DE VEGHE ÎN VREJUL DE ROȘII

                                   DE VEGHE ÎN VREJUL DE ROȘII

Motto: ”Doi culeg roșii și al treilea câștigă.”

Avem, în 2014, 14 candidați la Președinție. Dintre aceștia, doar doi au ales să aducă laudă tomatei: domnul Victor Ponta și doamna Monica Macovei.

Domnul Victor Ponta, într-un videoclip electoral, apărea culegând tomate și servindu-se, pentru aceasta, țanțoș, de un cuțit.

 Oare ce-o însemna tomata într-o campanie electorală?

Dacă e să ne luăm după o reclamă publicitară ”noi, roșiile, avem” un singur destin: bulionul.

Doamna Monica Macovei, contracandidata domnului Victor Ponta, într-un alt videoclip, îi explica părintește acestuia că nu așa se culeg roșiile, nu cu cuțitul, nu e natural. Roșia se rupe din vrej, de la cotor, și doamna Macovei și-a însoțit demonstrația cu fraza ”Uite măi, Ponta,  cum se culeg roșiile”, după care a mușcat cu poftă dintr-o tomată.

De remarcat că, indiferent cum sunt culese – manual sau cu unealta - , destinul roșiilor rămâne același: bulionul.

Explicațiile doamnei Macovei nu erau lipsite de tandrețe, erau adresate cumva ca unui fiu. Acest lucru nu a împiedicat-o pe doamna Macovei să fie inflexibilă cu ofițerul sub acoperire Victor Ponta, care a activat ca ofițer SIE în perioada 1997-2001, deși era procuror. Și din nou doamna Macovei sare și explică: ”Potrivit Constituției, Ponta, ca procuror, nu avea voie să fie și ofițer SIE, între cele două funcții existând o incompatibilitate. Incompatibilitatea este prevăzută la art. 132 alin. 2 din Constituția în vigoare, și la art. 131 alin. 2 din Constituția în vigoare între 1991 și 2003. Ponta și cei din SIE, care l-au recrutat pe Ponta încălcând Constituția, trebuie să răspundă.”

Darea în vileag a fost făcută fără menajamente, în plină campanie electorală și înainte de Ziua recoltei, cât să le stea roșiile-n gât, de Președintele țării, domnul Traian Băsescu. În sprijinul afirmației sale, domnul Băsescu a prezentat o hotărâre de guvern inițiată de Teodor Meleșcanu și semnată de Premier, care extindea protecția acordată ofițerilor și la cei care și-au încetat raporturile cu Serviciul. Domnia Sa a adăugat și fraza-cheie că aceasta HG nu a trecut și prin CSAT, cum ar fi trebuit, menționând că, dacă ar fi fost trecută, ar fi respins-o. Dar părintele statului de drept uită să ne spună de ce nu a sesizat Parchetul General încă din 2013, atunci când a fost dată această HG, fără avizul CSAT.

Ponta este prins rău de tot în vrejul de roșii și nu are decât un cuțit ca armă și roșiile înseși și nu poate să spună decât ce spun toți împricinații când sunt prinși cu tomata-n sac că adversarii mint. Mulți spun că lipsesc dovezi solide în sprijinul acestei vinovății. Și totuși, într-un articol foarte minuțios Ponta – ofițer acoperit SIE. Bombă sau petardă? Cine pierde și cine câștigă?  publicat în revista 22, doamna Andreea Pora pune punctul pe i: ”Singurul aspect care ar putea fi penal este acela că Hotărârea de Guvern din 2013 a fost trecută prin guvern și publicată în Monitorul Oficial fără avizul CSAT, care era obligatoriu fiind vorba de prevederi care vizau siguranța națională.

Ponta și-a pus semnătura pe acest document.”

Păi, nu? Păi, da!

Și, dacă Parchetul General sau Parchetul Militar ”este puțin probabil să se autosesizeze” (A. Pora), ce face, frate, ANI?

Vezi măi, Ponta, ce rău e să ți se toarne bulion în cap? Și, în cazul de față, e bulion cu parfum de adevăr, nu e făcătură, ca cele ce se servesc pe televiziunile subordonate Domniei Tale. Doamne, ce politicoasă sunt eu în acest articol! Nu că nu m-aș pricepe să schimb oricând registrul, dar liderul liberal, domnul Klaus Iohannis, ne-a cerut expres, pe facebook, să nu folosim durități verbale la adresa contracandidaților dumnealui. Rugămintea pare nițeluș bizară când vezi cât suc de roșii, ouă clocite și gunoaie se folosesc în incinta unor televiziuni la adresa liderului liberal, dar, dacă ăsta a fost consemnul, noi îl respectăm. Avem totuși câteva remarci de făcut.

ANI și câteva organe de presă ale dreptei (B1...) par mult mai pornite împotriva liderului liberal decât contra lui Victor Ponta. Este de notorietate procesul dintre ANI și Iohannis, în care liderului liberal i se reproșa că, fiind primar al Sibiului, a reprezentat orașul în Adunările Generale ale Acționarilor Societăților Apă Canal și Piețe. ANI a sesizat Justiția de incompatibilitatea creată. Până aici toate bune. Cazul s-a judecat la Curtea de Apel Alba-Iulia și Iohannis a fost declarat nevinovat, dar ANI face recurs, cazul ajungând la Înalta Curte de Casație și Justiție. La urma urmelor, ANI poate să facă oricâte recursuri dorește, dar aici avem o problemă cu această coincidență între campania electorală și recursul ANI. Pe de o parte, dacă Iohannis este, din nou, declarat nevinovat, aceasta se va întâmpla în mod sigur după alegeri, pentru că procedural nu este posibil să se judece până atunci, dar între timp reputația lui are de suferit, acest lucru fiind mult mai grav decât pare, întrucât îi prejudiciază imaginea ca om, dar și calitatea de candidat la Președinția României, dând posibilitatea adversarilor lui să invoce probleme cu Justiția și să insinueze tot felul de porcării cum ar fi că voturile pro Iohannis nu vor merge nicăieri, fiindcă va fi declarat incompatibil și, chiar dacă va câștiga alegerile, ele vor fi infirmate și repetate. Asemenea mizerii spuse seară de seară la televizor nu au cum să nu influențeze electori mai slabi de înger sau dezorientați. Și cei care varsă asemenea porcării știu asta. Dar lucrul cel mai grav e că și ANI știe asta. Și continuă să acționeze INJUST în numele Justiției. ANI însăși pune umărul la această făcătură. Și să nu susțineți că nu vă spune nimic faptul că fondatoarea ANI este chiar doamna Monica Macovei, înscrisă în cursa electorală de partea dreptei și, totodată, cea care se juca cu Ponta în vrejul de roșii: ”Uite măi, Ponta, cum se culeg roșiile”... Dar lasă, dragă, că știe și el. La făcături e mai priceput ca toți!

Justiția română, din adormită cum era până acum doi ani, a ajuns acum să prefere să condamne un nevinovat decât să scape din gheară un om care, oricum, n-a furat, n-a cerut și n-a luat mită. 

Problema a fost elucidată de Iohannis însuși: ”Procedural, pur și simplu, nu este posibil să se judece până în alegeri această speță, deci nu se va întâmpla absolut nimic până în alegeri. Doi: după alegeri, când se va judeca, eu stau, sincer, foarte-foarte liniștit, fiindcă în primă instanță am câștigat și am câștigat foarte bine procesul împotriva ANI, raportul lor a fost desființat total. Nu sunt în incompatibilitate, iar Inalta Curte nu va rejudeca speța, va verifica dacă atunci când s-a judecat la fond s-au respectat toate normele...” (s.n.)

Acest lucru îl știu prea bine adversarii domnului Iohannis și mai bine decât ei îl știe ANI. E foarte probabil că liderul liberal va fi din nou declarat nevinovat, dar, până atunci, vorbele otrăvite își vor fi făcut efectul și, atacat din toate părțile, domnul Iohannis nu ar avea motiv să stea chiar așa de liniștit. Fiindcă mai nimeni nu pare să ia-n seamă lămurirea dumnealui, deși e scurtă, cuprinzătoare și pe-nțelesul tuturor. O prostie metaforizantă spusă de altcineva făcea până acum înconjurul televiziunilor.

Dar are și domnul Iohannis atuul dumnealui și acest atu se numește fermitate. Omul șade ca o stâncă în mijlocul valurilor, convins că marea și vântul îl vor spăla de cojile-astea spurcate de roșii... Uite măi, Ponta, cum se lipesc roșiile de statuia asta nesuferită, venită de la Sibiu, dragă, să ne strice nouă bunătate de bulion...Auzi...?

OPOZIŢIA UNITĂ

                                                       OPOZIŢIA  UNITĂ

Despre ideea şi realitatea opoziţiei unite am mai scris, dar am participat sâmbătă, 5 februarie a.c., ca blogger, la reuniunea Consiliului Naţional al PSD, desfăşurată la Palatul Parlamentului, în sala Alexandru Ioan Cuza, şi gândurile, îndoielile, încrederea, reţinerea şi speranţa au revenit, rechemându-mă pe blog.

Programul reuniunii a fost următorul:

1. Dezbaterea şi aprobarea hotărârii de constituire a Uniunii Social-Liberale, din Partidul Social Democrat şi Alianţa de Centru Dreapta.
2. Rezoluţia Consiliului Naţional al PSD pentru sprijinirea aleşilor locali împotriva abuzurilor actualei puteri.
3. Semnarea acordului politic de constituire a Uniunii Social-Liberale, incluzând Protocolul de colaborare şi Agenda politică.

I.                   REZUMATUL  SUBIECTIV  AL  DISCURSURILOR  ROSTITE

Este obligatoriu ca rezumatul să fie subiectiv, pentru că relatări găsiţi pe toate drumurile. Ceea ce contează este ca articolul să reuşească să-l ţină pe cititor în faţa computerului. Eu selectez ce m-a convins sau nu m-a convins pe mine şi transmit mai departe. Dar ce scriu eu nu va fi retransmis decât dacă va convinge sau emoţiona pe cineva. Bloggerii nu au aplaudaci la comandă şi, când cade unul, nu cad toţi. Bloggerii se bat pentru bucăţica lor de on line. Sunt nişte navigatori foarte liberi şi solitari, ceea ce nu exclude posibilitatea întâlnirii unor nave-pereche.

Aşadar!

Primul vorbitor şi, evident, susţinător al alianţei a fost Liviu Dragnea, din discursul căruia am reţinut un enunţ ce mi s-a părut de maximă importanţă: „Vrem să înlăturăm orice posibilitate de fraudă electorală.”

Dacă este aşa, de ce nu am auzit vorbindu-se deloc până acum de introducerea cărţii  de alegător  şi de computerizarea sistemului de vot. Cum vrea opoziţia să înlăture ALTFEL furtul electoral?

Doar domnul Geoană, când încă era răvăşit de flacăra violetă, s-a revoltat şi a spus ceva despre nevoia securităţii alegerilor. Dar flacăra s-a stins şi nimeni de atunci n-a mai vorbit despre siguranţa şi corectitudinea sistemului de vot. Sub Boc-Băsescu, votul s-a transformat în umilinţă sau afacere, după caz, în timp ce domnul Tăriceanu impusese un sistem greoi, trimiţându-i pe oameni să voteze în localitatea de domiciliu. Mulţi nu au votat, premierul promovând, cu bună ştiinţă, absenteismul.

De ce nu vreţi să introduceţi cartea de alegător, domnilor parlamentari de toate culorile?!?

La unii curge şi la alţii pică?

Dar hoţi sunt şi unii şi-alţii!

Ne trebuie în Parlament oameni care, precum Cato cel Bătrân, să-şi încheie fiecare discurs cu fraza: „Trebuie distrusă Cartagina” câtă vreme ameninţă Roma; sau „TREBUIE  INTRODUSĂ  CARTEA  DE  ALEGĂTOR”; sau „Hoţia este o ruşine”; sau „Corupţia este mama tuturor relelor.” Altfel, Palatul Parlamentului va fi confiscat de impostori, care nu reprezintă nici votul real, exprimat şi nici interesele alegătorilor. Parlamentul va reprezenta doar interesul oamenilor care-l populează şi cu care votanţii reuşesc cu greu să se identifice.

Despre „statul fără stat”, ce caracterizează guvernarea actuală, a vorbit Adrian Nătase, Preşedintele Consiliului Naţional al PSD. Statul nu există atunci când trebuie să-şi protejeze cetăţenii, dar e foarte prezent atunci când trebuie să-i jupoaie, să le pună biruri.

De ce plătim aceste biruri dacă Statul nu ne întoarce protecţia socială pe care ne-o datorează? Între Statul lui Boc şi populaţie nu mai există niciun contract, populaţia fiind folosită pentru a fi deposedată de drepturi şi de banii de hrană: Munca mea îi satură pe alţii, munca mea este furată.

Băsescu, la începuturile domniei sale, curta doar America, îşi permitea să ... ironizeze Franţa (?!), făcea nazuri de Moscova şi se prefăcea şi se preface că n-a auzit de China. Il retarde, le pauvre bougre!

China este a doua mare putere economică mondială. A depăşit fulgerător Japonia (!) şi se pregăteşte acum să se ia la trântă cu SUA. Adrian Năstase conchide: „Doar la sfârşitul epocii Ceauşescu, România era atât de izolată în plan internaţional cum este acum... (...) El (Băsescu) nu este primit nici de Obama, nici de Sarkozy, nici la Moscova, nici la Beijing.”

După carnaval urmează postul, fiţele nejustificate fiind compensate acum de slugărnicie, România lui Băsescu consimţind „să devină un poligon de încercare pentru diverse experimente economice şi sociale, acceptate de o putere ilegitimă şi coruptă.”

Într-un articol mai vechi, publicat în Jurnalul naţional, Adrian Năstase spunea că „modernizarea statului”, în accepţiunea lui Traian Băsescu, „frizează suprarealismul şi, pe alocuri, dadaismul în formele lui cele mai acute.” Aşa se face că ţara este condusă în acest moment cu ajutorul unui partid, UNPR, pentru care niciun român nu a votat niciodată.

Interesant, nu?

Şi Năstase continuă: „Ţara noastră merită să fie guvernată de un guvern legitim, susţinut de cetăţeni, nu de o coaliţie toxică, menţinută prin şantaj şi prin cumpărarea voturilor cu banii românilor.”

Nu putea să treacă neobservat nici discursul domnului Radu Mazăre, primarul de Constanţa. Acesta, plecând de la tema dragostei cu care ne-au bombardat prin 2003-2004 ideologii şi intelectualii lui Băsescu, vrând astfel să pregătească terenul pentru paternalism şi un autoritarism deghizat, a povestit degajat despre iubirea reală, aventuroasă, încărcată de afaceri, daruri, fapte şi bani, dintre Traian şi Elena, cea dăruită cu cel mai bănos minister şi care – adaug eu - , precum odinioară Semiramida, transformă ţara întreagă într-un şantier, după ce şi-a pus, foarte „inspirat”, nişte „pantaloni pescăreşti”. Aceasta este Semiramida din „grădina carpatică” nesuspendată. Mazăre n-a pregetat să atragă atenţia că ne aflam acolo ca „să scăpăm de ciclop şi de dragostea lui.” Să-l audă Dumnezeu!

Cel mai bun discurs l-a avut domnul Ion Iliescu, Preşedintele de onoare al PSD. Nu mai e „cârlan, ca la 70 de ani”, dar, la venerabila vârstă de 80 de ani, încă face toţi banii. Este discursul în care s-a vorbit cel mai mult şi s-a explicat cel mai convingător necesitatea alianţei dintre cele trei partide. Iliescu a caracterizat actuala putere ca fiind „diletantă”, sistemul Băsescu dovedindu-se „incapabil să aducă bani la buget, să stimuleze munca sau să reducă evaziunea fiscală.” De diferenţele doctrinare dintre social-democraţi şi liberali, Iliescu nu s-a arătat îngrijorat; ele pot fi depăşite printr-un „efort sincer de comunicare”, subliniind că prioritatea momentului este înlăturarea guvernului Boc şi ieşirea din criză: „Nici stânga, nici dreapta nu pot oferi oamenilor o viaţă mai bună, dacă nu fac economia să funcţioneze mai bine.”

Dar ideea cea mai importantă şi cea mai adâncă a fost subliniată atunci când Iliescu a atras atenţia că alianţele „se destramă nu din cauza ideologiilor, ci din cauza oamenilor.”

Efortul acestei construcţii atât de riguros concepute trebuie continuat şi transpus în viaţă. Fiecare actor va trebui să joace rolul pe care regizorii i l-au încredinţat şi pe care l-a acceptat. E în joc cuvântul actorului! Un regizor nu e mai mult decât un actor. Doar că fiecare trebuie să-şi îndeplinească, cu rigoare, partea lui de muncă.

Întâmpinat cu aplauze deosebit de călduroase, a luat cuvântul la reuniune liderul liberal Crin Antonescu. Victor Ponta i-a atras atenţia asupra numărului MARE de social-democraţi din sală. Vorbim, cititorule, de un partid într-adevăr mare. Dar să ştii că şi replica liberalului a fost pe măsura mărimii partidului domnului Ponta:

„Apreciez nu atât mărimea, cât entuziasmul.” Adică, traduc eu, apreciez nu atât ce şi câţi suntem, ci ce putem să facem împreună.

Vezi, cititorule, de-aceea va câştiga el alegerile din primul tur.

Pentru semnarea acordului de constituire a USL ne-am deplasat în altă sală, fiecare cu bucuria şi îndoielile lui. Dar, oricum, momentul a fost frumos. S-au auzit acordurile din Odă bucuriei şi mai mulţi participanţi au ridicat mobilurile pentru a imortaliza momentul semnării actului de naştere a USL şi îmbrăţişarea celor doi lideri: liberal şi social-democrat. Chiar a fost frumos.

II.                CARE  ESTE  SENSUL  TREBII ? (ÎN  LOC  DE  CONCLUZII)

Se spune că Uniunea Social-Liberală a fost creată cu scopul debarcării guvernului portocaliu. Am  vorbit şi eu despre acest lucru într-un articol anterior. Ceea ce vreau să remarc acum este rigoarea şi scopul precis cu care a fost concepută. Ea nu are nimic din alianţele pre şi postelectorale, nimic din dezordinea şi pământescul acelora. Ceea ce înseamnă că scopul nu e doar pur electoral. Se doreşte izolarea politică definitivă a PDL-ului şi a domnului Traian Băsescu. Participanţii la această Uniune nu prea mai au liber-arbitru. Iar, dacă şi-l vor crea, riscă să-şi piardă onoarea, atâta câtă e. În toată această construcţie, admirabilă rămâne regia. S-a lucrat cu dinţii strânşi şi cu o rigoare chomskyană: elementele analizate au fost catalogate şi „legate”, ca nimic din ce e necesar să nu rămână în afara scenei, nimic să nu scape neinventariat; după care s-a purces la distribuirea rolurilor, cu accent pe explicarea fiecărui rol în parte. Aici nu este vorba să se schimbe un partid cu altul, aici e vorba, cum arăta Adrian Năstase în discursul său, de o putere imensă acumulată în mâna unui singur om, de zorii statului minimal, dar represiv-poliţienesc, de umilirea repetată a Parlamentului şi de desconsiderarea grobiană şi fascistă a cetăţenilor. Noi toţi suntem nimeni. Contează doar zeghele portocalii. La ei sunt banii dumneavoastră!

Începutul acestei Uniuni este bun, concepţia, foarte bună, „cât pot dzice, vorba cronicarului, că nasc şi-n România oameni” politici. Dar organismul ar putea să fie greoi. Părerea mea e că această structură are nevoie de rapiditate, pentru a nu lăsa loc de contraatac şi de o serie de hotărâri „dadaiste”: vot prin corespondenţă, spitale desfiinţate, afaceri oneroase, tăieri salariale crâncene, fără economii la buget care să le justifice cât de cât şi, colac peste pupăză, „ţara întreagă -  un şantier”, pe banii noştri. Da, nepoate!

Uniunea Social-Liberală a fost bine concepută şi n-a început rău.

„Pourvu que ça dure”, vorba mamei lui Napoleon.