joi, 29 iulie 2010

D-l Boc faţă cu computerizarea sistemului sanitar

Motto:"Puşca şi cureaua lată
Ce reţete-aveam odată!"


În seara zilei de miercuri priveam liniştită la televizor, pe Realitatea, o emisiune care-i avea ca invitaţi pe nişte oameni de afaceri. Domnul Ioan Niculae, patronul Interagro, îşi povestea necazurile şi şicanele la care este supus, până la a-i face afacerea imposibilă, pe care, de altfel, intenţionează să o mute în Bulgaria, ţara vecină dar mult mai prietenoasă cu mediul de afaceri. Un alt om de afaceri, prezent în emisiune, i-a replicat că, de plecat, e mai logic să plece guvernanţii, nu poporul. Sentimentul pe care-l ai e că se mişcă ţara, se mişcă pădurile, dar guvernanţii, nu!
Dezbaterea era interesantă, chiar dacă tristă, pentru că, acolo unde sărăceşte mediul de afaceri, sărăcim toţi, iar imobilismul şi cenuşiul invadează totul.
După ce s-au declarat de dreapta, ce interes au politicienii portocalii să sufoce mediul de afaceri?
Eu zic că au! Voinţa dumnealor e să controleze totul. Să instituie un regim autoritar, bazat pe control şi teroare:
Bugetarii TREBUIE SĂ SE TEAMĂ pentru locul de muncă şi leafa ciuntită pe care-o mai primesc.
Investitorii TREBUIE SĂ SE TEAMĂ că-şi vor pierde afacerile.
Opoziţia TREBUIE SĂ SE TEAMĂ de reducerea scaunelor parlamentare, de încălecarea sau "disciplinarea" parlamentului şi ieşirea unor partide de pe scena politică.
"De ce le e frică, nu scapă!" - avertiza Băsescu, cel din campania electorală.
"De ce vă e frică, de ceea ce detestaţi, de ciuma portocalie, nu scăpaţi" - pare să spună el acum.
În tot acest timp, surd la tot şi la toate, domnul Boc lucrează: "Eu muncesc, nu gândesc", pare să spună el, fiindcă cititorul trebuie să ştie că dezbaterea de miercuri seara a fost întreruptă, întrucât şeful guvernului avea un comunicat către ţară. Când am auzit, am îngheţat, aşteptându-mă la tot ce poate fi mai rău. În privinţa aceasta, comunicatul a fost benign, dar "a strălucit" sub alte aspecte.
În comunicat, domnul Boc arăta că are planuri mari privind reforma sistemului sanitar. Ca de obicei, tonul era solemn, pentru a compensa o realitate interioară mai searbădă, şi uşor victorios, pentru a compensa tăvălugul înfrângerilor.
De ce a întrerupt domnul Boc emisiunile televiziunilor de ştiri?
Ca să ne spună că a rezolvat o problemă sanitară care trena din 2002: guvernul Năstase a abandonat-o, Tăriceanu a ignorat-o altier, pentru ca, în sfârşit, în anul de graţie 2010, călare pe cal alb, el, Emil Boc, să-i vină de hac!
Domnilor, n-o să vă vină să credeţi! E bună şi computerizarea la ceva! Ea ar servi la a ne împiedica pe noi, cei care primim reţete compensate de la medic, la a le folosi, chipurile, în mai multe farmacii. Pasămite, eu merg la farmacie, mi se eliberează conţinutul reţetei şi farmacista, în loc să reţină reţeta, aşa cum face de fiecare dată, ca document concret prin care justifică preţul mai redus plătit, mi-o dă înapoi, iar eu merg cu ea, crede domnul Boc, într-o veselie, prin mai multe farmacii, acumulând la preţ redus, acelaşi tip de produse. Dar odată cu computerizarea introdusă de domnul Boc s-a terminat cu şmecheria: farmacista se uită pe computer, mă priveşte mustrător şi-mi atrage atenţia că am mai beneficiat o dată.
Dar şmecheria nu era posibilă, reţeta rămânând la farmacistă, iar domnul Boc s-a lăudat degeaba. Aşa înţelege domnul Boc să facă reformă fiscală!
Domnilor, cum e posibil?! Vorbim totuşi de Primul-Ministru al României! Nici domnul Boc, nici Ministrul Sănătăţii, nici consilierii Ministrului Sănătăţii, nici consilierii domnului Boc nu au ştiut un lucru elementar. Toţi sunt naivi, toţi sunt fără minte, toţi sunt rupţi de realitate?!
Cum a putut să-şi imagineze că ceilalţi primi-miniştri au rămas pasivi în faţa unei posibilităţi de fraudă atât de înlesnite?!? Pe care doar domnul Boc, prin computerizare, o va eradica. Mai bine ar computeriza sistemul de vot, fiindcă acolo se foloseşte ştampila în mai multe..."farmacii", determinând fraudă, hoţie, îmbolnăvirea populaţiei şi prezenţa în guvern a unor oameni jalnici şi complet rupţi de realitate.
Pasămite, pe vremea lui Tăriceanu, eu mergeam cu aceeaşi reţetă la vreo 5-6 spiţeri, cumpăram, la preţ redus, o poală de leacuri şi veneam cu ele acasă şi le băgam sub pat. Şi astăzi mai umblu la rezerva mea medicamentoasă de sub pat, scot de-acolo o sticluţă de sirop, iau o înghiţitură şi gândesc în nimicnicia mea, cu vinovată recunoştinţă: "Asta, bre, e de pe vremea liberalilor..."
Vecinul meu, om cu iniţiativă privată, şi-a deschis o drogherie cu acele produse. Mi-a zis şi mie să intru în afacere:
"Niet!" - am răspuns, ca o bugetară temătoare ce sunt - "Niet!"
Şi bine am făcut; că lui îi ridică Boc acum drogheria şi-l bagă şi la pârnaie, în timp ce eu îmi păstrez încă proviziile de sub pat.
Măsura computerizării reţetelor e complet inutilă, iar tam-tamul cu care a fost lansată, complet ridicol.
Domnul Eugen Nicolăescu, Ministrul Sănătăţii sub liberali, avea de ce să nu se ocupe cu asemenea prostii. Domnia Sa a instituit obligativitatea şi gratuitatea analizelor anuale, în luna de naştere a fiecăruia. În lumea civilizată există 4-5 tipuri de consultaţii medicale care se fac anual, obligatoriu şi gratuit. În Franţa şi endoscopia este anuală, obligatorie şi gratuită. Domnul Nicolăescu făcuse un prim pas. Şi ce s-a ales?! Nu au fost în stare guvernanţii actuali nici măcar să continuie un lucru bun început de alţii.
A mai încercat Eugen Nicolăescu să înlocuiască conducerea spitalelor cu economişti de profesie, ceea ce ar fi redus mafia uriaşă din spitale. Nu a reuşit, din cauza mafiei, dar a încercat.
Dar după patru guvernări Boc, cu ce rămâne concret poporul ăsta în domeniul prioritar al sănătăţii?!?
Boc şi Băsescu sunt puşi pe exterminare, nu pe însănătoşire.
Gafa e atât de mare încât eu am crezut la un moment dat că, pervers, mogulul a întrerupt emisiunea şi l-a pus pe Boc să se facă de râs cu un comunicat oarecare în direct. N-a fost aşa; comunicatul s-a produs la cererea domnului Boc.
Cum a fost cu putinţă, cititorule, o asemenea gafă?!?
Vorbim, totuşi, de Primul-Ministru al României şi de guvernul dumnealui!

2 comentarii:

  1. Stimata doamna, in calitatea mea de cititor al blogului dvs, dati-mi voie sa va spun, ca ati facut greseala sa dezbateti un subiect despre care nu stiti decat ce se barfeste la mogulizorul eolian. Lucrez in sistem de 16 ani si consider ca am atribute pentru a ma pronunta in legatura cu acest subiect. Informatizarea sistemului sanitar este obligatorie pentru a stopa furturile din sistemul de sanatate. Ceea ce stiu toti patronii de farmacii si medicii prescriptori este ca se deconteaza f multi bani de catre CNAS pe retete fictive, care vin de la medici la patronii farmaciilor fara a se elibera vreun medicament si care apoi sunt trimise spre decontare la Casa de Asigurari (banii astfel obtinuti sunt impartiti intre medici si patronii de farmacii). In perioada ministrului PeNaL Nicolaescu, s-au achizitionat calculatoare in vederea informatizarii sistemului dar nu si softul care sa se instaleze in computerele respective. Mai mult decat atat, in Octombrie 2008, ministrul Nicolaescu a scos din farmacii plafoanele de la medicamente in scop electoral evident, ceea ce a permis inmultirea retetelor fictive decontate de catre CNAS. Nici Bazac si nici actualul ministru vad ca nu au reintrodus plafoanele in farmacii. Dupa mai multe anchete ale CNAS au fost descoperite retete de mii de euro date pe CNPuri ale unor batrani sau alte categorii de varste care nu mai trecusera pe la medicii respectivi de ani de zile; numai pe numele unui batran de peste 80 de ani au fost descoperite retete de mii de euro cu Insulina care i-ar fi ajuns pentru 15 ani; in cazul in care sistemul ar fi fost informatizat, la o accesare a CNP-lui respectiv de catre cei de la CNAS s-ar fi constatat imediat ca este vorba despre o infractiune. Dupa ~ doi ani de la inmultirea furturilor cu ajutorul retetelor fictive, s-au terminat si banii de la CNAS, adica mai bine spus, datoriile spitalelor nu au mai fost platite de doi ani iar cele ale farmaciilor din Iulie 2009. Din acest motiv a scazut procentul de decontare a retelor compensate si mai mult decat atat, decontarea se face acum in functie de pretul de referinta al medicamentului celui mai ieftin din grupa terapeutica respectiva si nu a DCI-lui. Prin informatizarea sistemului, furtul cu ajutorul retetelor fictive va fi practic imposibil; asa se procedeaza in toata lumea civilizata si nu a inventat Boc asta.
    Prin angajarea economistilor in posturi de manageri, Nicolaescu a adus clientele politica in spitale si nicidecum nu a imbunatatit situatia spitalelor. Intamplator -sau nu- i-am cunoscut pe multi dintre profesorii universitari care erau directorii spitalelor din care au fost destituiti din functie. Sa faci medicina dupa cum iti spune contabilul reprezinta acceptul pentru deprofesionalizare si cred ca dvs in calitate de profesor aveti atribute pentru a intelege la ce ma refer. Daca ati fi avut probleme de sanatate si ati fi fost internata in spital iar medicul X v-ar fi spus ca nu poate sa va faca perfuzie cu Noradrenalina (pentru ca e prea scumpa) ci cu un coteil de Adrenalina si Efedrina (ca sunt mai ieftine si ca asa-i cere managerul) si care in loc sa va vindece v-ar fi grabit moartea, ati intelege ca economistul Nicolaescu a pus sanatatea pe butuci. Nici ministrul Ferrari (si care nu a profesat medicina in viata lui) nu s-a lasat mai prejos. Actualul ministru -care nici el nu face parte din sistem- si care personal nu-mi place, ia in cadrul guvernului din care face parte o masura corecta vis-a-vis de noi cei care contribuim prin ceea ce cotizam la CNAS. Sper ca ati inteles corect interventia mea in acest caz si sper sa va documentati si sa constatati ca am dreptate.

    RăspundețiȘtergere
  2. Probabil ca acest blog este pentru monologul autoarei si nu pentru a dialoga sau argumenta cele spuse!

    RăspundețiȘtergere