Joci Pápai - Origo (Hungary) LIVE at the Grand Final of the 2017 Eurovis...

Salvador Sobral - Amar Pelos Dois (Portugal) Eurovision 2017 - Official ...

DUELUL

     Nu, nu este vorba despre filmul Duelul, un film extraordinar, cu Woody Harrelson și Liam Hemsworth, în rolul șerifului, film difuzat de Cinemax 2, un foarte bun canal de filme.
     Nu, nu ne ducem în lumea filmului; rămânem în realitatea imediată, care de foarte multe ori bate filmul, nu și pe cel de mai sus, ce e drept, care e unul cum nu vedeți des, având și un titlu captivant.
     La un duel am asistat și noi astăzi, între judecătorul Cristi Danileț, nemulțumit de dezvăluirile lui Dan Andronic, și acesta din urmă, care ridică mănușa, fără ezitare.
     Despre ce e vorba?
     Rezumatul ultimului episod din serialul Noi suntem Statul, de Dan Andronic, l-am făcut în postarea precedentă, intitulată Patimile după Andronic (V). Danileț reacționează la dezvăluirile lui Andronic, dându-l în judecată pe ziarist, sub pretext că ”nu am sustras, copiat, stocat, dezvăluit informații cuprinse în notele consultate de mine din arhiva SIPA.” (s.n.)
     Așa să fie?
     În duelul care a început deja, Andronic îl prinde pe Danileț cu garda jos de cel puțin trei ori.
     O dată când spune că nu a dezvăluit nimănui și nicăieri informații din dosarele SIPA; rețeaua WikiLeaks a divulgat de mult că oficiali ai Ambasadei SUA au fost informați de Danileț despre conținutul unor dosare SIPA, și Andronic are ce și de unde cita.
     Dar mult mai important decât informația WikiLeaks mi se pare faptul că, odată desființat SIPA, la inițiativa Ministrei Monica Macovei, miile de documente NU AU FOST PREDATE ARHIVELOR NAȚIONALE, așa cum se stipula în Hotărârea de Guvern. Lăsând la o parte încălcarea arogantă și grosolană a Legii, ne interesează unde au fost trimise și unde au ajuns documentele sau copiile lor. Cum a fost posibilă o asemenea prădăciune, comisă de chiar oamenii legii și cum putem admite să trăim într-o țară în care analiști și intelectuali să aibă pretenții mai mari de la penali decât de la cei plătiți să aplice legea: peștele se curăță de la cap și tot de acolo se-mpute!
     Mai sunt și suspiciuni rezonabile, de care Andronic se poate servi: când comisia formată din doar doi oameni - Danileț și Dumitriu - lucra la arhivele SIPA, funcționarea camerelor de supraveghere video, nelipsite la simulările de bac ce se fac prin licee, nu mai vorbesc la examenul propriu-zis, s-a defectat și defectă a rămas timp de trei luni, cât să nu se vadă dacă domnul Danileț a copiat sau nu vreun document și, în genere ce-au mai făcut dânșii pe- acolo. RASIROM, firmă a SRI, care montase camerele, AVEA OBLIGAȚIA SĂ VINĂ SĂ LE REPARE ÎN CEL MULT 24 DE ORE. Nu au făcut-o nici în trei luni!!! Why? - îl întreabă acum Andronic pe Danileț, în timp ce-i fixează spada în beregată - Why?!
     Uitați-vă și la susținătorii DNA, care făceau ca trenul acum două luni, uitați-vă la ei cum tac! Dar uitați-vă la ei cum tac!!! Sunt îngroziți! Au dulapul plin de cadavre. Nu simțiți duhoarea? Operațiunea SIPA s-a repetat de-a lungul țării, timp de 27 de ani, și în forme mai mici, dar tot de cadavre e vorba și ei tac acum și cugetă cum vor arăta Patimile după Andronic în săptămânile ce vin.
     Hai, Dan Andronic! Hai, Dan Andronic!
     Jos corupția din Justiție!
     (Citiți pe pagina mea de facebook și postările lui Danileț și Dan Andronic.)

PATIMILE DUPĂ ANDRONIC (V)

PATIMILE DUPĂ ANDRONIC (V) sau CÂND ALBĂ CA ZĂPADA ÎȘI PIERDE SCUTECELE, IAR MEDICII CARE AU ANALIZAT MATERIILE APRECIAZĂ CĂ SITUAȚIA E GRAVĂ ȘI CĂ ALBA TREBUIE NEAPĂRAT SCHIMBATĂ SAU CHIAR CERCETATĂ PENAL


     Această postare se referă la articolul lui Dan Andronic din Evenimentul zilei, episodul al XV-lea din serialul Noi suntem Statul, distribuit și de mine pe pagina mea de facebook, care conține cele mai grave dezvăluiri de până acum: suntem actori în lumi paralele; intr-una se acționează efectiv, dar secret, iar în cealaltă ne agităm, oferind o acoperire celor care acționează efectiv.
     Povestea - și odioasă, și fascinantă - începe în 1991, când Mircea Ionescu-Quintus înființează, fără să bănuiască probabil ce cutie a Pandorei deschide, Serviciul Independent de Protecție și Anticorupție (SIPA), aflat în subordinea Ministerului Justiției. Oficial, SIPA se ocupa cu colectarea de date din sistemul penitenciar, strângând interceptări ale discuțiilor din celulele penitenciarelor, cât și delațiuni directe sau indirecte, prin provocatori, ale unor deținuți. Dar cum băieții sunt conștiincioși și inventivi, munca se extinde și se nuanțează, SIPA realizând dosare întregi despre cariera și viața privată a procurorilor și judecătorilor, mergând până la picanterii documentate din viața sexuală a magistraților. Vă dați seama ce comoară strângeau băieții acolo și ce copios putea fi folosită ea ori de câte ori vreun proces nu mergea bine, adică nu mergea cum trebuie. Noroc că existaseră oameni prevăzători care puteau extrage o informație de la dosar și... ”pac cu ea la Războiu'”. Nici politicienii nu au fost ocoliți de această cercetare, dar, în același timp, nimic nu-i oprește să cerceteze la rândul lor.
     Dan Andronic propune și o definiție subiectivă a SIPA:
          Arhiva SIPA este o fantomă a trecutului, folosită de politicieni, servicii de informații și alte persoane interesate pentru a obține ce doresc de la Justiție.
     Dar cum s-a ajuns la această încălecare rușinoasă a Justiției?
     Andronic sugerează că răspunsul trebuie căutat ”în chermezele SRI de la K2, seminariile cu tematică anti-teroristă servite judecătorilor de către cadre SRI, echipele mixte SRI-DNA, protocoalele secrete ș.a.m.d., care merită analizate.”
     Dar cum nu!
     Și când treaba mergea ca unsă, în 2006, Monica Macovei, ajunsă Ministră a Justiției, desființează SIPA, pe motiv că a făcut abuzuri și că Ministerul nu are nevoie de un serviciu secret.
     Dar așa o bunătate de serviciu nu putea să dispară pur și simplu: se strânseseră 3000 de dosare; 3000 de dosare, vă dați seama ce comoară?! Cine le deține ajunge Stăpânul inelelor și poate prinde în mreje pe cine-i place lui. Trai neneaco cu fundul pe dosare! Și unii spun c-ar fi mult mai multe... Ce romane s-ar putea scrie de-acolo! Problema e că, pentru a putea scrie și publica, trebuie mai întâi să intri la pârnaie; la România totul este strict reglementat și urmează un anumit dichis, ca la porțile Orientului.
     Dar lucrurile se mai și schimbă... În 2007 vine în fruntea Ministerului Tudor Chiuariu căruia nu-i miroase bine felul grăbit în care a fost desființat serviciul ăsta și cere o comisie de anchetă care să verifice modul în care doamna Macovei a dus la îndeplinire HG de desființare a SIPA. Intenția e bună și necesară, dar în 2008 Chiuariu pleacă și, în locul lui , vine Predoiu care stă până în 2012. Acesta preia comisia instituită de Chiuariu, o finalizează și face un raport, dar fără să sesizeze vreo instituție a Statului. Dar nici Statul nu întreabă de raport și nici nu se gândește să depună vreo coroană pe mormântul lui SIPA. Lucrurile rămân ca-n tren, în ciuda faptului că se-ntâmplaseră treburi halucinante: nicicând Statul mafiot n-a mers mai departe. Eu cred că nici nu se poate mai rău de-așa. Poate că Predoiu s-a speriat și el sau i s-a sugerat să tacă.
     Despre ce e vorba?
     Păi, multe dosare din cela întocmite de SIPA au fost fotocopiate, după care sustrase și probabil distruse pentru că NU au fost predate Arhivelor Naționale, cum se specifica în HG. Magistrații care făceau subiectul unor dosare ce au fost fotocopiate, sustrase și distruse au fost răsplătiți și avansați până la cel mai înalt nivel, fiindcă urmau să fie ascultători, pentru că ”produși ai celei mai bune selecții”, erau perfect șantajabili.
     Dan Andronic susține că poate dovedi ”oricând” cele avansate în articol. De această trebușoară de fotocopiere, sustragere și distrugere de dosare s-a ocupat o comisie instituită de Ministrul Macovei și formată din doar doi oameni discreți și de încredere, care au lucrat cu mâinile curate și nu au întocmit niciun proces-verbal referitor la fapta lor acolo, așa cum ar fi cerut totuși eticheta...
     Dar când oamenii sunt bine intenționați, au mâinile curate și știi bine că fac parte din echipa celor buni, a albilor, ce nevoie mai ai de forme și de etichete?! Totuși, mă gândesc eu în prostia mea că un cap măcar ar trebui să cadă, vorba lui Brucan!
     Cele două capete care s-au ocupat de această treabă, la ordinul expres al doamnei Macovei au aparținut judecătorului Cristi Danileț și procurorului Paul Dumitriu, șeful Corpului de Control al Ministerului Justiției, la acea dată. Cei doi sunt bine mersi și azi, chiar foarte bine. Și, în fond, toată lumea vrea să fie bine și magistrații să prospere, ceea ce s-a și-ntâmplat. Atâta doar că mai sunt și ciudățenii... Auzi dumneata poznă - Drace! - în anul de grație 2007, camerele de supraveghere instalate în incinta arhivei SIPA, camerele alea care trebuia să-i vadă pe Danileț și pe Dumitriu cum copiau cu drag dosarele nu i-au văzut!!! Nu au funcționat ele... Enigmatice și cuminți, s-au blocat pentru trei luni, cât să-și facă băieții treaba. Camerele au fost ascultătoare pentru că trăiesc în România și au fost montate de RASIROM, o firmă a SRI care, comentează Andronic, în stilul lui plat și răutăcios,trebuia să intervină și să le repare în cel mult 24 de ore... Auzi dumneata platitudine!
     Ei, aș! C-eșt' copil!?
     Și ancheta își reia cursul. 



     

AIMEZ-VOUS LA SONATE DU DIABLE?

                AIMEZ-VOUS LA SONATE DU DIABLE?

         Moi, je l'aime énormément. Elle est sublime.

         Giuseppe Tartini naquit le 8 avril 1692. Il est un violoniste et compositeur italien, connu surtout pour La Sonate pour violon en sol mineur, surnommée Le Trille du Diable. Envoûtante et difficile, elle vaut bien son nom.

         On dit que Tartini avait raconté à l'astronome Jérome Lalande la genèse de cette sonate:

                  

                   Une nuit (en 1713) je rêvais que j'avais fait un pacte et que le                           Diable était à mon service. Tout me réussissait au gré de mes désirs                   et mes volontés étaient toujours prévenues par mon nouveau                     domestique. J'imaginai de lui donner mon violon pour voir s'il                         parviendrait à me jouer quelques beaux airs; mais quel fut mon                   étonnement lorsque j'entendis une sonate si singulièrement belle,                    exécutée avec tant de supériorité et d'intelligence que je n'avais                 même rien conçu qui pût entrer en parallèle. J'éprouvai tant de              surprise, de ravissement, de plaisir que j'en perdis la respiration. Je

                   fus réveillé par cette violente sensation. Je pris à l'instant mon                           violon, dans l'espoir de retrouver une partie de ce que je venais                d'entendre; ce fut en vain. La pièce que je composais alors est, à la                   vérité, la meilleure que j'aie jamais faite et je l'appelle encore la             'Sonate du Diable'; mais elle est tellement au-dessous de celle qui

                   m'avait si fortement ému que j'eusse brisé mon violon et abandonné

                   pour toujours la musique s'il m'eût été possible de me priver des               jouissances qu'elle me procure.

         C'est un aveu plein de modestie et de reconnaissance à l'égard de son domestique et maître à la fois: le Diable. C'est une manière de dire que le talent est quelque chose qui nous préexiste, nous hante et nous dépasse, sans avoir rien à voir avec la chair ou le corps. Le talent est un don et même l'ombre d'un don et jamais un mérite.

         J'ai choisi des violonistes célèbres pour vous faire entendre cette sonate sublime. D'abord vous allez écouter Anne-Sophie Mutter, belle, gracieuse et très douée, que vous allez apprécier pour la pureté des sons et que les plus chanceux des Roumains vont voir cet automne à Bucarest, au Festival Enesco, et puis la même sonate avec David Garrett que vous apprécierez pour sa justesse et ses... effets spéciaux.

         Alors je vous laisse dans une bonne compagnie, écouter quelque chose d'inspiration unique. Tâchez de faire bonne figure auprès du Diable...

David Garrett - Devil's Trill Sonata

AIMEZ-VOUS EDOUARD LALO?

Edouard Lalo est né le 27 janvier 1823 à Lille, au Nord de la France, dans une famille d'origine espagnole qui remontait au XVI-è siècle; l'explication en est simple: à l'époque de Charles Quint et de son fils, Philippe II, le Nord de la France et les Pays-Bas faisaient partie de l'empire espagnol. Lalo fut toute sa vie un Français mal à l'aise, très attiré par la musique espagnole. Il écrivit le Conerto pour violon et orchestre op. 21, qui devint La Symphonie espagnole, que nous allons écouter, pour Pablo de Sarasate (1844-1908). Lalo mourut le 22 avril 1892 et on commémore cette année 125 ans après sa disparition.
Pour le célébrer, il nous faut un grand violoniste qui puisse nous ravir. Nous l'avons trouvé dans la personne d' Isaac Stern (1920-2001), violoniste américain d'origine ukrainienne, celui qui par sa personnalité et son opposition ferme sauva Carnegie Hall de la démolition.
Mais je pense que ce n'est pas sans intérêt d'évoquer également sa mauvaise réputation  de tireur de ficelles, de parrain (padrino) de la vie musicale américaine.
Eh bien, Aaron Rosand, un grand violoniste, mais à la carrière plus terne que celle de Stern publie, selon Le Devoir du 16 juillet 2014, une lettre ouverte où il avoue des choses très graves: il parle de la manière dont Sterne l'a écarté du premier enregistrement du Concerto pour violon de Samuel Barber. Heureusement, 25 ans plus tard, Leonard Bernstein (1918-1990) romp le silence en racontant à Rosand que Stern<< l'avait menacé de faire annuler cinq enregistrements de disques chez Columbia s'il gardait Rosand.>>
Cela oui, c'est une preuve! Heureusement les gens parlent, si tard que ce soit, et vident leur sac, en avouant des choses qu'on voulait cachées à jamais...
Mais maintenant oublions les méfaits, aussi graves qu'ils soient et écoutons l'ensorcelante Symphonie espagnole: