Se afișează postările cu eticheta Abbado. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Abbado. Afișați toate postările

vineri, 8 septembrie 2017

Am fost la Anne-Sophie Mutter! - Festivalul Enescu 2017 (II)

          


         Vineri, 8 septembrie, am fost la Sala Palatului, la secțiunea Mari orchestre, să văd Orchestra simfonică din Pittsburgh, dirijată de Manfred Honeck. În program au avut Uvertura de concert pe teme în caracter popular românesc în la major de George Enescu, Concertul pentru vioară și orchestră în la minor de Antonin Dvořák și Simfonia I, Titanul, în re major de Mahler.
         Uvertura de Enescu ne-a reamintit, dacă mai era nevoie, că orice creație solidă, autentică are nevoie de rădăcini adânci în filonul național: Enescu a însemnat pentru România ceea ce au fost Grieg pentru Norvegia, Sibelius pentru Finlanda, Dvořák și Smetana pentru cehi, Glinka și Ceaikovski pentru ruși.
         La Concertul pentru vioară și orchestră în la minor de Dvořák și-a făcut apariția în scenă Anne-Sophie Mutter într-o superbă rochie framboise, de mătase. O întâmplare cu tâlc vrea ca acest concert al lui Dvořák să fi fost înregistrat pentru prima dată de Anne tot cu Manfred Honeck, dar la pupitrul Orchestrei filarmonice din Berlin, unde Anne-Sophie a fost o răsfățată, întrucât talentul i-a fost descoperit, încurajat și crescut de Herbert von Karajan care o dorea la Filarmonica din Berlin cu care Anne împărtășea același stil de joc și aceeași concepție muzicală. Manfred Honeck, el însuși, a studiat vioara.
         Dar vedeta incontestabilă a acestei seri a fost Orchestra simfonică din Pittsburgh (fondată în 1895). Am ascultat de foarte multe ori Simfonia I în re major de Gustav Mahler, în mai multe versiuni. Pe blogul meu, la data de 20 mai 2016, o găsiți în versiunea fabulosului Claudio Abbado, un împătimit de Mahler. După Abbado, e greu să mai asculți versiunea altcuiva. Pe unde a călcat Zeul, mai greu pune piciorul un muritor sau altul. Or vreau să vă spun că mi-a plăcut foarte mult, că am fost impresionată de varianta propusă de Manfred Honeck și Orchestra simfonică din Pittsburgh la Simfonia I, Titanul, de Mahler. Reacția sălii a fost și ea electrizantă, iar Honeck a oferit două bisuri, lucru rar întâlnit la o orchestră. Nu degeaba Manfred Honeck a fost în tinerețe, ca dirijor, asistentul lui Claudio Abbado.
         Honeck s-a născut în 1958 în Austria, într-o familie cu 9 copii, el însuși fiind acum tatăl a 6. Unul din frații săi, Rainer Honeck, este prim-violonist la Wiener Philharmoniker. Manfred Honeck a dirijat la Opera din Zürich, la Opera Națională din Oslo, la Opera de Stat din Stuttgart, dar și Orchestra filarmonică din Oslo și Orchestra simfonică de radio din Suedia.
         În 2006 trece oceanul și îl găsim în fruntea Orchestrei simfonice din Pittsburgh, unde a fost precedat de nume mari cum sunt Leonard Bernstein sau Mariss Jansons, acumulând succes după succes.
         Americanii au fost vineri, 8 septembrie, în premieră la București și s-au prezentat atât de bine încât acustica nu foarte bună a Sălii Palatului nici n-a mai contat. Simfonia I de Mahler ar fi ieșit superb, dacă vreo 6-7 compatrioți de-ai noștri nu ar fi dorit cu orice preț să-și facă simțită răsuflarea la tot pasul: au tușit întruna, au tușit măgărește! Ai fi zis că s-au vorbit! Când ești atât de bolnav, damblagiu sau nesimțit, nu vii la concert! Stai dracului acasă! SĂ TUȘEȘTI ÎN SALA DE CONCERT ÎN TIMP CE SE CÂNTĂ E SEMN SIGUR, DAR SIGUR CĂ SE STRICĂ LUMEA. ȘI SE STRICĂ IREMEDIABIL, fiindcă cei șapte ani de-acasă nu se pot reface și nesimțirea nu se poate trata. Toată simfonia lui Mahler a fost acompaniată de tușitul lor.  E mai rău decât atunci când sună un telefon mobil: aceea e o scăpare care măcar se poate remedia, pe când tușitul întruna e nesimțire și nu are leac! În locul vocilor care în unele săli ne-anunță că trebuie să închidem telefoanele mobile, eu aș preciza că este interzis tușitul în timpul concertului, ba chiar i-aș invita pe tușitorii mai insistenți și nesimțiți fără soluție să părăsească sala. Mai ales că nu cred că au plătit bilet. Plata onestă a tratației face și ea parte din civilizație, ori, la pauză, când controlul foarte riguros de la început lipsește cu desăvârșire, iau cu asalt Sala Palatului tot felul de grupuri de neaveniți care intră acolo ca să tușească. Tușitul s-a auzit în a doua parte a serii când practic a intrat în sală cine a vrut... Or se știe că muzica clasică are publicul ei specific, mult mai educat decât publicul altor manifestații, un public care a mai fost la concert, a mai văzut, a mai auzit... Și atunci cine i-a lăsat pe tușitori în sală?!? Au intrat cu nașul?!? Situația e foarte gravă întrucât zgomotul, tușitul împiedică înregistrarea concertului și, chiar dacă aceasta se face, concertul nu va putea fi difuzat căci nu înțeleg cine dracului va sta cu urechea lipită de tusea și scuipații tăi!

         Tuse și scuipați care chiar pot să compromită o seară! Chiar nu se pot remedia toate astea?!?

miercuri, 4 ianuarie 2017

ASTĂZI E ZIUA MEA

        Astăzi, 4 ianuarie, (avem și Guvern) e ziua mea. Avem și Guvern, avem și dezvăluiri incendiare despre o Justiție independentă doar 4,9%. Nu știu ce va face PSD-ul cu această Justiție, dar știu că va putea să invoce oricând o foarte grea și pătată moștenire; fără ghilimele. Vă mai aduceți aminte - cei cu memorie adevărată și care nu e de vânzare, chiar dacă banul e ochiul promovării - de așa-numitul ”protest al ghilimelelor”, de pe vremea plagiatului lui Victor Ponta? Ce circ! Ce mascaradă! Ce nerozie! Nimic nu pute mai rău ca dubla măsură!
        Să fim serioși! ÎN ROMÂNIA - STAT MAFIOT - NU A CONTAT NICIODATĂ PROBLEMA PLAGIATULUI! Poate doar pentru grupul G.R.A.U.R., de la Cluj. În România nu a contat decât cine e plagiatorul și ce grupare îl revendică; cine sunt cei care se răfuiesc și cine ia gâtul celuilalt.
        Ponta - ce-i al lui e al lui - știe să copieze. Dar ce te faci cu Apud  și Makam?!? Ministrul tehnocrat Tobă nu știe nici măcar că apud este prepoziție. În mintea lui de tehnocrat ultrașcolit, produs al celei mai bune selecții,  Apud este animat uman, autor de studii juridice, numai bun de trecut la bibliografie, că prea îl citează toți: peste tot nu vezi decât apud...apud... A avut și tupeul cretin să-i reclame pe profesorii din CNATDCU care i-au retras doctoratul, iar Kovesi - Fecioara de la Medias - a aprobat anchetarea cazului in rem; ceea ce nu aprobase pentru Afacerea Hexi Pharma a aprobat acum, cu doar câteva zile înainte să se judece propriul ei plagiat. Să fi fost politică de intimidare, amenințare mafiotă sau simplă coincidență...?!? Dar a fost urââât!... Și puțeaaa...! Dar lor le place. Ei zic că e mai bine așa decât război. Vestea bună este că pacea rahatului acoperit e amenințată și că, uneori, războiul poate fi purificator! Și nimeni n-a ieșit în stradă atunci  să demonstreze pentru... ghilimele. Că doar n-or fi proaste ghilimelele să iasă în stradă neplătite... (Nu sugerez, în niciun caz, că plata se face direct. O, nu! Plata se face în workshop-uri în străinătate pe banii lui tata Soros, în oferte de muncă, una mai grasă decât alta, și în tot felul de posibilități de îmbogățire a CV-ului.)
        Dar să ne întoarcem la tehnocratul Apud Tobă. Ați văzut ce CV are? Are un CV uluitor, pe bune! Poate ne va explica vreodată cineva - vorba d-lui Președinte Iohannis - cum a fost posibil, în România momentului, ca un om atât de prost să aibă un CV atât de briliant.
        Glumesc. Știu foarte bine că nimeni niciodată nu ne va explica aceasta... C-eșt' copil?
        În Statul mafiot - știe toată lumea - lucrurile se presupun, niciodată nu se spun pe nume și, cu atât mai puțin, se explică.
        Dar gata cu elitismul...
        Astăzi e ziua mea. Tuturor celor care v-ați amintit de mine, vă mulțumesc și, la rândul meu, prietenilor de pe facebook vă fac tradiționalul, deja, dar muzical. Sperăm ca 2017 să fie un an bogat în evenimente, fără blocaje, chiar dacă ascut tenacitatea, și să nu ne plictisim, pentru că, muzical, e foarte marcat! Suntem într-un an Beethoven (1770-1827) - 190 de ani de la trecerea în eternitate, un an Brahms (1833-1897) - 120 de ani de la moarte, un an Ravel (1875-1937) - 80 de ani de la dispariție... Și vor fi și alte comemorări, cu nimic mai prejos.
        Astăzi vom sărbători memoria lor și îmbătrânirea mea cu Wiener Philharmoniker -  cum am făcut și anul trecut -  ascultând Concertul no 5 - Imperialul - de Beethoven, Dansul ungar no 1 de Brahms, la pupitru cu același Claudio Abbado, și Boleroul de Ravel, într-o coregrafie de Maurice Béjart, cu Maya Plisetskaya. Sper să vă placă.




















































 

vineri, 20 mai 2016

Aimez-vous Mahler?






Si oui, alors vous l'aimez avec Claudio Abbado.
Le mercredi 18 mai, on a commémoré 105 ans après la mort de Mahler, survenue en 1911. Nous sommes arrivés en retard à cet événemet immanquable - la commémoration d'un titan - vu que la Roumanie est travaillée par une terrible et horrible crise de corruption - Hexi Pharma - une compagnie pharmaceutique roumaine qui n'est qu'une branche de la compagnie Anios, de France. Il s'agit précisément de la crise des désinfectants dilués ou la crise de la mort hâtive, quand les morts servent à enrichir les vivants avides de leur sang et de leur argent. En Roumanie la plupart des gens vivent mal, mais meurent bien, servant, à leur corps défendant, la cause tenace de la corruption.
Mais maintenant je veux que, malgré l'infection des hôpitaux, des politiciens et des médecins, la fête commence!
J'ai écouté le long du temps la Symphonie no 1, en ré majeur, Titan, sous la baguette de différents chefs d'orchestre, y compris Leonard Bernstein. Hé bien, ce n'est pas la même symphonie! Le chef d'orchestre réinvente la symphonie. La baguette en est magique.
Je vous propose la Symphonie no 1, Titan, la version de l'Orchestre du Festival de Lucerne, avec, au pupitre, ce fabuleux et irrésistible Claudio Abbado, admirable en tant qu'homme et musicien, charmant encore à 80 ans, qui apporte la pluie et le beau temps dans la salle de concert et nous rend heureux d'exister encore et de pouvoir l'admirer contre toutes les crises du monde.
Mozart et Mahler, sous la baguette d'Abbado, rendent la vie supportable et parfois émerveillant. Abbado mourut le 20 janvier 2014. Mais sa baguette magique n'est pas partie, elle est toujours là pour témoigner du côté merveilleux de ce monde. On est heureux d'avoir pu l' écouter.