MA VIE AVEC RADIO ROMANIA MUZICAL - Pages de journal

Aujourd'hui, dans l'après-midi, j'allumai la radio sur Romania Muzical et je fus surprise par une organisation orchestrale tout à fait ravissante. Je reconnus tout de suite que c'était du Beethoven, la Symphonie no 7, la meilleure des symphonies qu'on a jamais écrites, peut-être. Bon, mais qui était le chef d'orchestre, celui qui faisait renaître ce miracle musical? Je n'ai pas pu m'en apercevoir. J'ai pensé à Karajan, attendu que tout était parfait... Mais non. Ce que j'entendais était plus que parfait. C'était quelque chose de novateur, d'inouï, de très hardi, très énergique, émerveillant. J'ai donné ma langue aux chats et j'ai continué d'écouter.
A la fin, des applaudissements éclatèrent comme vous n'avez que rarement l'occasion de voir se produire et je pensai que tous dans la salle avaient cette impression d'avoir assisté à quelque chose d'unique. Bon, mais qui était le chef d'orchestre?
Je l'ai appris: c'était Daniel Barenboim.
Toujours dans l'après-midi j'ai écouté sur Romania Muzical la Symphonie no 4 de Brahms: superbe! Brahms et Beethoven vont de pair. Il est bon de nous rappeler que nous traversons une année Beethoven (1770-1827; le 26 mars nous avons commémoré 190 ans après sa mort et vous pouvez écouter sur ce blog, si vous cherchez le mois de mars, la Symphonie no 7, avec Karajan au pupitre) et une année Brahms (1833-1897: 120 ans après sa disparition).

AIMEZ-VOUS BRAHMS?

                                            AIMEZ-VOUS BRAHMS?

            Le 3 avril nous avons commémoré 120 ans après la disparition de Johannes Brahms (1833-1897). Nous sommes en pleine année Beethoven (1770-1827: 190 ans après sa mort), Brahms et Lipatti (1917-1950: 100 ans après sa naissance).

            Nous les avons déjà célébrés sur ce blog, cette année. Mais, aujourd'hui, nous allons essayer de les célébrer tous les trois en même temps. Comment faire?

            Eh bien, nous allons écouter les valses quatre mains op. 39, no 1, 2, 5, 6, 10, 14 et 15 de Brahms avec Dinu Lipatti et Nadia Boulanger au piano. Nadia Boulanger (1887-1979) - pianiste, pédagogue, chef de chœur et d'orchestre vécut 92 ans. Elle aussi sera célébrée le 16 septembre, cette année, pour les 130 ans après sa naissance.

            Dinu et Nadia prennent rendez-vous encore une fois cette année 2017 pour jouer à quatre mains les valses de Brahms. Ils prennent rendez-vous encore une fois pour célébrer ce compositeur magnifique. C'est l'amour de Brahms qui les unit dans cette année spéciale.

            Mais le rendez-vous de Brahms n'est pas réussi sans écouter une symphonie et nous avons choisi la plus beethovénienne des symphonies de Brahms - la première - que Hans von Bülow avait nommée << la dixième symphonie de Beethoven>>

            Bülow - pianiste, compositeur et chef d'orchestre, le premier chef d'orchestre de l'Orchestre philharmonique de Berlin - est aussi le mari malheureux de Cosima, la fille de Liszt, qui allait le quitter pour Wagner, l'ami de Bülow; mais un vrai ami, vous savez, qui avait d'ailleurs beaucoup aidé Bülow dans sa carrière... L'amour est aveugle.

            Quant à Brahms, il aima sans espoir la pianiste et compositrice Clara Schumann, l'épouse de son ami Robert Schumann et l'enfant prodige de Friedrich Wieck, le célèbre professeur de piano dont les bénéficiaires furent, parmi autres, sa fille, Clara, Robert Schumann et Hans von Bülow. Wieck s'opposa violemment au mariage de Clara avec son élève R. Schumann, pour protéger la carrière de sa fille, mais en vain... L'amour est aveugle.

            Quelle époque, cher lecteur, quels musiciens, quelles passions, quelles histoires d'amour...!

            Nous allons écouter la Symphonie no 1, op.68 en ut mineur de Brahms avec le Roumain Sergiu Celibidache (1912-1996) à la tête de l'Orchestre philharmonique de Munich. Cette année, le 28 juin, nous allons célébrer 105 ans après la naissance de Celibidache.

            Donc, l'année 2017 est l'année des fêtes musicales. Nous allons tâcher d'être à la hauteur de la situation.

ASTĂZI E ZIUA MEA

        Astăzi, 4 ianuarie, (avem și Guvern) e ziua mea. Avem și Guvern, avem și dezvăluiri incendiare despre o Justiție independentă doar 4,9%. Nu știu ce va face PSD-ul cu această Justiție, dar știu că va putea să invoce oricând o foarte grea și pătată moștenire; fără ghilimele. Vă mai aduceți aminte - cei cu memorie adevărată și care nu e de vânzare, chiar dacă banul e ochiul promovării - de așa-numitul ”protest al ghilimelelor”, de pe vremea plagiatului lui Victor Ponta? Ce circ! Ce mascaradă! Ce nerozie! Nimic nu pute mai rău ca dubla măsură!
        Să fim serioși! ÎN ROMÂNIA - STAT MAFIOT - NU A CONTAT NICIODATĂ PROBLEMA PLAGIATULUI! Poate doar pentru grupul G.R.A.U.R., de la Cluj. În România nu a contat decât cine e plagiatorul și ce grupare îl revendică; cine sunt cei care se răfuiesc și cine ia gâtul celuilalt.
        Ponta - ce-i al lui e al lui - știe să copieze. Dar ce te faci cu Apud  și Makam?!? Ministrul tehnocrat Tobă nu știe nici măcar că apud este prepoziție. În mintea lui de tehnocrat ultrașcolit, produs al celei mai bune selecții,  Apud este animat uman, autor de studii juridice, numai bun de trecut la bibliografie, că prea îl citează toți: peste tot nu vezi decât apud...apud... A avut și tupeul cretin să-i reclame pe profesorii din CNATDCU care i-au retras doctoratul, iar Kovesi - Fecioara de la Medias - a aprobat anchetarea cazului in rem; ceea ce nu aprobase pentru Afacerea Hexi Pharma a aprobat acum, cu doar câteva zile înainte să se judece propriul ei plagiat. Să fi fost politică de intimidare, amenințare mafiotă sau simplă coincidență...?!? Dar a fost urââât!... Și puțeaaa...! Dar lor le place. Ei zic că e mai bine așa decât război. Vestea bună este că pacea rahatului acoperit e amenințată și că, uneori, războiul poate fi purificator! Și nimeni n-a ieșit în stradă atunci  să demonstreze pentru... ghilimele. Că doar n-or fi proaste ghilimelele să iasă în stradă neplătite... (Nu sugerez, în niciun caz, că plata se face direct. O, nu! Plata se face în workshop-uri în străinătate pe banii lui tata Soros, în oferte de muncă, una mai grasă decât alta, și în tot felul de posibilități de îmbogățire a CV-ului.)
        Dar să ne întoarcem la tehnocratul Apud Tobă. Ați văzut ce CV are? Are un CV uluitor, pe bune! Poate ne va explica vreodată cineva - vorba d-lui Președinte Iohannis - cum a fost posibil, în România momentului, ca un om atât de prost să aibă un CV atât de briliant.
        Glumesc. Știu foarte bine că nimeni niciodată nu ne va explica aceasta... C-eșt' copil?
        În Statul mafiot - știe toată lumea - lucrurile se presupun, niciodată nu se spun pe nume și, cu atât mai puțin, se explică.
        Dar gata cu elitismul...
        Astăzi e ziua mea. Tuturor celor care v-ați amintit de mine, vă mulțumesc și, la rândul meu, prietenilor de pe facebook vă fac tradiționalul, deja, dar muzical. Sperăm ca 2017 să fie un an bogat în evenimente, fără blocaje, chiar dacă ascut tenacitatea, și să nu ne plictisim, pentru că, muzical, e foarte marcat! Suntem într-un an Beethoven (1770-1827) - 190 de ani de la trecerea în eternitate, un an Brahms (1833-1897) - 120 de ani de la moarte, un an Ravel (1875-1937) - 80 de ani de la dispariție... Și vor fi și alte comemorări, cu nimic mai prejos.
        Astăzi vom sărbători memoria lor și îmbătrânirea mea cu Wiener Philharmoniker -  cum am făcut și anul trecut -  ascultând Concertul no 5 - Imperialul - de Beethoven, Dansul ungar no 1 de Brahms, la pupitru cu același Claudio Abbado, și Boleroul de Ravel, într-o coregrafie de Maurice Béjart, cu Maya Plisetskaya. Sper să vă placă.