Covasna, m-aş jura pe bloguri – cât mai sunt tolerate blogurile în acest Iran european care este România lui Băsescu, tot mai mult a lui şi tot mai puţin a noastră, în care pe zi ce trece simţi cum îţi fuge ţara printre degete – că nu voi mai vota niciodată U.D.M.R. Este aceasta o uniune de hulpavi care au promis şcoli şi universităţi în limba maghiară, au promis autonomie şi nu au oferit decât salarii ciuntite, un Ţinut Secuiesc în care unguri şi români mor ca muştele seceraţi de boală şi de sărăcie şi, în loc de orice consolare, ameninţarea şi chiar certitudinea că va fi şi mai rău.
Pe PDL-işti îi înţeleg în lăcomia lor: s-ar putea să nu mai prindă Parlamentul. Ţărăniştii au avut această soartă crudă şi n-au făcut, nici pe departe, atâta rău; au plătit, de fapt, lipsa de maturitate democratică, a lor şi a noastră. Am fost prea tineri şi unii, şi alţii.
Pentru prima dată însă românii se confruntă cu cinismul exacerbat şi cu neruşinarea guvernanţilor, numiţi impropriu guvernanţi, ei fiind resimţiţi tot mai mult ca nişte stăpâni odioşi şi detestaţi. Adevăraţii guvernanţi mă slujesc pe mine şi interesul ţării. Aceştia nu fac dcât să pună în practică programe de exterminare a noastră.
Pe UDMR-işti nu-i înţeleg în lăcomia lor. Lăcomia de-acum s-ar putea să le pericliteze prezenţa în Parlament, după alegerile viitoare. Ar trebui să ţină cont că nu există partid politic care să fi colaborat cu Traian Băsescu şi să nu fi ieşit din colaborare şifonat, murdărit şi cu aripile arse. Exemplu: ţărăniştii au colaborat cu PD şi cu Traian Băsescu şi au ieşit definitiv din orice joc. UDMR-ul are toate şansele să împărtăşească aceiaşi soartă, cu atât mai mult cu cât ungurii sunt mult mai radicali decât românii.
În plus, UDMR-ul ar da o bună lecţie de fermitate şi disciplină politică partidelor de opoziţie din România care, după ce se câcâie atâta să depună o moţiune de cenzură, s-ar vedea apoi cu ea trecută cu sprijin UDMR-ist. Băieţii din UDMR ar trebui să se gândească şi la viitoarele alegeri, nu doar la osul care le pică acum de la îmbelşugate mese şi guri portocalii. Ungurilor de rând nu le place să se uite la ei cum sug osul acela. Ungurii de rând flămânzesc şi ei alături de români, bebeluşi unguri vor arde mâine-poimâine prin maternităţi din Harghita, iar dumneavoastră, domnilor parlamentari, vă veţi ospăta şi în alte legislaturi, nu trebuie să îngurgitaţi acum cât pentru o viaţă. Iar, dacă nu vă veţi mai ospăta, veţi trăi pur şi simplu în acea Românie pe care aţi amenajat-o pentru noi – români, unguri şi de alte naţionalităţi. Ce, nu vă place? E după chipul şi asemănarea dumneavoastră! Care-i problema?
Dar să ne întoarcem la mult trâmbiţata remaniere.
Pentru că era atât de clar că românii s-au săturat de Boc şi fiindcă Băsescu nu poate renunţa la „visul lui din toate mai frumos”, s-a hotărât să se pună în scenă „Jocul de-a remanierea”.
Deşi „Băsescu are intelectuali”, e lucru clar că printre ei nu se numără niciun regizor; pentru că nu s-a văzut în „ piesă” nicio concepţie regizorală. Întâmplător, cititorule, eu sunt un om destul de dus la teatru. Ştiu să disting între o montare corectă, conformistă, îndrăzneaţă, neconvenţională, revoluţionară. A acestora n-a fost de niciun fel. Abia dacă au apucat să-şi împartă rolurile, abia dacă au ştiut cine ce joacă. Nu au talent şi nici stil, nu au decât o mare poftă – satisfăcută – de a-şi trăi politic viaţa.
Ajuns aici, fiecare comentator şi-a făcut propria lui naraţiune de roman psihologic. Unii au vorbit despre un Băsescu „sfidat”. De cine, domnilor, de Boc?! Să fim serioşi! Este suficient ca El Lider Maximo să se uite cruciş la Premier pentru ca fiul Anuţei din Răchiţele să înceapă să recite, pe binecunoscutul ton solemn, impropriu trăirii directe, ultima lecţie învăţată. Nu este o relaţie de complementaritate, este una de subordonare. Complementaritatea nu implică numai încredere, implică şi egalitate, putând să dezvolte, e adevărat, pe parcurs, sfidări şi vicleşuguri.
Carevasăzică, domnul Băsescu ar fi dorit o depunere de mandat. Domnul Boc ar fi năpârlit brusc şi ar fi fost de altă părere decât Preşedintele său. Este varianta îmbrăţişată de toţi ziariştii susţinători ai Puterii, inclusiv de cei care lucrează discret, dar tot cu andrele portocalii.
Cititorule, această variantă este o prostie. Ori de câte ori a existat tensiune între palate (vezi Iliescu-Roman sau Băsescu-Tăriceanu), ea a fost vizibilă de la bun început, apoi s-a extins, a căpătat amploare şi durată şi s-a derulat între două forţe ciudat de egale. Cititorule, pun pariu pe ce vrei dumneata că în cazul pretinsei opoziţii Băsescu-Boc nu va exista nicio extensie. Este extrem de puţin probabil că domnul Băsescu controlează atât de puţin partidul încât să nu fi putut provoca o cădere de guvern, dacă ar fi vrut. Este foarte puţin probabil că Domnia Sa nu ar mai controla decât cele nouă cadâne din serai, care au votat pentru depunerea mandatului.Domnul Băsescu are psihologie de tiran asiatic. Este incapabil să fie un mediator, să joace abil pe mai multe fronturi, pe care să le controleze doar parţial. Domnia Sa îşi conduce partidul la victorie sau îl sugrumă. Nu îşi vor supravieţui unul altuia. Traian Băsescu este asemenea lui Sardanapal, despotul asiatic, imortalizat de Delacroix care, în faţa duşmanilor şi a înfrângerii, pune să-i fie ucise toate cadânele şi tot ce-i aparţinuse, pentru ca nimic să nu-i supravieţuiască. Şi pictorul insistă duios, dar şi insidios, pe odalisca blondă din centrul tabloului, dar şi al seraiului, cea mai apropiată sultanului.
Speer avea să spună la Procesul de la Nürnberg că, în faţa înfrângerii iminente, Hitler nu a făcut nimic pentru a proteja Germania şi vieţile germanilor.Dimpotrivă.
După ce s-a servit poporului, de bine, de rău, o remaniere, ca şi când aceasta ar ţine de foame, este cazul să se treacă, şi grabnic, la lucruri mai serioase, cum ar fi arestarea unui mogul. Domnul Berceanu, după ce nu s-a priceput la şosele, se pricepe acum la regie şi regretă că nu a văzut cătuşe la mâinile mogulului...
No comment.
Dar haideţi să-ncheiem articolul într-o notă optimistă.
Vistieria Statului fiind goală-golicică, în privinţa umplerii ei, se conturează trei atitudini: liberală, social-democrată şi portocalie:
Liberalii propun reducerea cotei unice la 10% şi acordarea de facilităţi investitorilor, pentru ca economia românească să fie atractivă. Odată umplută vistieria s-ar găsi bani şi pentru nevoile sociale, iar FMI n-ar mai fi decât o amintire urâtă. Metoda a fost experimentată cu destul succes în ţările vecine şi prietene: Ungaria şi Bulgaria.
Social-democraţii propun metode care presupun mai mult control al resurselor: impozitare progresivă şi TVA sporită la produsele de lux.
Cele două partide ar trebui să se mai gândească şi la evaziunea fiscală, nestingherită în România, despre care vorbesc destul de puţin. Îngrădirea evaziunii fiscale ar fi o metodă extrem de eficientă de umplere a vistieriei, dacă vistieria e cea care ne preocupă.
Dar Partidul Disperat al Lăcustelor, ce vrea el? La ce s-a mai gândit? Ce mai taie domnul Boc?!
Cititorule, n-o să-ţi vină să crezi! Am aflat şi eu cu stupoare şi-ţi spun doar dumitale: ăsta e un veritabil atac împotriva ţiganilor. Ai ghicit, cititorule, domnul Boc se pregăteşte să impoziteze ghicitul, că tocmai ţigănia salvează România! Se va umple ţara de blesteme, cititorule; nimeni până acum n-a îndrăznit să pună un astfel de impozit. Să recunoaştem că are şi Boc bărbăţia lui; dar eu nu m-aş pune cu pirandele, mânca-ţi-aş, nu m-aş pune cu pirandele! Dar premierul tăierilor nu poate să facă altceva şi, până la urmă, orice pasăre pre limba ei piere.
Iniţiatorul bărbăteştei legi este deputatul portocaliu Alin Popoviciu, care era prezent în emisiunea „Ora de foc”, de la Realitatea TV, când s-a discutat proiectul Domniei Sale şi când pirandele şi-au strigat nemulţumirea la telefon.
Politicienii portocalii şi-au concentrat tirul pe talente: pe artişti şi pe clarvăzători. Ţiganii sunt de două ori loviţi pentru că ei sunt şi una şi alta. Cu artiştii nu a fost greu de loc. Aceştia s-au aşezat cuminţi, poate cam prea cuminţi la coadă sau la cozi, Cultura fiind, după Armată, segmentul socio-profesional unde se stă cel mai mult în poziţie de drepţi în România, obedienţa fiind mult mai necesară artistului decât originalitatea. Dar nici de rigoare nu pot fi acuzaţi: în condiţiile în care există în România masive uniuni de creaţie, organizate după model sovietic, era de aşteptat ca protestul să se facă în numele acestor uniuni, care sunt, de fapt, structuri sindicale, or, nici vorbă de-aşa ceva. Protestul s-a făcut în nume personal, orgolios sau plângăcios, fără ecou în societate.Aspectul cel mai lamentabil s-a produs când unii artişti au declarat că sunt de-acord să plătească – vai! – ei plătesc cu drag, „numai să nu fie umiliţi în halul ăsta.” Chiar dacă nu avem tradiţia sindicală a Franţei sau a Greciei, chiar dacă eşti servil politic, un minim suflu vital te-ar fi ajutat să-ţi pledezi propria cauză, să-ţi susţii propriul interes, să refuzi simbolic să plăteşti noi taxe, când ştii că ai plătit deja impozitul pe venitul global şi că ţi-a fost sfârtecat un sfert din leafă. Mie nu-mi pasă de „creatorii” României, dar acest exces de pupincurism ne cauzează nouă tuturor, încurajând guvernul Boc să pună noi şi demenţiale taxe şi făcându-i pe politicienii din opoziţie să regrete că, atunci când erau la putere, nu au tuns oaia mai din carne, că oricum nu zbiară, vai de capul ei. Nici măcar la vârf, sau la ceea ce se consideră a fi vârf, românii nu sunt suficient de inteligenţi să înţeleagă că democraţia este un concert în care fiecare îşi cântă partitura lui şi se impune acela care cântă mai bine, dar fără să se poată lipsi de colaborarea celorlalţi. La noi nici măcar nu se impune cel care cântă mai bine, ci cel care trage cu arcuşul mai năpraznic.
Dar ceea ce a mers atât de lin cu artiştii s-ar putea să întâmpine oarece dificultăţi cu clarvăzătoarele. Vedeţi dumneavoastră, domnilor, ţigăncile nu pot fi ţinute în poziţie de drepţi şi nici nu cred că pot deprinde sportul ăsta naţional. Şi ca femei, şi ca ţigănci sunt... subversive.
Auzind ce le aşteaptă, Maria Câmpina a protestat în direct, la Realitatea TV, în numele tuturor pirandelor ghicitoare.A trecut la ameninţări cu blesteme de moarte. Am înţeles că va avea loc o reuniune walpurgică la care va participa fruntea vrăjitorimii din România: 80 de ţigănci clarvăzătoare, puse pe acţiuni vindicative. Efectul vrăjilor va începe să se vadă peste vreo şase săptămâni, în jur de 25 octombrie, cam când vor opozanţii să pună moţiunea de cenzură. Atâta s-au câcâit că le vor lua pirandele tot meritul.
Fetelor, contez pe voi! Dacă nu voi, atunci cine?!
Fetelor, Maria, Sultana, Mercedesa, vă ţin pumnii! Sunt alături de voi. E dreaptă acţiunea voastră. Hoţii vor să ne bea sângele!
Am aflat „pe surse” care vor să-şi păstreze anonimatul că incantaţiile vor viza chiar relaţia socotită indestructibilă Băsescu-Boc. Una din vrăjitoare s-a lăudat că: „Ţi-l usuc/ Ca pe-un uluc,/ Nici în zi şi-n noapte nici/ Somnul pe-al lui stor de geană/N-o să fie cu lipici./ Ca un blestemat să geamă,/ Perpelit, lihnit, sfrijit;/ Săptămâni de nou’ ori nouă/ Să-l tot fulgere, să-l plouă,/ Zbuciumat dar ne-necat/ De furtună legănat./ Ia ghici tu, ce-am io aici?
Oana Stancu: Să văd, mă lasă!
Maria: E un deget de cârmaci/ Înecat în drum spre casă.”
Fetelor, voi sunteţi ultima mea speranţă. Vreau să fiarbă sângele-n vine, să clocotească apa în ceaune şi, cum ard focurile pe malul bălţii mâloase, străpunse pieziş de cornul de lună, aşa să arză ochii şi creierii celor care pun biruri strâmbe şi împovărătoare şi celor care iscodesc telefoanele şi calculatoarele noastre, văzând ce nu lor le-a fost destinat să vadă.
Aşa să dea Sfânta Walpurgis! Iscodindu-ne telefonul şi calculatorul, hoţii vor să ne fure până şi dreptul la viitor. Arde-le-ar Dumnezeu ochii şi creierii şi mânca-le-ar apa cenuşa şi numele!
Maria, Sultana, Mercedesa, contez pe voi, fetelor! Să afle toţi netrebnicii că există blestem!
Pe Maria o aud deja răspunzând:
„În ceaun pe târcolite/ Puneţi maţe otrăvite.”
Sultana se grăbeşte să adauge:
„Muşchi de şarpe din băltoace,/ Fierbi în oală şi te coace/ Cu o limbă de dulău,/ Ac de şarpe orb şi rău!/ Limba viperii-nfurcată,/ Ochiul guşterului, iată,/ Şi un deget de brotac,/ Lâna de pe liliac,/ Din şopârlă un picior,/ Peana cucuvăilor,/ Fiarbă vraja ce nu iartă,/ Ca din iad fiertura fiartă.”
Toate trei ţigăncile recită-n cor: „Toarnă-i, toarnă-i, zoru-i mare,/ Foc şi clocot la căldare!”
Zoru-i mare, fetelor, într-adevăr, că la sfârşit de octombre, pun ăştia moţiunea şi nu mai vreau să aibă motiv să spună că ei vor, dar iar nu le iese; că, fără ajutorul vostru, e clar că nu fac nimic.
Ce vreţi, domnilor, sunt câţiva sau câteva care nu stau „Drepţi!” în România!

Epoca Băsescu şi "Epoca Lumină" - similitudini

I. Ex-miniştrii Videanu şi Şeitan s-au lăudat că ei s-ar descurca chiar şi cu 1500 roni pe lună. Las la o parte că majoritatea bugetarilor primim mai puţin şi mă gândesc că, în epoca precedentă, zisă "Epoca Lumină", Nuţi Ceauşescu şi Nicolae cel Mare filozofau adesea între ei.Folclorul naţional s-a îmbogăţit impresionant cu mostre din gândirea lor. Cititorii mei mai tineri trebuie să afle că cei doi dictatori comunişti nu primeau salariu, ca toţi oamenii, ei beneficiind de nişte fonduri speciale, practic inepuizabile.
Într-o bună zi cu soare, Nuţi Ceauşescu a renunţat la obişnuitele ei experienţe macromoleculare şi a cugetat astfel:
"Vezi, mă, Nicule, ce bine trăim noi, ăştia, de n-avem salar, darămite ăia care au salar."


II. Aţi avut vreodată curiozitatea să vă uitaţi pe CV Domnului Boc?
Eu, da.
Aflaţi că domnul Boc este dublu-licenţiat: a studiat istoria şi dreptul. Pân-aici toate bune, dar domnul Boc a făcut şi două doctorate. Cu ocazia primului doctorat, a aprofundat avantajele parlamentului bicameral. Între timp domnul Boc şi-a schimbat convingerile şi s-a apucat de un nou doctorat. În prezent domnul Boc este doctor şi doctorand, calitate în care explorează sârguincios noua dumisale iubire: parlamentul unicameral, via Băsescu.
Toate aceste iubiri succesive ale domnului Boc îmi trezesc mie nostalgice amintiri despre un fost peţitor de-al meu, din prima tinereţe, despre care mi s-a vorbit astfel:
"E băiat bun, e inginer, are o pereche de blugi originali şi-şi mai ia unii."

PARTIDUL DISPERAT al LĂCUSTELOR

În seara zilei de marţi, 31 august a.c., la emisiunea "Ora de foc", de la Realitatea TV, una din cele mai bune emisiuni de dezbateri, moderată de Oana Stancu şi Adrian Ursu, românii au avut confirmarea unei bănuieli mai vechi: bănuiala că banii lor se duc în buzunare şi pântece portocalii, că ei sunt sacrificaţi degeaba pentru interese străine lor şi ţării, că această criză nu este decât o scuză şi un pretext pentru extorcarea de cât mai mulţi bani şi canalizarea lor spre interese şi zări portocalii.
Am aflat de la "Ora de foc" o ştire care trebuia transmisă la toate televiziunile libere din 5 în 5 minute, ce spunea că, în prima jumătate a anului 2010, din cauza crizei, 8000 de bugetari au fost concediaţi, dar nicidecum pentru a reduce cheltuielile sociale, întrucât fondul de salarii la "Statul social" al domnului Băsescu au crescut, în loc să scadă, cu fabuloasa sumă de 300 de milioane de lei. Am mai aflat că în acest an - 2010 - au fost cele mai reduse încasări la buget din ultimii 20 de ani, în ciuda disponibilizărilor şi tăierilor de salarii.
Sunt oameni care-şi încredinţează copiii poliţiei şi orfelinatelor, nemaiavând cu ce să-i crească, sunt alţii, bolnavi, care plătesc cu viaţa criza şi neputinţa ieşirii din criză, dar...unii se îmbogăţesc la vreme de criză şi nu oricum, ci pe bani de la buget. Banii tăiaţi nouă se duc în vintre portocalii şi tot acolo merg şi veniturile substanţiale obţinute din evaziune fiscală.
Tot la emisiunea menţionată, s-a arătat cum poţi să câştigi 2 milioane de euro, schimbând, aparent ca Dănilă Prepeleac, zahărul cu sarea. S-a întâmplat la vama Ploieşti, unde s-a declarat sare şi s-a trecut zahăr. Pentru o tonă de sare se plăteşte o taxă vamală de 19 euro, sarea fiind fără accize. Zahărul, în schimb, este accizat, se importă în procent de 80% şi implică o taxă vamală de 400 de euro la tonă. Faceţi singuri socoteala şi vedeţi ce bani se-adună pentru umplerea buzunarului propriu şi pentru şpaga necesară continuării cu succes a afacerii, în timp ce şeful Statului vorbeşte fără har şi tot mai izolat de o Românie sărăcită de lefurile plătite în sistemul bugetar, în principal, în sănătate şi educaţie şi de banii care s-ar băga, dar nu se bagă în infrastructura aferentă acestor sisteme.
Cele mai căutate şi accizate produse mai peste tot în lume sunt petrolul şi, pe locul doi, cafeaua. Băieţii deştepţi de la Piteşti, Valea Prahovei devenind un soi de Vale a Misterelor, au găsit o modalitate de a trece benzina prin vamă drept gaz lampant, ieftin şi fără accize, păgubind "Statul social" al domnului Băsescu cu milioane de euro. Dacă evaziunea fiscală ar fi doar uşor stopată, nu ar mai fi fost nevoie să se taie salarii şi să crească TVA la 24%. Nici măcar la vremuri de criză crâncenă nu renunţă la ciubucul lor gras, hotărâţi să prăduiască ce se mai poate prădui până în ultimul moment.
Veţi întreba dacă n-a sesizat nimeni ce se întâmplă la vama Ploieşti.
Trebuşoara a fost sesizată de doamna Diana Severin, director al Direcţiei vamale Prahova până în toamna lui 2009. Domnia Sa a prezentat situaţia preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), domnul Sorin Blejnar. Ulterior doamnei Severin i s-a solicitat demisia. Presupunem că era rigidă şi încurca bunul mers al lucrurilor.
Detaşându-ne un pic de emisiunea "Ora de foc", haideţi să ne amintim că tăierea de salarii a fost posibilă printr-o penibilă instrumentare a articolului 53 din Constituţia României. Nu mai citez articolul, voi spune totuşi că cea mai bună critică a aplicabilităţii lui la tăierea salariilor şi pensiilor pe timp de criză a fost făcută de juristele Mona Maria Pivniceru şi Gabriela Baltag în articolul "Argumente privind inaplicabilitatea art.53 din Constituţia României în fundamentarea măsurilor de reducere a pensiilor şi salariilor pe timp de criză", pe care îl găsiţi pe internet.
Dar Curtea Constituţională a respins ideea de neconstituţionalitate a aplicării articolului 53, însă a menţionat că "diminuarea veniturilor personalului din autorităţile şi instituţiile publice nu poate constitui, pe termen lung, o măsură proporţională cu situaţia invocată de iniţiatorul proiectului de lege. DIMPOTRIVĂ,EVENTUALA INTERVENŢIE LEGISLATIVĂ ÎN SENSUL PRELUNGIRII ACESTEI MĂSURI POATE DETERMINA EFECTE CONTRARII CELOR VIZATE, ÎN SENSUL TULBURĂRII BUNEI FUNCŢIONĂRI A INSTITUŢIILOR ŞI AUTORITĂŢILOR PUBLICE."(s.n.)
Guvernul Băsescu-Boc pregăteşte acum o nouă lege a salarizării unice a bugetarilor prin care lefurile ciopârţite să rămână definitive. Nu contează că domnul Boc se face de râs minţind a nu ştiu câta oară, după ce a spus că salariile nu vor scădea sub nivelul lui decembrie 2009, nu contează că-şi bat joc de două sectoare sociale vitale - învăţământul şi sănătatea - cu efecte, vă garantez eu, absolut imprevizibile, mult mai rele decât se pot imagina, pe termen lung. Să nu dea Dumnezeu autorităţilor de azi şi de mâine cât pot ele duce! La noi, situaţia e mai clară: nu mai putem suporta mult timp atâta minciună, cinism şi nesimţire din partea Puterii, răstălmăcire de sens şi nesimţire din partea acoliţilor Puterii.
Între noi şi aceştia, nu mai e loc de întors şi - detaliu important - nu va mai fi niciodată. Adică nu mai putem avea vreun viitor comun, explic eu pentru cine e mai boc de cap.

CINE AR TREBUI REMANIAT?

Din guvernul Boc ar trebui remaniată o singură persoană: Traian Băsescu.
Restul, e bune toate.

TRAGEDIA DE LA MATERNITATEA GIULEŞTI

„CINE E VINOVAT SĂ ARZĂ ŞI EI... (...) CUM AU ARS COPILAŞII...”



Doar televiziunile mogulilor au reuşit să intuiască şi să transmită adevărata catastrofă de la maternitatea Giuleşti.
Pe de altă parte, este, poate, mai uşor să relatezi, să filmezi, să dezbaţi decât să comentezi. Nici nu aş fi putut comenta această tragedie dacă nu ar fi emblematică pentru România momentului. De obicei, în cadrul dezbaterilor, accentul cădea pe neglijenţa oamenilor din sistem, dar – ştiu eu? – situaţia catastrofală prin care trece ţara, maturizarea presei, profesionalizarea ziariştilor au făcut ca intervenţiile să fie pline de miez şi să accedem încet-încet la o dezbatere adevărată, din care ai ce învăţa, care îţi revelează lucruri noi, dezbatere ce evoluează calm spre un adevăr tot mai bine conturat, ce continuă să ridice semne de întrebare pentru fiecare dintre noi.
Tragedia s-a petrecut la o maternitate bună, condusă de un medic exemplar. Spitalul era bine dotat material şi de-acolo a ars aparatură în valoare de un milion de euro (sursa: Realitatea TV). Erau în suferinţă sistemul de supraveghere, cablurile de energie electrică vechi şi cârpite, în disonanţă cu modernitatea aparaturii şi personalul medical insuficient fizic. S-a dovedit încă o dată că „la omul sărac nici boii nu trag”, ba, chiar dacă ar trage, carul tot în şanţ ar ajunge.
Tragedia e greu de rezumat: 5 bebeluşi morţi şi doar 4 cadavre; unul a avut parte de un incubator uitat deschis şi s-a topit în explozie; 5 familii de oameni care şi-au dorit un copil, Dumnezeu li l-a dăruit şi maternitatea în consonanţă cu Statul român le-a oferit 5 sicrie, dintre care unul gol, să-l umple ei cu disperare şi lacrimi. Este imposibil ca pentru cele cinci familii viaţa să mai meargă înainte ca până acum. Pe zi ce trece se întâmplă în România lucruri care arată clar că trebuie să fii nebun să crezi că timpul va mai avea răbdare şi că fără un semnal clar de VOINŢĂ de redresare şi schimbare situaţia va continua să se târâie răbdător şi puturos prin mlaştina zilnică, până în 2012, când o ÎNTREAGĂ clasă politică aşteaptă alegeri la termen. Acelea vor fi alegeri fără popor. Nu vor fi pentru noi şi nu vom participa la ele, iar România anului 2012 va fi mult diferită de cea a anului 2009; fiindcă vor mai fi „explozii” până atunci, şi trupuri care se vor topi în neant, şi familii care nu vor mai vrea să ştie de această Românie, o ţară care, aşa cum este călărită în acest moment, nu poate naşte decât suferinţă şi deznădejde.
În rezumat, la maternitatea Giuleşti, la secţia de terapie intensivă, erau arondate trei asistente medicale, din patru cât ar fi fost normal şi legal. Puţine. Şi vorbim despre capitala României şi despre una din cele mai bune maternităţi de aici. Şi vorbim despre o ţară în care o conducere „înţeleaptă” se pregăteşte să reducă drastic personalul medical, împuţinat oricum dramatic din cauza numărului mare de cadre medicale care emigrează în Vest, în căutarea de salarii mai atractive şi oferte de lucru şi de viaţă mai bune. Această situaţie nu afectează doar lumea medicală, ci pe noi toţi, fiindcă bolile, incendiile, blazarea cadrelor medicale, nepăsarea, lipsa de viziune a guvernanţilor dar şi blocajul lor mintal ne vor decima. „Prostia este să faci acelaşi lucru în mod repetat, dar să aştepţi rezultate diferite”, nota undeva un om dezgheţat. Domnul Boc, toţi portocaliii, toate plăcintele şi toate ellele sunt setaţi pe o singură idee: sistemul bugetar este obez şi trebuie redus cu orice preţ, oricum şi de oriunde. Nu ştim exact cui aparţine această idee genială: „intelectualilor lui Băsescu” sau preşedintelui însuşi. Dar este clar pentru oricine a citit la viaţa lui presă elitistă că ideea emană de sus. Odată trecută de chinurile facerii, ea, ideea, cum şade în bătaia soarelui goală şi plină de sânge, trebuie îmbrăcată. Am uitat să vă spun că stilul elitist este unul elaborat; nu că ar fi lipsit de spontaneitate dar, vezi dumneata, pentru a fi spontan, ai nevoie de aprobare: se face o cerere, se înaintează cererea unui consiliu de aleşi, se analizează cu o severitate plină de „dragoste aspră”, după care cade verdictul: „Nu!” Natural, „nu”. Ce, dumneata vrei să faci din România o ţară de spontani?! Ce, vrei să strici munca altora de 20 de ani şi mai bine?! Vrei s-ajungă orice „găozar” să-l oprească pe stradă, la Cireşica, pe domnul preşedinte şi să-i strige: „Domnule preşedinte, sunteţi minunat, poporul acesta nu-şi merită călăul. Păcat! Dar cu cianură aţi încercat?”
Stilul vestimentar al ideii trebuie să fie sentenţios şi axiomatic, trezind timiditate în asistenţă, ca la atingerea lamei de cuţit, iar finalul de frază să cadă tranşant, ca ghilotina. Odată acoperită tant bien que mal GOLICIUNEA ideii şi stilul sângeros al neimaculatei concepţii, trebuie găsiţi executanţii. Şi acum, cititorule, pregăteşte-te să primeşti în mână dovada cea mai palpabilă că „Băsescu are intelectuali”. Dovada este domnul Boc!
Păi, cititorule, dac-ai străbate Europa în lung şi-n lat, de la Urali până la Atlantic, n-ai găsi om mai potrivit şi mai dotat pentru rolul de executant. Conştiincios şi temeinic, domnul Boc analizează şi pe urmă ia măsuri. Nu se grăbeşte, fiindcă are timp până în 2012 şi, dacă măsurile nu dau roade, mai taie, nu din măsuri, ci din oameni.
Ce? Ce spui dumneata acolo? Că sunt proaste măsurile?
Vai ce regăţean insuportabil eşti! Domnul Boc analizează încet, ardeleneşte şi taie temeinic, întâi pe bugetari şi-apoi pe privaţi. Important e că-i taie pe toţi , mai devreme sau mai târziu. El este asemenea ardeleanului care s-a dus la împărţirea darurilor, dar nu s-a grăbit. A mers încet, ardeleneşte, a ajuns cam târziu şi Dumnezeu l-a mângâiat duios pe creştet, Boc fiind mic de stat, şi i-a spus că n-au mai rămas decât două însuşiri de dăruit: frumuseţea şi prostia. Dar, văzându-l aşa mic, Divinităţii i s-a făcut milă de el şi l-a lăsat s-aleagă. Şi-atunci, cu o aleasă înţelepciune, după o adâncă chibzuinţă şi cu multă, multă temeinicie, ardeleanul nostru a cuvântat astfel:
„Yoy, Doamne, yoy, d-apai, gândesc eu, frumuseţea-i trecătoare...”
Se cheamă aceasta digresiune, iubite cititor. Ştiu, eşti grăbit, dar eu nu pot să nu explic cititorilor mei de unde vine această „încremenire în proiect” a guvernului Boc: stilul elitist este unul sentenţios şi altier, care nu ţine cont de viaţă şi de realitate, dispreţuind ideea de adaptabilitate. Dacă vor fi lăsaţi să lucreze, ei îşi vor duce ideile până la capăt, chiar de-ar fi să ucidă jumătate din ţară.
Acestea fiind zise, să ne întoarcem la maternitatea Giuleşti. Din cele trei asistente, două erau învoite, rămânând la bătaie doar una. În sarcina acesteia era toată secţia de terapie intensivă, în condiţiile în care o asistentă trebuia să stea permanent în sala cu incubatoare. Lăsând la o parte ce ne spune bunul-simţ şi bazându-ne doar pe datele anchetei şi declaraţiile altor medici şi asistente din alte spitale,sălile de la terapie intensivă rămân de multe ori nesupravegheate din lipsă de personal medical, deci şi sala cu incubatoare de la maternitatea Giuleşti mai fusese şi – detaliu important – VA MAI FI, inevitabil, lipsită de supraveghere. Dacă Florentina Cârstea, asistenta incriminată în cazul Giuleşti, a fost arestată preventiv pentru 29 de zile, urmând o logică elementară, acelaşi tratament ar trebui să se aplice tuturor asistentelor din toate spitalele patriei care au lipsit din secţia de terapie intensivă pentru 12 minute sau mai mult. Ele nu sunt mai puţin vinovate pentru faptul că în acel răstimp au avut, pur şi simplu, norocul să nu se întâmple nicio catastrofă în secţia lor. Procurorul Iacob se face de râs spunând că, dacă n-ar aresta-o pe Cârstea, lumea şi-ar pierde încrederea şi în actul de justiţie, după ce şi-a pierdut-o în actul medical. Nimic mai fals. Oamenii şi-au pierdut încrederea în Justiţie pentru încetineala dovedită în soluţionarea dosarelor, pentru instrumentarea politică grosieră a acestor dosare, pentru confuzia din cadrul legislativ, pentru strâmbătatea unor legi, recunoscută de jurişti reputaţi, pentru afirmaţiile manipulatorii care se fac în faţa presei. Dar, când este bolnav sau nedreptăţit, tot omul îl priveşte cu încredere pe medic sau jurist sau, măcar, îl investeşte cu speranţă.
Prima cauză a catastrofei de la Giuleşti a fost personalul medical insuficient.
A doua cauză a constat în instalaţiile electrice neverificate, nereparate şi neînlocuite la timp. Aparatul de aer condiţionat care a luat foc, declanşând incendiul, funcţiona cu un cablu înnădit din 2001 şi, de-atunci până în 2010, nimeni nu a schimbat nimic la el. Din anchetă a mai rezultat că cel care răspundea de reţeaua de electricitate din spital nu avea pregătire de electrician.
O a treia cauză ar putea fi o anumită blazare a personalului medical din România. Pe mine, Dumnezeu şi tratamentele naturiste m-au ferit, în mare măsură, de îngrijirile medicale ale acestui sistem. De altfel, peste tot în lume, „an apple a day keeps the doctor away”. Dar cei care au trecut prin spitalele din România vorbesc despre o anume neglijenţă. Apoi, regimul Băsescu-Boc ne va sărăci, ne va aduce-n sapă de lemn, nu ne vom mai permite anumite fructe şi anumite medicamente, vom trece pe alimente de mâna a treia. În plus, personalul medical este format din oameni cu nevoi de tot felul, inclusiv materiale. Medicii, asistentele, profesorii, învăţătorii sunt oameni şi ei, care mănâncă, se spală, îşi îngrijesc pielea, părul şi sănătatea, se îmbracă, se relaxează, nasc pui vii pe care-i hrănesc cu ce-şi permit mai bun. Sunt mulţi dobitoci în ţara asta care par să ignore aceste lucruri. În plus, din cauza regimului Băsescu-Boc, din cauza subfinanţării, atmosfera din spitale se va degrada şi mai mult şi – citiţi-mă bine – VEŢI MURI CU ŞPAGA ÎN MÂNĂ în spitalele patriei,dacă n-aţi făcut-o până acum. Nu-i niciodată prea târziu.
După părerea mea, asistenta Florentina Cârstea nu este vinovată. Punerea ei în stare de arest reprezintă un abuz.
După părerea mea, directorul maternităţii, doctorul Marinescu, trebuie demis. Faptul că este un foarte bun medic nu-l recomandă şi ca foarte bun administrator. Din trei asistente nu era normal să fie doar una prezentă în secţie. Aceea nu putea să fie şi la toaletă şi în sala cu incubatoare în acelaşi timp; nu putea să se şi cace şi să îngrijească şi bebeluşi totodată. Un bun administrator nu angajează pe un post un om fără pregătirea corespunzătoare (vezi cazul electricianului). Un bun manager umblă prin spital şi inspectează tot ce poate fi controlat. În plus, în toată lumea civilizată există o modă, care are extrem de multă logică: într-o instituţie în care a apărut o disfuncţionalitate ce îmbracă aspecte grave, directorul îşi dă demisia sau este demis. Se creează astfel o presiune pe umerii managerului, din chiar momentul investiturii, să vegheze ca totul să fie în ordine şi să meargă bine, presiune pe care acesta va şti să o transfere pe umerii angajaţilor pentru ca aceştia să acţioneze şi ei în sensul îndeplinirii sarcinilor. Acolo unde nimeni nu demisionează şi nici nu este demis, e logic să mai fie incendii, şi bolnavi omorâţi, şi o biată asistentă medicală, condamnată pe nedrept, pe post de ţap ispăşitor.
În plus, eu cred că avea dreptate ministrul liberal al Sănătăţii, domnul Eugen Nicolăescu, (vezi şi articolul meu „D-l Boc faţă cu computerizarea sistemului sanitar”, din 29 iulie a.c.) care a susţinut, fără să impună brutal, necesitatea separării actului medical de funcţia de conducere. Aşa cum nu poţi fi şi la toaletă, şi în salonul cu bebeluşi, tot aşa nu poţi fi şi în sala de operaţie, şi în biroul de director, şi în saloanele care trebuie inspectate. E prea mult şi rezultatul e prost. Să mai spunem că în toată lumea civilizată directorii de spital sunt economişti, ceea ce poate reduce şi traficul de influenţă (pilele) la nivelul spitalului. Lui Nicolăescu i se datorează reformarea sistemului de urgenţe, dotarea spitalelor cu ambulanţe noi, maşina salvării care vine în 5 minute, nu în 5 ore (o ştiu de la părinţii mei) cum era până la el, numirea lui Raed Arafat în funcţia de Secretar de Stat, dotarea farmaciilor cu calculatoare şi introducerea obligativităţii analizelor anuale. M-am interesat de ce nu se mai fac riguros analizele-alea şi mi s-a răspuns că n-are Boc bani nici pentru acele de unică folosinţă, drept care a tăiat şi analizele. Vorba unor demonstranţi de la Braşov: „Foaie verde de dai, n-ai/ Ne furi, Boc, şi tot nu ai!”
După părerea mea, Ministrul actual al Sănătăţii, domnul Cseke Attila, ar trebui să-şi dea demisia. Nici măcar nu s-a grăbit să meargă la maternitate. Trebuia s-o facă, chiar dacă bebeluşii nu erau unguri. Domnia Sa este ministru în guvernul României. Şi totuşi maghiarul Cseke Attila are meritul de a-i fi cerut românului Emil Boc deblocarea a 5000 de posturi în sistemul sanitar, având în vedere dramatica situaţie din acest sistem. Românul nici n-a vrut s-audă, strâns cu uşa, a aprobat doar 1000 de posturi, pentru restul declarând că are nevoie de acordul FMI. Chiar aşa?
Dacă nu obţine deblocarea celor 5000 de posturi, domnul Cseke Attila are un motiv în plus să-şi dea demisia. Aşa se face în lumea civilizată et pour cause.
În faţa tragediei infernale, o măicuţă disperată a articulat doar atât:
„Cine e vinovat să arză şi ei...(...) cum au ars copilaşii.”
Este strigătul neputinţei disperate. Această femeie nu crede că se va face dreptate şi atunci ne raportăm unii la alţii prin frustrare şi blesteme. Dreptatea poate să vină doar printr-un scenariu apocaliptic.
Ajunşi la acest final de articol, şi eu, şi cititorii mei ne gândim ţintă la faimoasa invocaţie către Ţepeş, din finalul „Scrisorii III” de Mihai Eminescu. Încep să ştiu acum de ce elitiştii îl detestă atât de mult pe Eminescu. Invocaţia e pe toate buzele:
„Cum nu vii tu, Ţepeş doamne, ca punând mâna pe ei,
Să-i împarţi în două cete: în SMINTIŢI şi în MIŞEI,
Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni,
SĂ DAI FOC la puşcărie şi la casa de nebuni!”
Aflat într-o emisiune la Realitatea TV, un... – cum să-i zic? – intelectual se arăta oripilat că poporul român îl preferă pe Ţepeş tuturor celorlalte personalităţi istorico-politice. Ca profesor pot să confirm că, în topul personalităţilor istorico-politice, tinerii care-mi sunt elevi îl aşază pe primul loc pe Vlad Ţepeş. Omul nostru era revoltat şi spunea că Ţepeş n-a fost decât un soi de Băsescu, care a tăiat drepturi, inclusiv pe acela la viaţă, care a chinuit oamenii şi care i-a ameninţat şi desfiinţat pe cei care-l contestau.
Nu cred că asemănarea se verifică. Ţepeş a domnit puţin, dar a făcut, cel puţin, un lucru bun: s-a bătut cu turcii, apărându-şi propriul popor de invazia externă.
Traian Băsescu conduce România de şase ani şi nu a lăsat în urmă nici măcar un singur fapt care să vorbească ţării de vreo binefacere. În plus, acolo unde Ţepeş se bătea cu turcii, Traian Băsescu declară război propriului popor, folosind ca arme propaganda sau activismul politic şi ameninţarea, aceasta din urmă fiind canalizată împotriva libertăţii cuvântului.
Şi – detaliu important – Ţepeş era un om cinstit care nu accepta în preajmă decât oameni cinstiţi, ceea ce nu este cazul cu „dosarul Flota” şi cu Monica Iacob Ridzi.
În cadrul acestui război între comandant şi echipaj, echipajul ripostează şi el cum poate, cu ironie şi umor, ca în acest slogan al demonstranţilor de la Braşov:
„Băsescu, vrem undeva o stradă cu numele tău. Respectele noastre!”

D-l Boc faţă cu computerizarea sistemului sanitar

Motto:"Puşca şi cureaua lată
Ce reţete-aveam odată!"


În seara zilei de miercuri priveam liniştită la televizor, pe Realitatea, o emisiune care-i avea ca invitaţi pe nişte oameni de afaceri. Domnul Ioan Niculae, patronul Interagro, îşi povestea necazurile şi şicanele la care este supus, până la a-i face afacerea imposibilă, pe care, de altfel, intenţionează să o mute în Bulgaria, ţara vecină dar mult mai prietenoasă cu mediul de afaceri. Un alt om de afaceri, prezent în emisiune, i-a replicat că, de plecat, e mai logic să plece guvernanţii, nu poporul. Sentimentul pe care-l ai e că se mişcă ţara, se mişcă pădurile, dar guvernanţii, nu!
Dezbaterea era interesantă, chiar dacă tristă, pentru că, acolo unde sărăceşte mediul de afaceri, sărăcim toţi, iar imobilismul şi cenuşiul invadează totul.
După ce s-au declarat de dreapta, ce interes au politicienii portocalii să sufoce mediul de afaceri?
Eu zic că au! Voinţa dumnealor e să controleze totul. Să instituie un regim autoritar, bazat pe control şi teroare:
Bugetarii TREBUIE SĂ SE TEAMĂ pentru locul de muncă şi leafa ciuntită pe care-o mai primesc.
Investitorii TREBUIE SĂ SE TEAMĂ că-şi vor pierde afacerile.
Opoziţia TREBUIE SĂ SE TEAMĂ de reducerea scaunelor parlamentare, de încălecarea sau "disciplinarea" parlamentului şi ieşirea unor partide de pe scena politică.
"De ce le e frică, nu scapă!" - avertiza Băsescu, cel din campania electorală.
"De ce vă e frică, de ceea ce detestaţi, de ciuma portocalie, nu scăpaţi" - pare să spună el acum.
În tot acest timp, surd la tot şi la toate, domnul Boc lucrează: "Eu muncesc, nu gândesc", pare să spună el, fiindcă cititorul trebuie să ştie că dezbaterea de miercuri seara a fost întreruptă, întrucât şeful guvernului avea un comunicat către ţară. Când am auzit, am îngheţat, aşteptându-mă la tot ce poate fi mai rău. În privinţa aceasta, comunicatul a fost benign, dar "a strălucit" sub alte aspecte.
În comunicat, domnul Boc arăta că are planuri mari privind reforma sistemului sanitar. Ca de obicei, tonul era solemn, pentru a compensa o realitate interioară mai searbădă, şi uşor victorios, pentru a compensa tăvălugul înfrângerilor.
De ce a întrerupt domnul Boc emisiunile televiziunilor de ştiri?
Ca să ne spună că a rezolvat o problemă sanitară care trena din 2002: guvernul Năstase a abandonat-o, Tăriceanu a ignorat-o altier, pentru ca, în sfârşit, în anul de graţie 2010, călare pe cal alb, el, Emil Boc, să-i vină de hac!
Domnilor, n-o să vă vină să credeţi! E bună şi computerizarea la ceva! Ea ar servi la a ne împiedica pe noi, cei care primim reţete compensate de la medic, la a le folosi, chipurile, în mai multe farmacii. Pasămite, eu merg la farmacie, mi se eliberează conţinutul reţetei şi farmacista, în loc să reţină reţeta, aşa cum face de fiecare dată, ca document concret prin care justifică preţul mai redus plătit, mi-o dă înapoi, iar eu merg cu ea, crede domnul Boc, într-o veselie, prin mai multe farmacii, acumulând la preţ redus, acelaşi tip de produse. Dar odată cu computerizarea introdusă de domnul Boc s-a terminat cu şmecheria: farmacista se uită pe computer, mă priveşte mustrător şi-mi atrage atenţia că am mai beneficiat o dată.
Dar şmecheria nu era posibilă, reţeta rămânând la farmacistă, iar domnul Boc s-a lăudat degeaba. Aşa înţelege domnul Boc să facă reformă fiscală!
Domnilor, cum e posibil?! Vorbim totuşi de Primul-Ministru al României! Nici domnul Boc, nici Ministrul Sănătăţii, nici consilierii Ministrului Sănătăţii, nici consilierii domnului Boc nu au ştiut un lucru elementar. Toţi sunt naivi, toţi sunt fără minte, toţi sunt rupţi de realitate?!
Cum a putut să-şi imagineze că ceilalţi primi-miniştri au rămas pasivi în faţa unei posibilităţi de fraudă atât de înlesnite?!? Pe care doar domnul Boc, prin computerizare, o va eradica. Mai bine ar computeriza sistemul de vot, fiindcă acolo se foloseşte ştampila în mai multe..."farmacii", determinând fraudă, hoţie, îmbolnăvirea populaţiei şi prezenţa în guvern a unor oameni jalnici şi complet rupţi de realitate.
Pasămite, pe vremea lui Tăriceanu, eu mergeam cu aceeaşi reţetă la vreo 5-6 spiţeri, cumpăram, la preţ redus, o poală de leacuri şi veneam cu ele acasă şi le băgam sub pat. Şi astăzi mai umblu la rezerva mea medicamentoasă de sub pat, scot de-acolo o sticluţă de sirop, iau o înghiţitură şi gândesc în nimicnicia mea, cu vinovată recunoştinţă: "Asta, bre, e de pe vremea liberalilor..."
Vecinul meu, om cu iniţiativă privată, şi-a deschis o drogherie cu acele produse. Mi-a zis şi mie să intru în afacere:
"Niet!" - am răspuns, ca o bugetară temătoare ce sunt - "Niet!"
Şi bine am făcut; că lui îi ridică Boc acum drogheria şi-l bagă şi la pârnaie, în timp ce eu îmi păstrez încă proviziile de sub pat.
Măsura computerizării reţetelor e complet inutilă, iar tam-tamul cu care a fost lansată, complet ridicol.
Domnul Eugen Nicolăescu, Ministrul Sănătăţii sub liberali, avea de ce să nu se ocupe cu asemenea prostii. Domnia Sa a instituit obligativitatea şi gratuitatea analizelor anuale, în luna de naştere a fiecăruia. În lumea civilizată există 4-5 tipuri de consultaţii medicale care se fac anual, obligatoriu şi gratuit. În Franţa şi endoscopia este anuală, obligatorie şi gratuită. Domnul Nicolăescu făcuse un prim pas. Şi ce s-a ales?! Nu au fost în stare guvernanţii actuali nici măcar să continuie un lucru bun început de alţii.
A mai încercat Eugen Nicolăescu să înlocuiască conducerea spitalelor cu economişti de profesie, ceea ce ar fi redus mafia uriaşă din spitale. Nu a reuşit, din cauza mafiei, dar a încercat.
Dar după patru guvernări Boc, cu ce rămâne concret poporul ăsta în domeniul prioritar al sănătăţii?!?
Boc şi Băsescu sunt puşi pe exterminare, nu pe însănătoşire.
Gafa e atât de mare încât eu am crezut la un moment dat că, pervers, mogulul a întrerupt emisiunea şi l-a pus pe Boc să se facă de râs cu un comunicat oarecare în direct. N-a fost aşa; comunicatul s-a produs la cererea domnului Boc.
Cum a fost cu putinţă, cititorule, o asemenea gafă?!?
Vorbim, totuşi, de Primul-Ministru al României şi de guvernul dumnealui!