sâmbătă, 16 aprilie 2011

AIMEZ-VOUS POUSSIN ? - LE TRIOMPHE DE FLORE












                                                          

luni, 11 aprilie 2011

ŢARA MORŢILOR


Faţă cu ce se întâmplă în prezent în Sănătate niciodată nu o să ne indignăm îndeajuns: spitale renovate cu doi ani în urmă şi cu bani grei, dotate cu aparatură modernă sunt închise, urmând să devină aziluri. De ce aziluri? DE  CE  AVEM  ATÂTA  ZOR  DE  AZILURI ?!?
Într-o ţară în care oamenii mor ca muştele, fără bani de medicamente, fără bani de hrană, fără bani de investigaţii sanitare amănunţite şi rămaşi fără spitale, ei nu vor mai prinde oricum trenul senectuţii care să-i ducă spre tristul azil fondat de Boc-Băsescu, faimosul cuplu B-B, cu aromă de cioclu.
Cum remarca undeva un forumist, celebrul "Să trăiţi bine!" s-a transformat acum că Tăriceanu a plecat într-un cinic "Să muriţi bine!", adică în număr mare, cu ghiotura, să se bucure şi sufletul lui Boc că a făcut şi el ceva: a distrus economia, a înfometat ţara, a închis spitale, a închis şcoli, condamnând copiii săraci la plafonare intelectuală, şi, mai nou, îşi omoară conaţionalii. Cum remarca Radu Tudor în editorialul din 7 aprilie a.c., din "Jurnalul naţional", nepăsarea şi brutalitatea guvernanţilor amplifică "agonia unor muribunzi cărora în Postul Paştelui trebuia să le oferi un medicament şi o vorbă bună. Am senzaţia că tot răul ăsta imens prăvălit de la cel mai înalt nivel asupra unor fiinţe în vârstă şi fără nicio posibilitate de apărare se va întoarce împotriva noastră. Oamenii fără Dumnezeu care ne conduc ne oferă o perspectivă lungă a unui viitor dureros, pe care-l merităm cu vârf şi îndesat."
Doar Radu Tudor mi s-a părut că a avut suflul patetic necesar pentru a surprinde şi a înfiera această situaţie inadmisibilă şi abominabilă, în care moartea bântuie ţara în numele legii şi al lui Boc şi oricine îndrăzneşte să comenteze este blamat că nu lasă guvernul să lucreze. Şi ce lucrare! Căci moartea şi-a început secerişul în România. Oamenii cad ca spicele la poarta zăvorâtă a spitalului, cum s-a întâmplat la Bălceşti şi Băneasa, cele două localităţi ale morţii, având aceeaşi iniţială cu guvernanţii groazei Boc-Băsescu.
Eu cred că s-a atins o culme a cinismului:
Se calcă pe cadavre doar ca labe portocalii să poată să-şi adjudece ieftin mândreţe de spitale proaspăt renovate, ce nu vor deveni niciodată aziluri goale, ci clinici private, scumpe, vopsite portocaliu. Ziariştii de investigaţie vor avea de lucru în lunile ce vin.
După ce zoaiele portocalii vor înceta să mai brăzdeze chipul împietrit al ţării, eu aş readuce aceste clădiri la statutul lor de spitale publice. Doar pe câteva, alese pe sprânceană, le-aş transforma în case de nebuni. I-aş închide acolo pe cei care au luat decizia desfiinţării spitalelor şi pe susţinătorii lor. Ar avea condiţii bune de viaţă şi ar putea să filozofeze liniştiţi, izolaţi de poporul ingrat, pe tema modernizării României. În paralel cu aceasta, aş întocmi nişte liste negre pe care aş trece toate aceste ospicii private de condiţie bună:
Cine ar vrea să le dea foc să o poată face!

duminică, 10 aprilie 2011

CEA MAI BUNĂ BĂUTURĂ DIN LUME






                                                              LAUDĂ  CAFELEI
Cea mai bună licoare, cel mai bun drog, cel mai bun afrodisiac - cafeaua.
O adevărată ambrozie.
Singurul produs care s-a banalizat fără să-şi piardă prestigiul. Ne dă tinereţe şi vigoare. Ne face oameni în fiecare zi . "Ridică-te şi umblă!" - ne spune ceaşca din care se ridică drept aburul băuturii cafenii. Dacă-i adaugi scorţişoară şi suc de lămâie, e şi mai bună. E atât de bună încât niciodată nu o vom lăuda îndeajuns. E martora vieţii noastre, tovarăş credincios şi prieten de nădejde. Cel mai bun prieten. Trebuie doar s-o chemi şi, pe clipă, pe dată, aburul ei îţi îmbărbătează nările. Şi ce aromă! Există ceva ce-o egalează, cititorule? Ce?
Pământul şi soarele şi-au pus geniul în bobul de cafea, ca oamenii să nu treacă degeaba prin viaţă, să bea, să se mişte şi să trăiască, nu fără a înţelege ce daruri minunate are natura pentru ei.
Fără ea, viaţa nici nu ar avea sens.

luni, 28 martie 2011

E BUN DE PREŞEDINTE !

Aflăm de pe Wikileaks că domnul Crin Antonescu e băiat bun şi orator imbatabil, doar că un pic cam leneş.
Eu zic că e bun de preşedinte.
După ce ne-am ars cu un preşedinte jucător, unul mai leneş şi mai relaxat ar face toate voturile.

vineri, 25 martie 2011

AIMEZ-VOUS GIOVANNI BELLINI ?

 LA  PLUS  BELLE  ANNONCIATION  DU  MONDE




joi, 24 martie 2011

RELAŢII VITREGE

                                                   TOPORUL  ŞI  PĂDUREA




"...(...)
Într-o pădure veche, în ce loc nu ne pasă,
Un ţăran se dusese să-şi ia lemne de casă.
Trebuie să ştiţi însă, şi poci să dau dovadă,
Că pe vremea aceea toporul n-avea coadă.
Astfel se încep toate: vremea desăvârşaşte
Orice inventă omul şi orice duhul naşte.
Aşa ţăranul nostru, numai cu fieru-n mână,
Începu să slutească pădurea cea bătrână.
Tufani, palteni, ghindarii se îngroziră foarte:
"Tristă veste, prieteni, să ne gătim de moarte,
Începură să zică, toporul e aproape!
În fundul unei sobe ţăranu-o să ne-ngroape!"
- "E vreunul d-ai noştri cu ei să le ajute?" (s.n.)
Zise un stejar mare ce avea ani trei sute
Şi care era singur ceva mai la o parte.
- "Nu." - "Aşa fiţi în pace: astă dată-avem parte;
Toporul şi ţăranul alt n-o să izbutească,
Decât să ostenească."
Stejaru-avu dreptate:
După multă silinţă, cercări îndelungate,
Dând în dreapta şi-n stânga, cu puţină sporire,
Ţăranul se întoarse fără de izbutire.
Dar când avu toporul o coadă de lemn tare,
Puteţi judeca singuri ce tristă întâmplare.

Istoria aceasta, d-o fi adevărată,
Îmi pare că arată
Că în fieşce ţară
Cele mai multe rele nu vin de pe afară, (s.n.)
Nu le aduc streinii, ci ni le face toate
Un pământean d-ai noştri, o rudă sau un frate. (s.n.)

(Grigore Alexandrescu)

miercuri, 23 martie 2011

DESPRE TIMIDITATE

Pe blogul personal, domnul Senator Dan Voiculescu ne-a invitat pe la începutul lunii să răspundem la două întrebări legate de timiditate. Tema mi-a plăcut, fiind eu preocupată de noţiunile psiho-morale. Am scris despre invidie (vezi articolul Viziunea Elenei Silves, din 4 ianuarie a.c.), scriu despre timiditate şi voi scrie despre trădare, vitregie, ticăloşie şi manipulare.
Mulţumindu-i încă o dată domnului Senator pentru generozitate şi deschidere, voi posta şi pe blogul meu rândurile pe care le-am scris pe blogul dumnealui, la incitarea Domniei Sale.
Aşadar.
Este timiditatea un defect?
Şi da, şi nu.
Timiditatea este un defect pentru că-l împiedică pe individ să se manifeste aşa cum ar dori şi aşa cum, poate, ar merita, izolându-l într-o lume a lui, din care unii timizi nu ies niciodată.
Dar, la drept vorbind, timiditatea nu este un defect, ci o stare temporară a personalităţii care poate fi educată şi depăşită. Odată învinsă, timiditatea aduce o bogăţie de caracter, o rasare a temperamentului şi un anume ascendent faţă de aceia care odinioară îl intimidau sau, altfel zis, îndrăzneau să-l intimideze pe timid. Ei nu ştiu ce s-a întâmplat cu timidul, dar timidul ştie prea bine de unde vine deruta lor.
Timiditatea nu ascunde neapărat mari calităţi, dar, odată depăşită, ea poate să dezvolte în timp o serie de însuşiri. Mă gândesc la o anume fineţe psihologică, la o mai mare capacitate de înţelegere şi compasiune. Arareori timidul va deveni un expansiv. El va fi mai degrabă reţinut şi prudent, două însuşiri care pot fi atuuri mari în ziua de azi când foarte multe confruntări se pierd pre limba celui care vorbeşte prea mult..., se deschide prea uşor în faţa cui nu trebuie. Numai deschiderea pe blog nu ai cum s-o eviţi. Ştii că eşti spionat. Hahalera stă la pândă şi, totuşi, continui să scrii la patru ochi.
În sfârşit, fostul timid va fi întotdeauna imprevizibil pentru adversarii săi. Pentru că un timid nu e lipsit de temperament. E o prostie să crezi asta. Faptul că nu te dezbraci în public nu înseamnă că nu ai ce arăta. Cu cât e mai treptată etalarea, cu atât ea pare mai inepuizabilă. Şi uneori chiar este inepuizabilă, fostul timid devenind imprevizibil pentru el însuşi.
Arareori poate fi învins cel care s-a învins pe sine.